M-am îndrăgostit de un coleg de la job și m-am trezit că făcea parte dintr-o sectă

„Clinica în care lucram era deținută de o sectă care îi includea și pe unii dintre colegii mei. Când am descoperit asta, totul a început să aibă sens.”

29 april 2022, 4:00am

În noiembrie 2021, profesorul de kung fu René L., în vârstă de 72 de ani, a fost acuzat că a atacat și a amenințat zeci de elevi. Timp de 25 de ani, René și-a ținut studenții captivi într-o sectă kung fu, i-a abuzat sexual, i-a îndoctrinat, i-a izolat de prieteni și familie și i-a stors de bani. Când ultima chestie n-a mai funcționat, René a încercat să facă rost de bani prin alte metode, inclusiv printr-o plantație de iarbă. Povestea sectei lui René e narată în șapte episoade din podcastul A kind of God.

Publicitate

În 2010, René a înființat o clinică de reabilitare, ca să mai facă niște bani. La clinică a angajat-o pe Elsje (33 de ani), care s-a îndrăgostit de Jeppe, unul dintre membrii sectei. Datorită iubirii ei, Jeppe a reușit să scape în sfârșit de sub influența lui René. Elsje ne-a povestit cum a fost să lucreze în clinică și să se îndrăgostească de un sectant și cum s-a vindecat iubitul ei după ani de traume.

Am absolvit facultatea de psihologie în februarie 2013. Câteva luni mai târziu, m-a abordat pe Facebook un coleg care mi-a zis că s-a deschis o nouă clinică de reabilitare și caută psihologi.

Primul contact cu clinica a fost diferit de cum mă așteptam. Clinica fusese înființată de un grup de prieteni care considerau că sistemul de sănătate pentru persoanele dependente de substanțe ar trebui să arate altfel. Era destul de improvizată. Prietenii convertiseră în clinică ferma la care locuiau. Biroul era situat în fosta bucătărie și avea o atmosferă foarte informală. Nu exista nimeni la HR, mi-au anulat de câteva ori interviul în ultima clipă, iar clinica era foarte izolată. Nu puteai ajunge acolo cu transportul public, depindeam de colegii mei să mă ia cu mașina.

Am ajuns să lucrez acolo doi ani. Abia după ce am plecat, am realizat că această clinică era proprietatea unei secte. O mare parte dintre colegii mei, inclusiv iubitul meu Jeppe, făceau parte din sectă. Când am descoperit chestia asta, totul a început să aibă sens.

Publicitate

A fost o perioadă în care am învățat multe. Era primul meu job și nu eram încă sigură pe abilitățile mele. Și simțeam că toți colegii se uitau de sus la mine. Era ciudată atmosfera în clinică. Pe de o parte, echipa părea foarte sudată și atmosfera foarte intimă, dar, pe de altă parte, dacă veneai din exterior, te simțeai ostracizat. De multe ori mă simțeam efectiv respinsă de ei.

Jeppe făcea și el parte din miezul echipei. Era lider de echipă și mă ducea adesea cu mașina la clinică. În timpul drumurilor noastre cu mașina s-a sudat o prietenie între noi și, treptat, inima i s-a topit. Îmi plăcea de Jeppe, dar pe atunci eram într-o relație. Pe de altă parte, Jeppe părea un pic sătul de prietenii lui și își dorea alții noi.

Chiar dacă nu știam, pe atunci, că toți colegii mei erau într-o sectă, erau niște lucruri care mă frapau. De exemplu, că se îmbrăcau la fel, de parcă aveau uniformă. Și nimeni nu ieșea în cluburi sau în oraș, deși erau tineri.

Nu vorbeau decât despre spiritualitate. Credeau în karma și în reîncarnare și vorbeau des despre marea lor pasiune: kung fu. Toți considerau că nu e bine să faci copii, pentru că așa contribui la distrugerea planetei. Nimeni din grup nu avea nevoie de o relație.

Acum că mă uit în urmă, nu-mi vine să cred că toți aveau aceeași ideologie. Dar pe atunci nu eram așa de suspicioasă. Ba chiar mi se părea inspirațională viziunea lor. Cred că ar fi reușit să mă îndoctrineze dacă ar fi încercat, dar nu căutau membri noi în perioada aceea.

René era directorul clinicii de reabilitare. Era un personaj misterios. Când colegii vorbeau despre el, atmosfera se schimba și devenea încărcată. L-am văzut doar o dată, când l-am întâlnit întâmplător în sufragerie. N-o să uit niciodată momentul respectiv. Toată lumea a devenit tensionată și stresată. Mi s-a părut ciudat.

Publicitate

René avea o putere enormă asupra celorlalți membri. De exemplu, îl convinsese pe Jeppe că e gay și că nu putea accepta asta din cauza egoului lui. Când Jeppe nega că ar fi gay, ceilalți colegi din sectă vorbeau cu el despre asta ore în șir. Uneori, René îl bătea sau îl amenința cu fierul înroșit. Până la urmă, a fost atât de epuizat încât „a recunoscut” că era gay. Cred că René făcea asta ca să se asigure că bărbații din sectă nu se implicau în relații cu femeile din sectă. Femeile respective erau abuzate sexual de René. Oricât de dubios ar suna, Jeppe era convins că bătăile îl ajutaseră să evolueze.

Elsje și Jeppe în 2014

În ciuda aversiunii lui Jeppe față de relații și a dubiilor sale cu privire la propria sexualitate, tot ne-am îndrăgostit unul de altul. În momentul respectiv, Jeppe a realizat că nu era atras deloc de bărbați și, drept urmare, că René nu avusese dreptate. Atunci a început să bănuiască că probabil ceva nu era în regulă cu grupul lui de prieteni. Între timp, colegilor noștri le era milă de mine, pentru că erau convinși în continuare că Jeppe e gay și doar se preface că mă iubește.

Treptat, Jeppe mi-a zis ce se petrecea în spatele cortinei. Am fost șocată să aud prin câte trecuse.

Mi-a spus că îl cunoscuse pe René când se apucase de arte marțiale. René îi fusese profesor. Lecțiile deveniseră din ce în ce mai complexe. Pe lângă partea practică, a început să îi dea și lecții de teorie și filosofie. Nu mai avea timp liber, pentru că trebuia să exerseze în fiecare zi. Până la urmă, René a hotărât să locuiască împreună cu elevii lui, din motive practice. René l-a făcut pe Jeppe să creadă că părinții și prietenii lui erau toxici și să reteze legăturile cu ei.

Publicitate

Jeppe i-a dat o grămadă de bani lui René, pentru că acesta trebuia să cumpere de toate. După 15 ani, Jeppe s-a trezit cu o datorie la bancă de o sută de mii de euro. După ce a părăsit secta, a rămas fără adăpost luni de zile. Dormea la serviciu sau la ai lui. Uneori dormea în mașină. Nu-i mai rămăsese nimic.

Cât timp a fost în sectă, Jeppe a văzut multe abuzuri. Se pare că René era de părere că femeile din sectă erau curve și trebuiau să muncească toată viața ca să scape de această etichetă. René vorbea deseori despre sex și despre diferențele dintre bărbați și femei. Membrii sectei erau bătuți de René, iar membrele erau bătute și abuzate sexual.

Din cauza violenței, aveau insomnii și erau tot mai epuizați, deci tot mai susceptibili la îndoctrinarea lui René. Jeppe a realizat ce se întâmplase abia la doi ani după ce a părăsit grupul, când a văzut un documentar despre secte.

Deși a realizat că René îi făcuse rău, încă se ținea cu dinții de ideile lui. Vedea totul în alb și negru, chiar și în relația noastră. Dacă nu eram de acord cu el, era dezamăgit de mine. Spunea că sunt vulgară și curvă din cauză că voiam să ies în oraș cu prietenii din când în când. De la René învățase că femeile caută sex atunci când socializează. Nu suporta faptul că prietenele mele single aveau one-night-stands.

Judeca pe toată lumea și în același timp se temea de judecățile altora. Nu suporta conflictul și se temea să nu-l părăsesc. După un an de relație, m-a cerut în căsătorie. Am refuzat, pentru că mă temeam să nu fie tot influența gândirii de sectă. În plus, era extrem de anxios social. Transpira când era în prezența prietenilor mei sau a familiei mele. I se părea inconfortabil.

Publicitate

Era gelos că aveam prietenii atât de vechi și solide. Ne certam des și pe tema banilor, pentru că îi cheltuia aiurea. Era foarte traumatizat pe toate planurile.

Uneori mă gândeam că trebuia să rup relația și să aștept să se reinventeze ca să putem fi împreună. Dar mă simțeam foarte conectată cu el. A mers la terapie și a început să lucreze cu el. În ciuda traumelor pe care le suferise, vorbea cu mine despre orice. Și în tot timpul ăsta, eu am știut să mă protejez. Știam că problema era la el, nu la mine. 

Mereu a fost lângă mine de câte ori îmi era greu. M-a scos din depresie, mi-a fost alături când aveam atacuri de anxietate. Mereu răbdător și iubitor. Și, pe de altă parte, mereu aventuros. Mi-a înfrumusețat mult viața.

Relația noastră a devenit tot mai puternică și acum avem doi copii. Încă are coșmaruri din perioada sectei, dar e mult mai bine.

Ne-am căsătorit acum trei săptămâni, după ce l-am cerut în căsătorie. Joris, care era și ea în sectă, ne-a fost martoră. În timpul jurămintelor, Jeppe a zis că, datorită mie, a învățat să se iubească pe sine.

Povestea lui Elsje și Jeppe apare în podcastul A kind of God. Îl poți asculta aici.

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.

Tagged:

trauma, secta, religie, abuz

Mai
multe articole similare
Celulele deținuților ăstora te vor face să zici mersi pentru garsoniera de 11 mp din Cluj
Am mers în culisele Eurovision cu câștigătorii Ucrainei, Kalush Orchestra
Am mers în culisele Eurovision cu câștigătorii Ucrainei, Kalush Orchestra
Babardeală cu bucluc și-alte momente vesele și triste din vacanța mea în Tenerife
6 momente penibile cu Nicolae Ciucă, fanul lui Țepeș care ar vrea să uiți că-i acuzat de plagiat
Cum e să fii tânăr în Bacău: La 23 de ani m-am săturat să mă trezesc că am rămas iar fără apă
Anna, refugiată din Ucraina, mi-a arătat Bucureștiul ei și mi-a zis de ce nu l-ar ucide pe Putin
Toate crizele din prezent mi-au înrăutățit tulburarea alimentară