Insomniile lui Gavin Haynes

De ce ar trebui toată lumea să înceapă o viață nouă în minunata Mare Britanie

De Gavin Haynes

Marea Britanie e un dezastru de nesuportat și ești un idiot dacă vrei să trăiești aici. N-o spun eu, ci guvernul britanic, care s-a gândit recent să plaseze în România și Bulgaria reclame care să descurajeze oamenii să se mute aici după ce controalele de emigrare UE vor expira în decembrie.

Dacă planul va fi pus în aplicare, reclamele îi vor avertiza pe bulgari și pe români că Marea Britanie nu e raiul verde și însorit pe care și-l închipuie ei. Nu sunt destule palate în care să se plimbe, iar funcția de „Rege” e deja ocupată. Îmi pare rău, băieți. Dar de ce nu încercați Atena? Acolo merg toți oamenii cool în perioada asta, iar localnicii sunt foarte prietenoși cu străinii.

Nu e prima dată când se întâmplă așa ceva. În 1972, Idi Admin le-a dat asiaticilor care trăiau în Uganda un termen de 90 de zile ca să plece dracului din țara lui. În caz contrar, i-a amenințat cu lucruri foarte neplăcute. Era un om care își ținea promisiunile, după cum dovedeau capetele de om din frigiderul lui. Cu acea ocazie, Marea Britanie le-a oferit azil, așa că majoritatea au hotărât să meargă acolo. Dar unde, mai exact? Ce oraș de căcat post-industrial le-ar oferi o nouă viață care să merite trăită?

Să fie însoritul Leeds? Veselul Birmingham? Minunatul Bradford? Luxosul Luton? Îngroziți de ideea că o grămadă de oameni amărâți o să doarmă pe pragul ușii lor, orașul britanic Leicester a încercat să le-o ia înainte și să-i sperie, plasând această reclamă în ziarele asiatice din Uganda:

Rezultatul? Știți principiul „Nu te gândi la un elefant roz”. V-ați gândit cu toții la unul, nu? Ei, cam așa s-a întâmplat cu Leicester: a devenit destinația aleasă de o întreagă generație de asiatici din Uganda. La urma urmei, n-a încercat nimeni să le spună să nu meargă în Swansea. Swansea era pur și simplu acolo pe hartă, nu le spunea nimic. Leicester era orașul interzis pe care britanicii egoiști voiau să-l țină doar pentru ei. Așa că acolo s-au dus. Bineînțeles că asiaticii din Uganda preferau niște condiții de viață mai grele în loc de decapitare, dar până la urmă nu-mi închipui că au fost prea mulțumiți de alegerea făcută.

Peste încă 40 de ani, iată că Marea Britanie e pe cale să repete procesul. Doar că de data asta nu e vorba de un oraș, ci de o țară întreagă pe care vor s-o protejeze de o gloată de imigranți triști. În decembrie, românii și bulgarii vor avea tot atâtea drepturi ca și noi să trăiască în Marea Britanie, să lucreze, să bea în baruri și să fie îngropați pe pământ britanic.

Deci, dacă ne luăm după rapoarte, ne pregătim să ne vorbim țara de rău pentru a-i păcăli pe străinii ăștia naivi. Uitați ce-ați văzut la The Danny Boyle Show. E o mizerie. Vremea e groaznică. Nu e nimic la TV. N-o să vă placă Sky News. O să vă mâncăm bebelușii. E capitala violului.

Dar tot ce aud oamenii ăștia sună așa: „Nu veniți în MAREA BRITANIE. Nu sunt POSIBILITĂȚI AICI. STRĂZILE nu SUNT PAVATE CU AUR. Nu ÎNCEPEȚI O NOUĂ VIAȚĂ AICI, pentru numele lui Dumnezeu.”Așa că poate cel mai bun mod de a convinge oamenii să nu vină în Marea Britanie ar fi să generăm un PR pozitiv tulburător. Poate că tactica ideală e să ne lăudăm cu tâmpenii.

MAREA BRITANIE E O ȚARĂ DE IUBITORI DE ANIMALE

Britanicii raportează o dragoste pentru animale mai profundă decât orice altă națiune europeană. Un englez pe nume Harry Redknapp a salvat odată un măgar care făcea parasailing în Spania și a devenit erou național din cauza asta.

În același timp, o femeie din Marea Britanie a devenit urâtă de toată țara pentru că a aruncat o pisică la gunoi. În scurt timp, a apărut pe Facebook un grup numit „Moarte lui Mary Bale”. Pe pagina grupului, o femeie pe nume Kristy Williams a scris așa: „S-o ucidem pe Mary, nenorocita merită să moară lent, de cancer.” Tim Heath a adăugat încă ceva drăguț: „Femeia asta trebuie aruncată într-o groapă și omorâtă cu pietre.” După care cineva a postat adresa și locul de muncă al femeii.

Asta e țara în care vreți să veniți. O țară plină de iubitori de animale. Țara lui Morrissey și a lui Heather McCartney. Veniți în Marea Britanie. Dar țineți minte că n-aveți voie să tăiați porci sau să povestiți cuiva despre asta.

MAREA BRITANIE E O ȚARĂ DE OAMENI MUNCITORI

Într-adevăr, britanicii muncesc mai multe ore decât oricare altă națiune din Europa, conform englezilor de prin crâșme. Conform statisticilor reale, se plasează undeva pe locul trei, sub greci și austrieci. Britanicii trebuie să continue să lucreze tot mai mult pentru că salariile reale ale celor din clasa de mijloc și de jos au stagnat în ultimul deceniu, așa că săracii de ei nu se îmbogățesc deloc, în timp ce cei din vârf și-au dublat veniturile.

Asta e o țară în care tragem cu toții din greu pentru ca plozii unor oameni să cheltuie mai mult decât câștigi tu într-o săptămână pe un tricou Jack Wills pe care să-l poarte în club sâmbătă și pe care o să borască din prima seară.

Asta e națiunea în care veniți: una în care lucrați 70 de ore pe săptămână pentru ca plozii bogătanilor să poată merge la petreceri la care vouă vă este interzis accesul. Și o să le puteți admira viețile luxoase de pe partea cealaltă a ferestrelor.

MAREA BRITANIE E CEA MAI CONECTATĂ NAȚIUNE DIN EUROPA, CONFORM OECD

Dacă veniți în Marea Britanie, veți găsi milioane de oameni care sărbătoresc viitorul îndrăzneț al informației și tehnologiei. În timp ce voi vă chinuiți cu o conexiune la internet dial-up de 56k în Sofia sau în Transilvania, britanicii folosesc mai mult internet decât oricine altcineva în Europa. Fac cele mai multe cumpărături pe internet. Postează chestii. Dacă aveți noroc să găsiți de lucru la o toaletă publică din Marea Britanie, o să vedeți toată ziua oameni care își fotografiază cu Instagram tranzitul intestinal.

Își uploadează viețile pe rețelele sociale ca să dea impresia că se distrează mai mult decât tot restul lumii. Apoi se duc la birou unde au impresia că ceilalți se distrează mai bine decât ei. Așa funcționează lucrurile acum: te prefaci că te distrezi și îi urăști pe alții pentru că se prefac că se distrează mai bine decât tine. La asta te poți aștepta de la noua ta viață: fericirea ta interioară se va transforma într-un rictus ce va semăna cu un cioc de rață. Ce joc grozav!

BRITANICII SUNT FOARTE TOLERANȚI

Per cap de locuitor, sunt de trei ori mai mulți adolescenți grași în Marea Britanie decât în Franța. Și totuși rata sarcinilor la fetele adolescente e tot de trei ori mai mare decât în Franța. În mod clar, asta trebuie să însemne că britanicilor le plac fetele grăsuțe.

Dovezile sugerează și că tinerii britanici preferă femeile sănătoase, cu oase mari. Iar fetele par a fi foarte echilibrate din punct de vedere sexual și mulțumite de greutatea lor: mai puțină anxietate socială e o ușurare în orice națiune.

Urmăriți-l pe Gavin pe Twitter: @hurtgavinhaynes

Traducere: Oana Maria Zaharia

Comments