15 lucruri mișto pe care le-am făcut în Asia și care ar fi (aproape) imposibile în România

Ți-am povestit deja cum a fost să-mi dau demisia de la job ca să plec în Asia fără să știu când mă voi întoarce. Chiar dacă am stat mai puțin decât îmi imaginasem la început, a fost o experiență pe care aș repeta-o cu prima ocazie. Mai jos am pregătit o listă de chestii inedite pe care le-am făcut în cele două luni din Asia în caz că te bate și pe tine gândul să fugi în lume. Poate că unele o să ți se pară cam dubioase, dar crede-mă, odată ce ajungi acolo o să ți se pară cele mai normale lucruri din lume.

E bine să știi încă de la început că hrănirea acestor pești plați ca o plăcintă se face de obicei în spații sigure, pe baza unui instructaj prealabil, și nu în habitatul lor natural. Deși par niște creaturi periculoase, pisicile de mare sau peștii Stingray, cum li se mai spune, sunt inofensive dacă te ții departe de coada lor. Gura se află într-o parte inferioară a corpului, pe dedesubt, iar pentru a ajunge la bucata de pește, se vor urca pe mâna ta.

Eu am aflat destul de târziu că nu au dinți și m-am gândit că acest amănunt te-ar putea ajuta, în caz că vrei să te bucuri și tu de o astfel de experiență, dar te temi că vei rămâne fără degete. Ai grijă însă, există numeroase specii de pisici de mare și nu toate sunt la fel de drăgălașe ca Stingray.

Snake fruit, longsat, carambola, sapodilla, rambutan, mangustan, cempedak, jackfruit, you name it. Totuși, cel mai mult am savurat ananasul zemos, tăiat de localnici direct pe barca lor, pe cadența valurilor domoale din Maya Bay. Pe cuvânt că are alt gust în Thailanda, mai ales după câteva ture de scufundări în căutarea lui Nemo. 

Pe plaja Phra Nang din Peninsula Railay am descoperit un templu al fertilității. Într-o grotă săpată în stâncă stăteau așezate ofrande de toate formele, culorile și mărimile, de nici nu mai știam unde să-mi mut privirea. Gură-cască cum eram, puțin mai lipsea până să mă înfig cu dinții într-o sculptură oferită zeilor, căci m-am împiedicat de stânci și mi-am pierdut echilibrul chiar la baza templului. Așadar, mare atenție pe unde calci, în caz că ajungi în zonă și nu ții neapărat să descoperi cum sunt spitalele din Asia.

Cele mai autentice experiențe le-am trăit în mijlocul localnicilor, care m-au învățat să adopt stilul lor de viață. Așa am ajuns să mănânc orezul de pe frunzele de banană în loc de farfurie sau să nu mai folosesc furculița atunci când înmoi bucățile de roti canai în sosul de curry.

Cu toate astea, am fost destul de sceptică atunci când am primit suc de mango într-o pungă legată la gură, în care era vârât un pai. După ce am mai petrecut ceva timp în George Town, nu mi s-a mai părut deloc ciudat ca și mâncarea să fie servită în același mod.

Am luat un longtail boat și am ajuns pe insula Panyee, unde o mână de oameni își duc traiul într-un fel atipic. Locuințele lor sunt construite pe niște piloni ridicați în mijlocul întinderilor de apă, însă acest lucru nu reprezintă pentru ei un impediment de a avea o viață ca a celor de pe uscat. Cresc găini legate de copane cu frânghia, ca să le țină la adăpost de valuri, dar au și un teren de fotbal gonflabil. Echipa locală a reușit chiar să fie printre primele din clasament. Asta zic și eu ambiție.

Bungaloul reprezintă o cazare ieftină și la îndemână, iar eu nu am stat deloc pe gânduri atunci când am găsit o astfel de căsuță suspendată, în apropierea plajelor thailandeze. Eram încă novice în ale backpacking-ului și nu știam că astfel voi fi nevoită să împart camera cu simpaticele șopârle gecko, care se strecoară printre scândurile distanțate și se plimbă în voie pe pereții încăperii, printre așternuturi și bagaje. Am stat în alte locuri care n-aveau piscină, așa că până la urmă am lăsat șopârlele-n pace, să-și vadă de treaba lor și am văzut partea plină a bazinului. 

Uneori a fost destul de dificil să ajung dintr-un loc în altul, din cauza rețelei deficitare de transport public. În zona deluroasă din Cameron Highlands nu circulă nici autobuze, nici tuk tuk-uri, așa că în locul mersului pe jos, am preferat să stau la ocazie. Se pare că localnicii nu sunt prea obișnuiți cu fețele noi căci, contrar a ceea ce se vede la televizor, puțini au fost cei care au oprit. Totuși, lucrurile sunt simple – imediat ce mașina frânează, sari în carlingă cu tot cu rucsac, iar când vrei să cobori, e suficient să bați de două ori în geam. Easy peasy, n-ai de ce să te gândești de două ori când vine vorba de un drum gratis. 

În Singapore există un hawker (food cart) apreciat în special pentru puiul în sos de soya, pe care îl prepară încă din 2009. Șapte ani mai târziu, locul a fost inclus în ghidul Michelin și, chiar dacă numărul clienților a crescut semnificativ de atunci, prețul a rămas același – doar doi dolari singaporezi pentru o porție consistentă.

Până în 2021, a fost cea mai ieftină mâncare premiată cu stele Michelin din lume, asta pentru că anul trecut restaurantul lui Chan Hon Meng a pierdut distincția. Dacă ajungi în Singapore, merită totuși să treci și asta pe lista. Mie mi-a plăcut mai mult roast pork, așa că nu prea contează steaua aia.

Contrar preconcepțiilor, cazarea cu acces nelimitat la piscina infinity a fost una dintre cele mai convenabile pe perioada șederii în Asia, căci pentru nici 20 dolari pe noapte, am admirat orașul de la înălțimea celor 37 etaje. Locul este destul de renumit în industria travel, însă cu toate astea nu a fost deloc aglomerat și am putut să mă bălăcesc în voie, cu turnurile gemene Petronas pe fundal. 

Pentru unii ar putea părea banal, însă experiențele culinare de acest fel pot fi într-adevăr unice. Pentru a spori efectul timpului care se scurge domol și întoarcerii la traiul simplu, nu trebuie să faci mare lucru – este suficient să te descalți, să te așezi pe podeaua colibei din lemn din mijlocul câmpului de orez și să te bucuri de priveliștea din fata ochilor. Orice ai alege să mănânci, sunt sigură că meniul ți se va părea desăvârșit în acest cadru idilic. 

Întinsă pe o suprafață de peste 3 200 hectare, adică 32 milioane mp, BOH Tea Plantation din ținuturile înalte ale Malaysiei este cea mai mare, dar și cea mai veche plantație de ceai. Fie că ești curios să cunoști istoria locului, ori vrei să mănânci o prăjitură cu ceai verde sau poate doar să privești culegătorii într-o zi obișnuită la muncă, îți garantez că experiența va fi ca o gură de aer proaspăt. Cine ar fi zis că ceaiul negru, verde și alb provin de la aceeași plantă, culeasă în diferite stadii și lăsată la fermentat timp diferit? 

Nu îți poți da seama de grandoarea locului decât după ce urci la ultimul etaj al hotelului Marina Bay și privești tot ce e dedesubt. Nu am mai fost în niciun alt oraș unde să mi se pară că sunt personajul unui film SF, însă aici totul pare desprins dintr-o realitate paralelă. Barul este deschis oricui și funcționează pe bază de rezervări. Priveliștea merită toți banii și între noi fie vorba, prețul este mai mult decât rezonabil pentru ceea ce primești. În caz că te hotărăști să urci pe puntea suspendată care unește cei trei zgârie-nori, trebuie să fii atent la dresscode, pentru că au reguli clare cu privire la ținută.

Turnul KL din Kuala Lumpur este al șaptelea cel mai înalt din lume, cu o platformă panoramică de observație amplasată la 276 de metri de sol. Nu îmi amintesc mare lucru din ce am văzut prin podeaua transparentă, însă dacă tu nu ai rău de înălțime, te poți bucura cu adevărat de experiență. Trebuie însă să te înarmezi cu puțină răbdare, pentru că rândul tău este dat de numărul bonului de ordine și sunt destul de mulți cei care vor să se pozeze la înălțime. 

Mi-am testat din nou limitele și rezistența la stres în Langkawi, pe Sky Bridge, podul de șapte sute de metri înălțime, care are pe alocuri și pasaje transparente. Faptul că este construit pe un singur pilon de sprijin nu m-a ajutat să mă relaxez și aș fi luat-o la sănătoasa dacă aș fi știut unde este capătul. Dacă ești mai curajos ca mine, ai șansa să te bucuri de natură așa cum a lăsat-o maică-sa, căci de jur împrejur se întinde pădurea tropicală, iar în depărtare vezi insulele din arhipelag străpungând albastrul mării. 

Cei mai mulți sunt reticenți să încerce ceva cu un miros specific atât de neplăcut, de sulf, ouă clocite și șosete murdare, însă eu am ținut neapărat să gust durianul, supranumit și regele fructelor. Deși mirosul e într-adevăr oribil, fructul țepos este un paradox alimentar, căci pe cât de urât pute, pe atât de bun e la gust. Either you love it or you hate it, nu există cale de mijloc. Din cauza duhorii sale puternice, durianul este interzis în hoteluri și în transportul public în Asia de Sud-Est. Legenda spune că un avion nu a mai plecat de la sol din cauza mirosului de durian venit dinspre cală și s-a pus în mișcare abia după ce fructul a fost îndepărtat. Ai avea curaj să-ncerci? 

Am făcut febra Dengue – febră, frisoane, vărsături și erupții, le-am bifat pe toate. Când credeam că am depășit momentul critic, au apărut și sângerările interne, însă până la urmă totul s-a terminat cu bine datorită medicilor care m-au ținut sub supraveghere mai bine de o săptămână.

Dacă te aventurezi în zone unde există risc mare să te îmbolnăvești, precum Malaezia, Filipine și Indonezia, trebuie să știi că repelentele de la noi nu au niciun efect împotriva țânțarilor care transmit această boală. În plus, nu există niciun tratament specific, tot ce poți să faci este să te hidratezi și să iei un paracetamol. Până la urmă, o călătorie în Asia nu înseamnă doar fun and games.