Uite de-asta nu sunt eu microbist

Am zis că mă duc la meciul România-Ungaria de sâmbătă, pentru că toată lumea părea ferm convinsă că e o idee bună și că va ieși ceva cu umor și cu scandal. Am ajuns chiar și la Gara Băneasa, când sosea trenul cu unguri microbiști. Totalmente o zi irosită, pentru ca eu să rămân cu părerea deja proastă pe care o aveam despre fotbalul românesc în special, microbiști în general și toate reportajele senzaționalizate până dincolo de orice bun-simț cu care se umple presa când vine vorba de orgoliu național(ist) și cafteli microbistice.

Finalmente, după un meci din care ies caftiți spectatorii de către bodiguarzi privați și din care nu iese deloc terfelit orgoliul național fotbalistic, eu aș trage câteva concluzii.

Nu pot să fiu microbist, pentru că discuțiile despre sportul rege mi se par la fel de utile și de cretine ca o analiză profundă a unui filmuleț cu divă porno gang-bang-uită. Niște bărbați discută ceva ce nu au făcut ei (și nici n-ar fi fost capabili să facă) și se dau de ceasul morții pentru ceva ce nu-i cel mai relevant subiect de discuție la bere.

Nu pot să fiu microbist, pentru că știrile din fotbal care ajung la mine sunt invariabil despre: cât și cum a mai furat FRF-ul, cât de mult o fute vreun fotbalist pe vreo ștoarfă de șou-biz și câte milioane sunt mizate pentru ca un țărănuș talentat la dat cu piciorul în minge să dea cu piciorul în minge sub culorile altui club. Cât de trist este că niște hoți au ajuns la închisoare, unde nu trebuiau să ajungă, pentru că dădeau bine cu piciorul în minge. De ce dracu’ să-mi pese?

Nu pot să fiu microbist, pentru că nu am burtă de bere. Nu știu dacă aș putea să obțin una. Nu știu cum se explică societal și biologic faza asta, dar majoritatea suporterilor au niște burți de bere impresionante. Români, ce vă mai place sportul când îl fac alții! Singurele persoane de la tribună care nu păreau a fi gravizi în luna a noua erau câțiva copii și niscaiva demoazele, foarte rare exemplare, venite cu partenerii gestanți. Probabil există vreun mecanism de lobotomizare pe calea undelor, care cauzează consumul irațional de bere. Pe stadion era cam frig și berea era fără de alcool, dar conaționalii mei beau într-o veselie apă de la fiert porumbul acidulată și deloc alcolizată. Pe post de bere. Contra cost.

Foto: Mircea Topoleanu

Nu pot să fiu microbist, pentru că nu am loc pe agenda mea de hater, să contribui la isterizările ultra-naționaliste și paranoice plus furiile anti-maghiare. Contribuie din plin alții, în frunte cu presa mult prea disperată să vândă orice are potențial de scandal. Din partea mea n-au decât să fluture cât vor steagul Argentinei unii și să se spumeze la toate orificiile ăilalți, care nu pot să cumpere pe românește o pâine la ei în țară. Județele alea oricum îmi par o abstracție lipsită de ceva concret. Also, pentru o nație exasperată că în secuime nu se vorbește limba română, mi se pare cam jegos să avem un National Arena în locul Stadionului Național. Sună mai bine? Nu cred.

Nu pot să fiu microbist, pentru că nu mă excită deloc tămbălăurile penibile soldate cu răniți, pagube și tulburarea liniștii publice. Nu știu exact ce cataclism au provocat suporterii maghiari la meciul trecut din București, dacă suntem panicoși sau suntem mult prea disperați după senzaționalizme ieftine. La venirea trenului cu galeria maghiară în Gara Băneasa era un dispozitiv de jandarmerie extrem de impresionant, care s-a dovedit finalmente exagerat și ca amploare și ca dotare. Cumva toată presa strânsă acolo, care aștepta cu sufletul la gură vreun haos și dezastru a fost atât de desumflată de lipsa ciocnirilor și-a cocktailurilor molotov (pe care se tot vehicula că le-ar fi aruncat maghairii din tren prin gările de pe traseu), că mi s-a făcut niscaiva milă de ei. Asta după ce, evident că din tren s-au aruncat petarde și fumigene, dar una-i o fumigenă și alta e un molotov, FFS.

Nu pot să fiu microbist, pentru că la meciul România Ungaria lumea din jur părea mult mai interesată de ce se întâmplă în tribuna maghiară, decât de ce se joacă (mediocru) pe teren. Senzația cea mai nasoală pe care am avut-o este că trei sferturi din spectatori erau mai interesați de scandările anti-unguri decât de futbal. Excelent, v-ați ridicat din nou 30 de oameni ca să arătați cu dejtu mijlociu către tribuna ungurilor. Sunt sigur că v-au văzut și că se simt atât de lezați în capetele lor de unguri, încât pur și simplu or să dispară cu totul. Nu-i ca și când voi, ridicați în picioare cu mijlociul erect, mi-ați fi blocat vreo fază impresionantă de pe teren. Pentru că n-au fost faze fotbalistic interesante.

Foto: Mircea Topoleanu

Nu pot să fiu microbist, pentru că deși știu versurile de la Treceți batalioane române Carpații, nu mă cheamă Nicolae Furdui Iancu, deci nu-l cânt. Nici în public nici în privat. Și nici nu cred că a-l zbiera pe un stadion poate funcționa în vreun fel ca intimidare a ălorlalți sau ca pompare a propriilor ego-uri.

Nu pot să fiu microbist, pentru că nu sunt destul de ipocrit sau fanatizat cât să laud o echipă care-a scos cam greu o remiză și ar fi făcut asta și dacă nu se anulau golurile alea din ofsaid. Finețurile tehnico-tactice (vai, dar echipa lor e nouă și mediocră, noi avem mai multă valoare și suntem mult mai tehnici la dat cu piciorul în balonul rotund), îmi sună a gargară cu căcat. Nu aș fi atât de ferm, dacă nu aș fi văzut două reprize în care noi românii am ratat mai multe ocazii decât ei ungurii, care-au avut un control mai bun al paselor. Dar tot noi suntem mult mai buni? EVIDENT.

Nu pot să fiu microbist, pentru că singurul gest frumos pe care l-am văzut la meciul Ungaria-România a fost aplaudarea unui fotbalist (Sânmărtean?), la ieșirea de pe teren. În rest multe mui, multe scandări, prea puține aplauze și asta în tribune. Pe teren am văzut din nou chestia aia care mă umple de silă pentru fotbal și fotbaliști: pseudo-faulturi jucate cu aplomb de boarfe penale. Cum să zic, ca bărbat atletic, dacă te dai de ceasul morții și te tăvălești pe jos trei minute, de fapt nu ai absolut nimic, se cheamă că ești târfoi și nimic altceva. Am fost atât de penali la simulat faulturi, că arbitrii nici măcar nu s-au sinchisit să ne ia în serios. Nu că ungurii n-ar fi tras la fel de penal de timp în repriza doi. Tocmai de-aia, bine că le-am îmbrâncit portarul, le-am arătat noi.

Nu pot să fiu microbist, pentru că aruncatul cu scaune prin tribune și înspre teren este echivalentul aruncatului cu căcat pe care îl practică maimuțele. Este o meteahnă de goriloi, care epilați și îmbrăcați se pretind cetățeni ai secolului XXI.

Nu pot să fiu microbist și pentru că la meciul ăsta microbiștii au făcut următoarea schemă de căcat: au plătit bilete unei grupări mafiote (FRF), care le-a dat la schimb ocazia de a-și cumpăra bere fără alcool și de-a se întoarce acasă cu capetele crăpate de malacii de BGS.

Citește mai multe despre microbiști:
Am fost la meciul România-Ungaria și am Suporterul Adevărat
Întrebarea zilei: Ce mănâncă românii la meci?
Ultrașii polonezi fasciști te iau la bătaie în pădure