Pe 6 ianuarie 1975, un tânăr imigrant israelian a deschis ușa casei sale din Londra şi a găsit înăuntru trupul unui om fără adăpost. George Price își tăiase artera carotidă cu un forfecuța de unghii.

Ăsta era sfârșitul sângeros al unui om care credea că fusese ales de Dumnezeu pentru a revela lumii adevărata natură a iubirii. Revelațiile sale nu erau de inspirație divină, dar au fost inspirate de și au contribuit enorm la biologia evoluționistă.

Transformarea lui Price dintr-un student excentric de la Harvard într-un dubios nebun a fost provocată de dorinţa lui de a intra în istoria ştiinţei. După ce a efectuat studii secrete asupra efectelor radiaţiilor atomice în cadrul Proiectului Manhattan în anii '40, Price a făcut cercetări legate de tratarea cancerului, apoi s-a reorientat către industria calculatoarelor în anii '60. Price susţinea că ideea folosirii calculatorului în design a fost a lui, înainte ca şefii săi de la IBM să o plagieze.

„Era ceva cu adevărat măreţ la Price," a spus Oren Harman, autorul cărţii The Price of Altruism, o lucrare biografică despre viaţa lui Price. La un moment dat, înainte să plece în Anglia, Price discuta cu patru laureaţi ai premiului Nobel, în patru domenii diferite de cercetare, şi încerca să-i convingă pe fiecare în parte că el făcuse o descoperire care avea să-l facă celebru. Toată lumea era conştientă de potenţialul său intelectual, dar mintea sa dădea uneori impresia de diamant neşlefuit.

LONDRA

Price a părăsit New York-ul nativ în 1967, nemulţumit că n-avea prestigiu ştiinţific la 40 şi ceva de ani. A renunţat la slujba lui stabilă de la IBM din cauza colegilor săi care îi furaseră munca. Şi-a părăsit soţia şi cele două fiice.

Omul de ştiinţă rămăsese paralizat în urma unei operaţii nereuşite de extragere a unei tumori din glanda tiroidă. Intervenţia medicală fusese efectuată de un vechi prieten care era doctor şi în urma acesteia, Price s-a văzut nevoit să ia medicamente ca să poată supravieţui.

A ajuns în Londra chiar în toiul Verii Iubirii. Urma să capete renume peste numai câţiva ani.

Price a dus o viaţă solitară în Londra. Nu fusese nici până atunci foarte sociabil, dar acum era singur într-un oraş străin.

Probabil gândul că şi-a abandonat familia l-a determinat pe Price să studieze lucrările lui Bill Hamilton asupra selecţiei rudelor genetice, care susţineau că evoluţia poate favoriza supravieţuirea rudelor unui individ, în faţa reproducerii acelui individ, în anumite circumstanţe.

Hamilton este recunoscut acum drept unul dintre cei mai de seamă biologi care au tratat subiectul evoluţiei de la Darwin şi până în prezent, dar pe atunci era relativ necunoscut. Abia îşi publicase lucrările care urmau să îi aducă notorietate pe vremea când Price se interesa de lucrările lui.

La fel ca în cazul iniţiativelor academice anterioare ale lui Price, precum studiul cancerului, nici de data aceasta Price nu avea vreo pregătire în domeniul în care urma să pătrundă.

„Îl interesa evoluţia familiei, pentru că el îşi abandonase propria familie şi încerca să înţeleagă de ce," a spus Harman.

Teoria lui Hamilton explică modul cum se dezvoltă altruismul în familia extinsă. Dacă îţi conduci sora la aeroport, te asiguri că jumătate din genele tale se duc în vacanţă în siguranţă, dar nu merită să te trezeşti la ora patru dimineaţa ca să faci acelaşi lucru pentru verişoara ta. Regula lui Hamilton (rB>C) descrie cum evoluează interacţiunile dintre rude, atât timp cât beneficiul (B) oferit destinatarului, înmulţit cu gradul de rudenie (r), este mai mare decât costul suportat de beneficiar (C). Ecuaţia asta explică de ce albinele înţeapă: viaţa lor este un preţ relativ mic pe care îl plătesc pentru a se asigura că stupul supravieţuieşte.

Ipoteza asta e esenţială pentru înţelegerea teoriei evoluţioniste. Odată cu ea, a devenit destul de clar faptul că genele noastre nu ne sunt pe cât de devotate credeam noi că sunt. De fapt, genele noastre ar fi împăcate cu faptul că am murit, atât timp cât o replică a lor supravieţuieşte în corpurile altora. Richard Dawkins a popularizat ideea asta mai târziu în lucrarea sa The Selfish Gene, în care descria fiinţele umane ca „nişte vehicule automate, programate să conserve moleculele egoiste cunoscute drept gene."

Dar Price a realizat care erau limitările regulii lui Hamilton: ea nu funcţiona mereu şi putea explica doar anumite trăsături comportamentale. Frumuseţea regulii se afla în simplitatea ei, dar Price nu era un om simplu. El şi-a construit propria ecuaţie ca să descrie nu doar selecţia naturală a rudelor, ci şi schimbările evoluţioniste în general.

Harman povesteşte că Price „s-a dus prin bibliotecile din Londra, a dat de lucrarea lui Hamilton şi a scris o ecuaţie după ea. Apoi, a luat-o cu el şi s-a dus la biroul profesorului de biostatistică de la UCL University College London, s-a prezentat şi a zis «Numele meu este George Price, asta este ecuaţia mea, ce aveţi de spus despre ea?» Şi imediat după asta i-au fost înmânate cheile de la propriul său birou şi a primit o bursă."

Ecuaţia lui Price (wΔz=Cov(wi,zi) + E(wi,zi)) descrie perfect relaţia dintre o trăsătură anume (z) şi fortitudinea ei relativă (w). Partea ecuaţiei care conţine covariţia (Cov(wi,zi)) este o descriere matematică a logicii darwiniene. Covariaţia este un indicator al asocierii, deci dacă ai o trăsătură care este asociată pozitiv cu fortitudinea, acea trăsătură va apărea mai frecvent la urmaşi. Ăsta e echivalentul matematic al expresiei „supravieţuirea celui mai bine adaptat."

Lucrurile încep să devină interesante când aruncăm o privire la partea care conţine aşteptările ecuaţiei (E(wi,zi)). Aceasta include orice factor care ar putea perturba procesul selecţiei naturale (adică partea de covariaţie). De exemplu, unul dintre factorii ăştia ar putea fi faptul că genele egoiste acţionează într-o manieră dăunătoare pentru individ.

Ecuaţia asta ne permite să explorăm efectele selecţiei naturale din diferite perspective. De exemplu, populaţiile concurează între ele la fel cum concurează indivizii? Sau, genele egoiste se comportă la fel cum se comportă indivizii egoişti?

În loc să studiem trăsăturile şi fortitudinea indivizilor, am putea studia trăsăturile şi fortitudinea grupurilor. Partea din ecuaţie care conţine covariaţia (Cov(wi,zi)), descrie presiunile selective care apar între grupuri aflate în competiţie, iar partea cu aşteptările (E(wi,zi)) descrie factorii care perturbă aceste presiuni selective. Lucrul ăsta ne permite să observăm cum comportamentul egoist al indivizilor afectează fortitudinea grupului în acelaşi fel cum comportamentul genelor egoiste afectează fortitudinea individului.

Ecuaţia lui Price explică cum au evoluat trăsăturile comportamentale datorită faptului că sunt benefice, într-un fel sau altul, unei entităţi din ierarhia biologică: grupul social, familia, individul, sau gena. Price a demonstrat că, atunci când avem impresia că ne purtăm frumos, noi de fapt ne urmărim propriul interes.

Price începuse să atragă atenţia unora dintre cele mai mari nume din domeniul biologiei evoluţioniste. El şi Bill Hamilton au format un duet academic formidabil, precum şi o prietenie strânsă. Dar comportamentul său devenea din ce în ce mai instabil.

Deşi Price fusese ateu şi ultraraţionalist toată viaţa sa, acesta s-a convertit brusc la creştinismul evanghelic. Citea obsesiv Biblia, căuta coduri ascunse. El pretindea că Iisus i se arătase într-o viziune, ca să îi spună că a fost ales de Dumnezeu ca să îşi împărtăşească ecuaţia cu întreaga omenire.

Acum că îi intrase în cap că destinul său se află în mâinile lui Dumnezeu, comportamentul său era complet fatalist. Price credea că se supune poruncilor lui Dumnezeu. Se autoproclamase „rob" şi încetase să mai ia medicamente pentru glanda sa tiroidă ca să îl lase pe Dumnezeu să decidă dacă va trăi sau nu.

Harman mi-a explicat că el credea că a fost ales de o zeitate ca să dezvăluie lucrurile astea omenirii. A încercat să-l convingă pe Hamilton să îl ajute să găsească coduri ascunse în Biblie, pentru că avea impresia că Hamilton are acelaşi tip de inteligenţă ca el şi acelaşi tip de viziune. Dar Hamilton era ateu şi ţinea mult la George, dar simţea că Price o luase razna.

„Cred că a ajuns la concluzia că dacă formalizezi matematic evoluţia unei trăsături precum altruismul, realizezi că altruismul nu e niciodată ceea ce pare," mi-a explicat Harman. „E un citat celebru care spune «da la o parte primul coajă de altruism şi sub ea găseşti un miez de egoism.» În principiu, George credea că, din moment ce poţi explica matematic cum evoluează o trăsătură precum altruismul, acea trăsătură acţionează cu siguranţă în avantajul entităţii în cadrul căreia evoluează. Selecţia naturală îi înzestrează pe indivizi cu un fel de bunătate de mâna a doua. Un fel de altruism care nu e chiar altruist, ci cât se poate de egoist."

Un coleg de-al său de la UCL îşi aduce aminte că o dată Price mergea pe coridoarele universităţii şi striga „Am o linie telefonică directă cu Dumnezeu." În ciuda instabilităţii sale mintale, deja era preocupat cu noi aspecte ale evoluţiei sociabilităţii.

Price fusese deja implicat în politica Războiului Rece, pe vremea când lucra în cadrul Proiectului Manhattan şi prin anii '50 scria articole de revistă în care avertiza lumea de pericolul comunismului şi sublinia nevoia de a câştiga cursa înarmărilor. În 1957 a publicat un articol intitulat „Arguing the Case for Being Panicky," în care prezicea că SUA va fi înglobată de URSS, dacă lumea nu se apără de ameninţarea sovietică. Raţionamentul său se baza pe un proces de a lua decizii strategice numit şi teoria jocurilor.

După ce a căpătat notorietate în domeniul biologiei evoluţioniste, Price s-a reorientat către teoriile politice şi economice din spatele Războiului Rece şi a început să lucreze la echilibrul lui Nash.

„Ambiţia individuală serveşte binele comun" spunea părintele economiei moderne, Adam Smith. Ce voia el să spună era că, dacă fiecărui individ îi este permis să îşi urmărească propriul interes, lucrul ăsta va rezulta în cea mai bună dintre lumile posibile. Dar John Nash avea altceva de spus despre asta. În timp ce studia pentru doctoratul său la Princeton University, spre sfârşitul anilor '40, Nash a observat câteva hibe în teoriile lui Smith. El şi-a dat seama că cele mai bune decizii pe care le pot lua oamenii se bazează pe acţiunile altora. Când toţi indivizii se comportă într-un fel în care acţiunile lor aduc beneficii maxime atât grupului, cât şi lor înşişi, avem ceea ce se cheamă un echilibru Nash.

În filmul biografic A Beautiful Mind apare următorul exemplu: toţi bărbaţii dintr-un bar încearcă să o cucerească pe cea mai atrăgătoare femeie de acolo, dar, prin asta, tentativele lor se anulează reciproc. Până renunţă ei la tentivele s-o cucerească pe femeie, prietenele ei nu mai reprezintă demult premiul de consolare. Dar Nash spune că, dacă toţi încearcă să le cucerească pe fetele mai puţin atrăgătoare de la început, „atunci nu ne mai încurcăm unii pe alţii şi nici nu le mai insultăm pe fetele mai puţin atrăgătoare. E singura cale prin care putem câştiga. E singura cale prin care toţi ajungem să futem ceva."

La aproape 25 de ani după ce Nash şi-a dat doctoratul pe teoria jocurilor, Price a preluat echilibrul lui Nash şi a început să lucreze împreună cu alt biolog evoluţionist celebru, John Maynard Smith.

În noiembrie 1973, Price şi Maynard Smith au publicat o lucrare de referinţă intitulată „Logica conflictului la animale" în care susţineau ideea de strategie evoluţionistă stabilă sau SES. SES apare atunci când o populaţie întreagă adoptă o strategie comportamentală în care nu poate pătrunde nicio strategie mutantă. La fel ca în cazul echilibrului Nash, SES apare atunci când cele mai bune decizii pe care le poate lua un individ pentru el însuşi se bazează pe deciziile făcute de ceilalţi indivizi.

SES explică de ce renii masculi au coarne uriaşe şi ramificate care sunt mai degrabă decorative decât periculoase. În acest fel, masculii se pot lupta fără să se omoare unii pe alţii. Mecanismul ăsta care limitează pierderile de vieţi este un bun exemplu de strategie evoluţionistă stabilă.

Lucrarea celor doi a revoluţionat modul în care biologii priveau evoluţia comportamentală, iar Price începea să capete renume în lumea academică. Celebrul biolog evoluţionist de la Harvard, Richard Lewontin, îl luse de sus pe Price când cel din urmă a încercat să îi atragă atenţia cu ceva timp în urmă, dar acum discuta cu Price şi recunoştea că a fost „prea prost" ca să îi înţeleagă lucrările şi spera să colaboreze cu el în viitor.

Poate îţi imaginezi că George Price profita la maxim de succesul său, dar nu e nici pe departe adevărat. Din cauza viziunilor sale despre Hristos şi probabil şi din cauza faptului că descoperise natura sumbră a altruismului, Price îşi donase majoritatea posesiunilor sale şi banilor către persoanele fără adăpost din preajma Camden-ului.

„Dacă ştiinţa ne arată că dragostea şi dăruirea nu sunt niciodată necondiţionate, atunci avem o problemă, iar ceea ce a încercat George să facă a fost să depăşească paradoxul ăsta," spune Harman.

„Asta l-a împins pe străzile Londrei," a explicat Harman, „şi l-a făcut să ajungă la concluzia că el e menit să fie un mare altruist. Cred că ajunsese într-un punct în care îşi punea problema aşa «OK, toate donaţiile astea sunt minunate, asta e tentativa mea de a depăşi propriile mele teorii. Dar este ea cu adevărat sinceră? Dau eu la săraci pentru că sunt cu adevărat un individ altruist?»"

Price renunţase la studiul biblic şi decisese să pună în practică învăţăturile sale, ca să testeze limitele propriului altruism. Într-o scrisoare către Maynard Smith din 1972, Price scria „Mai am doar 15 pence… Mă liniştesc şi îmi spun că în curând o să devin un dezastru pe măsura standardelor divine. Abia aştept să se termine şi cei 15 pence." La scurt timp, dormea pe străzi şi curăţa toaletele dintr-o clădire de birouri de pe Euston Road.

În cele din urmă, Price şi-a găsit un adăpost în Tolmer's Square, lângă Euston Station. Clădirea era la o aruncătură de băţ de UCL şi adăpostea o comunitate de squatters care adoptase un ethos colectivist. Cel care în urmă câteva decenii instiga la război, împărţea acelaşi spaţiu cu oameni care n-aveau nicio intenţie să joace după reguli.

Sylvia Stevens, o prientenă veche de-a lui Price, din Tolmer's Square, ne-a povestit mai multe despre acea perioadă: „Erau anii '70.Era o vreme când sfera politică şi cea personală fuzionau. Noi ocupam ilegal clădirea în semn de protest, pentru că existau o grămadă de clădiri goale, dar nu erau disponibile oamenilor fără adăpost. Un tip şi nevasta lui îşi deschiseseră o brutărie, iar pe un perete bătuseră în cuie o bancnotă de zece lire pe care scria «nu acceptăm bani.» Eram foarte toleranţi unii cu alţii."

Price rămăsese fără adăpost şi se integrase foarte bine în grupul ăsta. „George era pur şi simplu un alt tip de pe acolo," şi-a amintit Stevens. „E uşor de înţeles de ce a venit la Tolmer's, în loc să se adăpostească pe sub vreun pod sau ceva. La Tolmer's erau activităţi culturale intense."

Stevens era directoarea şi cofondatoarea unei case de producţie din nordul Londrei şi avea doar 20 de ani când l-a cunoscut pe Price, care atinsese vârsta mijlocie. Stevens şi-l aminteşte pe Price ca un om excentric, dar adorabil. Habar n-a avut ca era om de ştiinţă, cu atât mai puţin unul de calibrul ăsta, până când n-a fost contactată de Oren Harman, în urmă cu doi ani, cât timp acesta se documenta pentru biografia lui Price.

„La un moment dat, şi-a donat încălţările şi a rămas în picioarele goale. Nu ştiu dacă persoana care i-a luat încălţările chiar avea nevoie de ele. Poate că avea, poate că n-avea. Cred că la un moment dat George a devenit convins că ştiinţa nu e de ajuns, ca oamenii trebuie să schimbe lumea, el cu siguranţă asta credea că făcea."

„Era un om tulburat, dar mi-am dat seama încă de la început că avusese o viaţă anterioară destul de afluentă. Dar lui îi intrase în cap ideea că o să se căsătorească cu mine. Mereu şi-a dorit să se întoarcă în America alături de mine şi să ne stabilim în Midwest şi să avem mulţi copii şi câini şi pisici…"

Înainte să moară, Price îi lăsase lui Stevens un mesaj de adio. „Scrisese că nu aveam de gând să mă mărit cu el… Ezit să spun asta, pentru că sună prea dramatic, dar nu îmi amintesc exact formularea lui. În principiu, s-a plâns că e foarte greu, pentru că el îşi doreşte o viaţă alături de mine, dar eu nu vreau să îi fiu alături, iar din cauza asta el nu mai are niciun motiv pentru care să trăiască." Price nu menţionase sinuciderea în scrisoare.

„Nu aveam de gând să mă mărit cu George, dar nu îi spusesem niciodată da sau nu. Ştiam că e genul de om care are nevoie de iluziile sale, aşa că l-am liniştit şi i-am zis «OK, bine, George, ştii că o să mă vezi şi mâine.» Ştiu că sună dur, dar nu am intenţionat să fie aşa. Problema era că nu puteai să şti dacă George vorbeşte serios sau nu."

George Price a murit singur, fără nicio avere şi fără nicio posesiune, aşa că nu e de mirare că a fost înmormântat într-un mormânt anonim în St Pancras Cemetery.

„La înmormântarea lui au venit foarte puţini oameni. Erau vreo zece oameni acolo, în ziua aia răcoroasă de ianuarie, în 1975, dintre care jumătate erau ultimii tovarăşi ai lui George de pe stradă. Oameni fără adăpost asupra cărora George coborâse precum un înger, ca să încerce să îi ajute, care nu n-aveau nicio idee că el era om de ştiinţă. Alături de ei se aflau şi doi biologi de seamă ai vremii, Bill Hamilton şi John Maynard Smith. Cred că Hamilton şi Maynard Smith făceau parte dintr-o minoritate de oameni de ştiinţă care chiar îi înţeleseseră teoriile lui George." Hamilton a mers într-atât de departe încât a afirmat că Price fusese „cea mai strălucită minte pe care a întâlnit-o vreodată," conform spuselor lui Harman.

Lucrările extraordinare ale lui George Price au validat foarte multe puncte de vedere opuse şi au simlificat şi unificat teoriile care încercau să explice evoluţia comportamentului. Dar, spre sfârşitul vieţii sale, Price era convins că ştiinţa nu mai era capabilă să răspundă întrebărilor pe care le punea el.

Concluzia la care ajunsese el, aceea că destinele noastre sunt determinate de puterile nevăzute ale genelor noastre, era prea apăsătoare pentru un om sensibil, al cărui spirit ştiinţific fusese depăşit de emoţiile sale.

Traducere: Mihai Niţă

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre evoluţionism:
Papa a declarat că Evoluţionismul şi Big Bang-ul sunt ok Umanitatea morţii De ce nu se predă evoluţionismul în România