Bani

Poveștile astea îți arată cât de ușor poți să-ți iei țeapă pe foarte mulți bani

Toată lumea face greșeli. Unele costă mai mult decât altele.
IG
translated by Irina Gache
greseli scumpe, tepe cu bani, povesti tepe
Care e cea mai scumpă greșeală a ta? Marco Lopez, Unsplash

Gestionarea banilor este genul de lucru pe care îl înveți din mers. Poate știi principiile de bază ale economisirii - economisește regulat, cheltuie mai puțin decât câștigi și evită îndatorarea -, dar nu te gândești neapărat să urmărești cu atenție banii. Asta până când ai parte de o experiență dureroasă ca o palmă peste față în care vezi cum toți banii tăi câștigați din greu se duc pe apa sâmbetei.

Publicitate

Dar după vorbele înțelepte ale lui Miley Cyrus: „Toată lumea face greșeli. Toată lumea are acele zile”. Numai că unele ajung să te coste mai mult decât alte gafe mai minore. VICE a întrebat mai multe persoane care au fost greșelile care i-au costat cel mai mult, ca să te simți mai puțin singur.

„Femeia de la ghișeu mi-a spus că s-a terminat”

Veneam din Brisbane, Australia, și aveam escală în Melbourne ca să ajung acasă în Manila. Mai aveam doar câteva sute de dolari în cont, îndeajuns pentru o masă și taxiul spre casă. Am ajuns la aeroport cu patru ore înainte de decolare. M-am conectat la Wi-Fi-ul public și m-am uitat pe Netflix în timp ce am mâncat niște McDonald's. Mă uitam constant la ceas.

Cu zece minute înainte de decolarea zborului meu, am decis să mă îndrept spre poarta de îmbarcare. Când îmi verificau geanta am realizat că am uitat să-mi fac check-in-ul. Încă aveam valiza cu mine și nu aveam biletul de îmbarcare. Am fugit la ghișeu și am întrebat dacă mai pot să fac check-in-ul. Femeia de la ghișeu mi-a spus că s-a terminat - mi-am pierdut zborul. A fost super nonșalantă în legătură cu zborul meu de trei sute de dolari pe care tocmai îl ratasem. - Sachiko Zorrilla, în vârstă de 28 de ani

„Anul următor, ne-am despărțit”

Eram cu un tip de aproape un an. Era primul meu iubit. Aveam 22 de ani pe atunci. De Crăciun, am vrut să-i ofer ceva ce poate folosi la greu și știam că-i plac jocurile video. Își vânduse consola de jocuri video la începutul relației noastre, din motive financiare și asta l-a terminat. Așa că am cheltuit 356 de dolari pe o nouă consolă, dar a sfârșit prin a aduna praful în colțul camerei lui. Ulterior a schimbat-o cu o consolă diferită și tot nu s-a jucat cu ea. Prioritățile și hobby-urile lui s-au schimbat. Anul următor, ne-am despărțit. - Aria Gonzales, în vârstă de 27 de ani

„Am pierdut 60 la sută din investiție”

Anul trecut, eu și cu un prieten ne-am făcut cont pe o platformă online de tranzacționare cu valute. Am folosit pentru tranzacții o aplicație. Am fost mulțumiți de câștigurile noastre în primele luni, așa că am investit mai mult. Apoi, brusc, piața s-a prăbușit și am pierdut aproape 60 la sută din investiție în mai puțin de 24 de ore. - Joseph Twvilla Jr., în vârstă de 28 de ani

Publicitate

„Am cheltuit tot fiindcă nu am vrut să fiu singur la facultate”

Cea mai scumpă greșeală a mea este că am cheltuit 356 de dolari din economiile mele la facultate. Îi economisisem de când eram copil și a fost greu pentru mine să-i adun, dar i-am cheltuit pe toți fiindcă nu am vrut să fiu singur la facultate. Eram în primul an și toată lumea ieșea mereu la masă și la băută. Mama a aflat și s-a supărat.

Bineînțeles că am reflectat la asta și am realizat câteva lucruri - că într-un final îți găsești prieteni. Că unor oameni nu le pasă de mediul din care vii. Și că dacă nu poți să faci față la cum cheltuie alții, e mai bine să-ți găsești un grup de prieteni cu care te simți mai confortabil. - Anonim

„Am ajuns să fiu mult prea stresat”

La începutul pandemiei, am decis să cumpăr un computer șmecher care costă peste 1 780 de dolari fiindcă m-am gândit că nu ne vom întoarce prea curând la birou și o să am mai mult timp să mă joc jocuri video. Dar am avut și mai mult de muncă în tranziția către munca remote și nu prea am mai avut timp să folosesc computerul. Îl foloseam din când în când - poate o dată pe săptămână -, dar doar ca să mă uit la filme sau la clipuri pe YouTube. Am ajuns să fiu mult prea stresat ca să mă pot juca. - Carlo Yaptinchay, în vârstă de 26 de ani

„Ne-a trimis până și fotografii”

Când a început pandemia, ne ocupam de afacerea noastră de acasă, din Manila. Atelierul nostru era în Venezuela și aveam un tip care locuia acolo și în care aveam încredere că se ocupe de tot - inventar, livrări, etc. Nu mai vizitasem atelierul de aproape un an, dar când s-au mai relaxat restricțiile de carantinare și am putut să ne întoarcem, am observat că lipseau unele produse finalizate, erau multe discrepanțe și multe comenzi făcute pe aplicațiile de mâncare.

Am decis să instalăm camere de supraveghere în atelier, iar la scurt timp tipul nostru și-a dat demisia. Aparent fura materialele, banii și chitanțele și vindea produsele terminate. Am pierdut peste 8 900 de dolari. Între timp, tipul și-a cumpărat un teren și a construit case pentru familia și părinții lui în provincie. Ne-a trimis până și fotografii. - Frances Abesamis, în vârstă de 27 de ani

Publicitate

„Am plâns și i-am implorat să-mi dea banii înapoi”

Am fost la mall ca să-mi cumpăr o șapcă și încălțări, dar după ce am cumpărat produsele, o persoană m-a apucat de mână să mă dea cu o cremă și apoi m-a tras în magazinul ei. Era o vânzătoare de la un brand de lux care a fost foarte agresivă în a mă convinge să-i cumpăr produsele. I-am spus că produsele erau mult prea scumpe și că nu-mi permit, dar tot a pus presiune pe mine să iau ceva - ba chiar mi-a oferit un tratament gratuit pentru față și mi-a spus că mă vor angaja ca model pentru brandul lor.

Mi-a oferit creme în valoare de 142 de dolari și m-a făcut să cred că sunt un chilipir. Nici măcar nu știu cum s-a întâmplat, dar am sfârșit prin a plăti 1 067 dolari. Am realizat ulterior că am fost victima unei tactici de vânzări înșelătoare, așa că am plâns și i-am implorat să-mi dea banii înapoi. Într-un final, a fost de acord să-mi dea 80 la sută din bani, dar tot am pierdut 142 de dolari. - Anonim

Interviurile au fost editate pentru lungime și claritate.