Ca în fiecare din ultimii 15 ani, se deschide sezonul la articole cu Vama Veche nu mai e ce-a fost, așa că m-am gândit să iau iniţiativa și să închid subiectul înainte de a-l deschide alţii. Acum două săptămâni, m-am scobit prin buzunare şi am plecat un weekend la mare, în 2 Mai, ca săracii.

De dragul vremurilor apuse, am zis că nu strică o plimbare de trei kilometri până-n Vamă, că oricum n-am mai fost de câţiva ani, şi mi se făcuse poftă să mai mănânc la Şoni, ca pe vremuri. A fost o mare greşeală, dar despre asta o să scriu mai jos.

Eu fac parte din categoria specială de copii cu părinţi care-au lucrat în învăţământ. Taică-meu a fost învăţător, iar maică-mea profesoară de română şi franceză. Amândoi au predat toată viaţa la ţară, deci nici nu se pune problema să fi dat vreo meditaţie în viaţa lor. În consecinţă, vacanţele se făceau la ţară. Aşa că prima oară când am ajuns la mare în 2006, aveam 22 ani, eram mutat de capul meu în Bucureşti şi aveam un job prost plătit.

Graţie găştii de prieteni, prima ieşire a fost în Vama Veche, de 1 Mai, cu cortul. În prima seară, am tremurat ca un câine, dar trebuie să recunosc că am văzut cel mai mişto cer de noapte deasupra mării peste care bătea bine o furtună serioasă. În a doua seară, băusem atât de multă vodcă, încât putea să bată şi crivăţul, că eram lemn. Nici nu se putea altfel, mai ales că plecasem ca o floricică, fără haine groase, iar pe vremea aia nu existau iPhone-uri care să-ţi arate vremea, scuzată fie-mi ignoranţa.

A fost mişto. Boemie, băute, nisip în dinţi şi-o criză de gingivită tratată cu alcool. Evident că n-aveam nici mama pastilelor după mine, de ce le-aş fi cărat? Doar n-aveam 30 de ani. Însă pe plajă nu erau umbreluţe, ci corturi, baldachinele încă nu se inventaseră, trotuarele şi asfaltul erau science-fiction, iar cârciumi în care să mănânci erau doar vreo patru, printre care Şoni şi Bibi. Expirat, locul în care se dădeau cap în cap punkerii, şi Proplaca sunt acum istorie. De fapt, Proplaca e istorie încă de acum vreo cinci ani, cred. Nu m-aş mira ca, la anul, să dispară şi terasa lui Ovidiu, asta dacă nu cumva o fi fost preluată de alţii între timp.

Au mai urmat nişte veri de peregrinări prin Vama Vache, uneori şi de câte patru-cinci ori, şi-am continuat să aud cum „Vama Veche nu mai e ce-a fost." Vorba asta se auzea încă de dinainte să fi ajuns eu pe-acolo şi au tot spus-o mulţi, ani de-a rândul, şi după.

Vama Veche, în 2015, e un rai al consumerismului. S-au împlinit profeţiile, localitatea se numeşte acum Vamaia. Preţuri de Mamaia, baldachine de Mamaia, „cluburi" de Mamaia, muzică de Mamaia, preţuri de Mamaia. Poate am avut eu o vedenie, dar pot să jur c-am văzut, de la distanţă, şi-o roată d-aia, de bâlci.

Acum nişte ani, într-o polemică cu Mircea Toma, îmi spunea că scopul campaniei „Salvaţi Vama Veche" a fost acela de a nu transforma satul într-un cartier muncitoresc al Mangaliei, cum ar fi arătat planurile la vremea respectivă.

Vama Veche a fost salvată. Este, probabil, prima sau a doua cea mai căutată staţiune de pe litoralul românesc, iar ăsta nu e deloc un lucru rău. Ba, aş zice, probabil a devenit şi un rai al imobiliarelor, având în vedere că au tot apărut hoteluri - serios, inclusiv în Sud, pe unde era Proplaca, e acum unul care arată chiar bine. În plus, am mai văzut hoteluri în construcţie.

Cine se plânge că Vama Veche nu mai e ce-a fost n-are decât să se ducă la Vadu. Plaje pustii mai există, inclusiv pe la 23 August sau Tuzla. Însă adevărata problemă din Vama Veche nu e consumerismul şi nici capitaliştii pe care-i înjură hipsterimea cu idealuri socialiste din ziua de azi.

Adevărata problemă e că, în Vama Veche, se practică un capitalism prost înţeles. La modul teoretic, competiţia ar trebui să crească direct proporţional calitatea serviciilor. Doar că, în Vama Veche, e concurenţă pe cine măreşte mai mult preţurile, nu pe calitate.

Cel mai bun exemplu e Papa la Şoni. Sloganul „Gulyaş unguresc şi rock românesc" s-a transformat în „zeamă de cartofi şi radio online". Papa la Şoni s-a mutat unde era El Comandante, s-a transformat în împinge-tava, iar dacă vrei mâncare de la ceaun, gulaşul e o zeamă de cartofi călâie, cu două bucăţele de carne cât unghia de la degetul mare.

Ciorba de peşte, pe care o mănânci ori fierbinte, ori rece ca de la frigider, e o zeamă călâie care-ţi sperie căile respiratorii şi de care nu te poţi atinge, iar când le zici, îţi răspund cu o ridicare din umeri şi replica „Era rece, nu? Ăăă …"

Eu, unul, n-am regrete, am doar un gust amar de la Şoni. Oamenii din sat meritau să facă bani şi cred că fac. În 2006, când abia mijea consumerismul în Vama Veche, mai bine de jumătate de sat trăia în sărăcie lucie. Sincer, am ajuns la vârsta la care sunt suficient de matur încât să nu mă supăr ca ciobanul pe sat că nişte oameni fac bani şi să înţeleg că, dacă nu vreau bumţi-bumţi, ci linişte, am de unde să aleg.

Însă există lucruri care nu se schimbă niciodată. Primul e marea. Al doilea e mizeria din Sudul plajei, unde se adună toate algele, acolo unde trag rulotele. Iar al treilea e gunoiul. Ar fi şi-al patrulea: budele infecte, însă asta a fost oarecum reparată prin Sudul plajei, unde au fost construite unele cu apă curentă. Aş mai fi vrut să zic de corturi, dar alea au mai rămas pe plajă doar graţie singurului lucru bun făcut de Şoni, care nu şi-a întins şi el nişte baldachine.

Lăsând orice urmă de glumă la o parte, Vama Veche nu mai e ce-a fost şi e foarte bine că s-a schimbat. În sfârşit, există o alternativă la Mamaia în condiţiile în care restul staţiunilor de pe litoral sunt varză. Sincer, nici eu nu m-am prins dacă fraza anterioară e o ironie sau nu.

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citește despre litoralul românesc:
Am fost la plimbare prin stațiunile de la mare la început de februarie
10 motive pentru care Constanța este un oraș nasolAm fost la Carnavalul de la Mamaia și l-am văzut pe Mazăre într-un coșciug