σπα
Turismul românesc, așa cum l-au trăit ai tăi și după care încă sunt nostalgici
Dacă ai fost vreodată curios să călătorești în timp, atunci fotografiile astea ți-au picat la fix.
Am fost să văd cum este să trăiești în cel mai luxos cartier din România
Am evadat câteva ore din Bucureștiul pentru săraci, ca să văd cum e să stai undeva unde chiria și întreținerea te costă 3 mii de euro pe lună.
Băile termale din Budapesta care sunt mai populare între români decât alea de la noi
Cele mai bune locuri în care să te bălăcești și să faci saună (și să stai într-o cadă de vin fiert) în capitala Ungariei
Am încercat toate terapiile de spa și wellness posibile și m-am simțit ca ultimul om
Ventuze. Meditații ghidate. Respirație cu alternanța nărilor. Crioterapie. Rezervor de plutit, cu privare senzorială. Le-am făcut pe toate, și încă alte câteva, în aceeași zi.
Am încercat toate tratamentele bogaților contra mahmurelii
Leacul meu de mahmureală e mai bun decât orice rahat pe care poți să spargi banii în oraș.
Cum mi-am curățat vaginul cu aburi
La spa costa o grămadă de bani terapia asta, așa că mi-am făcut-o acasă.
Trashy spa la Herculane
Mi-am revenit puţin din crizele de ulcer şi din depresia suicidală provocată de hepatită şi voiam să fug o vreme de ketamina din Bucureşti.