Toate filmele porno pe care le urmărești gratis distrug industria

Jon Ronson și-a construit cariera din urmărirea absurdului până la limitele sale naturale, ceea ce a rezultat într-un fel de jurnalism gonzo de investigații. În Bărbați holbându-se la capre, a examinat efortul armatei Statelor Unite de a exploata abilitățile parapsihologice latente ale oamenilor; Testul psihopatului folosește o listă în 20 de părți, la care se face aluzie în titlu, pentru a expune prejudecățile din industria sănătății mintale; și chiar și în Okja, scris împreună cu regizorul Bong Joon-ho, aplică excesele industriei de carne unei povești fantastice despre un super-porc generat pe calculator. În sensul ăsta, The Butterfly Effect, noua sa carte audio, lansată recent de Audible Originals, e Ronson în stare pură.

The Butterfly Effect începe cu povestea lui Fabian Thylmann, multimilionarul de la Bruxelles din spatele PornHub, site-ul pe care vizitatorii pot să se uite la filme porno fără să plătească pentru ele. De acolo, Ronson urmărește efectele devastatoare ale inițiativei antreprenoriale a lui Fabian asupra a ceea ce numește el „oamenii din porno" din San Fernando Valley din Florida, care regizează, filmează și joacă în genul de filme pe care PornHub efectiv le fură. Pe parcursul cărții audio, întâlnim o fascinantă secțiune transversală de indivizi ale căror vieți au fost schimbate de digitalizarea pornografiei, de la actrițe care au ajuns la „porno de designer", la un adolescent autist din Oklahoma, care a ajuns într-un registru al abuzatorilor sexuali după ce i-a trimis cuiva de care-i plăcea niște replici dintr-un film porno. După o expoziție cu The Butterfly Effect la Bell House, în Brooklyn, am vorbit cu Ronson despre colegialitatea dintre vedetele porno, efectul streamingului de porno asupra industriei de păpuși sexuale și evoluția pieței pentru porno făcut la comandă sau „customizat".

VICE: The Butterfly Effect e, simplu spus, despre ce se-ntâmplă cu o industrie americană – cu antreprenorii săi, muncitorii, infrastructura – când bunul pe care-l produce e cooptat sau oferit gratis pe internet. Bunul în cauză e pornografia. Care sunt variabilele industriei, care deosebesc acest caz de ceea ce s-a-ntâmplat cu Napster-ul și industria muzicală?
Jon Ronson: Când am început documentarea cazului acum aproape doi ani, stăteam de vorbă cu prietena mea, cântăreața Emmy the Great. Tocmai descoperisem că una dintre consecințele dominației PornHub-ului asupra industriei era faptul că actrițele porno se apucaseră să lucreze ca escorte. I-am spus lui Emmy: „Măcar nu trebuie să faci sex cu fanii tăi" și ea mi-a zis „Mă rog, cel puțin nu încă."

Asta-i diferența. Nu le pasă prea multor oameni despre proprietatea intelectuală a muzicienilor, dar nimănui nu-i pasă de oamenii din porno. Sunt victimele ipocriziei. Publicul nu vrea să se gândească la oamenii din porno, ceea ce-nseamnă că abuzurile sunt și mai nasoale. Nimeni nu militează pentru ei. Oamenii din porno sunt pe cont propriu.

Oare chiar e internetul de vină pentru toate disfuncțiile din pornografie? Nu e, din principiu, o industrie destul de coruptă?
Documentarul ăla, Hot Girls Wanted, a găsit o nișă exploatatoare de porno în Miami. Actorii pe care-am ajuns să-i cunosc în Valley erau foarte nefericiți din cauza asta, pentru că agentul ăsta libidinos nu reprezintă comunitatea porno mainstream, în care toți sunt foarte respectuoși și politicoși unii cu alții. Sunt o familie de proscriși și mie asta mi se pare super drăguț. Ideea asta, de familie de proscriși care se-ajută unii pe alții pe lumea asta nasoală, mi se pare romantică. Asta mă atrage foarte tare. Dar mă simt foarte apropiat de oamenii din porno, pentru că și eu m-am considerat dintotdeauna un pic proscris, așa că mereu empatizez cu proscrișii.

Și cum e cu consumatorii de porno pe streaming, gratuit? Ei ce pierd?
Păi, unii oameni din comunitatea medicală ar spune că streamingul te măcelărește psihologic. Disfuncțiile erectile au crescut cu circa 1 000% din cauză că modul ubicuu în care se uită oamenii la porno îi face să le fie mult mai greu să facă sex cu oameni adevărați. Am acoperit cazuri în care copii foare mici ajung să creadă că modul de a impresiona o fată e să-i scrii SMS-uri cu dialoguri din filme porno și, evident, industria de păpuși sexuale devine din ce în ce mai de succes. Deci chestiile astea par să aibă un efect foarte semnificativ asupra consumatorului.

Ce impact economic are disprețul cultural față de actorii din filme porno?
Cumva, totul se leagă. Când am început să documentez site-ul, am vorbit cu un star de filme porno gay pe nume Conner Habib și mi-a răspuns că „toate chestiile rele care li se-ntâmplă oamenilor din porno se întâmplă din cauza lumii exterioare care aruncă priviri înăuntru". Sunt sigur că există anumite colțuri ale industriei porno în care regizorii sunt exploatatori, dar noi cu siguranță n-am văzut așa ceva.

Când am fost pe platoul de filmare de la Stepdaughter Cheerleader Orgy, eram afară și filmau secvența în care vin majoretele acasă de la repetiții și niște puști adunați pe un deal din apropiere strigau măscări la ele. Pentru prima dată, toată lumea a părut conștientă de sine și rușinată. În bula comunității porno, atmosfera e de familie care se sprijină profesional. Totul se fute când intervin oameni din exterior, iar asta e o bună metaforă pentru carte per ansamblu: se implică oamenii de la tehnic și nici măcar nu pun vreodată piciorul pe un platou de filmare de filme porno, pentru că li se pare de prost gust. O vedetă porno nu poate nici să-și deschidă un cont curent la bancă, se consideră că au o reputație prea proastă. Dar Fabian poate să-și facă un împrumut de $362 de milioane de dolari.

Pe parcursul poveștii explorezi pornoul de designer, o nișă în care poți să comanzi producții porno pentru un anumit scenariu care îți satisface fetișul. Ce ne spune un fetiș despre necunoscuții ăștia?
Ca scriitor, te gândești tot timpul la viața interioară a oamenilor, la imaginația lor. Pornoul la comandă, adică acest porno customizat – e o fereastră extraordinară către viața interioară a oamenilor. Unul dintre primele filme de genul ăsta de care am auzit era pentru un tip care voia ca oamenii din porno să cumpere o anumită dubiță, s-o conducă aiurea o săptămână și să fumeze țigări, iar apoi să arunce dubița în aer. Îți provoacă atât de multe întrebări. Ce s-a întâmplat în viața tipului ăstuia, ce i-a făcut dubița aia anume? Și cum e să fii un om profesionist din porno, care acum face porno pentru un singur spectator?

Iar oamenii care concep filmele astea nu sunt scriitori profesioniști, deci scriu dialoguri dubioase, regizează unghiuri ciudate de cameră, cer ținute stranii, iar apoi profesioniștii din porno trebuie să facă toate astea să funcționeze, în baza acestor instrucțiuni. E ca un remake ritmat, dintr-o perspectivă sexuală, la The Act of Killing. Ce poți să-ți dorești mai mult de-atât? Iar apoi mai e tipul care le plătește pe actrițele porno să-i ardă colecția de timbre sau filmul despre un gremlin care urlă la Wonder Woman. Sunt atât de exacte! E visul unei singure persoane, o operă de artă care contează pentru o singură persoană.

Hai să vorbim despre registrul abuzatorilor sexuali. Tu atragi atenția asupra faptului că legile astea nu au efect imediat, la modul că avem copii de șase ani care folosesc un limbaj nepotrivit sau oameni care suferă de autism sau dizabilități cognitive care ajung pe listele astea.
Nu mă gândisem niciodată prea mult la registrul abuzatorilor sexuali, așa că habar n-aveam că există copii ale căror vieți sunt distruse de chestia asta. Nimeni nu vrea să investigheze chestia asta, pentru că sunt „abuzatori sexuali". Mi se pare ceva specific american să criminalizăm pubertatea. Există preconcepția asta printre judecători și procurori, că dacă începi să te porți dubios de pe la opt sau nouă ani, o să fii dubios pentru tot restul vieții. Și pur și simplu nu e adevărat, iar pedepsele sunt incredibile.

Un copil care a fost etichetat abuzator sexual nu poate să se ducă unde sunt alți copii. Trebuie să stai la 600 de metri distanță de parcuri publice, nu poți să joci baschet, nu poți să iei autobuzul, nu poți să te duci la sala de jocuri. Pur și simplu, ești consemnat pe vecie. Îmi place să cred că-s genul de om care știe chestii de-astea, dar până n-am dat de povestea asta, habar n-aveam că există chestia asta. Atât de lipsită de curiozități e lumea-n care trăim.

Când discuți efectele fiascoului Ashley Madison, în care au fost expuși sute de oameni care căutau aventuri extraconjugale, pui accentul asupra faptului că oamenii s-au împăcat cu ideea că „toată lumea duce o luptă, toți suntem stricați". Cum putem să încurajăm tendința asta?
Tot despre asta e vorba și-n cartea mea So You've Been Publicly Shamed. Unul dintre ultimele rânduri din carte este: „Ne imaginăm că suntem neconformiști, dar cred că toate astea creează o epocă mult mai conformistă și conservatoare." Definim granițele normalității prin distrugerea oamenilor care calcă dincolo de ele. Dintr-un motiv sau altul, rețelele de socializare creează o lume mai plină de prejudecăți, în care toți încearcă să pară oameni mai buni decât ceilalți. Mi s-a părut că Glenn Greenwald a adus un argument foarte interesant când a remarcat că pe vremuri dreapta i-ar fi halit pe oamenii compromiși de Ashley Madison. Dar acum e stânga. De fapt, dacă e s-o luăm așa, dreapta creștină e mai iertătoare și s-ar putea să aibă ce să ne învețe despre cum e să ai compasiune și să fii tolerant.

Speri să reformezi situația, cu ajutorul criticilor țintite din The Butterfly Effect și Okja?
Cred că, pe măsură ce îmbătrânesc, devin un pic moralist. Cred că So You've Been Publicly Shamed, The Butterfly Effect și Okja au toate o calitate moralistă. Sincer, nu vreau să fiu prea pios, dar trăim într-o epocă foarte dezumanizantă, în care toți ne urâm între noi și ne retragem în propriul colțișor, de unde ne uităm urât la partea adversă. Cel mai bun lucru la The Butterfly Effect e că e umanist și e despre oameni care se plac unii pe alții și-și fac unul altuia bine. Oameni marginalizați, demonizați, care se poartă frumos și drăguț și înduioșător unii cu alții și se-ajută. Lumea în care trebuie să le amintești oamenilor că oamenii sunt de treabă e o lume dubioasă. Oamenii sunt buni.

Bănuiesc că, în mod inevitabil, Okja o să-i facă pe oameni să mănânce mai puțină carne. Căutările pe Google după cuvântul „vegan" au crescut cu 56% după Okja. Din păcate, nu există un echivalent vegan pentru pornoul gratuit. Dacă vrei să contribui cu o schimbare în lumea porno, atunci nu te uita la porno pe streaming. Are un efect real asupra oamenilor – îi face să dea faliment, îi lasă pe cameramani fără joburi, le forțează pe femei să devină escorte. Există toate aceste consecințe negative, care distrug lumea din The Valley, pentru că oamenii încearcă să vadă porno doar pe gratis, fără să se gândească la munca din spate. Ipocrizia asta e exploatatoare. După cum mi-a spus un fost dependent de porno: „Nu învățam niciodată [cum îi cheamă pe actori], pentru că atunci când un cerb, nu afli cum îl cheamă".

Și mai e și faza că oamenii se uită acum la clipuri, nu la povești. Regizorul porno Mike Quasar mi-a spus că atunci când s-a apucat el de porno, lucra la filme cu nume gen Women of Influence. Iar acum regizează filme cu titluri de genul Stepdaughter Cheerleader Orgy. Sigur, eu n-am văzut Women of Influence, deci, din câte știu eu, ar putea să fie despre pericolele influenței pe care le au femeile. Dar modul în care pornografia a fost redusă la cuvinte cheie – care seamănă cu felul în care noi ne-am redus unii pe alții la cuvinte cheie pe Twitter – e un alt efect surprinzător și uluitor al faptului că pornografia a fost înfrântă de tehnologie.