Internet

Sunt femeie și merg la mare, dar nu ca să aibă Buhnici la ce să se uite

„Nu m-am luat niciodată de corpul cuiva, de felul în care arată. Nu voi răspunde la body shaming decât cu această promisiune.” Această declarație a lui George Buhnici n-a îmbătrânit bine deloc.
george buhnici interviu celulita vergeturi internet viral antena star xns
În vreo cinci minute de discuție, George Buhnici reușește să-ți arate cum, oricât ar evolua profesional un om, tot poate da semne de mitocănie pură. Imagine: screenshot Xtra Night Show / YouTube

În ciuda crizelor de tot felul, nu te poți plânge că vara lui 2022 ar duce lipsă de scandaluri. Aproape că n-ai aer la câte se întâmplă și cum se schimbă unii de nici nu-ți vine să crezi. Una–două, trebuie să mai spună cineva o prostie atât de mare, încât să-ți vină să îți dai foc la laptop.

Asta am simțit și după ce l-am auzit pe George Buhnici, influencer și vlogger, cum le face body shaming femeilor cu celulită și vergeturi. În interviul pe care l-a acordat Antena Stars în timpul Neversea a zis și că el vine la plajă să vadă țâțe și buci, că așa e normalitatea, tati.

Publicitate

Ba mai mult, a ținut să ne amintească nouă, femeilor, că motivul pentru care mergem la mare e să ne dea note Buhnici pe plajă.

„Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul.” Așa că, mai puține tatuaje și mai multă „săliță”, fetelor, că avem mulți bărbați în criza vârstei mijlocii de impresionat.

Da, efectiv un bărbat în România anului 2022 a spus că „venim la mare ca să vedem piele ca să vedem piele și aș vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.”

Dincolo de glumă, e șocant să mai auzi indivizi care au impresia că singurul motiv pentru care o femeie trăiește pe acest pământ e să-i mulțumească pe ei. Cum mi se pare la fel de șocant să reduci o ființă umană doar la buci și țâțe. Nu pot să mă întreb decât oare cât de confortabil se va simți Buhnici peste ani, când cineva o va trata așa pe fiica sa.

Dacă ai crezut că ăsta a fost deplasat, devine și mai rău. Apogeul dubioșeniei a fost atins când Buhnici și-a etalat soția în fața camerei și a pus-o să facă o piruetă în timp ce a zis că arată ca o minoră, de parcă ăsta a fost un lucru bun vreodată. Nu te gândi că „băi, o fi fost beat și nu și-a dat seama ce a zis”, că s-a mai lăudat și în trecut că soția lui arată ca înainte de majorat. „Era evident o metaforă”, s-a apărat Buhnici într-un articol postat pe blogul său. Da, o metaforă pe placul pedofililor din țara asta. Ador!

Publicitate

Cică body shaming de dragul sănătății publice

La valul de reacții negative care au apărut, Buhnici a răspuns printr-o mizerie de articol în care face gaslighting României. Printre mici teorii ale conspirației spune că el voia, vai doamne, doar să atragă atenția asupra unei probleme naționale – obezitatea. Acest erou național de care nu avea nimeni nevoie a devenit o victimă a corectitudinii politice, când el se gândea doar la copiii care nu mai fac sport în ziua de azi.

Cum să ne minți așa, de la obraz, când tu ai spus direct că femeile trebuie să meargă la sală să-ți încânte ție privirea? Nu vorbeai de toată lumea. Nu ai zis nimic de copii sau de bărbați, ci doar de femeile cu vergeturi și celulită. 

Mai trist e că și Lorena Buhnici s-a anturat în minciuna asta și a spus că n-a înțeles lumea ce trebuie. „Un interviu în care informaţia clară a fost scoasă din context a dus la «priceperea» unor oameni de a ataca şi de a arăta cu degetul. Da, avem un număr mare de obezi (copii şi adolescenţi) în ţara asta şi cineva (soţul meu) a spus-o mai direct… la televizor. Când spun medicii nu mai facem postări în social media şi nici nu mai criticăm.” Și-a mai pus un story în care a arătat că face sport, de parcă ăsta era subiectul.

Publicitate

Problema e că în toată ignoranța lui, Buhnici mai și perpetuează niște mituri cretine despre kilogramele în plus. Celulita e o condiție a femeilor de toate greutățile, iar lupta cu ea e aproape din start pierdută. Genetica, anatomia pielii, variațiile hormonale, circulația defectuoasă și chiar și sarea pot influența apariția celulitei. Așa că asocierea celulitei cu obezitatea arată ori rea voință, ori pură neștiință. 

O situație similară e și în cazul vergeturilor, care nici ele nu au nicio treabă cu mersul la sală. Predispoziția genetică, schimbările hormonale, sarcina sau pur și simplu creșterea bruscă în înălțime la pubertate pot duce la apariția acestor leziuni, care nu reprezintă altceva decât ruperea fibrelor de colagen de la nivelul pielii. Sunt normale și pot apărarea efectiv la oricine, indiferent de greutate, înălțime sau sex. În plus, ca celulita, acestea sunt foarte greu de tratat și sincer, chiar nu are niciun sens să o faci, indiferent de comentariile lui Buhnici. 

Un alt mit greșit pe care Buhnici l-a promovat prin comentariul lui e că o persoană slabă e automat o persoană sănătoasă, ceea ce nu e adevărat. Un colesterol mărit nu se vede pe numărul de kilograme, cum nici diabetul nu apare doar la persoane supraponderale. Și dacă tot nu înțelegi despre ce vorbesc, gândește-te la prietenul ăla care mănâncă doar la fast-food, dar nu se îngrașă niciodată. Crezi că nu mai poate de sănătate?

Publicitate

Eu propun să lăsăm comentariile aiurea despre corpul oamenilor și să ne vedem de viața noastră, că nu o să se apuce oricum nimeni de dietă dacă îi face Buhnici shaming pe net. Ba din contră, asta nu ar putea decât să creeze și mai multă frustrare în sufletele celor care nu sunt mulțumiți de felul în care arată, lucru care poate să le genereze tulburări de alimentație și de ordin psihologic. 

Buhnici și ipocrizia: „Ești un bărbat de peste 40 de ani, cu doi copii, care îi face dolofani pe alții.”

Ah, era să uit! Buhnici e de ceva timp în beef cu bloggerul Vali Petcu, cunoscut sub numele Zoso. La un moment dat, vloggerul l-a acuzat pe Zoso că i-a făcut body shaming din cauza kilogramelor în plus. Într-un video, Buhnici a spus așa: „Nu m-am luat niciodată de corpul cuiva, de felul în care arată. Nu voi răspunde la body shaming decât cu această promisiune. Voi face tot ce este moral și legal pentru a te face să înțelegi că nu ai nicio autoritate și niciun drept să faci așa ceva încă o dată. Ești un bărbat de peste 40 de ani, cu doi copii, care îi face dolofani pe alții.”

Oh, how the mighty have fallen!

Dacă nu vedeam că videoul a fost uploadat mai demult aș fi jurat că Buhnici a început să își bată singur obrazul pentru prostiile pe care le-a debitat, dar uite că nu a fost cazul. 

george buhnici screenshot

Parcă nu-i așa nasoală pornografia până la urmă, nu-i așa?

Momentul ăsta nu e primul în care Buhnici cochetează cu ipocrizia. Când a fost invitat în 2020 alături de actrița de filme porno Nelly Kent în podcastul băieților de la Ceva Mărunt, acesta s-a arătat de-a dreptul oripilat de această industrie și de meseria pe care o practică Nelly. Cu toate acestea, istoricul telefonului său arată că disprețul pentru porn e doar la nivel declarativ.

Publicitate

Alte aberații pe care Buhnici le-a scos pe gură în ultima vreme

La începutul lui iulie, George Buhnici scria că ar trebui să îi mulțumim pentru că merge cu o mașină electrică – o Tesla –, pentru că salvează mediul înconjurător și pentru noi restul. Atunci lăuda numerele verzi, această învârteală a statului ca să nimic. Deși, după cum scria Profit.ro în urmă fix doi ani, poate Buhnici ar trebui să ne mulțumească, pentru c-a prins subvenția pe Rabla ca să-și ia mașină electrică. Dar na, asta e doar ridicol. 

Momentul în care Buhnici s-a întrecut pe el a fost în februarie 2022, atunci când, în ziua în care Rusia a atacat Ucraina, a scris următoarea postare pe Twitter: „Black Friday la crypto, dar pentru cei mai mulți e prea ieftin și vor aștepta să se dubleze.” Un om mai cu capul pe umeri i-a răspuns „Mor oameni, dar okay, hai să facem profit!”. Răspunsul lui Buhnici: „Nu văd legătura. Să nu mai mănânc desert azi că cineva suferă undeva?”

Acum, csz, să nu mai mâncăm desert doar pentru că o anumită vedetă a dat-o de gard și vede conspirații la orice pas – îl vânează oculta, amirite? Toți merităm desert, în orice zi a anului. Indiferent de ce celulită sau vergeturi avem sau de cei care ne dau opinii nesolicitate la adresa corpurilor noastre.

Publicitate

Din păcate, scandalul ăsta arată încă o dată că majoritatea persoanelor publice din România nu sunt capabile să-și înțeleagă greșelile și nici cum să comunice într-un mod decent după ce o dau în bară.

Toată lumea se întreabă dacă aceste declarații îl vor face pe Buhnici să piardă contracte de publicitate. Libertatea le-a întrebat și e super zgomotoasă tăcerea lor, de la BCR până la Disney (BCR a anunțat pe 19 iulie, printr-un mesaj pe Facebook, că oprește colaborarea cu el — n.ed.).

Probabil că n-o să se găsească prea multe care să ia poziție, dar măcar poți vedea cine dă-nainte cu responsabilitatea, grija față de societate și alte gimnastici de-astea. Până la urmă, asta e problema cu scandalurile pe net în România: la final, pare că nimeni nu învață nimic niciodată.