Unde #Artselfie nu e, nici artă nu e

​

Fără supărare, Jay Z, Bey și Mona Lisa, dar #artselfie-urile sunt vechi de secole. De fapt, până în acest moment, există destul material cât pentru un album.

Ca parte din seria Follow Me, care explorează fenomenul digital, editura cu sediul în Paris Jean​ Boîte și-a unit forțele cu alta din New York, DI​S, și au pus la cale un compendiu de #artselfies făcute din puncte cheie pentru social media.

Totuși, ce se întâmplă cu generația noastră care consideră arta greoaie, până când nu devine parte din ea? Am luat legătura cu membri DIS, Lauren Boyle, Solomon Chase și David Tot pentru o discuție despre problema digitală, creșterea turismului cultural și iregularitățile politicilor care țin de fotografiatul în muzeu. Toți au insistat să fie citați pe post de „colectivitate", ceea ce are și sens, mai ales că fac parte dintr-o colectivitate.

În acest intro pentru #artselfie, Douglas Coupland se plânge de dispariția treptată a fotografiei analog, deși albumul e un compendiu din imagini printate. De ce ați vrut ca fenomenul să se materializeze într-un album?
​DIS: E amuzant, pentru că, acum cinci sau șase ani, toată lumea credea că digitalul face ca lucrurile să existe pe vecie, înțelegi? Acum, realizăm că lucrurile nu sunt chiar atât de efemere în digital. Desigur că odată cu schimbările din tehnologie se schimbă și formatele. Lucrurile de fapt vor dispărea. Cu cât norii noștri de informație vor deveni din ce în ce mai mari, se poate ca lucrurile să dispară de tot, așa că e ceva drăguț în a le scoate într-o formă tangibilă.

Sunt atât de mulți artiști care filmează digital și fac alte lucruri de genul ăsta, iar procesul de arhivare e destul de intens. Cum poți fi sigur că munca ta va fi păstrată în siguranță, că o vei avea mai târziu?
​​Există un factor de risc. Slăbiciuni sunt peste tot. Nimic nu e permanent, noi doar abia acum am început să realizăm asta.

Vă faceți #artselfie?
​E singura dată când ne facem selfie-uri.

În album, menționați că v-ați documentat în privința politicilor diverselor muzee privind fotografierea în incinta lor. Ați găsit ceva interesant?
​Am fost surprinși că muzeul Brooklyn sunt atât de ancorați în viitor. Chiar ne-au sugerat hashtag-uri ca text de pus pe perete. De asemenea, politicile s-au schimbat de la o expoziție la alta. Nu e un lucru uniform. Iar unele erau foarte specifice – până în punctul în care făceau diferența între video și jpeg.

Majoritatea muzeelor permit fotografierea colecțiilor permanente, dar nu și a celor care sunt în tranziție. Și cred că are sens, pentru că au o anumită autoritate. Dar simt și că un artist într-o prezentare de grup poate să strice totul pentru restul.

Cred că fotografiatul lucrărilor din muzeu le democratizează. Mai mulți oameni reușesc să le vadă.
​Am discutat și despre sensul unei experiențe bogate și complexe – ai posibilitatea să-ți amintești o lucrare și după ce pleci din galerie. Altfel, doar te plimbi printre ele și apoi le uiți.

Dar desigur că asta nu se aplică în cazul tuturor artiștilor. Un JPEG de 200x200 nu surprinde deloc – poate că e vreun sunet la mijloc, dar în final te alegi doar cu imaginea asta simplă pe care vrei să o protejezi. Lucru cu care suntem și de acord.

Albumul #artselfie a avut un giga – destul de mic pentru un astfel de document – după ce am modificat dimensiunile și am decompresat totul. Și tot nu arată rău, totuși.

Cum au fost aleși Simon Castets, Douglas Coupland și Marvin Jordan să ia parte la album?
​Simon a venit inițial cu ideea de #artselfie la îndemnul lui Jean Boîte, așa că e logic să avem o discuție cu el în album. Apoi, cu Douglas Coupland, păi, eram fanii săi. Ne-am gândit că va avea ceva inteligent de zis despre fenomen. Marvin Jordan e cineva care tot face lucrări pentru DIS și are un ton complet diferit de cel al lui Coupland.

#artselfie a devenit diferită în Europa, unde relația dintre artă și istoria artei e mai intensă?
​Albumul e parțial despre turism și constrângerea de a documenta constant legăturile dintre oameni. E despre alte persoane care știi că vor vedea imaginea, nu e doar despre tine. E ca prietenii tăi să știe unde ești. Dacă nimeni nu a văzut-o, înseamnă că nu s-a întâmplat.

De asemea, imaginile incluse în album nu au fost făcute doar în Statele Unite, ci și în Frieze Londra, la Art Basels, și alte muzee din lume.

Cum ați ajuns la imaginile selectate?
​A fost o sarcină destul de grea. Am văzut de la 13 000 la 14 000 de imagini cu hashtag-ul #artselfie până acum. Și sunt o groază de imagini care nu au fost tag-uite până acum.

De-a lungul timpului ne-am dat seama că #artselfie poate fi împărțit pe categorii. Unele erau amuzante, altele serioase, în altele oamenii imitau sculpturi și tot așa. Am încercat să avem o imagine de ansamblu.

Care e #artselfie-ul cel mai comun?
​Mona Lisa. Cred că au fost în jur de 30 de lucrări în selecția noastră originală. Zece au ajuns și în album.

Există o etichetă #artselfie?
​Nu intra în oameni. Stai pe loc. Să nu atingi operele de artă.

Traducere: Dana Alecu

Citește mai multe despre selfie:
​​Pizdele cu iPhone iubesc fotografia ​​Selfie-urile au trimis la închisoare un grup de traficanți de droguri din Londra ​​Cum a reușit un blogger să facă cel mai dement selfie cocoțat pe statuia lui Iisus din Brazilia