Trupa asta îți rupe sufletul și capul cât te îndeamnă să-ți trăiești la maximum viața în România

Cei de la Pyroblast și-au propus să fie prima trupă de rockstaruri din România. Au început cu muzica în liceu, vorbesc despre relații și iubire, se îmbracă în negru, au tatuaje, poartă top-uri din plasă, bocanci în picioare, își scriu singuri muzica și cântă pentru cei care „stau mai degrabă în fața calculatoarelor sau dau scroll pe Insta sau YouTube.”

Stai că mai am câte ceva de trecut pe listă. Sunt catchy și au un vibe ușor retro, care reușește să spargă monotonia pieselor populare din industrie, dar unde mai pui și că și-o ard pe sinceritate și vulnerabilitate.

Am ascultat, mi-a plăcut, așa c-am vrut să aflu mai multe despre de unde a venit muzica asta, unde se duce trupa și cum adică să readucă curiozitatea în sexualitate? Solistul trupei Cristian Robe mi-a răspuns la toate curiozitățile și le-am adunat aici ca să știi, peste ani și ani, cum a pornit la drum trupa.

Pyroblast este compusă din Robe (voce), student la teatru și actorie, Bodo (tobe), student la Conservator pe secția „compoziție/jazz”, Petru (bas), student la Informatică, și Mihai (chitară), cel care a dat la Conservator, dar nu a intrat pentru că a dat admiterea online și i-a picat conexiunea la proba de ascultare. Acum e student la SNSPA.

Trupa a pornit la inițiativa solistului, când era în clasa a șaptea și a hotărât să devină rockstar, din dorința de a se integra.

Nu și-a permis la acea vreme cursuri de chitară și a învățat de pe YouTube, însă nu asta i-a fost problema la acea vârstă, ci unde să găsească adolescenți care vor să cânte thrash metal în București. Inițial a căutat un basist bun, pentru că avea ideea că sunt cei mai greu de găsit. Era coleg de clasă cu Petru Aldea, un tip care nu se număra printre copiii „observați”; i-a arătat o piesă de la Pantera și când aflat că și el ascultă trupe de genul, Robe și-a dat seama că și-a găsit „ținta perfectă.” 

„Am devenit aproape cei mai buni prieteni și ascultam tot felul de trupe și descopeream muzică împreună. Ne dădeam comandă de tricouri cu trupe de pe net, eram cam singurii din școală cu așa ceva. Am tras de el să își ia un bas, cu tot cu amplificator; i-am zis că vreau să cânt ca Metallica și Megadeth și ne putem face o trupă. Chiar nu îmi vine să cred nici până în ziua de azi că și-a cumpărat unul, a fost total random. Sau așa credeam atunci.”

Robe și Petru obișnuiau să cânte pe caniculă melodii ale trupelor thrash metal românești, iar Berserkers, Deathrattle, Damage Case, Crossbone erau idolii lor. Într-o vară au participat la corul școlii din „Săptămâna altfel” și trebuiau să cânte „Highway to Hell” de la AC/DC.

Era extrem de cald, toboșarul le-a dat țeapă și erau singurii de la eventul organizat de școală. Profa de muzică a venit după trei ore. Când a cântat primele versuri, i-a zis să nu mai facă muzică, ci să încerce altceva. „M-a încărcat așa de tare femeia aia cu o dorință de a nu mai face nimic altceva în afară de asta, încât mult timp după aceea mă gândeam că fac muzică pentru a-i da peste nas doamnei Drăgan.”

Multă vreme au tot căutat toboșar, fără succes, dar nu voiau să se dea bătuți. Norocul a apărut când s-a dus la niște cursuri de spaniolă organizate de primăriei, unde la final primeai o tabără gratis la mare. „Era prima oară când mă duceam undeva, regulat, de bună voie, singur, fără să cunosc pe nimeni. Nu vorbeam cu nimeni, oricât de plictisit eram.” În cele din urmă, s-a băgat în seama cu o gașcă de băieți și când le-a povestit de încercările sale de a găsi toboșar pentru o trupă, unul dintre ei a spus că asta face.

„Și de atunci e Bodo în trupă. A terminat cursurile de spaniolă și înainte de examen s-a dat pe penny board și și-a spart nasul. M-am dus în tabără și m-am gândit doar la Petru și Bodo.”

„Aveam un nume provizoriu, dar nu era ce trebuie. Mă jucam Hearthstone la vremea aia și am realizat că numele cărților din joc sunt super interesante. Aveam de ales între «Mortal Coil» și «Pyroblast». Le-am zis și celorlalți și ne-am decis.”

Au găsit și un chitarist (Paul Craiu), au înregistrat primul album în dormitor, și urma primul turneu. „Dar cine ne lua pe noi la 14 ani în turneu? Nu știam, nu îmi păsa, m-am pus pe dat telefoane. Am sunat la 15–20 de cluburi din țară, iar zece ne-au răspuns. Am reușit în final să organizăm patru–cinci concerte în alte orașe și două în București. Am făcut un mini-turneu.”

După doi–trei ani, Paul a plecat din band să se axeze pe facultate și băieții n-au mai cântat nimic timp de un an. La 17 ani, Robe se pregătea de facultate și, odată cu maturizarea, credea că s-a terminat un capitol, mai ales după ce și-a făcut primul tatuaj, o flacără pe piept de la Pyroblast. În ziua cu tatuajul s-a dus la un majorat, s-a îmbătat și a cunoscut un tip care-i spunea că vrea să fie chitarist la ei în trupă.

„Nu aveam chef de așa ceva, dar a doua zi dimineața am primit pe WhatsApp un video de la un număr necunoscut cu un cover la o melodie de-ale noastre, cântat mai bine ca mine. Era Mihai. De patru ani, este chitaristul nostru. Asta înseamnă Pyroblast: energie, determinare, sex, suflet, adolescență, revoltă și transpirație.”

În 2023, băieții vor scoate albumul Fete & Regrete – ceva sincer și inedit, după cum îl caracterizează Cristian acum. Zice că urmează și-o nouă era Pyroblast.

Până atunci, am vrut să aflu cum de și-au ales imaginea asta retro – punk – emo – alternativ. „Nu există educația necesară ca oamenii să nu mai coreleze imaginea cu sexualitatea. Noi asta vrem să facem, să le explicăm, să îi învățăm ușor–ușor. Mai mult, eu și Mihai ne îmbrăcăm așa și în timpul liber. Cred că manifestul se petrece doar 50 la sută pe scenă, în media și restul în viață. Nu poți pretinde că ești rockstar și că susții un manifest doar într-un mediu safe, unde lumea spune «A, păi se îmbracă așa că e artist». Riscul apare când mergi pe stradă, la metrou, în mall, îmbrăcat cum vrei.”

Sexualitatea, după cum mi-a spus Cristian, intră la subiecte sensibile în România mai ales din cauza pornografiei și a discursului întâlnit în media, care au creat copiilor o idee greșită. „Să faci sex mult e bine, cu cât ai sânii și fundul mai mari cu atât ești mai tare, pătrățelele și mașina sunt atractive. Cam asta înțeleg majoritatea. Noi suntem aici să aducem în față sexualitatea fragilă, adevărată. Nu mai există niciun fel de tensiune, de erotism, în ceva foarte explicativ și arătat cu degetul, dar dacă tuturor le place, oamenii cred că aia înseamnă sexi. Vrem să evidențiem că uneori trebuie să învățăm să ascundem, să păstrăm o doză de mister, lucru care, credem noi, stârnește cu adevărat sexualitatea cuiva. Vrem să readucem curiozitatea în sexualitate.”

În ceea ce privește melodiile lor, apar după despărțiri și tot felul de întâmplări cu fete. De fapt, zice Cristian, ce au scos și pregătesc să lanseze de pe album sunt scrisori audio, adică mesaje către fete din viața lui, pe care nu a apucat să le transmită. Piesele devin o bucățică din sufletului lui și asta crede că este cea mai mare calitate a unui artist, vulnerabilitatea. „Să te lași moale și să deschizi o ușă în inima ta pentru ca oamenii să vadă ce este acolo. Am scris melodii pentru album despre fete pe care nu le-am văzut vreodată, dar mi le-am imaginat așa puternic, încât am senzația că le cunosc.”

Robe zice că și-au dat seama rapid că targetul lor nu e la TV, ci „în fața calculatoarelor sau dă scroll pe Insta sau YouTube”. Fanii sunt adolescenți de 14–17 ani, motiv pentru care profită de schimbarea pe care o pot genera în ei. Și așa am mai aflat că atunci când compun și lucrează la o melodie nouă se gândesc că trebuie să prindă și la public. „Ne gândim din start dacă melodia poate fi un sound pe TikTok. De fapt, important este să fie cât mai RELATABLE, pentru că oamenii empatizează și atunci vor să arate asta pe social media.”

Legat de iubire, am fost curioasă să aflu și cum se simte la 21 de ani. „Fiecare din trupă vede iubirea diferit, dar eu cred că sunt un pic masochist. De fiecare dată când simt că încolțește o sămânță de dragoste în viața mea, încep să sufăr pentru că știu că doare, dar de-asta nu mă opresc. Dacă doare, scriu. Dacă scriu, oamenii ascultă. Prefer să învețe alții din greșelile mele și din prostia mea.”

„albă cA zăpada” are litera „A” scrisă cu majusculă, pentru că numele persoanei despre care a scris piesa începe cu litera respectivă. La fel ca „invită-Mă la dans”, „o noaptE în Anglia”, „la ferEAstra ta”.

În aceeași notă, am mai aflat ceva despre piesa „albă cA zăpada”. În anul întâi de facultate îi plăcea de-o colegă. „Nu voiam să fim împreună, nu eram îndrăgostit, dar simțeam ceva destul de puternic. Dădeam cu aspiratorul prin casă și mi-a venit în minte linia asta: «Vreau să mă zgârii pe spate și să ne-mbătăm la noapte» și mi s-a părut super. Am notat-o. Am lansat-o după două ani, adică acum în 2022. Am pus melodia pe story într-o zi și mi-a dat reply. A zis că e preferata ei de la noi. Vrem ca piesa asta să întruchipeze flacăra adolescentină – hormoni, transpirație, zâmbete, mesaje risky, tot ce face parte din viața de tânăr.”

Obiectivul lor principal rămâne nevoia de schimbare și de a veni cu ceva fresh. „În primul rând, vrem să aducem acest val de pop-rock în România. Oameni s-au obișnuit cu electro, techno, trap și muzica din instrumente a dispărut. Asta pentru că oamenii care încă mai cântă la instrumente sunt neinteresanți, părerea mea. Vrem să îmbinăm arta cu comercialul. Să venim cu ceva nou, să avem ceva de spus, dar să fie și ușor de ascultat.”

Cu ideea asta în minte vezi ce-ți pui în căști și dacă nu ți s-a mai întâmplat în ultima vreme poate te orientezi spre niște muzici care trezesc ceva în tine.