Ne-am antrenat la tabăra de supraviețuire împotriva zombilor

Când am descoperit prima dată că în Ontario există o Tabără de supraviețuire în caz de apocalipsă cu zombi, nu mi-a venit să cred că e adevărat. Cum să te pregătești pentru o amenințare care nici măcar nu există? Nu sunt unul dintre oamenii ăia pasionați de zombi, dar am fost fascinat instant de ideea de a-mi petrece weekendul în pădure învățând tehnici de utilizare a armelor și de autoapărare – în caz că zombii vor încerca să-mi mănânce creierul cândva în viitorul apropiat. Așa că am închiriat o mașină și m-am dus.

Cea mai bizară și șocantă chestie din tot weekendul meu zombificat (pe lângă simularea apocalipsei cu zombi la care o să ajung mai târziu) a fost că toată lumea din tabără era incredibil de prietenoasă și normală. Oamenii erau entuziaști în asemenea hal încât trebuie să le pui mâna pe umăr, să-i privești în ochi și să le șoptești: „Mai ușurel cu distracția, prietene, îmi strici experiența apocaliptică.”

Când am ajuns, am fost întâmpinați de unul dintre co-creatorii taberei – un tânăr plăcut și amabil pe nume Eric. Îmi imaginasem că Eric trebuie să fie genul de tip paranoic, între două vârste, care stă și montează noaptea videoclipuri cu teorii ale conspirației pe piesa din coloana sonoră de la Requiem for a Dream, dar spre mirarea mea, era tocmai opusul unui astfel de om.

L-am întrebat pe Eric de ce a înființat tabăra. A dat din umeri și a râs și mi-a spus că lui și prietenilor lui le-au plăcut dintotdeauna filmele cu zombi și s-au gândit că o astfel de tabără ar fi o super distracție pentru oamenii cărora le-ar plăcea să simuleze o apocalipsă îngrozitoare a zombilor. Are sens. A mai adăugat că nu crede că o să aibă loc vreodată o apocalipsă a zombilor, dar că nu strică să înveți niște tehnici de apărare care să te scoată din rutina zilnică. În plus, învățarea de tactici de supraviețuire e un mod foarte distractiv de a omorî timpul.

În a doua zi am trecut direct la antrenament, în timpul căruia am aflat cum să rupem membrele unui zombi în caz că unul se repede la noi. Am fost împărțiți în grupuri de patru și am primit un program. În timpul cursului de atac, am fost destul de impresionat când instructorul nostru și-a pus o cască și ochelari de protecție și ne-a lăsat să-l lovim în cap cu țevi și să-i vâjâim cuțitele pe lângă ochi după 15 minute de antrenament. Profesori de școală, luați aminte. Câtă încredere să ai în capacitățile tale de predare încât să lași pe cineva să se prefacă că te înjunghie în ochi?

Imediat după antrenamentul de atac, am fost duși în pădure, unde am învățat cum să construim un adăpost din bețe și frunze care să reziste la ploaie. Nu aveam idee că sunt capabil să construiesc așa ceva, având în vedere că mereu am fost copilul ăla care răsturna borcănelul cu sclipici la ora de lucru manual. Dar de acum înainte n-o să mai am nevoie de cort când merg în excursie. Natura va avea grijă de mine. Bineînțeles că un zombi ar putea rupe cortul meu din bețe și frunze din două mișcări, după care mi-ar smulge intestinele, dar e irelevant. Mi-am descoperit un nou talent și asta mă încălzește pe dinăuntru.

Partea mea preferată din tot weekendul a fost secția de tras cu arcul. Ultima oară cred că trăsesem cu arcul la o tabără de vară de căcat la care m-au dus părinții când eram mic, dar pe vremea aia nu știam să apreciez nimic ce nu era Nintendo 64 sau wrestling, sau un joc de wrestling pentru Nintendo 64. După zece minute de instrucție, grupul nostru de supraviețuitori trăgea săgeți de la 30 de metri distanță într-o sperietoare care avea un dovleac în loc de cap și o mască de zombi peste dovleac. Grupul meu era acum antrenat să supraviețuiască apocalipsei…sau cel puțin așa credeam noi.

În primul rând, apocalipsa zombilor de la această tabără e un LARP (live action role play) și când te gândești la LARP, îl asociezi de obicei cu oamenii ăia care se îmbracă în personajele lor favorite din Game of Thrones, în timp ce se prefac că aruncă cu vrăji unii pe alții. La Tabăra anti-zombi, LARP-ul e foarte mișto, pentru că experiența a fost de-a dreptul înspăimântătoare.

Am format un grup mare, fiecare a primit steaguri care reprezentau viețile noastre și trebuia să lucrăm împreună ca să îndeplinim diverse obiective – cum ar fi să găsim provizii și să le aducem la bază. Dacă un zombi îți ia steagul, ești mort și trebuie să-ți pui machiaj și să-ți urmărești foștii colegi de echipă, ca să-i tragi după tine în lumea morților vii. Când a început jocul, totul era drăguț, până când un tip plin de sânge m-a văzut și a început să urle ca un pterodactil bolnav mintal. După care a început să alerge după mine, în timp ce ceilalți zombi au făcut barieră în fața mea. Nu mi-am dat seama cât de mult eram prins în joc până n-am ajuns înapoi la bază gâfâind și a trebuit să mă așez și să-mi reamintesc că era doar un joc.

Am crezut că o să fie grozav să fiu zombi. Înainte să vin în tabăra de supraviețuire, când cineva mă întreba ce aș face în caz de apocalipsă cu zombi, îi răspundeam „m-aș lăsa mușcat cât mai repede și apoi mi-aș fugări prietenii, pentru că e mai distractiv decât să alergi ca nebunul ca să supraviețuiești și apoi mai trebuie și să reconstruiești societatea și să trăiești într-o lume fără apă caldă, jocuri video și YouTube.”

Dar mi-am dat seama rapid că nu era o strategie isteață. Oamenii normali, adică cei care nu erau zombi, treceau în fugă pe lângă mine și eu abia reușeam să-i apuc de braț. Era mai distractiv să alerg ca să-mi salvez viața și să am misiuni de rezolvat, să mă furișez prin pădure și să mă feresc de zombi decât să umblu aiurea prin pădure în căutare de oameni pe care să-i mușc și pe care să nu-i pot prinde.

Per total, Tabăra de Supraviețuire Anti-zombi a fost peste așteptările mele. M-am dus acolo crezând că o să dau peste tot felul de dubioși speriați de bombe, dar a fost tocmai opusul. Instructorii se distrau la fel de mult ca și noi și aveau super tehnici de apărare. După ani de zile în care am râs de videoclipuri cu oamenii care se jucau de-a eroii pe stilul LARP, înțeleg în sfârșit de ce fac asta (notă: tot aș râde dacă m-aș uita la astfel de clipuri). Recomand genul ăsta de distracție oricui, mai ales cuplurilor care stau acasă în weekend și se uită la filme. Vă recomand doar să vă păstrați cumpătul și să nu uitați că e doar în joc, în timp ce sunteți fugăriți prin pădure, altfel s-ar putea să vă pișați pe voi.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai vrei zombi?
Primul meu zombie walk
Noaptea moaștelor vii
Concertul Radiohead a produs o hoardă de zombi