ΝΑΤΟ
Cum au ajuns să intre-n NATO România și toate țările pe care Rusia a vrut să le calce-n picioare
Ce trebuie să știi despre alianța pe care conspiraționiștii adoră s-o urască, dar care o să ne scoată din căcat în caz de Doamne ferește.
Cum să nu fii trompetă pentru Putin și Rusia în cazul războiului din Ucraina, în patru pași simpli
Când îți dai cu părerea despre războiul din Ucraina ai grijă să nu devii un idiot util al unui regim criminal.
Tot ce trebuie să știi despre un posibil război Rusia–Ucraina, dacă n-ai habar de unde să începi
Înc-un an, înc-o poveste despre cum se ceartă Rusia cu lumea.
Am fost în Afganistan în urmă cu peste zece ani și am văzut de pe-atunci dezastrul ce va urma
Cronica unei catastrofe umanitare anunțate.
Cum câștigă extrema dreaptă simpatia Generației Z
Un nou studiu sugerează că extrema dreaptă este cu un pas înaintea eforturilor de contracarare a mesajului său.
De ce ar trebui să te intereseze, ca român, ce au discutat Trump și Putin
Președintele american te-a numit „dușman”, dar tu continui să-l aplauzi.
Am vorbit cu rușii din România care au mers să voteze cu (sau contra) lui Vladimir Putin
Pentru mulți cetățeni ruși nu există atât de multe diferențe între România și țara lui Putin.
Am întrebat un expert militar ce se va întâmpla dacă Putin ar ataca România
Analistul Claudiu Degeratu spune că războiul informațional cu Rusia a început deja.
Europa și Rusia se întrec în etalarea armamentului
Miercuri, Suedia a dat startul jocurilor de război de anul acesta, intitulate „Aurora”, cu peste 20 000 de soldați.
Cea mai feministă revoluție pe care a văzut-o vreodată lumea
În Rojava, un colectiv anarhist kurd condus de femei e sufletul luptei împotriva ISIS și se află și în spatele unei revoluții politice, care pune egalitatea pe primul loc.
M-am antrenat o săptămână cu trupele speciale ale Armatei Române ca să văd dacă supraviețuiesc
Am luptat în Freedonia, un stat eșuat, fără guvern, condus de un corupt pe nume Moroiescu. Ei au spus că e doar un scenariu.
Toate armele pe care România o să dea 9 miliarde de euro
L-am făcut fericit pe Trump în momentul în care ne-am hotărât să alocăm 2% din PIB.