FYI.

This story is over 5 years old.

Medicină pe pâine

Unii oameni cred că scapă de hepatită cu ceaiuri magice

E uşor să crezi că bioenergeticianul, magnetologul sau vrăjitoarea Vanessa o să te vindece de cancer fără efecte secundare, dar nu mai e la fel de uşor când mori în chinuri peste un an, pentru că nu te-ai tratat la spital.

Salut, mă numesc Doctor MedX și sunt medic rezident de trei ani. Am avut zece stagii de muncă prin spitalele din București și am trecut ca student prin majoritatea celor din Capitală. După zece ani de experiență am concluzionat că, singura decizie proastă pe care o pot lua este să rămân în țară. Așa c-o să plec în Germania. Acolo, dacă înveți limba și-ți faci treaba, te tratează corect (nu ca francezii, ca englezii sau mai ales ca românii). Între timp o să dau puțin din casă în fiecare ediție a acestei rubrici, ca să înţelegi cum funcţionează domeniul şi de ce naibii îmi iau tălpăşiţa spre alte meleaguri.

Publicitate

MEDICINĂ PE PÂINE - UNII OAMENI CRED CĂ SCAPĂ DE HEPATITĂ CU CEAIURI MAGICE

Una dintre problemele românești de neimaginat pentru medicii din alte ţări este numărul mare de pacienţi care apelează la tratamente naturiste, oculte, homeopate sau altele bazate pe credinţă şi obiceiuri, în ciuda existenţei celor dovedite ştiinţific. Înţeleg c-ai ajuns să te temi de toate medicamentele produse în secolul XX şi XXI, dar ar trebui să te gândeşti că şi celelalte sunt făcute cu elemente din natură sau din corpul tău şi toate provoacă efecte secundare, chiar dacă nu le simţi.

Cele mai nocive tratamente mi se par cele oculte. Din fericire sunt cel mai rar întâlnite. Asta şi pentru că oamenilor le e ruşine să spună c-au luat ceva de la vrăjitor sau poate le e frică să nu fie arşi pe rug. Vrăjitoarele recomandă foarte des argintul viu sau alb, adică mercur ca tratament pentru orice. Intoxicaţia cu mercur e foarte periculoasă şi am întâlnit cazuri în care a fost mortală, chiar după prima şedinţă de spiritism. Alţii iau tratamente preparate de pseudo-alchimişti cu beladonă şi arsenic. Amândouă erau folosite ca otrăvuri la curţile regale în Evul Mediu, dar acum sunt vândute sub formă de poţiuni diluate ca leacuri pe principiul că, ce nu te omoară, te face mai puternic.

Asemănătoare cu tratamentele vrăjitoarelor sunt şi cele ale bioenergeticienilor. O firmă care lucrează cu un fel de aparate de bioenergie a încercat să mă recruteze să le aduc pacienţi pentru tratamentele lor. M-au luat cu tehnici agresive de vânzare, m-au băgat într-o cameră, au sărit trei cu gura pe mine şi nu voiau să mă lase să plec până nu simţeau că m-au convins şi că eram împlicat. Evident nu era cazul. Nu e nimic ştiinţific în ceea ce fac. Doar îi manipulează pe ignoranţi cu exemple de pacienţi mulţumiţi şi recomandări inventate de la laureaţi de premiu Nobel.

Publicitate

Deşi magia şi bioenergia sunt dubioase, cei mai des am întâlnit pacienţi care merg pe calea naturistă sau băbească. Trebuie să realizezi că,doar pentru că un lucru e natural, nu înseamnă că n-o să-ţi facă rău. Am avut un caz în care o cură cu sfeclă roşie a forţat pancreasul să declanşeze o minunăţie de diabet, pentru că leguma conţine mult zahăr (asta că tot acum e la modă să se îndulcească sucurile carbogazoase cu sfeclă sau ștevie). Altădată o băbuţă avea impresia c-o să-şi vindece fiul de viermi intestinali punându-i usturoi în şosete.

Oamenii pun botul şi pentru că încă văd pe geamul plafarului scris mare „fără efecte secundare". Evident e o vrăjeală. Deşi medicamentele moderne au efecte secundare, le primeşti pe toate pe-o listă, pe când la ierburile naturale ai surprize. De exemplu, niște tipii care merg să tragă de fiare băgau testosteron ca să crească în masă. Medicii le-au spus că riscă ca organismul lor să nu mai secrete hormonul deloc, aşa că au luat ierburi „naturale" fără efecte secundare, care cresc producţia de testosteron. Pe urmă s-au mirat c-au început să chelească, că na, de ce ţi-e frică nu scapi.

Nu îţi poţi imagina cât de frustrant e să vrei să tratezi un om şi el să-ţi spună c-o să se vindece c-un ceai. Am avut doi pacienţi de 28 de ani descoperiţi cu hepatita B, i-am ajutat, le-am făcut dosar să le plătească statul tratamentul cu interferon în valoare de zeci de milioane vechi şi ei m-au refuzat. Un naturist le vânduse un ceai numit cu nesimţire „Interferonat". Le era prea greu să accepte că au o boală de care s-ar putea să nu scape definitiv, aşa c-au preferat să refuze ceva care le-ar salva viaţa garantat, în schimbul a ceva nedovedit, care venea cu garanţia vraciului că vindecă. Când ceva pare prea bun să fie adevărat, cel mai probabil aşa este.

Publicitate

Nu mi-e ruşine nici de cei cu medicamentele homeopate, care se prefac că vând medicamente reale, când de fapt dau un placebo sau un produs diluat cu efect slab, la preţ de şapte ori mai mare și spun că este mai rafinat. Când tragi o soluţie de 16 ori prin apă e şi normal că n-o să mai aibă efecte secundare, pentru că nu mai are nici efecte principale. Din fericire homeopatele astea sunt la modă doar la bogaţi, că numai ei şi le permit.

Astfel de produse capătă de obicei faimă când cineva se tratează cu ele împreună cu medicamentele recomandate de medici reali. Mai ales că de multe ori nu sunt periculoase în sine. Periculos e când nu mai mergi la doctor după ce le iei. Unul care avea infecţie urinară şi care primise de la noi reţetă de antibiotic garantat să-l vindece 100%, a luat în paralel tot felul de homeopate şi, surpriză, s-a vindecat. Din păcate, altul care a aflat de la el sau de la alţii că s-ar fi vindecat din homeopate, le-a luat doar p-alea. Infecţia s-a agravat după un tratament homeopatic de mai multe luni şi a venit la noi numai bun pentru dializă. Când eram la secția de Dermatologie, un pacient a venit cu o eczemă, o iritaţie pe pielea de la gambe. Așa cum fac mulţi, se dăduse cu un extract de galbenele şi de propolis, care i-a făcut rău şi i s-au umflat ambele membre. Asta pentru că a avut o uşoară reacţie alergică pe care polenul de galbenele şi substanţele alergene produse de albine au făcut-o mult mai puternică. Dintr-un lucru care trebuia să treacă de la sine, s-a transformat în ceva care a necesitat săptămani de tratament cu corticoizi în spital.

Singurul caz în care consider tratamentele alternative bune e când mai dau de un pacient anxios, depresiv şi ipohondru de vreo 20-30 de ani, care e speriat c-a citit simptomele lui pe net şi a văzut că are toate bolile, când de fapt n-are nimic. O specie mai rară sunt pensionarii care se simt singuri şi deprimaţi primăvara şi toamna, aşa că vin în vizită la spital.

Acum n-o să dau vina doar pe pacienţi în toate cazurile astea. În mare tratamentele astea sunt pentru liniştea lor şi dacă-şi iau şi medicamentele normale, totul e bine de obicei. Îi înţeleg, sunt speriaţi, needucaţi medical, au văzut filmele The Secret sau Zeitgeist unde li se spune că e o conspiraţie mondială a firmelor de medicamente ca să-i menţină bolnavi, aşa că ajung la magie, ierburi şi placebo. Vinovaţi în cazul ăsta mi se par şarlatanii care se leagă de comunitatea ştiinţifică, ca să pară legitimi. Homeopaţii şi vracii îşi iau diplome de medic ca să fie luaţi în serios, iar bioenergeticienii şi firmele de suplimente naturiste găsesc câte un medic slab de duh care să fie dispus să-i promoveze pacienţilor săi. Sunt periculoşi, dau impresia că vindecă boli grave, fără durere, când de fapt orice medic îţi poate spune că singurul mod în care te vindeci de cancer e cu medicamente care provoacă chinuri oribile. Mai bine te simţi ca dracu' câteva luni de la tratamentele reale, decât să mori într-un an de la ineficiența celor homeopate.

Anterior: Pacienţii români sunt nişte masochişti fără piele neagră şi bici

Citește și: Am cunoscut-o pe femeia care încearcă să vindece malaria cu zahăr și apă