Jurnal de salariu în România: Am dat jobul de la stat pe corporație ca să n-am grija ratei la casă

Încă nu m-am obișnuit cu noul nume de familie, așa că, deocamdată, îl las deoparte până începe să sune familiar. Sunt Ramona și probabil înțelegi de ce piesa verii mele a fost „Se mărită Mona”. Am făcut-o și p-asta, cum s-ar zice. Cred că a fost pasul necesar ca să depășesc etapa „Suge-o, Ramona”. Am auzit la Kiss FM că și Connect-R are o Rita care se mărită, aviz părinților când aleg un nume pentru copii.

Ai mei îmi spun mereu că m-a adus moșul în ghete, pentru că m-am născut de Sfântul Nicolae. După 30 ani, încă sunt dezamăgită când primesc un singur cadou de ziua mea, doar nu degeaba mă cheamă și Nicoleta. Până la 18 ani am locuit la Cluj. După ce am terminat liceul la care m-a înscris maică-mea ca să am o meserie, am împachetat pilota din puf de gâscă, un reșou vechi găsit în beci și două tigăi neaderente și m-am mutat la București.

Sună clișeic, dar cel mai des îmi amintesc de anii de la cămin – cred că și din cauza pateului de la Lidl pe care-l luam mereu când nu primeam pachet de acasă. Mi-am mâncat porția în avans pentru toți anii din viață. Chiar îmi pare rău, îmi plăceau mult ouăle umplute. Mamă, dacă citești asta, să știi că faci cele mai bune șnițele. 

După ce mi-am luat licența, mi-am amintit pentru ce venisem, de fapt, în Capitală. O perioadă am aranjat haine la mall, dar îmi tot răsunau în urechi vorbele lui tata, că la bunica în sat e nevoie de văcar, așa că m-am pus pe treabă și m-am angajat la Antifraudă. Am luat primele salarii și m-am dus glonț la ING, unde m-au făcut clientul lor pentru 30 ani. Cu voia Bunuțului, sper să apuc să achit integral creditul, pentru că n-am asigurare de viață și ar fi păcat să cadă pe oameni nevinovați.

A trecut euforia și am realizat că din salariul de bugetar nu-mi ies deloc socotelile. Am ajuns într-o multinațională, unde încă din prima zi am spart un geam cu borcanul de ciorbă pentru prânz. Acolo s-au purtat frumos cu mine și mi-au dat Pringles moca, dar când te saturi de atâta bine, îți dai demisia și pleci în lumea largă. Din păcate, planul meu de a mânca orez până uit de orice altceva a eșuat după doar două luni și Covid a decis în locul meu să mă întorc acasă. Așa că m-am întors la aceeași multinațională, ca să vezi că mă țin de cuvânt. 

Unde locuiesc? Într-un apartament în sectorul 6, aproape de cămin și de Lidl. 
Ce lucrez? Sunt Payroll Finance Associate, o denumire pompoasă pentru contabil, exact ce scrie și pe atestatul de absolvire a liceului economic.
Cât câștig pe lună? De trei ori salariul de la mall și de două ori salariul de la Antifraudă. Pe lângă salariu, mai primesc un bonus anual destul de consistent și mici prime de Paște și de Crăciun. Din ce mai câștig și din alte activități independente, în unele luni reușesc să strâng o sumă rotundă din cinci cifre. Ah, plus două cutii de Pringles și două de cereale, două caiete studențești și două pixuri la fiecare două–trei luni.

Acum că am ajuns la zi, hai să vedem pe ce-mi cheltui banii.

În ultimii ani, am dat banii la întâmplare, în funcție de interesele de moment. Dacă la început țineam punga strânsă de frica ratelor, pe parcurs am abandonat astfel de griji și am început să economisesc ca să pot călători mai des. Când s-a terminat și visul ăsta frumos (thanks, coviduț), toți banii strânși s-au dus pe organizarea nunții, exact ce face orice om închis în casă care se plictisește. 

Ce voiam să zic este că ce voi înșira mai jos se schimbă constant, chiar și în decurs de câteva zile.

Rată: sub o mie de lei, variază în funcție de ROBOR. Am convenit că celelalte facturi și cheltuieli comune de întreținere să cadă în sarcina soțului. 

Telefon: de curând am descoperit Yoxo și plătesc doar 19 lei pe abonamentul lunar cu 20 GB internet. Aici țin să îmi mulțumesc mie că nu schimb mereu canalul în pauzele publicitare. Dacă nu consum tot traficul, mai primesc înapoi câțiva lei, care se scad la următoarea factură. În caz că nu știai asta, cu plăcere. 

Subscriptions: recunosc, folosesc contul Netflix al unor prieteni pe modul parazit, uneori le mai virez pe Revolut o sumă modică, atunci când îmi amintesc. Ar fi un total de zero lei în majoritatea timpului. Mi-am setat reminder să fac plata luna asta.

Transport: de doi ani nu am mai folosit aproape deloc transportul în comun, în principal pentru că am stat mai mult acasă. Merg cu Uber doar când nu am de ales, de obicei spre aeroport, când oricum o cursă costă și 80 lei, doamne, iartă-mă. La benzinăria Mol dau cam trei sute de lei, la drumuri lungi mai plătesc două sute de lei în plus. 

Sănătate: abonamentul de la muncă acoperă analizele uzuale, iar dacă este nevoie de extra investigații, cer bilet de trimitere de la medicul de familie. Nu merg aproape niciodată la spital contra cost, consider că oricum virez suficiente contribuții la sănătate. 

Mâncare și băutură: aici se duc undeva la opt sute de lei. Cumpăr din impuls și în exces, pentru că cel mai des merg la cumpărături când mi-e foame și mi se scurtcircuitează legăturile neuronale. Cred că aș cheltui mai mulți bani pe mâncare dacă nu aș primi de la bunici din când în când carne, ouă, lapte, brânză. 

Am renunțat să-mi mai iau din oraș băuturi artizanale, dar tot dau destui bani pe ele în Kaufland. Apă nu cumpăr, însă o dată pe an trebuie să înlocuiesc cartușul de la sistemul de tratare instalat la robinet, care costă cam o mie de lei. Per total nu fac nicio economie, dar măcar nu mai car zilnic sticle, bidoane și nu mai folosesc atât de mult plastic. 

Ieșit în oraș: de obicei ies în oraș doar în weekend. În timpul săptămânii beau un cico în cartier cu prietena mea Petruța sau îmi fac un gin acasă. Sâmbăta este zi de dezmăț și dau cam o sută de lei pe cafea, pizza și înghețată (sau ecleruri, tarte, cornulețe și orice mai găsesc pe Calea Victoriei). La un calcul scurt, în patru sâmbete sparg patru sute de lei. În fiecare duminică iau masa de prânz cu familia. Când vine rândul meu, decartez în jur de trei sute de lei.

Îmbrăcăminte: Nu sunt atrasă de fast fashion, așa că îmi cumpăr foarte rar haine și mă îmbrac cu ce am deja, în cazurile fericite în care este încă posibil. De ziua mea primesc mereu câte ceva de îmbrăcat de la vreo rudă de gradul trei, doamne ajută ca anul ăsta să aleagă mărimea L. 

Igienă și îngrijire: nu mă vopsesc chiar în fiecare lună, dar încerc să mențin un ritm constant, pentru că nu-mi place deloc cum arată rădăcinile crescute. Las 350 lei la fiecare vizită la salon. La asta se adună și mani-pedi la fiecare două săptămâni, deși uneori mai fentez pedichiura, pentru că oricum port șosete și când dorm și ar fi niște bani aruncați aiurea. În medie, dau două sute de lei pe unghii. Tot ce ține de îndepărtarea părului nedorit fac acasă singură. Pe produsele de curățenie cheltuiesc două sute de lei și, când sunt promoții la Sabon, mai adaug o sutică.

Reparații: de vreun an mi s-a stricat laptopul și încă zace într-un sertar, pentru că nu mă îndur să dau opt sute de lei ca să îl repar. Momentan folosesc laptopul de la muncă, care are însă majoritatea acceselor blocate. 

Nunți, botezuri, cumetrii: o zi de naștere, un botez, o nuntă (sau mai multe) îmi majorează cheltuielile lunare în medie cu o mie de lei. Aici includ și make-up-ul și alte chestii mărunte, nu mă duc niciodată la coafor pentru astfel de evenimente. Hint: te-ai scos dacă porți aceeași rochie de mai multe ori.

În vremurile bune mai dădeam bani pe vacanțe și alte distracții. Acum tot ce rămâne din salariu se duce în contul de economii. Ieri erai tânăr și azi întrebi cât e dobânda pentru depozite.

8 dimineața. În fiecare zi mă trezesc la aceeași oră, fără prea mult efort. De obicei lunea este zi de piață, dar astăzi nu mai țin cont de prețuri și mă opresc la aprozarul de la colț. Îmi iau un strugure mare, câteva prune și doi gogoșari, pe care se duc lejer 18 lei. Când nu am destui bani la mine, doamna de la aprozar îmi mai dă pe datorie. Știi și tu cum e când apar cireșele de mai. Dacă tot m-am schimbat de pijamale, intru repede și în Mega să cumpăr lapte, pâine și niște mezeluri. Aici plătesc vreo 20 lei cu cardul de bonuri.

Endorfinele bubuie la micul dejun, căci unde e bacon prăjit, musai să fie și oleacă de fericire. Totuși, entuziasmul dimineții dispare imediat după primul meeting, când realizez că sunt în month-end. Wonderful. Ca să fac față, mai bag o porție de cereale cu scorțișoară, primite în pachetul de la Bookster. Sorry not sorry, sunt mai bune ca alea pe care mi le trimit de la muncă. O să le vină și lor rândul în vremuri mai grele, când nu sunt chiar atât de pretențioasă.

Am observat că prea multă muncă îmi face apetitul să o ia ranza. După ce postez vreo două payroll-uri mi se face iarăși foame, dar mă mulțumesc cu o salată modestă de ton. Cine a inventat vorba aia cu ieftin și bun, cred că asta a avut în cap. M-a costat vreo 15 lei toată treaba, dar și un drum pe jos până la Lidl. Am mai luat niște dulciuri pentru nepoți, pentru că în seara asta merg în vizită. Dacă mi-aș fi amintit la timp, nu aș mai fi pus atâta ceapă în salată. 

Deja știu ce mă așteaptă săptămâna asta la muncă, așa că mă trezesc cu fața la cearșaf. Apelez iar la trucul cu micul dejun și sparg două ouă în tigaia aia bună, care între timp a rămas fără stratul de teflon. Prima masă a zilei nu mă costă nimic astăzi, folosesc ce mai am prin frigider. 

Trag de mine să termin tot ce am pe listă, pentru că în seara asta plecăm la Tecuci, la socri. Ne așteaptă să umplem iar butoaiele cu vin, că s-a făcut secetă mare cu nunta și până la urmă, ce moldovean e ăla care are beciul gol. Nu am mai apucat să fac nimic de mâncare, așa că oprim puțin la Băneasa, că tot e în drum. Iau câte un Smart Menu, 26 lei. Intru repede și la Bob și cer un flat white pentru șofer, încă 13 lei. Eu nu-mi mai iau cafea, că oricum o să adorm imediat ce ieșim din parcare.

Mai facem o oprire la Buzău și cu ocazia asta cumpăr o cutie de bomboane pentru soacră. Niciodată să nu te gândești cu părere de rău la aia 30 lei, crede-mă când îți zic că plătești un preț mic pentru o viață ușoară.

Ei, de acum e trai pe vătrai, vorba lui tataie. Efectul bomboanelor e cel scontat și soacra îmi aduce cafeaua la pat. Deși lui nu i-am luat nimic, socrul vine și el cu un pahar de must proaspăt. Asta zic și eu dimineață bună! Aș putea să iau în calcul să vin mai des. Am și spor la treabă, totul merge uns și termin chiar mai repede decât mi-am propus. Azi nu mai dau bani pe mâncare, dar am de făcut câteva cumpărturi pentru o rudă în carantină. Un bidon de apă, o pâine, niște kaiser și un muștar au costat vreo 30 lei.

Dacă oamenii au tot pus mâncarea pe masă de vreo două zile încoace, m-am gândit că e cazul să iau și eu ceva de băut, că doar nu-s chiar la bulgari la all inclusive. Merg la Kaufland și cumpăr câteva beri (dacă vin nu e, te descurci cum poți) și Pepsi la ciob pentru soacră, pe care dau 50 lei. Apoi ajung și la piață, de unde iau trei kile de cartofi, un strugure și trei pere, care costă 30 lei. Piața de aici mi se pare destul de scumpă, mă gândesc câte aș fi luat de la Obor cu banii ăștia.

Azi nu am mai avut timp de altceva, am muncit tot restul zilei. Chiar mi-aș dori să vin mai des la Tecuci, dar internetul are o viteză mică și durează mult până se deschid fișierele. Mâncare bună, net prost.

De obicei, vinerea e zi scurtă la muncă și așa se întâmplă și de data asta. Am fost fată harnică și am terminat la timp toate task-urile, așa că jumătate din zi fac pe gospodina. Toc zarzavat pentru iarnă, fac bulion, coc gogoșari pentru zacuscă, pun ardei iuți la oțet. Dacă m-ar vedea mămica mea cu ochii ei și tot nu i-ar veni să creadă. Ceva-mi spune că o să mai primesc cafeaua la pat în zilele următoare.

Mănânc din bogdaproste și astăzi, dar am în cap să mă revanșez. Cumpăr din timp niște Sprite, a mai rămas o sticlă de Aperol de la nuntă și m-am gândit că s-ar înțelege bine, deși rețeta originală e cu apă minerală și prosecco. Vedem mâine ce-o ieși, azi mi-e prea somn să mai fiu și barman. 

Azi ar fi fost ziua de tras la teasc. Săptămâna asta am avut temperaturi joase, așa că strugurii nu au fiert suficient și nu putem să continuăm treaba. Șederea noastră se prelungește, pentru că reprogramăm totul pentru marți. Respectăm totuși o parte din planul inițial și aprindem focul la grătar. Samba si, trabajo no. Mă duc în oraș după pastramă și cumpăr trei kile cu 50 lei kilogramul. Sper că e destulă pentru toți, suntem mulți, iar mustul ne-a cam dat poftă de mâncare. Nu e chiar dezmățul de care vorbeam mai devreme, dar până la urmă mă bat pe burtă mulțumită.

Seara se încheie cu o partidă de Rummy, unde eu vin tare din urmă ca Băsescu la alegerile din 2009. Băieții decid să pună dopul șampaniei, chiar dacă Aperol + Prosecco + Sprite = Love.

După o noapte furtunoasă, ne trezim dis-de-dimineață și mergem cu toții la biserică. Săptămâna asta mă obișnuisem cu pomana, dar aici nu primesc nimic. Păcat, auzisem că moldovenii sunt șefi pe colaci și, bonus, au și bomboane aduse din Basarabia. Exact când mă perpeleam mai tare, se aude poarta și intră musafirii. Să fie primit cozonacul, chiar mi-era poftă. Bunuțule, ceva tot am făcut calumea de te înduri tu de mine.

Dacă tot s-a adunat popor mare, soacra nu pierde ocazia și ne obligă să ne uităm la pozele de la nuntă. Mai bem câte un Aperol, care ne lasă impresia că suntem chiar fotogenici. Ziua trece molcom, cu niciun ban cheltuit.

Dacă aș fi fost acasă, m-aș fi dus la Lidl să fac cumpărăturile săptămânale. De data asta ori amân până miercuri, ori nu o să mai merg deloc, că sigur mă întorc acasă cu pachet de la soacră. N-are rost să iau prea multe, pentru că vineri plecăm iar la drum. Ce să-i faci, asta-i viața de haimana!