Vocile din capul meu îmi spun să fac baie în rahat

Salutare, saci protoplasmici de calciu şi alte porcării aflaţi în continuă descompunere. Numele meu e Mona Moore. Evident, acesta nu e numele meu real, dar sunt un doctor adevărat. Dar să nu vă pară rău de mine, pentru că asta înseamnă că o să am mereu un job şi un apartament de zece ori mai mari decât al vostru (asta pentru că nu sunt doctoriţă în România) şi o să vă spun ce să faceţi pentru că ştiu mai multe decât voi.

Am avut un moment de auto-ură ieri în cadă când mi-am amintit un accident total nefericit și fără sens de când eram extrem de beat, încât am gemut și m-am lovit cu cartea în cap de câteva ori, spunând: „Idiotule, idiotule, idiotule". Toata lumea din cadă s-a întors și se holba. Mi-am dat seama că asta înseamnă să fii nebun. Vocea din capul tău devine atât de copleșitoare încât trebuie să iei măsuri.

Mă gândeam la nebunie după ce o femeie de 30 de ani a ajuns la urgențe acoperită din cap până în picioare în propriul căcat. Clar era psihotică. Am sedat-o ca să putem s-o curățăm, pentru că de fiecare dată când încercam să o ștergem, începea să țipe și să agonizeze. Era foarte atașată de el, nu voia deloc să-l curățăm de pe ea.

Într-un final am aflat ce s-a întâmplat. Soțul ei a murit cu șase săptămâni în urmă, lucru ce a făcut-o să cadă într-o pasă psihotică în care vocile din capul ei au convins-o că soțul ei nu era mort, ci în interiorul ei. A încercat să nu meargă la toaletă, s-a constipat, dar într-un final intestinul ei a protestat. Așa că a adunat rahatul după ce l-a făcut și l-a întins pe tot corpul, încercând să mai păstreze ceva din soțul ei. Este total tragic și o parte din mine își dorea să punem rahatul pe care l-am curățat într-un borcan și să i-l dăm să-l ia acasă.

Un om dintr-o mie are un episod de schizofrenie. Halucinațiile cu spectatori sunt foarte persistente – ca în cazul copiilor mici când nu funcționează să le spui să stea cuminți nici dacă-i ameninți. Este monologul tău interior, ăla care insistă că ești un nimic, care devine auto-suficient - nu mai are nevoie de tine să existe - și preia controlul. Numai tu îl auzi, ca un zgomot extern constant.

Odată am fost la un curs care trata auzitul vocilor. Aici oamenii erau încurajați să articuleze vocile, să le răspundă și să negocieze cu ele. Pe o tipă drăguță de vreo 20 și ceva de ani vocile o făceau să cumpere lucruri care nu-i foloseau la absolut nimic. Vocile din capul unui nigerian erau personificate de o blondă transsexual de 1,80 metri și un pitic furios, care se certau constant. Iar o doamnă în vârstă credea soțul ei a lucrat pentru serviciile secrete, că au răpit-o și i-au implantat un cip în creier prin care ea face tot ce vor ei. Toți au fost de acord că cel mai bun mecanism de a lupta cu nebunia asta a fost folosirea unui telefon mobil. I l-au ținut femeii la ureche când a simțit nevoia să audă vocile și să vorbească cu ele, și oamenii nu mai credeau că sunt nebuni. Mulți au învățat să trăiască așa cu vocile astea – ăsta era și scopul cursului. Tipa aia drăguță de 20 și ceva de ani chiar a zis că are o voce nouă care sună ca ea mai tânără, dar incredibil de spirituală și că-i plăceau discuțiile lor.

Chestia amuzantă este că cei din domeniul psihiatriei sunt și ei puțin nebuni. Le place să-și provoace pacienții, ca vocile lor să se comporte în așa fel încât să le demonstreze că nu sunt reale. Am asistat la o consultație psihiatrică cu o persoană de 45 de ani care auzea voci de patru ani.

Doctorul a întrebat, „Unde e vocea acum?" Perfect întreagă la cap, pacientul a răspuns, „Este pe scaunul ăla," arătând spre un scaun gol din colț. Așa că medicul s-a ridicat, a mers până la scaun și s-a așezat pe el. Apoi a întrebat cu satisfacție „Deci, unde e vocea ta acum?" Pacientul s-a uitat la el și i-a zis „E în colț și-mi spune că ești un nenorocit". Asta mă face să cred că mi-ar plăcea să aud o voce pe care să dau vina când înjur oamenii.

Anterior: Nu e mişto să ai două penisuri

Traducere: Andra Olteanu