Zburăm cu Flying Lotus

Steven Ellison e un om mare. Adică e un bărbat masiv ca fizic. Într-o după-masă de luni, din septembrie, într-un birou al casei de discuri Warp din Brooklyn, iar el se așază lent într-un fotoliu, puțin neîndemânatic, şi se face comod. Are 30 de ani și e aici ca să-mi povestească despre ultimul lui album, You're Dead!, o călătorie experimentală prin lumea jazz-ului și a hip-hop-ului, o călătorie care se leagă de eterna întrebare.ce naiba se întâmplă după ce murim, dar momentan, prioritatea este să ne spargem.

Dar să luăm mai întâi o scurtă pauză. Ev​oluţia lui Flying Lotus din ultimul deceniu a fost ceva superb. Producătorul din Los Angeles și-a construit o carieră de tip bizar și misterios, şi s-a distanţat de tendințele hip-hop-ului, ba mai mult, s-a ferit de centrul atenției. „Nu pot să mă dezvolt în mediul acela," ne spune el. „Apreciez liniștea." Discografia lui constă în cinci LP-uri (şase dacă luăm în considerare şi cealaltă identitate a lui, rapper-ul Captain ​Murphy) care răsună cu etos, fie vorba de beat-urile somnoroase din Cosmogramma ori de vârtejul numit Until Quiet Comes sau de albumul recent bizar, You're Dead! Muzica lui nu e de club. E muzica pe care o asculți când stai cu niște prieteni și niște droguri într-o cameră la discuții despre sensul vieții. E ca un neurochirurg priceput care operează pe urechile tale.

Ellis rulează un joint și, pe măsură ce-l pasăm de la unul la altul, îl bâzâi cu întrebări despre album și ce vrea să transmită. Se numește You're Dead!, o afirmație în toată regula, iar acum urmează să vă spun ce înseamnă. Sau ce ar putea să însemne. Sau poate înseamnă ce vrei tu să însemne.

Albumu-ți iese în vreo două săptămâni, e în afara mâinilor tale. Cum te simți, în general?
​Sunt în extaz. Sunt destul de speriat. Cred că-s mereu speriat. Mereu o să găsesc ceva care o să mă sperie. E destul de ciudat să fii între două lumi, iar oamenii văd doar cu coada ochiului ce se întâmplă, dar nu știu cu adevărat. Sunt atât de aproape de totul. Uneori îmi fac griji că oamenii vor rata sensul. Dar cred că-i cea mai mare frică a mea. Am trecut peste treaba cu diseminarea albumului. Știu că se va întâmpla. În fine, mintea mea e pregătita pentru așa ceva. Singura treabă importantă pentru mine este ca oamenii să vadă sensul. Am lucrat mult la formarea narativului muzical.

Ai lucrat în jur de doi ani la asta. Care-ar fi mesajul albumului?
​Asta-i chestia, nu vreau să-l dau în vileag, dar cred că există, știi ce zic? De altfel, sunt curios: crezi că există un scop?

Da, cred.
​A bun, har domnului. Pentru că, știi tu, urăsc când vin niște căcați și zic „oo, sună ca beat tape-ul acela nou" sau „a ieșit un beat tape FlyLo nou." Nu ai înţeles ce spun atunci. Am dat pe lângă, știi ce zic?

You're Dead! e contra curentului popular din ziua de azi. Ai făcut un scop din asta?
​Am simțit că singurul mod prin care pot să câștig e să încerc să fiu cât mai personal posibil. Sunt tentat de toți ceilalți să fac orice-i în status quo. Să fac ceva ce-mi aduce mai mulți bani, mai multe oportunități de afaceri și toate lucrurile şmechere pe care ni le dorim în viață, dar mereu îmi amintesc că nu-s făcut pentru așa ceva. Iau în considerare rahatu' ăsta. Sunt tentat, la fel ca orice alt artist, să fac ce-i mai popular. Mi se pare că acum, mai mult ca niciodată, ăștia din scena underground se bagă pe căcaturi pop, știi ce zic? Și se comportă de parcă totu-i în regulă. Fiecare cu treaba lui.

Albumul ăsta se numește You're Dead!, deci e destul de clar că e despre moarte. Ce te-a determinat să faci asta și să spui „OK, o să fac albumul ăsta conceptual în jurul ideii vaste de moarte?"
​[Râde.] OK, inițial totul a pornit ca o glumă. Ascultam George Duke în mașină cu Thundercat, un căcat gen „The Aura Shall Prevail", multe chestii nebune şi rapide. Ziceam apoi „Mă, cum de nu face nimeni rahaturi d-astea? Chestia asta-i o nebunie! Se făcea acum multă vreme. De ce nu facem și noi un rahat care o să omoare pe toată lumea? Să facem un rahat pe care când îl asculți, îți explodează capul." Deci când îl asculți, ești mort. Asta era gluma. Dar apoi am scos prima piesă, și a sunat ca momentul în care mori, cu toată greutatea lui. Rahatu' ăsta e ceea ce voiam. În direcța asta mergem. Am încercat să mergem de la piesa aia și să dezvolt ideea. Cum ar fi să mori și să lași ideea de existenţă în urmă? Tot voiajul acela. Am încercat să intru în starea aceea, care implica ceea ce simt eu în legătură cu moartea, devotamentul meu față de prietenii mei care au murit și multe altele.

Ți-e frică de moarte?
​Mi-e teamă într-o anumită măsură, dar nu pot să zic neapărat că mi-e frică. Dar mi-e frică de durerea fizică. Dacă mor, mi-e frică de durere, de o moarte lentă și dureroasă.

Care crezi că-i cel mai urât mod de a muri?
​Să fii dat dracului într-o peșteră. Să cazi de pe stâncă sau ceva de genu', într-un loc ciudat unde nu-i nimeni și tu ești lăsat acolo să putrezești când cineva ar putea să vină să te ajute, dar tu ești singur și sângerezi. Cred că ăsta-i cel mai urât mod de a muri. Ceva de genu' „Ar putea să supraviețuiască, dar acum, nu." Și faptul că ştiu că nu am şters toate mizeriile de pe computer cât zac acolo.

Și apoi află toată lumea de colecția ta de pornografie. Când te luai de un subiect atât de larg, te-ai simțit vreodată depășit de situație?
​Nu. Mă simțeam așa în legătură cu numele, mai degrabă. Eram îngrijorat de chestia asta o vreme. Încă mă panichez în legătură cu asta, pentru că se fac bluze și apar panouri peste tot. Mă stresează puțin când mă plimb printr-un aeroport cu un hanorac pe care scrie „You're Dead!." Sper că ai mei vor înțelege conceptul, că nu-i vorba de partea întunecată, nu vreau să fiu metal. E mai degrabă ceva pozitiv. Sper că atunci când oamenii îl aud, or să-și dea seama de asta. E confuză treaba. M-am tot îndoit în legătură cu rahatu' ăsta. Da' tre' să mergi cum simți tu. Înainte să iasă trailer-ul, mă gândeam „O să se înţeleagă chestia asta?" Mă simt mai bine acum. Mereu m-am bazat pe instinctele mele. Pân-acu, e bine. Conceptu' ăsta l-a adus pe Kendrick pe album, l-a adus și pe Snoop pe album. Erau atrași de concept. Snoop s-a hotărât pe ultima sută de metri și a zis că „Tre' să fac parte din chestia asta."

Cred că e uimitor să vină cineva legendar ca Snoop să-ţi zică „Tre' să fac parte din chestia asta."
​E mai mult de atât. Când eram mic, el era eroul meu. Piesa pe care a făcut-o deschide o grămadă de uși. Deci e perfect. Totu' s-a terminat bine, am închis cercul și chiar aveam nevoie de asta.

Ăsta-i al cincilea album. Ce ți-ai fi zis ție însuți acum cinci albume?
​Nimic. Nu vreau să zic nimic. Sper să nici nu dau de mine, știi ce zic? „Căcat! Căcat! Ăla-s io?!" Aș fugi și aș sări pe geam. [Râde.]

Asta ar fi destul de ciudat.
​Ar fi o treabă futută.

Cred că ar fi cel mai urât mod de a muri.
​Pe bune, sunt foarte recunoscător pentru lucrurile pe care le-am învățat pe parcurs, știi ce zic? Nu știu dacă aș vrea să-i zic ceva unui eu mai tânăr. Știi, în felu' ăla, chiar înseamnă ceva. Dacă tre' să treci prin atâtea, chiar înseamnă ceva. Tu ești unchi?

Da, dar nepoții mei gemeni au doar cinci ani. Mă simt de parcă ar trebui să îi educ puțin, să fie mai înțelepți, dar în același timp cred că ar trebui să-și dea seama singuri de unele lucruri.
​Da, e un echilibru. E una din chestiile alea pe care nu le dobândești ca experiență decât dacă treci prin ele. Ori de câte ori i-ai da sfaturi unui prieten în legătură cu o tipă și el tot face chestia și tu ești scârbit, dar el trece prin asta.

Ai învățat multe în ultimii ani. Ce simți că ai învățat din toate astea?
​Bă, asta-i o întrebare cam profundă. Nici nu era pe lista de întrebări, așa-i?

Să știi că am și o întrebare gen „Despre ce-i viața?"
​Doamne ferește.

Prietene. Suntem profunzi.
​Nu, să mori tu. Trebuia să-ți aduci iarba ta, omule. [Râde.] Simt c-am învățat multe despre producție. Nu doar să fac piese, ci să fiu un producător pe bune, pe toată scena asta din care fac parte, cu ce influență oi avea. Apreciez când mă sună lumea să-mi ceară sfaturi. Îs fericit că am putut să ajut oameni cu experiența mea, că sunt în stare să aduc două persoane într-o încăpere să lucreze împreună. Chiar apreciez asta. Unele lucruri chiar au sens, iar alteori apar tot felul de probleme, fie vorba de oameni, manageri, egouri, care împiedică lumea să facă o conexiune reală. Chiar îmi place, nu mă interesează dacă nu îmi aduce niciun beneficiu, dar vreau să văd că se întâmplă așa ceva. Internetul face posibilă colaborarea. Te gândești „Mamă, dacă facem asta și aia. O să-ți trimit e-mail-ul ăla, frate!" Apoi vă vorbiți și vă vedeți.

Mie mi se pare că Internetul a fost şi bun și rău pentru muzică. Apar șanse incredibile de colaborare datorită lui și un rapper necunoscut din Suedia care-i bun poate ajunge pe val în SUA prin Soundcloud. Dar în același timp, albumul tău s-ar putea să fie răspândit înainte de lansare.
​Într-adevăr e haios. Simt că e şi ceva frumos, dar și un dezavantaj urât că suntem înconjurați de zgomotul ăsta. Artistul a devenit mai conștient de sine prin asta. Cred că apreciem legăturile pe care le-am făcut mai mult. Toată lumea a sărit în aer că s-a întors Aphex. Nu poți ajunge nicicum la el, deci nu-i prin preajmă, n-are Instagram, așa că apreciezi orice primești de la el. Asta-i ca o reflexie la stadiul în care suntem când vine vorba de tehnologie. Toată lumea e atât de accesibilă. De câte ori te-ai băgat pe Twitter și i-ai dat Follow cuiva și ai zis „Tipu' ăsta-i un fraier. Scrie pe Twitter despre cele mai de căcat lucruri. De ce tre' să fie atât de meschin?" Asta-i aiurea.

Cariera ta a fost mereu înconjurată de mister.
​Personal, prefer să stau în afara luminii reflectoarelor. Nu mă simt bine în mediul acela. Am fost ieri la ceva căcat de săptămână a modei, unde am stat zece minute. Nu puteam să stau. Pur și simplu nu puteam. Apreciez locurile în care e liniște, știi ce zic? Îmi place să stau în spațiul creativității și vreau să merg în direcția aceea mereu. Ieri am fost acasă la Joey Bada$$, casa mamei lui. Încă stă cu maică-sa. Face muzică la el în beci. Nu mă mai distrasem așa de multă vreme. Doar pentru că am stat în spațiul acela unde știam că se întâmplă ceva și e o atmosferă și familie și tot. Asta a fost ceva pozitiv pentru mine.

Momentele acelea să răresc pe măsura ce-ţi sporeşte succesul, deci e ca o sabie cu două tăișuri.
​E amuzant. Cred că avem de ales când vine vorba să investim energie în ceva. E haios când tre' să facem o grămadă de lucruri care ies din tiparul nostru doar ca să vindem albume. Asta-i altă parte care mi se pare de căcat. Oamenii nu mai sunt în stare să facă doar muzică; Tre' să facem lucruri care nu sunt neapărat un beneficiu pentru artă. Dar asta este.

Revenind la album, e destul de scurt, are 38 de minute, deși sunt 19 piese.
​Am luat multe piese în considerare. Pentru mine, cel mai important lucru era să mă asigur că tematica era prezentă în tot, fără să fie prea întunecat sau ceva. N-am vrut să fie prea mult jazz. N-am vrut să fie prea mult hip-hop. Lasă-mă să păstrez toate elementele, iar apoi voi încerca să tai cât surplus pot. N-am vrut să exagerez, pentru că-i tipul de album pe care tre' să-l asculți dintr-o dată. N-am vrut să exagerez nici aici. Mi se pare că e mult să cer așa ceva. Așadar, dacă n-o să fie mai multe single-uri, atunci tre' să se miște repede și să acopere mult teren. Mi se pare că în ciuda faptului că are 38 de minute, e obositor. E mult de înghițit.

Ți se pare că ești neînțeles, într-un fel sau altul, ca artist sau persoană?
​Da, cred că oamenii au impresia că iau multe droguri. [Râde.] Cred că oamenii au impresia că iau acid și DMT săptămânal. Nu sunt atât de comune momentele astea pe cât își imaginează oamenii. Iau psihedelice poate o dată sau de două ori pe an, dacă le iau şi p-alea. Oamenii presupun că sunt doar un spart, dacă se uită la lumea în care mă învârt, da' nu fac d-astea.

Cum e să aduci muzică jazz unei generații care probabil nici nu știe cine-i Quincy Jones?
​E diferit. Nici nu m-am gândit la așa ceva până n-am fost întrebat chestii de genu', știi ce zic? Adică, io am făcut ceva ce mi-a venit în mod natural, apoi m-am trezit că tre' să analizez sunetul și mediul de care suntem înconjurați, lumea în care trăim. Când eram cu Joey, Kirk Knight era acolo și am zis „Bă, io am crescut ascultându-te, ți-am ascultat albumele când aveam 12 ani!" Și apoi eram ceva de genu': „Doamne da' bătrân îs! Gata! S-a întâmplat! Asta este! Asta a fost! Asta a fost! Sunt veteran! Sunt veteran!" Da. E o generație complet diferită acum. Cred că-s bucuros că pot să fac conexiuni sau să deschid niște porți către rahatu' ăsta. E tare asta.

Eric Sundermann e speriat de moarte, dar numai când e spart. Eric Sundermann e pe Twitter.

Traducere: Cipri Horge

Citeşte mai multe despre hip hop:
​Hip hop creştin românesc: un ghi​d pentru curioşi şi plictisiţi ​​Ce tip de fan de hip hop de căcat eşti? ​​​Doi doctori cred că hip hopul poate vindeca bolile mintale​