Ce n-o să-ți spună nimeni despre mutatul într-un cămin de stat din România când ești student

Anul 2022 aduce prima toamnă fără restricții din ultimii doi ani. Asta înseamnă o șansă atât pentru învățământul românesc în format fizic, cât și pentru proaspeții studenți care abia așteaptă să se mute de acasă. Majoritatea optează pentru experiența de cămin – unii din motive financiare, dar majoritatea pentru că e mișto să stai într-o clădire plină de oameni de vârsta ta. Sau? Oricum, ține minte, în octombrie se numără stațiile de metrou până la facultate, iar în martie gândacii.

Pentru că e o experiență nouă și, implicit, incertă, probabil acum cauți păreri și îndemnuri pe unde prinzi. Așa că ți-am scris aici câteva cuvinte solemne despre experiența mea la cămin, cu niște sfaturi pe alocuri.

Primul an de facultate l-am petrecut în căminul Theodor Pallady 2, o clădire de trei etaje din curtea unui liceu de chimie. Aici sunt cazați, de regulă, studenți cu medii mari, doctoranzi și angajați ai Universității din București. Camerele sunt de două persoane, ai baia-n cameră și, dacă poți să treci peste mirosul de la canalizare, asta e grozav.

La Universitatea din București, repartizarea la cămin se face în funcție de facultatea la care ești, de specializare și de medie. Completezi formularul care apare, de regulă, în septembrie. Apoi aștepți un mail din care afli unde urmează să sălășluiești un an de zile – de obicei îl primești cu mai puțin de o săptămână înainte de începerea anului universitar.

Cam asta fost și perioada în care am plecat la București cu plasele de rafie în dotare și restul catrafuselor pe care le-am considerat atunci folositoare. Ajunsă la cămin am completat contractul de cazare, mi-am luat cheia și am urcat în cameră.

Ți-am zis mai sus că locuiesc aici și angajați ai Universității, iar din asta tu poți să-nțelegi ce vrei din următoarele: asistenți universitari, profesori și personal de curățenie. Fiecare dintre aceștia beneficiază de o cameră întreagă, în care, în mod normal, ar fi fost cazați doi studenți.

Auzisem că o astfel de persoană locuise înainte în cameră, așa că a fost o experiență să văd cât de multă mizerie poate lăsa un singur om într-un spațiu de 15 metri pătrați. Primul contact cu camera de cămin: praf și pământ pe linoleumul ars în forma unui fier de călcat, scaune cu urme de tălpi, geamuri împroșcate cu nămol, acoperite cu folie, paturi rupte în locuri în care te întrebi cum s-ar putea ajunge la asta, colacul de wc rupt și murdar de tot ce-ți poți imagina, cada ruginită și plină de și mai mult nămol. 

În schimb, pe paturile învechite stăteau falnice două saltele noi, în țiplă, care mi-au calmat pulsul. Cu fiecare pată frecată timp de două zile, paranoia părea că dispare undeva prin crăpăturile ruginite ale căzii. Într-o notă mai optimistă, probabil fix mizeria găsită în cameră m-a legat de colega mea.

Conviețuirea cu o persoană străină era și una dintre cele mai stresante părți din experiența de stat la cămin. Pe de-o parte, am talentul de a mă certa cu orice ființă vie. În același timp, se activa paranoia și mă întrebam ce-o să fac în cazul în care colega mi-ar fi furat din lucruri sau era pur și simplu dusă cu pluta.

Ea zicea că nu s-a certat niciodată cu nimeni și eram convinsă că minte. A trecut un an de atunci și încă n-am avut nicio discuție aprinsă, fără să depun vreun efort de temperare conștientă. În rest, totul a venit natural, mai ales după curățenia aia blană făcută la început de an.

E nevoie să comunici sincer cu cealaltă persoană încă de la început. Stabiliți limite și fiți sinceri cu tabieturile fiecăruia pentru că, până la urmă, sunteți prinși unul cu altul pentru un an de zile. E bine și să te gândești de mai multe ori înainte să spui tot ce te deranjează, iar ăsta e un plus și pe termen lung când o să realizezi că ai devenit mai temperat.

Ce trebuie să înțelegi e că nu e obligatoriu să te împaci, din prima, extraordinar de bine cu o persoană străină. Nici după ceva timp nu e asta o regulă. Ca în orice relație interumană, cel mai important e să existe respect. Și să cureți chiuveta în fiecare zi, că nu-i place nimănui să găsească pete albe de Colgate când vrea să-și spele farfuria.

În Pallady plăteam 170 de lei pe lună pentru că eram la buget. La stat erau și majoritatea studenților din cămin. Practic, ai șanse destul de mici să fii distribuit acolo dacă bagi bani în facultate. Am mai auzit cazuri de studenți care erau la buget când au completat formularul, apoi s-au mutat la altă specializare, au căzut la taxă, dar și-au păstrat locul în cămin. Altfel, în cazul ăsta plata ar fi de 290 de lei.

Independent de asta, în funcție de prioritățile tale poate să fie nașpa cu banii. Vii de acasă, unde aveai tocană la discreție, și te trezești la cămin, cu un castron de Maggi supă de pui cu fidea. Bine, punga de rafie trimisă de acasă e mană cerească, mai ales aia pusă pe autocar și cărată de la Păcii până în celălalt capăt al Bucureștiului.

În rest, ar fi bine să cauți un Lidl sau o piață prin apropiere. Și că tot vorbeam mai sus despre colegi, dacă-i dai din pachetul tău de acasă, șansele sunt să primești și tu ajutor la ananghie. Știi tu, sharing is caring.

O firmă de dezinsecție ne vizita odată la câteva luni. În primele săptămâni nu am avut niciun fel de problemă cu alte ființe vii în afară de mine însămi, dar după ce s-a făcut prima dezinsecție au apărut și primii gândaci. De ce, te întrebi? Camera mea era la etajul trei, iar printr-un calcul matematic simplu gândacii de la parter și celelalte două etaje urcau cu prima amenințare. Dezinsecția se făcea doar în cameră, așa că-și găseau adăpost prin crăpăturile căzii și rămâneau acolo.

Tot ce puteam face e să păstrăm curățenia și să ducem gunoiul. Eventual, plecau și colocatarii noștri cu antene. Nu-i deranja, că se întorceau la următoarea dezinsecție mai mulți și mai greu de strivit sub papuci.

La una dintre aceste proceduri, o fată s-a plâns pe grupul căminului după ce a găsit un șobolan mort în dulap. În rest, intrau pe geam atât de multe ploșnițe – gândacii ăia care put după ce-i omori – încât am devenit imună la ele. Vara, desigur, sunt probleme cu țânțarii, dar Aroxol își face treaba de cele mai multe ori.

În primele săptămâni m-am lovit de un soi de ostilitate. Auzisem câte ceva despre cât de tare e să stai la cămin, că-ți faci prieteni la tot pasul și că e o distracție continuă. Aici, oamenii treceau pe lângă tine fără să te salute înapoi.

Abia după ce s-au deschis balcoanele am început să cunosc tot mai multe persoane și să-mi schimb părerea. În cazuri ca ăsta, fumatul devine un pretext social și o punte de legătură între oameni. În final, se pare că nu erau niște tocilari îngâmfați, ci doar timizi sau cel puțin confuzi. Oricum, începutul e mai greu întotdeauna.

O altă metodă bună de a-ți cunoaște colegii de cămin – sau cel puțin pe cei de pe palierul tău – e să le bați la ușă cu diferite pretexte. „Salut. Ai un tirbușon?” merge de fiecare dată. Ca în orice alt cămin, există persoane cu care o să asculți manele până la trei dimineața și persoane care vor fi deranjate de orice încercare a ta de a te simți puțin mai bine.

Chiar dacă vizavi de camera noastră locuiau angajați ai Universității, ei n-au avut niciodată plângeri legate de gălăgie. Peretele din dreapta camerei mele era la comun cu cel al unor băieți de la Teologie. Nici ei nu erau deranjați, cum nici noi nu ne plângeam de Liturghia aia care se auzea la maximum în fiecare dimineață. Dacă e înțelegere reciprocă, totul e okay.

E ușor să ignori oamenii care nu-s pe aceeași lungime de undă cu tine. Ce e greu să ignori sunt paza și personalul de curățenie. Nu de puține ori – și asta am înțeles că e o practică destul de comună în căminele mici – s-a întâmplat să ne trezim cu o cheie întoarsă din afară în ușa noastră.

Mereu era aceeași placă stricată: doamnele de la curățenie care voiau să ne spună să luăm uscătoarele sau să deschidem ușile pentru dezinsecție. Câteodată era și paznicul care ne flutura în față o unealtă de aerisire a caloriferului. S-ar putea să albești de tot dacă stai să despici firul în patru și să te-ntrebi de ce ar intra într-o cameră din care nu răspunde nimeni. Tot ce trebuie să știi e că dacă întorci cheia suficient de mult în ială și o lași acolo, nu mai poate descuia nimeni din afară.

Mă îndoiesc că s-ar întâmpla vreun furt. Problema ține mai mult de intimitate și de cât de deranjant este, în sine, actul de a intra cineva în camera ta cu forța.

Paznicii sunt mereu pe post, 24/7, pentru că vin în ture de zi și de noapte. Îți poți uita sau pierde cheile la orice oră, cu un mic preț: nu poți aduce pe nimeni din afara căminului, că iese cu amenințări și rețineri de buletine. Bine, poți s-o ții mai lowkey și nu se prinde nimeni, dar nu știi asta de aici.

În Pallady am avut căldură câteva săptămâni și asta în martie. Cu toate că există o centrală pe lemne, câteva motive administrative ne-au împins pe toți pe eMag la secțiunea „Aeroterme”. E cea mai bună investiție pe care o poți face dacă stai la cămin. Te scutește de dârdâială și răceli în cazuri ca ăsta și, cel mai important, nu trebuie să plătești vreo factură la Enel.

Nu există o formulă general valabilă pentru toți studenții și toate căminele, ce ți-am scris aici e doar experiența mea. Dar un lucru e cert: să stai la cămin e o experiență importantă din viața oricărui copil de provincie. Te poate maturiza, te scoate din zona de confort când dai de inconveniențe și te ajută pe partea de socializare.

Aici o să schimbi primul bec din viața ta și o să simți ce înseamnă responsabilitatea banilor și a propriei persoane. De-a lungul timpului o să cunoști tot felul de oameni, inclusiv pe tine.