Știri

Cum a ajuns un război de la marginea Europei o tabără de pregătire pentru extrema dreaptă

Războiul din Ucraina a devenit un magnet pentru neonaziștii din toată lumea care au luptat de ambele părți ale conflictului.
neonazistii din Ucraina
Un membru al batalionului de voluntari Azov, Kiev, 2015. Foto: Serghi Supinsky/AFP via Getty Images

Suedezul Mikael Skillt, un veteran al extremei drepte, a ajuns în Kiev în februarie 2014, la câteva zile după ce președintele Viktor Yanukovici a fost dat jos de la putere în timpul revoluției din Ucraina.

Skillt, pe vremea aceea un neonazist notoriu cu o istorie de douăzeci de ani în domeniul extremei drepte, a fost atras de revoluție din dorința de a face parte din ceva mai important decât viața lui de acasă la el. La fel ca mulți radicali de dreapta din toată lumea, a fost inspirat de rolul important pe care l-au jucat ultranaționaliștii ucraineni și huliganii din extrema dreaptă la sfârșitul protestelor Euromaidan, și a vrut să le susțină cauza.

Publicitate

„Istoria se scria sub ochii noștri. Și cine nu-și dorește să facă parte din istorie?”, a declarat el pentru VICE World News.

Această decizie l-a propulsat pe Skillt în valul de extremiști străini de dreapta care s-au alăturat cu miile războiului din Ucraina și au luptat de ambele părți ale conflictului, și cea ucraineană, și cea rusă.

Au venit din motive diverse – dorința de aventură, statut sau antrenament – și au plecat cu o experiență de luptă și relații internaționale care i-au transformat în niște adevărate amenințări extremiste, conform experților. Acest val de extremiști de dreapta a transformat Ucraina într-un cuib al rețelelor de neonaziști, cu un fundal fascist care continuă să-i atragă și să-i inspire pe radicalii din toată lumea.

neonazistii din Ucraina

Protestatari anti-guvern în Piața Independenței din Kiev în februarie 2014. Foto: Jeff J Mitchell/Getty Images

„Neonaziștii abia așteaptă o luptă”, a zis Marilyn Mario, cercetător la centrul ADL specializat în extremism.

„Dacă analizezi ideologia acestor grupări, multe dintre ele se pregătesc pentru un război rasial și vor să se antreneze.”

Publicitate

„Pentru acești luptători străini, revoluția din Ucraina a reprezentat o oportunitate să-și trăiască fanteziile războinice”, a zis Jason Blazakis, cercetător la The Soufan Centre.

„Oamenii precum Skillt reprezintă idealul neonaziștilor. S-a dus pe câmpul de luptă din Ucraina să-și trăiască visul”, a zis el.

Skillt, care avea experiență militară pentru că a activat în Garda Națională a Suediei, s-a înscris să lupte pentru una dintre milițiile de voluntari care s-a format ca să apere Ucraina de separatiștii ruși în 2014.

neonazistii din Ucraina

Focuri de armă în Avdiivka, regiunea Donețk, martie 2017. Foto: Anatolii Stepanov/AFP via Getty Images

Gruparea era Batalionul Azov, o miliție puternică de extremă dreaptă formată din forțele ultranaționaliste care luptaseră în prima linie a revoluției.

Deși Azov a încercat să-și ascundă elementele extremiste, nu se poate nega că are politici foarte radicale. Mulți dintre membrii batalionului afișează pe față elementele supremației albe, iar unii dintre ei au tatuaje neonaziste. Primul comandant al batalionului, Andriy Biletsky, a condus organizația paramilitară neonazistă „Patriotul din Ucraina” și a declarat în trecut că „misiunea națiunii ucrainene e să conducă rasele albe ale lumii în cruciada finală împotriva suboamenilor conduși de semiți”.

„Nu există niciun dubiu că au o ideologie extremistă, pentru că mulți dintre tipi au svastici”, a zis Skillt, care, între timp, a renunțat la propria politică extremistă.

Publicitate

Azov a devenit popular rapid, nu doar din cauza politicilor de extremă dreaptă, ci pentru faptele de vitejie pe câmpul de luptă. Și-a făcut un nume după ce a luptat pentru orașul Mariupol, luptă la care a participat și Skillt.

Acțiunile grupului au ajutat Azov, în ciuda afilierii sale radicale, să câștige legitimitate ca apărător al națiunii și să-și consolideze reputația în fața extremiștilor din toată lumea, pe care i-a recrutat prin rețelele sociale.

neonazistii din Ucraina

Activiști din extrema dreaptă în timpul unui marș pentru veterani din Kiev, august, anul trecut. Foto: Pavlo Gonchar/Sopa Images/Lightrocket via Getty Images

„Au dovedit că sunt o forță cu care nu e bine să te pui”, a zis Blazakis și a adăugat că Azov a devenit un fel de sectă de extremă dreaptă.

Dar nu toate grupările internaționale extremiste de dreapta au apreciat Azov. Războiul din Ucraina a divizat extrema dreaptă globală, pentru că unii țineau cu Ucraina și erau de partea naționaliștilor care luptau împotriva invaziei rusești, pe când alții țineau cu Rusia, motivați parțial de faptul că președintele rus Vladimir Putin și-a făcut o imagine de apărător al Europei albe tradiționaliste.

„Extremiștii de dreapta din Europa sunt divizați în două tabere: pro-Rusia și pro-Ucraina. Cei pro-Rusia sunt mai mulți”, a zis Skillt.

În mod ironic, în ciuda încercărilor Kremlinului de a folosi ideologia extremistă a grupării Azov pentru a strica imaginea forțelor ucrainene, luptătorii străini neonaziști au fost antrenați și au luptat pentru separatiștii pro-Rusia prin grupări precum Russian Imperial Movement (RIM), o organizație ultranaționalistă care susține că luptă pentru „dominația rasei albe”.

Publicitate

Experții spun că RIM a trimis extremiști de dreapta pe bandă rulantă să lupte pentru tabăra rușilor. Anul trecut, guvernul american a adăugat RIM pe lista grupărilor teroriste globale și a zis că a furnizat antrenament paramilitar pentru neonaziștii din Europa. Presa germană a scris că extremiștii germani au fost antrenați să folosească arme și explozibili într-o tabără RIM de lângă Sankt Petersburg.

Între timp, chiar luna trecută, autoritățile din Cehia au făcut raid într-un grup paramilitar care e suspectat că ar fi trimis cetățeni cehi în Ucraina să lupte pentru separatiștii pro-ruși.

Cât despre Azov, politicile sale radicale nu s-au dovedit un obstacol în calea grupului, care a ajuns o forță tot mai mare și mai diversă în Ucraina și și-a răspândit ideologia în societatea ucraineană.

La sfârșitul lui 2014, Batalionul Azov a fost încorporat oficial în Garda Națională a Ucrainei, iar luptătorii săi au început să fie plătiți. Doi ani mai târziu, Azov și-a format propriul partid politic, National Corps, după care a înființat un grup paramilitar intitulat National Militia, care patrulează pe străzi și face „dreptate”.

Publicitate
neonazistii din Ucraina

Un protestatar ține un fumigen la o demonstrație din Kiev în 2014. Fotografie: Genya Savilov/AFP via Getty Images

Membrii grupărilor au condus o serie de atacuri violente asupra minorităților, inclusiv asupra persoanelor rome și LGBTQ, în urma cărora Departamentul de Stat al Statelor Unite i-a numit „un grup naționalist motivat de ură”.

Deși aceste acțiuni nu au atras susținerea publicului, ecosistemul Azov a contribuit la înflorirea mediului extremist de dreapta în Ucraina. Extremiștii subordonați lui Azov organizează festivaluri de muzică neonaziste și campionate MMA, au branduri de haine – iar gruparea continuă să recruteze radicali de dreapta din întreaga lume.

Asta le-a atras fani din toată lumea, inclusiv din Statele Unite.

Printre cei mai mari admiratori ai batalionului se numără Robert Rundo, din gruparea americană de neonaziști Rise Above Movement. Acesta a mers în pelerinaj în Ucraina în 2018, ca să își facă relații și să lupte la evenimentele MMA organizate de Azov. A lansat și un podcast cu un alt extremist afiliat cu Azov.

Publicitate

Rundo a vorbit deschis despre rolul pe care l-a jucat Azov în dezvoltarea propriului său extremism politic din America și a declarat extrema dreaptă din Ucraina, într-un podcast din 2017, drept „sursa mea de inspirație pentru tot”.

Influența grupărilor ultranaționaliste din Ucraina a stârnit îngrijorări în comunitatea internațională, pentru că încurajează grupurile de naționaliști albi dincolo de granițele Ucrainei.

neonazistii din Ucraina

Un membru al armatei ucrainene trage cu mitraliera în timpul unei lupte din orașul Dokuchayevsk, Donetsk, iulie 2019. Fotografie: Anatolii Stepanov/AFP via Getty Images

Guvernul american a interzis orice fel de ajutor militar pentru Batalionul Azov, iar FBI a zis că e de părere că Azov antrenează și radicalizează neonaziști americani. În 2019, îngrijorările legate de pericolul ultranționalist ucrainean i-a făcut pe ambasadorii țărilor G7 să ceară guvernului să ia măsuri împotriva extremiștilor.

Dar, deși există niște indicii că Ucraina încearcă să nu le mai permită accesul în țară luptătorilor străini – în octombrie a deportat doi membri americani ai grupării neonaziste Atomwaffen Division, care voiau să se antreneze cu Azov, conform unui raport BuzzFeed News – nu există niciun semn că Azov, care se bucură de susținere pe plan politic, o să dispară prea curând.

„Îmi e destul de clar că au un viitor aici, pentru că au reușit să se integreze perfect în statul ucrainean. Iar asta e foarte periculos”, a zis Blazakis.