Un nou talent autohton: cocoţatul ecologic

De 1 Decembrie românii au fost la înălţime

De Iulia Dana

Tree-hugging - the next level

Stau de cinci ani în București, dar la defilarea de 1 decembrie nu am ajuns niciodată până acum, din două motive: are loc prea de dimineață pentru o zi liberă și, de obicei, e un ger de crapă pietrele. Dar anul acesta a fost îndeajuns de cald cât să-mi fac curaj să ies din bârlog la prima oră.

Mă așteptam să găsesc bulevardul placat cu mii de persoane, dar ce am vazut m-a speriat. Toate protestele și manifestațiile la care am fost până în prezent n-au atins nici însumat 5% din numărul oamenilor strânși să vadă șarada cu echipament militar depășit fizic și moral de 1 Decembrie.

Eu nu am văzut absolut nimic din paradă, dar am simțit niște mirosuri tare dubioase de motorină și gaze de eșapament. Am știut și când a trecut divizia călare (și nu mă refer doar la cadența copitelor care loveau asfaltul). M-am strecurat pe întreaga lungime a bulevardului Kiseleff printr-o cărare „săpată” într-o masă compactă de oameni. Cum era de așteptat, toate odraslele erau cocoțate pe umerii părinților și fluturau frenetic stegulețe. Unele dintre ele erau improvizate din creioane colorate și bucățele de hârtie colorată, altele din bețe de frigărui și bucăți de pânză tricoloră. Am văzut chiar și un copil care a primit în mâini un dslr serios, ca să facă poze. Stătea destul de sus pe umerii tatălui cât să vadă ceva din defilare.

Cea mai șocantă imagine a fost a oamenilor de toate vârstele cocoțați prin copacii de pe marginea drumului. Bieții arbori se înclinau în toate direcțiile, dar nimic nu oprea brațul întins la maximum și mobilul cu camera de 1.3mp să facă poze! Am învățat metode de cățărare din cele mai diverse și am fost martoră unor îmbrățișări destul de tandre între bărbați de vârstă mijlocie, în încercarea de a-și ține echilibrul la înâlțimi neobișnuite.

Imediat ce defilarea s-a terminat, oamenii au coborât din coapci mai repede decât am reușit eu să observ tehnica. Au fost îndemanatici, n-am văzut pe nimeni schiopatând ulterior. În acel peisaj cu copaci și familii ținându-se de mână, croindu-și drum printre frunze și boscheți, mi s-a părut că asist la o scenă de fugă din calea inamicului, în timpul Primului Război Mondial. Apoi a început îmbulzeala pentru ca cei mici si cei MARI să urce pe tancuri și să țintească (doar) cu tot felul de arme de război. Nu am văzut nicio figură politică, mici cu muștar, sărmăluțe sau fasole cu ciolan. (La muncă, nu la întins mâna!)

Concluzie: nexam văzut paradă militară, dar am descoperit un nou talent al bucureștenilor: cocoțatul în copaci!

01

Avem dovada: cocoțatul nu mai este o activitate doar pentru cei mici.

142

Stânga: Defilarea pare să fi trezit niște sentimente foarte serioase în acest patriot. Dreapta: Persoanele mai puțin sportive au preferat băncile în locul înâlțimilor nesigure ale copacilor.

03

O noua valență pentru expresia „A umbla creanga”.

04

Exponentul rasei de fotografi din secolul XXI .

05

Să fim oare martorii inventarii unei noi forme de camuflaj 100% naturala?

06

Parada de 1 Decembrie, bucuria tree-hugger-ilor.

08

Copacii mai subțirei au fost rezervați celor mici și viteji.

09

Varianta observatorilor urbani cool.

104

Un tango la înălțime? Palpitant!

1110

Copiii cu gabarit depășit au încercat să se cocoațe fără prea mult succes.

123

Observăm cu toții unde se uită băiatul de capul șirului. Să ne imaginăm la ce se gândea: „Auuuuuuuuuuuuuuuu! Trebuie să doară tare!”

133

Zooooom! Mult zoom! Și mai mult zoom! Fă-ne mândru fiule!

1516

Stânga: Acest coș de gunoi nu a fost niciodată mai folositor societății ca până acum. Dreapta: Un patriot destul de neimpresionat de cefele groase care îi blocau vederea spre paradă.

171

Cam așa îmi imaginez eu că aratau și fugile oamenilor prin păduri pe vremea Primului Război Mondial. S-au schimbat doar articolele vestimentare. Haosul și grija au rămas aceleași.

181

În așteptarea ordinelor de „sus” o măturatoare privește uimită numărul mare de persoane care părăsește parada.

191

Bănuiesc că cei mici nu au văzut „Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb” , dar mie mi-a încolțit un zâmbet malefic în colțul gurii când i-am văzut călărind bombele ca la rodeo.

Comentarii