Am mers pe front să vorbesc cu soldații care apără Ucraina de Rusia

NOVOTOȘKIVSKE, Ucraina – La ora 7.36 p.m., pe 11 ianuarie, Viktor Kucherenko era la postul său de observație în tranșeele armatei ucrainene, când un glonț i-a străpuns craniul și l-a ucis pe loc.

Până în clipa aceea, fusese o zi liniștită pe frontul Novotoșkivske, în Luhansk, Ucraina de Est. Încălcările armistițiului au fost tot mai rare în ultimele săptămâni, pe măsură ce s-au înmulțit discuțiile diplomatice cu scopul de a stopa invadarea Ucrainei de către Rusia.

„Ca de obicei, totul a început cu focuri de mitralieră”, a zis Timur Stetskyi, ofițerul sub comanda căruia se afla Kucherenko. „Sniperul a tras cu foc automat și l-a ucis pe Viktor.”

Stetskyi știe că soldații nu trebuie să-și arate emoțiile în astfel de situații. „Dar pentru mine sunt foarte grele pierderile astea.”

Kucherenko e una dintre cele mai recente victime ale războiului de opt ani dintre Ucraina și separatiștii susținuți de ruși, în cadrul căruia au murit peste 14 mii de persoane. Iar cum președintele rus Vladimir Putin a trimis peste o sută de mii de soldați la granița cu Ucraina și în Belarus, se estimează și mai multe pierderi.

În Donbas, estul Ucrainei, atât armata ucraineană, cât și separatiștii susținuți de ruși s-au făcut vinovați de încălcarea armistițiului, conform Organizației pentru Securitate și Cooperare din Europa (OSCE).

Stetskyi a zis că oamenii lui nu sunt în ofensivă și trag cu arma doar când sunt provocați. „Folosim armele doar ca să reacționăm la focurile inamicilor, ca să salvăm viețile soldaților noștri.”

Stetskyi și alți membri ai Batalionului 17 au participat și ei la eveniment.

Chiar dacă Kucherenko a fost ucis de un glonț în cap, ceremonia s-a desfășurat cu capacul sicriului deschis. Fostul soldat era bandajat pe frunte.

Kucherenko avea 28 de ani la momentul morții – aceeași vârstă pe care o avea Stetskyi când a început să lupte, în 2014. „Viktor era un soldat responsabil și un bărbat foarte de treabă și prietenos”, a zis el.

Mama lui Viktor, Nadiya, a zis că fiul ei a încercat să o liniștească atunci când i-a spus că își face griji pentru el.

„Îmi zicea că totul e ok, că e armistițiu, că nu se trage cu arma. Și mai ales că e foarte prudent.”

După slujbă, cadeții au transportat sicriul în fruntea unei adunări de câteva sute de persoane până la cimitirul din sat.

Acolo, familia și prietenii au trecut pe lângă sicriu și l-au mângâiat pe Kucherenko înainte ca acesta să fie depus în mormânt.

Nadiya e mândră că fiul ei a primit un loc bun, chiar în centrul cimitirului.

Femeia învinovățește atât guvernul rus, cât și pe cel ucrainean, pentru moartea fiului ei, dar se simte și abandonată de comunitatea internațională.

„Nu înțeleg de ce e imposibil să oprim chestia asta. De ce trebuie să moară copiii noștri pe front?”

„Când a venit noul guvern, nu înțelegea de ce a început războiul, ce se petrece și cum îi pot pune punct. Au încercat să facă pace cu inamicul. Dar acesta nu e genul de inamic cu care poți ajunge la o înțelegere.”

Stetskyi a zis că a avut impresia că Ucraina face prea multe concesii. „Asta a avut un impact negativ asupra încrederii armatei în clasa politică.”

Dar acum crede că președintele Zelenski a înțeles într-un final că „rușii nu înțeleg decât limbajul puterii, la fel ca un bully de la locul de joacă”.

Discuțiile diplomatice au devenit tot mai presante, pe măsură ce Occidentul răspunde la cererile Rusiei ca Ucraina să nu intre în NATO, iar anumite tipuri de echipament militar sunt interzise în estul Europei.

Dar Stetsyki e convins că președintele Putin nu se va lăsa înduplecat. Crede că singurul mod de a preveni un război e schimbarea regimului din Rusia.

Până atunci, nu crede că e posibilă o soluție diplomatică. A zis că, deși încearcă să nu se gândească la asta, e pregătit de război. Armata ucraineană e mai bine echipată decât era în 2014. „Nu mai trebuie să ne îngrijorăm de unde o să luăm armuri sau căști pentru soldați.”

Dar încă au lipsuri în echipament, în special echipament de apărare anti-aerian și anti-tanc. „Am avea nevoie de mai multe rachete Javelin, pentru că acestea sperie mult inamicul.”

Stetskyi e și mai îngrijorat de lipsa de susținere din partea populației locale din est. „Localnicii îți zâmbesc în față, dar de fapt lucrează pentru inamic. Le dau informații, îi ajută să direcționeze focurile de armă.”

Stetskyi spune că de vină pentru asta sunt legăturile istorice ale regiunii cu Rusia, care nu s-au destrămat după colapsul Uniunii Sovietice din 1991.

„Oamenii de aici cred că rușii sunt frații lor. Li se pare că sunt o parte inseparabilă a poporului rus.” Ar prefera să aibă mai puțin echipament și mai multă susținere din partea comunității. „Pentru soldați, asta e foarte important.”

Dar dacă Rusia va hotărî să înceapă invazia, Stetskyi spune că localnicii ar face bine să fugă de la fața locului. „După cum știm, armata rusă nu se oprește vreodată ca să salveze viețile civililor. Nu dă doi bani pe viețile lor.”