spionaj
Serviciile din România vor să vadă ce-ai pe WhatsApp și ăsta-i felul în care o pot face
Cât crezi că-și permite România să cheltuiască pe interceptări?
Unul din cinci șefi își spionează angajații în timp ce lucrează de acasă
Dacă ești din Marea Britanie, s-ar putea să fii monitorizat chiar în momentul de față, conform unui studiu.
Am mers la un muzeu de spionaj sovietic și a fost mișto
Mai exact, la lansarea primului și celui mai mare Muzeu de Spionaj KGB din New York.
Am vorbit cu tipul care te-ar putea spiona prin camerele video pe care le ai în casă
Hackerul ăsta știe cum să vadă în casa ta. Apoi, îți zice asta.
Cum să-ți dai seama dacă fostul te spionează prin telefon
Aplicațiile de tip „Stalkerware” le permit agresorilor să-și urmărească partenerele de la distanță și să vadă unde sunt, fără consimțământul acestora.
Ce riscă fiul lui Donald Trump după întâlnirea sa dovedită cu agenţii Rusiei
Iată o analiză a zonelor în care avocaţii şi experţii juridici cred că Trump Jr. va fi vulnerabil şi câte dovezi sunt în spatele lor.
Rețeaua de socializare pe care stau spionii, ca să nu fie depistați
Informațiile obținute prin Actul de Libertate a Informației dezvăluie cât de populară e rețeaua socială pentru spioni intitulată eChirp.
Fișierele CIA publicate de Wikileaks conțin nume care n-au fost șterse
Deși Wikileaks a șters porțiuni din cache și a explicat de ce, unele nume pot fi găsite în dump.
Cum s-a infiltrat CIA-ul în literatura lumii
O carte nouă intitulată „Finks” dezvăluie cum au devenit mari scriitori precum Baldwin, Márquez și Hemingway soldați în războiul cultural al Americii.
Serviciile secrete din America cred că spionii ruși au manipulat ultimele alegeri
Guvernul a publicat și un raport al serviciului secret de informații care leagă codurile folosite de hackeri de agențiile de spionaj rusești.