FYI.

This story is over 5 years old.

jocuri video

Lucruri pe care le urăsc la jocurile video în 2015

Vine vara și o să mă simt tot mai vinovat că stau în casă și mă joc în loc să profit de vremea frumoasă de afară.

Screen shot din Grand Theft Auto V

Jocurile video. Un hobby adorat cu religiozitate de milioane de oameni din întreaga lume. Un sprijin în caz de depresie, un mod de a scăpa de greutățile de zi cu zi, de alienarea socială și de bolile fatale. O industrie gigantică în valoare de miliarde de dolari, care face mai mulți bani anual decât industria muzicii și cea a filmului la un loc. O comunitate captivantă, cu membri devotați și developeri talentați. Mii de lumi fantastic realizate, cu personaje și povești memorabile.

Publicitate

Dar gata cu zăhărelul, trebuie să-mi iau niște greutăți de pe inimă. Iată zece lucruri pe care le urăsc la jocurile video din 2015.

MANUALE DE CĂCAT

Am deschis manualul de la Bloodborne alaltăieri și, într-adevăr, nu mă așteptam la mare lucru. Dar chiar așa? Un căcat de broșură cu o hartă cu controllerul? Manualele pentru jocuri sunt, practic, inexistente, în 2015. Sunt doar niște flyere superficiale cu reclame.

Îmi amintesc vremurile când erau făcute meseriaș, când te făceau să anticipezi experiența. Pe unele le citeam de nu știu câte ori la rând, ca să mă scufund cu totul în lumea jocului înainte să pun mâna pe consolă. Și acum, care-i treaba? Producătorii de jocuri nu mai dau doi bani pe ele.

AMIIBOS

„Stai să vezi când o să-i zic lu' tata că acum colecționezi jucării ", m-a amenințat frate-miu weekendul trecut. La coapta vârstă de 30 de ani, mă doare-n cur de ce cred părinții despre activitățile mele extra-curriculare, dar cuvintele lui mi-au jucat în cap o vreme îndelungată.

Avea dreptate. La ce bun să colecționez jucăriile astea superficiale și infantile, ca să le țin pe raft să se umple de praf? Oare o să mă opresc vreodată? Luna asta ies Ness, Charizard și Pac-Man. Trebuie să-i comand. Trebuie să-i comand și pe Meta Knight, Little Mac și Rosalina. Trebuie să le am pe toate!

Tată, dacă citești asta: de parcă n-ar fi de ajuns că n-am fost bun la sporturi și că mi-am lăsat părul lung, în ultimele luni să știi că am colecționat cu zel figurine din plastic de câțiva centimetri create după personajele din jocurile Nintendo. Aștept să mă dezmoștenești.

Publicitate

JUCĂTORII CARE-ȘI FAC RECLAMĂ

Într-una din zile când n-aveam ce face, m-am apucat să joc Resident Evil Revelations 2 pe Xbox One. În colțul paginii îmi tot apărea, la fiecare două minute, un dobitoc care ruga oamenii să intre să-i dea like la videoclipuri.

Nu înțeleg care e plăcerea de a te uita cum se filmează un bou din ăsta în timp ce joacă. Îmi pare rău.

REMAKE-URI REDUNDANTE

Hai s-o zicem pe-a dreaptă: Resident Evil a fost refăcut de prea multe ori. The Last of Us a fost introdus din nou, puțin mai șlefuit. Remake-ul de la Shadow of Colossus chiar a reușit să strice amintirea jocului. Până și Dark Souls II ni se vinde acum într-o altă cutie, cu dragoni în părțile în care nu avea dragoni. Și deși te-ai plictisit cât l-ai jucat, probabil o să-ți cumperi și versiunea asta.

Ah, și știu că vă stric cheful, dar Godof War III nu are nici el nevoie să fie refăcut. Arăta foarte bine încă de prima oară.

FIRE INVIZIBILE

DualShock 4 de la PS4 e un fel de Hummer al controllerelor de console pentru jocuri. Are luminițe multicolore în față, vibrează ca dracu' și are un sistem de boxe al cărui singur scop e să facă telefonul din GTA V să sune mai mult ca un telefon din viața reală. Din cauza asta, bateria se termină mult mai repede și trebuie să aștept să se încarce super lent printr-un cablu USB prea scurt. Știu că aș putea cumpăra unul mai lung, dar e vorba de principii.

COMPARAȚIILE GRAFICE PE ECRAN ÎMPĂRȚIT ÎN DOUĂ

Publicitate

Alea zece minute în care te uiți la o comparație grafică pe un ecran împărțit în două n-o să le mai câștigi niciodată înapoi. Le-ai irosit pe veci.

Uau, uite, apa aia arată mai strălucitoare decât apa aia. Aha, trestiile se leagănă în vânt mai realist decât în versiunea cealaltă. Și în partea stângă plutesc mai multe particule decât în partea dreaptă. Ooo, iată, un nou videoclip cu comparații grafice pentru idioți!

INEVITABILA SOSIRE A VERII

În diminețile de sâmbătă, îmi place să citesc postările altora pe Facebook, apoi să mă împleticesc în chiloți până la bucătărie și să-mi torn o ceașcă de cafea. Apoi mă retrag pe canapea, tot în chiloți, și mă bag la jocuri fără întrerupere. Dar în această dimineață de sâmbătă am fost nevoit să trag draperiile.

Atunci mi-am dat seama. La dracu', vine vara. Bărbați care poartă pantaloni scurți și sandale deși e încă prea frig. Cârciumi pline de femei între două vârste care beau vin. Tăntălăi care joacă frisbee în parc. Fereastra de timp în care poți juca jocuri video în chiloți fără să te simți vinovat că nu profiți de vremea frumoasă de afară se îngustează.

N-AI UNDE SĂ TE ASCUNZI

Imaginează-ți scena. Stau aici pe canapea, mă joc Rebirth și mănânc bomboane de ciocolată. Apare o notificare. Un_idiot_oarecare_1987 vrea să te joci Battlefield 4. Nu, băiatule. Mai trece timpul. Apare alt mesaj de la idiot care îți cere să te alături în nu știu ce grup de jocuri independente. Știe ce joci și știe că-i ignori invitațiile. Știe și că nu-ți place Battlefield. Dar nu-l interesează.

Publicitate

Sony, te iubesc. PS4 e mișto. Dar, te rog, bagă o funcție prin care poți ascunde că ești online.

MOARTEA JOCULUI „SILENT HILLS"

Acum câteva săptămâni am scris un articol despre cum P.T. – proiectul lui Hideo Kojima și Guillermo del Toro – a devenit una dintre experiențele mele preferate din lumea jocurilor video horror din 2014.

Deci atunci când am realizat că plecarea lui Kojima de la Konami va duce Silent Hills în iadul developerilor, în ciuda trailerului conceptual înfiorător lansat la TGS 2014, am fost super dezamăgit.

Konami, te rog să nu lași Silent Hills să cadă în mâinile celor care nu înțeleg nimic despre groază și suprarealism. Și dă-mi, te rog, un alt motiv pentru care să mă cac pe mine în pantaloni în weekend.

LIPSA SPAȚIULUI HD

Îmi pare rău, cred că am ratat anunțul care spunea că ai nevoie de zece terra ca să-ți instalezi noile jocuri video. Așa că acum caut pe Amazon harduri compatibile, care costă aproape o sută de lire, pe care le-aș putea cheltui pe figurine din plastic făcute după personajele din jocurile Nintendo.

@Jonothonbeech

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre jocuri video:
Lumea tragică şi obsesivă a dependenţilor de jocuri video Jocul video al lui Kanye West are toate șansele să fie super tare Noul joc video „Game of Thrones" a dat lovitura