Cum am învârtit o afacere cu droguri de două sute de milioane de dolari

Din 1972 și până la sfârșitul anilor 80, Brian O'Dea a fost unul dintre cei mai împliniți și de succes traficanți de droguri. Dar apoi a devenit dependent de cocaină și deși a renunțat în urma unei supradoze și a unui atac de cord, DEA l-a urmărit și l-a prins. Așa că, în anii 1990, pe când toată lumea asculta la greu britpop și băga cocaină, Brian a stat la răcoare.

Acum e mare producător și gazdă de emisiuni TV la televiziunea canadiană, lucrează cu dependenți de droguri și predică legalizarea. Brian nu e un fost deținut acrit de viață sau spălat pe creier în închisoare, ci dimpotrivă. E un tip erudit și foarte hip. Și din câte mi-a spus, aproape toți traficanții de droguri erau ca el înainte. Acum e vorba de cartele și arme. M-am întâlnit cu Brian înainte de lansarea DVD-ului cu filmul Contraband al lui Mark Wahlberg, care-i place lui Brian pentru că e despre ultima mare afacere a unui traficant de droguri.

VICE: Voiam să te întreb câte ceva despre traficul de droguri pentru că e clar o operațiune foarte complexă. Prima oară ai făcut trafic cu marijuana, nu?

Brian: Da. Din când în când am vândut mici cantități de cocaină ca să fac rost de bani când eram lefter, dar iarba a fost mereu alegerea mea preferată, pentru că o iubesc.

Cum o aduceai?

Ultima tranzacție a implicat 75 de tone împărțite în două încărcături. Am folosit pentru transport bărci de pescuit din Alaska. Toate echipajele noastre erau cunoscute drept echipaje de pescari, așa că făceam totul pe față, fără jenă. Vrei să-ți povestesc cum a fost ultima tranzacție?

Brian adolescent

Dacă nu ți-e greu, ar fi minunat.

Mă gândeam să renunț a traficul de droguri. Chiar atunci am primit un telefon de la un tip cu care făcusem afaceri cu câțiva ani în urmă, un tip cu care am și crescut în Newfoundland, Canada. Ultima oară când ne întâlnisem ieșise urât, mă amenințase cu pistolul, a vrut să-mi rupă brațele. Dar când a sunat mi-a spus: Știu că am avut problemele noastre în trecut, dar acum am o chestie incredibilă. I-am spus să se ducă dracului că nu sunt interesat. M-a sunat din nou, eram în drum spre casa unor prieteni cu care făceam afaceri, și până la urmă i-am zis că o să le spun tipilor despre ce e vorba, dar dacă nu sunt interesați, să nu mai insiste.

Și ce-au zis?

Le-am spus și au fost imediat interesați. Am sărit într-un avion chiar în după-amiaza aceea și ne-am dus la Washington, în Anacortes, unde era încărcătura și era chiar cea mai incredibilă situație. Așa că ne-am băgat în asta împreună. Ne-a luat luni de zile; a trebuit să strângem 10-12 milioane de dolari ca să facem chestia să funcționeze. Ne ajutau 110 oameni din toată lumea și în septembrie 1986 am adus 25 de tone din totalul de 75 de tone.

Cum transportați o cantitate așa mare de droguri?

Aveam un vas mare din care au pescarii din Alaska. Ne înțelesesem între noi că nu vom lua coca, dacă luai coca zburai din echipă. Tipul care mă băgase în afacere era mereu cu prostituate și coca și limuzine. Așa că l-am pus pe un tip să-l însoțească și să-l supravegheze. La al treilea telefon pe care i l-am dat, mi-a zis: „Plecăm, nu mai stăm, tipul ăsta o să ne tragă-n jos."

Căcat. Și ai ieșit din afacere? Probabil că nu.

Am rămas, i-am cerut și lui să rămână, am mers împreună și am vorbit cu tipul din Newfoundland și i-am spus să iasă el. Am introdus prima parte a încărcăturii, 25 de tone, a aflat și a venit să ne ceară bani. Băieții au zis să-i dăm 50 000. Mi s-a părut prea puțin și asta a fost marea mea greșeală.

Care era valoarea pe piață a 25 de tone?

Cam 65-70 de milioane de dolari, încărcătura totală valora peste 200 de milioane. Așa că tipul a luat cei 50 000 și s-a dus direct la DEA. A pus banii pe masă și le-a spus: „Vă pot spune unde găsiți mult mai multe ca astea." Așa că în următoarele zece luni, DEA ne-a urmărit și ne-a văzut construind de la zero o nouă barcă pentru încărcătură.

Brian la dans

Și aveați idee despre asta?

Nu. Aveam scanere și paznici are ascultau mereu telefoanele poliției. Dar nu aveam acces la DEA, FBO, ATF.

Acronimele erau după voi.

Da. Au văzut ce făcam în nordul Pacificului. N-au văzut și când am mutat cele 25 de tone de iarbă în America. Am mers, am luat cele 50 de tone rămase, le-am descărcat în bărcile noastre în Marea Beringului și le-am ascuns într-un fiord. Am împachetat totul în cutii care păreau cutii cu pește. Am pus cod de bare pe fiecare cutie.

Cum a mers?

Chiar când ne pregăteam s-o aducem din Alaska, am adus un tip din San Diego. Avea un analizator de spectru, pe care îl folosea ca să izoleze frecvențele DRA și ale agențiilor federale. Am putut auzi telefoanele lor. Până acum, comunicările se făceau prin radio folosind dicționare – de exemplu, dacă voiai să te întâlnești cu cineva marți la ora 4 PM într-un punct anume, foloseai cuvintele din dicționar pe care le voiai în propoziție , comunicând numele paginii din dicționar și numele cuvântului. Deci, 102 e pagina 102. Dash 14 e al patrulea cuvânt de pe pagina aceea.

Deci ai zice ceva de genul „102-14-195-12"?

Da, trebuia să vorbim neapărat cu băieții, dar deja aveam un sentiment că suntem urmăriți. L-am luat la întrebări pe tipul care ne pârâse să aflăm dacă vorbise cu cineva și a jurat că nu. Când am vorbit asta cu el, polițiștii ascultau. Evident, noi nu știam asta. Am luat cei doi căpitani de la aeroportul Seattle ca să-i duc în Anacortes, la 50 km depărtare și la radio am auzit: „Suntem după ei, sunt într-o mașină maro." M-am uitat în oglindă și i-am văzut. M-am panicat și am apăsat pedala.

Brian și prietenii lui traficanți

Ai reușit să scapi de ei?

Am condus timp de opt ore încontinuu, pe drumuri cu noroi, pe unde am nimerit. În cele din urmă m-am oprit în Spokane, lângă estul Washingtonului. Am sunat de la un telefon public și opt dintre noi am stabilit să ne întâlnim într-o parcare a unui magazin. L-am sunat imediat pe unul dintre avocații noștri din LA. Am angajat un fost agent DeA, care acum era detectiv, să vedem dacă putem afla ce știau. A venit la noi și ne-am dat seama că cel mai important era că: Noi știam că ei știu, dar ei nu știau că noi știam că ei știu.

Nu vă scăpase vreun detaliu despre asta în timpul evadării cu mașina?

Știi ce? Nici nu știu ce era în capul lor. DEA n-au verificat decât transportul naval și erau siguri că ne-au prins. Ne ascultau. Ne-am dat seama că aveam o soluție. Puteam vărsa încărcătura și scăpam basma curată. Pentru că aveam 50 de oameni cu bărci gata să ne ajute să fugim.

Așa că am mers la un prieten și am luat o barcă pentru transportat bărci mai mici spre Alaska. I-am împrumutat barca, i-am dat 3 000 ca să ne lase s-o folosim puțin. Am depus încărcătura și ne-am întors prin pasajul interior. Când am ajuns lângă granița canadiană, am dat ordin să se lanseze bărcile în larg să-i țină ocupați pe DEA.

Asta e o manevră clasică?

Prietene, într-o oră, la radio se auzea: I-am prins! Noi am ajuns în Bellingham la 6 dimineața sâmbătă. Am ajuns chiar în port și am început să descărcăm cutiile cu așa-zisul pește în cinci trailere cu tractoare. Am vărsat în prealabil niște cutii cu somoni împrejur ca să pară credibil.

Brian la colegiu

Ce s-a întâmplat apoi?

Pe la ora 11 toate camioanele astea dispăruseră. În drum spre California…Am folosit cedru aromatic în camioane pentru că miroase puternic și masca mirosul de iarbă. Am băgat camioanele în California, am ținut bărcile legate în timp ce ei se uitau la ele. Cum am mutat ultima cutie din ele, le-am dus în statele Unite. Federalii le-au prins chiar când traversam granița canadiană. Și tot ce au găsit în ele a fost cafea și gogoși. Atât. Toată marfa era depozitată în locuri sigure. S-au panicat total!

Uimitor. Și cafeaua și gogoșile au fost alese la mișto special pentru polițiști?

Absolut! Și și-au și dat seama de asta. S-au enervat și au petrecut următorii ani strângând dovezi pentru caz. Au apărut iar doar după câțiva ani. Avusesem probleme cu cocaina, făcusem un atac de cord în urma unei supradoze, așa că eram deja curat. Lucram ca consilier într-un spital de reabilitare în Santa Barbara, când au apărut ăștia de la DEA și au zis: „Nu ne interesează să te schimbi și să renunți la droguri, ci să-ți distrugem viața, căcatule. Tre' să faci ce trebuie."

Brian la închisoare

Mamă.

Așa că voiau să cooperez. Dar din cei 55 de oameni acuzați, doi oameni n-au vorbit. E și prietenul meu, inginerul șef. Toată lumea a vorbit în rest.

Sună foarte palpitant tot ce spui.

Oscar, băiatule, tre' să-ți zic ceva…Am avut un super show TV anul trecut, am fost în primetime mereu, eu îl produceam. A fost minunat. Dar e pe locul doi în topul celor mai frumoase perioade din viața mea.

Haha, normal. Și ce era așa mișto să fii traficant de droguri?

Camaraderia dintre noi, cumva reușisem să ne adunăm 110 oameni care ne iubeam toți între noi. Toți aveam familii și copii. Toți făcusem facultatea, aveam abilități deosebite și eram tipi de treabă…nu aveam arme. Am făcut afaceri în valoare de 225 de milioane de dolari de-a lungul anilor și n-am văzut niciodată o armă. Ridicam 10 milioane de dolari de la un străin din districtul Garment din New York. Știam unde să merg, opream acolo, deschideam ușa, omul intra și punea valiza cu bani, vorbeam 2 secunde și pleca în treaba lui, iar eu mergeam cu banii în California.

Nu mai există în ziua de azi traficanți de genul ăsta?

Nu prea. Riscurile sunt prea mari acum. Sunt uciși oameni. I-au arestat pe toți cei care noi – tipi care nu purtau arme. Eu am intrat în afacere din întâmplare. Cineva mi-a dat un joint în facultate și mi-a plăcut și mi-am dat toții banii de chirie ca să mă sparg cu prietenii. Apoi am început să vând ca să obțin iarbă mai ușor, și am devenit comerciant de iarbă. Și deodată m-am trezit că așa e viața mea. E hobby-ul, obiceiul și meseria mea.

Brian și Otis

Vă simțeați ca pirații?

E amuzant că întrebi asta, pentru că o să-ți zic o poveste grozavă, omule. Eram în sud-estul Alaskăi, într-un port olandez numit Ketchikan, când un papagal a zburat deodată pe barca noastră. Și rămâne cu noi timp de doi ani. Fără să-l băgăm în cușcă. Zbura timp de vreo oră în treaba lui și se întorcea pe barcă. În mijlocul mării Bering. Așa că l-am numit Otis, după Otis Redding. Era super enervant. Ți se așeza pe umăr și te trăgea de păr, îți țipa în ureche, așa că uneori inginerul șef îl băga în cuptorul cu microunde și amenința că-l pornește. Dar nu l-a pornit niciodată. Otis era sacru, frate. Închipuie-ți un papagal care zboară pe corabia unor pirați. Nu s-a mai auzit așa ceva. Și în Alaska! Era un semn de la zeii piraților. Toată lumea îl iubea pe Otis pentru ceea ce reprezenta metaforic și mitic. Când am descărcat marfa de pe bărci și am încheiat tranzacția, Otis a zburat și nu s-a mai întors.

Își terminase misiunea. Odată ce te-ai schimbat, ai postat o reclamă într-un ziar canadian cu experiența ta ca dealer. Ai și listat avocatul care te-a arestat ca referință. Ce fel de reacție ai primit la acea reclamă și cum ți-a venit ideea?

Îmi expirase sentința la închisoare și nu știam ce să fac. Așa că m-am așezat și am început să scriu și așa mi-a ieșit reclama. Am sunat la The Globe and Mail, ziarul principal al Canadei, le-am citit anunțul și tipul ăla s-a înecat și a zis că mă sună el mai târziu. Nu l-au acceptat. Am sunat la National Post și au făcut poveste de prima pagină din el. Am primit 600 de răspunsuri din toată lumea. Fiecare agenție de poliție din America voia să vin să lucrez pentru ei. Am primit tot felul de oferte ciudate și până la urmă m-am ales cu o emisiune TV…

Știu că lupți pentru legalizarea drogurilor. Crezi că sunt șanse să se întâmple vreodată?

Nu. Faptele vorbesc atât de tare, totul e atât de clar, dar noi rămânem tot cu mentalitatea de pedeapsă. Cu cât guvernele lumii capătă mai mult control, cu atât mai ezitant resping problema.

E o prognoză deprimantă. Mulțumesc mult, Brian.

Nicio problemă, frate.

Brian O'Dea a câștigat premiul Arthur Ellis pentru cea mai bună scriere non-ficțiune, în Canada, pentru cartea Confessions of an International Drug Smuggler(Virgin Books, UK). E și producător de film șI televiziune.

Traducere: Oana Maria Zaharia