secta
M-am îndrăgostit de un coleg de la job și m-am trezit că făcea parte dintr-o sectă
„Clinica în care lucram era deținută de o sectă care îi includea și pe unii dintre colegii mei. Când am descoperit asta, totul a început să aibă sens.”
Secta rusească anti-COVID care e prea extremistă chiar și pentru Putin
Un călugăr carismatic și rebel a construit o comunitate la marginea Europei. Acum că e arestat, discipolii săi sunt confuzi.
Am vorbit cu bărbați care au evadat dintr-o sectă care îi obliga să aibă mai multe soții
„Aici, bărbații sunt descurajați să-și consume prima căsătorie și criticați dacă nu reușesc să conceapă un copil în a doua.”
Am vorbit cu agentul imobiliar care a vândut casa în care a avut loc masacrul lui Manson
„Au fost și cumpărători serioși, dar și influenceri aspiranți care sperau să devină cunoscuți”, a declarat Arto Poladian pentru VICE.
Fratele meu a fost torturat până la moarte de mama și secta ei
Documentarul „The Reason Why I Am Home” arată procesul unei femei de reconectare cu familia sa după o tragedie sfâșietoare.
Locul în care o sectă religioasă a creat arme de distrugere în masă
Iată ce a găsit poliția australiană pe o proprietate folosită de o sectă ca să testeze gaz sarin și să mineze uraniu.
Am vorbit cu ultimii patru membri ai sectei sinucigașe Heaven's Gate
Când am scris pe adresa de e-mail a unei secte ai cărei membri s-au sinucis toți în 1997, nu mă așteptam să primesc răspuns.
Femeia care și-a creat un cult al sinucigașilor pe Youtube
Fă cunoștință cu Teal Swan, o vloggeriță care profită de pe urma oamenilor disperați.
Imagini de la FBI cu ce a găsit armata la cea mai mare sinucidere în masă din istorie
Soldații s-au dus acolo cu gândul că vor salva o sectă. Nu s-au așteptat să dea peste un masacru.
Cum te recrutează sectele pe Youtube
Acum poți fi recrutat de o sectă fără să ieși din casă și fără să-ți dai seama.
Cum a fost ca româncă la o nuntă a ultimilor samariteni din lume
Îți imaginezi cum ar fi viața ta dacă în fiecare vineri seara până sâmbătă, la apus, n-ai avea voie să pui mâna pe telefonul mobil?
Secta ucigașă din Japonia care a otrăvit oameni la metrou
Povestea lui Aum Shinrikyo, o sectă religioasă bazată pe știință și tehnologie care a orchestrat un atac mortal cu gaz sarin în Tokyo în 1995.