FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Ultraşii polonezi fascişti te iau la bătaie în pădure

Poate că înainte Anglia era considerată casa celor mai naşpa huligani microbişti, dar vremurile s-au schimbat.

Poate că înainte Anglia era considerată casa celor mai nașpa huligani microbiști, dar vremurile s-au schimbat. În timp ce britanicii se iau ca blegii la bătaie în fața barurilor sâmbătă seara, polonezii duc bătălii violente în pădure și-și taie rivalii cu macete. Aproape fiecare oraș polonez are propriul său grup de huligani și sute de lupte premeditate, numite ustawka, au loc în fiecare lună. La asta s-au gândit sigur șefii UEFA când au stabilit drept locuri de desfășurare pentru campionatele europene Polonia și vecina ei, Ucraina.

Publicitate

Înainte de campionat, am fost în Polonia ca să aflu dacă chiar sunt neo-naziști la fiecare colț de stradă. Din păcate, erau.

Prima chestie pe care trebuie s-o știe orice suporter care merge în Polonia e că aici, cultura fotbalului e complet diferită. Dacă porți culorile greșite pe strada greșită, oamenii n-o să-ți arate muie și-o să te huiduie, ci o să-ți fută direct un pumn în cap. Dacă ești gay, negru sau unul căruia îi place să poarte tricouri cu Che Guevara, mai bine eviți Polonia și-ți găsești alte destinații pentru călătorie.

Înainte să înceapă Euro 2012, grupurile poloneze anti-fasciste au încercat să dea alarma, avertizând că multe dintre grupurile organizate de huligani au căzut sub influența organizațiilor de extremă dreaptă, dar autoritățile poloneze n-au dat doi bani pe chestia asta. Am auzit că unele grupuri fasciste au început să folosească huliganii pe post de soldați care să invadeze străzile și că în unele orașe situația a scăpat de sub control, așa că am mers în Polonia să văd cu ochii mei cum stă treaba.

Ajuns în Varșovia, m-am întâlnit cu un organizator al suporterilor, care mi-a explicat ciocnirea culturală la care ceilalți suporteri trebuie să se aștepte când vin în Estul Sălbatic. „E mai bine să nu ții la vedere simbolurile echipei cu care ții când mergi prin oraș, nici măcar în centru. În Polonia, lucrurile sunt diferite față de cârciumele englezești. În Anglia nu te apuci să bați suporterii celeilalte echipe din senin, doar din cauza culorilor pe care le poartă, dar în Polonia, asta e la ordinea zilei.”

Publicitate

Ultrașii polonezi sunt coloana fotbalului național; fanaticii care își iubesc echipa și se manifestă zgomotos. Dar nici violența nu e departe oriunde se întâmplă așa ceva. Mi s-a spus că un ultras polonez obișnuit petrece 20 de ore pe săptămână antrenându-se pentru luptă și că majoritatea orgnizațiilor de genul acesta consideră uzul de arme o lașitate. Există totuși excepții. În Cracovia, de exemplu, niște suporteri s-au omorât între ei cu cuțitele. Există grupuri rasiste și sunt câteva cluburi de fotbal în care un jucător de culoare nu are ce căuta vreodată. E o mască, de fapt. Încearcă să transmită ‚Suntem atât de agresivi, atât de puternici, atât de albi.’ E un fel de teatru.”

Stadionul Național din Varșovia

Cât despre ce se va întâmpla în timpul jocurilor Euro, ultrașii polonezi nu vor avea multe de făcut, pentru că „există destule grupuri de suporteri din Europa care se vor lupta între ele. Huliganii englezi se vor bate unii cu alții în pădure, iar unele grupuri stabilesc întâlniri în gări. În centru n-o să fie cazul. Zona aceea va rămâne pentru suporterii obișnuiți.”

Deși Polonia a suferit multe atrocități sub ocupația nazistă, cicatricile regimului sovietic sunt încă proaspete și sentimentul anti-comunist al neo-naziștilor rezonează cu cel al huliganilor. O generație anterioară de suporteri ai ftbalului au jucat un rol important în lupta cu autoritățile în timpul revoltei împotriva comunismului. Zidurile stadionului din Varșovia sunt pline de picturi frumoase și bizare dedicate revoltei din Varșovia din 1944, când rezistența poloneză a ținut piept naziștilor, dar printre picturi există și desene ce susțin supremația albă.

Publicitate

Pe de cealaltă parte, antifasciștii polonezi luptă din greu cu extrema dreaptă, încercând să schimbe mentalități atunci când e posibil și împărțind pumni atunci când e necesar. Mi-au spus că cel puțin 40 de oameni au fost uciși de extremiștii de dreapta în ultimii ani și că oamenii nu mai pot suporta situația.

M-am întâlnit cu un membru anti-fascist din Varșovia, care a vorbit despre ridicarea unei noi generații de huligani neo-naziști fără minte. „Această generație de suporteri polonezi nu are coloană vertebrală, nu are coaie și probabil nici respect pentru ea însăși,” a explicat. Urlă și fac orice le spun liderii lor naționaliști și fasciști. Pozițiile neo-fasciste a unor suporteri îi transformă pe aceștia în unii dintre cei mai ne-evoluați membri ai societății. Fanii fotbalului ar putea fi un fel de avangardă socială și toată lumea e conștientă de potențialul stadioanelor și al ultrașilor, nu doar partidele politice de dreapta. Așa că ei încearcă să-i atragă de partea lor.”

Echilibrul de forțe s-a schimbat drastic după ce parada anuală de Independență din luna noiembrie a devenit un punct de atac pentru extrema dreaptă. Antifasciștii au organizat blocade ca să apere străzile Varșoviei, dar în timp ce blocau străzile și se luptau cu forțele de ordine, fasciștii, susținuți de nenumărați huligani, au răspândit haosul, atacând trecătorii nevinovați și incendiind mașinile presei. „Când cei din extrema dreaptă i-au invitat pe suporteri la marșul lor și au organizat antrenamente pentru fanii fotbalului, au pierdut orice control asupra marșului lor,” mi-a explicat cunoștința mea.

Publicitate

„Suporterii care au participat la marș erau prezenți acolo din mai multe motive. Unii dintre ei fac parte din grupuri neo-fasciste, naționaliste, alții veniseră cu prietenii, alții căutau adrenalină. Ce e interesant e că după creșterea violențelor, unele grupuri de extremă dreaptă n-au știut cum să procedeze, cum să se descurce cu situația creată chiar de ei.”

Antifa se tem că mulți membri ai poliției și multe partide cunoscute din Polonia le țin partea celor din extrema dreaptă. Problema e într-un stadiu îngrijorător în orășelul Bialystok, lângă granița cu Belarus, unde huliganii au căzut sub influența grupului neo-nazist Sânge și Onoare, iar poliția nu face față violenței crescânde.

Am mers în micul orășel și i-am rugat pe localnici să mă înrume spre locul unei crime recente. Odată ajunși acolo, mi-au explicat cum într-o noapte îngrozitoare din aprilie, o gașcă de neo-naziști au devastat centrul orașului. Prima lor victimă a fost găsită în stare de inconștiență pe stradă la ora 10:30 seara, după ce suferise lovituri grave. A murit în spital, la scurt timp după ce a fost internat.

Pentru a-și consolida regimul terorii, neo-naziștii din Bialystok l-au asasinat pe unul dintre șefii galeriei rivale în timpul unui atac brutal cu macete. Gruparea vânează stângiști prin barurile din oraș. Membrii Antifa din oraș sunt extrem de stresați și spun că se tem pentru viețile lor și cele ale familiilor lor dacă vorbesc. Am fost escortat într-o locație secretă departe de străzile periculoase ale orașului, unde Antifa se pregătesc pentru legitimă apărare și luptă să schimbe cultura orașului.

Publicitate

„Au existat multe bătăi de stradă,” mi-a explicat unul dintre ghizi. „Naziștii folosesc macete și cuțite, uneori pulane, sunt foarte periculoși. Noi purtăm la noi doar strictul necesar pentru a ne apăra, dar nu e bine să mergi într-o cârciumă singur. Sunt mari șanse să fii atacat. Unii au fost atacați și la supermarketul local.”

Deocamdată anti-fasciștii folosesc spray-uri cu piper pentru a se apăra de cuțitele și bâtele huliganilor, dar grupul încearcă din greu să promoveze cultura muzicală din oraș pentru a construi niște mentalități mai sănătoase. Încercând să ofere localnicilor frustrați un mod de evadare, organizează concerte punk în toată Europa. E grozav să vezi o trupă de hardcore din Belarus când ești atât de furios pe fasciști încât nu-ți găsești cuvintele.

Micul grup de anti-fasciști din Bialystok refuză să se mute în Varșovia și să renunțe la luptă, deși se așteaptă ca lucrurile să se înrăutățească mai degrabă decât să evolueze spre bine. Când spun că își fac griji, se referă la asasinate. Speranța lor e că, acum că Polonia se află în centrul atenției datorită campionatului, guvernul va fi oblogat să ia măsuri. Pe 11 noiembrie, naziștii se vor întoarce pe străzile Varșoviei și dacă lucrurile nu se schimbă dramatic până atunci, armata lor de huligani va fi mai mare ca niciodată.

Traducere: Oana Maria Zaharia