Un mort cară pe altul: masacrul de la protestele din Venezuela

Foto via El Nacional

Stătea la colţul străzii când l-au împuşcat în cap. Patru oameni, poate cinci, îl cărau în timp ce căutau o ambulanţă, o maşină sau motocicletă. Corpul era alunecos, aşa că l-au cărat pe rând. Îl ridicau de mâini şi de picioare, cu solidaritatea aia confuză care apare la proteste şi revolte. Unul apăsa pe rană cu o cârpă, ca să oprească sângerarea. Au trecut pe lângă câteva blocuri fără să-i ajute nimeni. În cele din urmă, au dat de un poliţist care după ce a auzit ţipetele de ajutor ale tinerilor, a fost de acord să-l ducă la un spital din centrul Caracasului, capitala Venezuelei.

Bassil Da Costa, tânărul rănit, şi Roberto Redman, unul din cei care-l cărau, s-au cunoscut pe 12 februarie la un marş de Ziua Tinerilor organizat de studenţi şi de opoziţia din Venezuala. Atât Da Costa, cât şi Redman sunt morţi, au fost între primele victime după ce autorităţile au intrat în forţă peste protestatari. La o săptămână de atunci, haosul tot domină străzile din Caracas.

Roberto Redman (pălărie neagră) cară cadavrul lui Bassil Da Costa.

Da Costa, un tâmplar de 23 de ani, nu a participat la niciun alt protest până acum. Locuia în Guatire, o suburbie din Caracas, şi a participat la marş doar pentru că se duceau şi verii lui. Redman, un pilot de 31 de ani, a mers la toate demonstraţiile posibile. El locuia în Chacao, cartierul muncitorilor din clasa de mijloc din Caracas, unde au avut loc majoritatea protestelor antiguvernamentale. Redman a scris în descrierea sa de pe Twitter că era un guarimbero, un termen folosit de oficialităţi pentru protestatari.La 18:25 el a scris pe Twitter: „Azi am fost lovit în spate cu o piatră şi în faţă cu o cască, am inhalat gaze lacrimogene şi am cărat un puşti care murise. Tu ce-ai făcut?” Câteva ore mai târziu era mort, la fel ca Da Costa, de la un glonţ în cap.

Detaliile celor două morţi, care s-au răspândit prin presa internaţională, au fost reconstituite prin diverse filmuleţe, unele făcute de fani, altele de profesionişti. Dar venezuelanii care se bazează pe mass-media mainstream nu ştiu nimic de Redman sau Da Costa, din cauza cenzurii impuse de guvern asupra presei. Autorităţile din Venezuela sunt atât de disperate să blocheze informaţiile despre proteste şi morţi, încât au oprit imaginile de pe Twitter, ca să nu circule poze de la proteste.

Erick Redman, tatăl lui Roberto, participă la marş după moartea fiului său. Foto Via Twitter.

Da Costa avea doi ani când Hugo Chávez a făcut o lovitură de stat care a eşuat în 1992. Redman avea nouă ani. Au trecut 16 ani de când preşedintele decedat a câştigat alegerile, în 1998. Asta înseamnă mai mult de jumătate din viaţa lor. Nu au cunoscut Venezuela fără Chávez, iar Nicolas Maduro, actualul preşedinte al ţării, nu e nimic mai mult decât urmaşul mai prost şi mai brutal al lui Chávez.

Ei au văzut inflaţia copleşitoare şi lipsa de produse, au văzut rata imensă de crime şi s-au întrebat ce naibii fac oamenii din ţara asta. Li s-a părut periculos să protesteze în Venezuela, dar li s-a părut şi mai periculos să nu facă nimic. Multe bannere erau cu sloganul „Mamă, m-am dus să protestez pentru Venezuela. Dacă nu mă întorc viu, înseamnă că te-am părăsit pentru ea.”

Traducere: Mihai Popescu