vancouver
Cele mai tari povești cu oameni mult prea sparți pentru un zbor cu avionul
„Am crezut că nu o să supraviețuiesc.”
Am învățat cum să sărut mai bine la o petrecere făcută fix pentru așa ceva
„Eu doar mă bag. Mă gândesc la limbă ca la o mașină de spălat.”
Cum e să fii forțat să iei medicamente antipsihotice
După ce ți se bagă pe gât un tratament pentru boli mintale, normal că devii paranoic în privința doctorilor și autorităților.
Ce simt cei care se dezbracă pentru prima dată, la o petrecere cu striptease
Nu-i așa că și tu îți dorești o petrecere la care să-ți poți arunca hainele de pe tine fără să fii dat afară?
Am vorbit cu niște dubioși care au dat țeapă la chirie toată viața
Am vorbit cu oameni din Vancouver despre cele mai dubioase combinații de locuit pe care-au fost obligați să le suporte, ca să fie în stare să-și permită chiria.
Un canadian promite că oferă gratis un milion de semințe de marijuana
Omul spune că așa pune presiune pe federali, ca să legalizeze marijuana.
Fotografii vintage cu femei heroinomane superbe
Toate femeile astea aveau câte o poveste tristă și încercau s-o spună în tăcere, prin fotografii.
Relații la distanță
Un portret personal abstract (dar în care mulți dintre noi se regăsesc) despre cât de tare este să iubești pe cineva și cât de nasol este când persoana aia locuiește departe.
Un şut în cur pentru fumători
Fumatul este considerat un comportament deviant, iar după unii ar trebui să înfunzi şi puşcăria până scapi de obiceiul ăsta urât.