Vomage to Catalonia

S-a-ntâmplat repede. Abia ce scăpasem de Jorge de la antidrog, în aeroport. Abia trecusem peste șocul de a mă pupa cu zece femei pe care nu le mai văzusem niciodată. Abia dădusem căciula și fularul pe geaca de primăvară. Pe incașul hiperactiv care ne târâse afară din hostel la unu noaptea îl știam de două ore. Rambla de Raval aștepta în toată splendoarea ei.

„You have to do it in the FFUCKING Amazon!” zice, cu accent neamțo-hispanic, un indian din Peru. Povestește cu pasiune despre simbioza perfectă dintre om și natură, când omul ingerează suficientă natură sub formă de ayahuasca. Pasiunea se revarsă cu debit ridicat pe fețele noastre, suficient cât să ne răcorească, la fel cum Amazonul scaldă și dă viață unei treimi din America de Sud. „You can’t do it here, your brain gets FFFUCKED up, you become one with the FFUCKIN’ concrete!” Părul negru și drept, combinat cu un balans frenetic, e mop pentru fețele deja umezite.

Dansul indianului este întrerupt de o mână neagră care ne vâră sub ochi un șir de doze: „Servesa/birrr? uan iuro! Birr uan iuro!” Mopul sud-american negociază repede 6 la preț de 5. Cealaltă mână fuge până la un boschet din apropiere, se afundă-n el până la umăr și iese cu un sixpack rece ca gheața, sau chiar cu gheață. După ce se încheie tranzacția, vânzătorul citește fața de cocainoman a indianului nostru și mărește miza: „așiș, mariuana, cochein?”

Băieții au scos sacoșele cu bere la înaintare

Economia neagră din Barcelona, orașul lui Cristobal Colon, înflorește pe-nserat, când turiștii încep să ude rondurile cu flori și colțurile catedralelor cu bere ieftină, numai bună de lepădat pe stradă. O bere Steaua costă fix un euro și se găsește oriunde în cartierul gotic, până când gunoierii se trezesc să dezinfecteze corpul urban de puroiul nopții. La șase dimineața, când curvele din Nigeria și România se duc la culcare, mirosul de pește împuțit dispare. Pensionarii veniți din toată lumea să-l admire pe Gaudi și să se îndoape cu soare și cu bocadillos scump, umplu peisajul cu aparate foto și plase cu suveniruri.

Mâinile negre care-ți vând bere, droguri, umbrele când plouă, sau te combină la gagicăreală sunt mai degrabă gri. Mii de pakistanezi, indieni, bangladeshieni*, cambogieni și alți –ieni, sau marocani veniți ca șobolanii pe mare, cu diverse combinații, întrețin bucuria turiștilor și pestilența fabulosului oraș. Toți sunt „paki” - chiar dacă nu sunt, baza lanțului trofic.

Martin (nu Martin!), mopul nostru incaș, îi taie repede noodle-u’. „The things they sell is SSSHIȚ!” Deși pare de cel mult 30 de ani, e trecut bine de 40. Stă în Europa de vreo 12 ani, de 10 la Berlin, unde a înființat și unfestival de film latino-american. Are două neveste – câte una pentru fiecare continent și o casă de producție de film, cu birou și-n Barcelona. A prins destule dimineți pe Rambla de Raval cât să-i cunoască pe paki. Își palmează marfa prin boscheți, în palmieri, canale sau ghene, mereu suficient de aproape ca să poată onora comenzile oamenilor dați afară din baruri de prețul băuturii și interdicția la fumat. 
Cum dracu’ e bocnă berea, dacă e ținută-n-ntre șobolani, vomă și pișat?!, ne întrebăm. „Once, I was walking with a friend who’s girlfriend was sister with a seller”, explică agitat, scuipându-ne mereu. „He took us to his house. There are a lot of houses nearby where they keep their stuff in huge refrigerators. It’s fffucking crazy, man!” La orice mercat, berea de un euro costă cel mult 70 de cenți și e la fel de rece, ca orice altă băutură, de altfel. Paki devin boși pe străzi după unșpe noaptea, când magazinele nu mai au voie să vândă alcool. 
Kumar, dealerul nostru de bere, trăiește din asta. E din Bangladesh, dar își face onorabil meseria de „paki”. Are oferte pentru clienții fideli și povești de dragoste din filme indiene, pe care ni le cântă cu pasiune și o strălucire melancolică în ochii nealcoolizați.

Dragoste de-o noapte între un bengalez și-un columbian franco-neamț

Străduțele înguste – toate paralele și perpendiculare - din El Bam Gotic sunt tarabe de suveniruri și mobilier gratis. Miezul nopții îți trântește-ntre picioare biblioteci și discografii pe orice suport, canapele, haine și decorațiuni interioare, numai bune de pavoazat imaginea unei nopți de noiembrie pe o alee anonimă unde anarhiștii își plănuiau haotic următorii pași ai luptei.

Frânturile etnice, politice și ideologice au supraviețuit unui veac în viteză și se văd peste tot: la ferestre, pe pereți și în discuțiile oamenilor. Las Ramblas nu țin cont de ele. Noaptea, toate fețele au umbre și toate umbrele au aceeași culoare. Babilonia devine o mare de amețeală înecată în fum de hașiș și vapori de bere.

Rătăcire

O bere și un joint leagă prietenii cu cei mai bizari rătăciți: un ucrainean blond emigrat în California care cântă prin Europa cu o trupă ambulantă de țigani, cu un chitarist flamenco ce-și face veacul în mașina moștenită de la ta’su, cu niște italience care lucrează pe fonduri europene, sau cu români cu care n-ai fi vorbit niciodată.

Barri Xino, denumirea populară pentru El Raval, e nucleul depravării din Catalonia. Locul perfect pentru pirați și gherțoi, care adulmecă, mai precis ca un test de sânge, nivelul de alcool și narcotice. Curvele din România îți sar în ochi chiar dacă nu le auzi vorbind la telefon în țară, promițând că trimit banii cât de urgent posibil. „Pakistanezilor” din raiul junkiștilor le plac mult buzunarele. Aleile ticiste de târfe și pești sunt și târg de revânzare a furăciunilor.

„Hey, guuuys! Wanna go to a bar nearby and dance?”, îl întreabă unu pe Gică, cu accent nedefinit, și-i întinde o carte de vizită. „Gonna get some drinks, there are girls, great party!” și-ncepe să-l balanseze din șolduri. „Fuck off!” îl ceartă bossu’, în timp ce-i dă peste mâini. Străinu’ și-a găsit nașul și se-ntoarce la gașca lui: „m-a ginit, fraieru”!

Citește continuarea pe experimentalist.ro.