Cum se vede femeia în limba română și de ce alte țări sunt mai puțin misogine

Am citit zilele trecute pe agențiile românești de presă următoarea știre:

Acum: pentru ce, dacă e vorba de o femeie (Dalia Grybauskaite), avem impresia că limba română nu ne permite să spunem „președinta”? Sau de ce trebuie să spunem, forțat: ministrul Muncii Olguța?

E nevoie de multă muncă și rezistență la sarcasm ca să adaptezi vocabularul la ceea ce ar trebui să fie naturalele „președinta”, „ministra”, „directoarea” șamd. Uite, chiar și „directoarea” e evitat deseori și vedem titluri precum: „Interviu cu directorul creșei Prichindelul, doamna XXX”.

Dincolo de glumele dubioase, cu ce este mai sobru și mai corect să spui și să scrii „analistul” politic Alina Mungiu-Pippidi decât „analista”? Nu luăm în seamă glumele dubioase, pentru că dacă am spune și am scrie „un analiz” în loc de „o analiză”, mințile bolnave tot ar hohoti. De ce atunci să nu spunem simplu: „analista politică Alina Mungiu-Pippidi”?

Limba română opune rezistență, însă, iar în unele cazuri feminizarea forțată în scopul egalității ar duce într-adevăr la un efect ambiguu, sau ar fi imposibilă. Astfel, în cultura noastră ortodox-patriarhală femininul de la „preot” nu poate fi „preoteasă”, pentru că funcția nu există în civilizația ortodoxă, iar „preoteasa” e doar nevasta unui popă. (Putem însă vorbi, în texte despre Antichitate, despre „preotese” ale unui cult inițiatic, sau „preotese ale amorului” .)

La fel, în franceză apelativul „Maître” adresat unui avocat nu poate fi feminizat, pentru că „maîtresse” înseamnă doar amantă (sau învățătoare în școlile primare).

Româna opune așadar rezistență în fața tentativei de nivelare sexuală care face acum ravagii în occident și prin care, în lumea nouă a identităților umbrite sau fluide, s-a ajuns la un revizionism lingvistic prin care se strecoară în cotidian un limbaj neutru ce combină gramatica „corectă politic“ cu un neo-feminism extrem de militant.

Totul trebuie acum să fie neutru. Parlamentul European a sugerat încă din 2008 niște linii directoare în legătură „egalitatea genurilor în limbaj“. Principala recomandare este că „în toate documentele Parlamentului, folosirea unui limbaj neutru din puncte de vedere al genului va fi norma, mai degrabă decât excepția“.

Unele limbi, precum franceza, au avut întotdeauna nume unisex, care sunt distinse doar grafic, însă sună exact la fel la ureche: Michel - Michelle, sau care chiar sunt ortografiate identic: Dominique (masc. și fem.). S-a ajuns însă la extreme ale corectitudinii politice.

În Marea Britanie, tendința este astfel de a da copiilor nume „gender free”, precum Charlie, Alex, Andy sau Max, diminutive care le vor permite copiilor să fie mai târziu, la alegerea lor, Charles sau Charlotte, Alexander sau Alexandra și așa mai departe.

Cazurile se înmulțesc în întreaga lume. În Canada, Senatul tocmai a aprobat o modificare a textului imnului național O Canada, „pentru a aduce un omagiu jertfei femeilor". În ce a constat marea schimbare? Prin înlocuirea expresiei „thy sons”, „feciorii tăi", cu un asexuat „us”: „noi". „Un pas înainte spre egalitate", a anunțat primul ministru Justin Trudeau.

Prin alte părți, în Spania sau Franța, se implică în asta și Academia. Dicționarul Academiei Regale din Spania preciza astfel, la rubrica „fácil”, „ușor", că: „în cazul unei femei este vorba de una care se pretează fără probleme la relații sexuale” (dicho especialmente de una mujer que se presta sin problemas a mantener relaciones sexuales”). Ca în mujer fácil = femeie ușoară.

Pe rețelele sociale s-au dezlănțuit însă comentariile vicioase împotriva Academiei, instituție „misogină, sexistă și mizerabilă“, iar Academia a fost constrânsă să adauge într-o notă că în acest sens „fácil” „se poate referi, de asemenea, la bărbați“… dar „un hombre fácil” nu înseamnă deloc același lucru.

Forțele armate britanice au pus la punct o lungă listă de cuvinte care trebuie evitate: substantivele care includ man (om), de pildă, precum în „sportsmanship” (talent sportiv) sau „mankind” (omenire), cu recomandarea să fie înlocuite prin „fairness” și „people”.

La fel, pentru a nu supăra pe nimeni, la Jocurile Commonwealth din Australia au fost interzise expresiile „ladies and gentlemen” sau „boys and girls".

Cum o remarca cu malițiozitate cotidianul italian Corriere della Sera într-un articol consacrat recent etichetei lingvistice occidentale a secolulului 21, engleza a avut un noroc nemeritat cu faptul că pluralul „they” (ei/ele), este în mod natural neutru, gender free.

Nu, însă, și limbile neo-latine, care au păstrat ticăloasele de genuri gramaticale. Așa încât, în Columbia un judecător a impus primarului capitalei să înlocuiască sloganul Bogotá mejor para todos cu Bogotá mejor para todos y todas.

Cel mai departe s-a ajuns însă în Franța, prin normele propuse recent de écriture inclusive, „scriitură inclusivă“ sau „epicenă“. Noile reguli vor ca în manuale să apară obligatoriu ambele genuri și ambele pronume personale la toate cuvintele care nu au o formă epicenă (fără gen). De pildă, textul va trebui să spună: „un/e agriculteur/trice travaille aux champs" (un/o țăran/că lucrează la câmp).

La așa suceală de minte, e limpede că frazele devin ilizibile, iar atenția permanentă de a nu greși vârâtă cu sila în căpșoarele copiilor va ucide orice spontaneitate.

Confruntați cu această ofensivă de neutralizare a genurilor gramaticale, nu putem să nu remarcăm norocul altora.

Majoritatea limbilor de pe planetă nu cunosc genurile. Numai extinderea fără precedent, pe întreaga planetă, a limbilor indo-europene (germanice, romane, slave etc.) ne-a făcut să credem că această bizarerie tipologică și semantică masculin-feminin ar avea ceva natural.

Nici o limbă indigenă din Asia, sau din cele două Americi, sau din mai toată Africa nu cunoaște genurile gramaticale. Chineza, japoneza, turca, maghiara, limbile amerindienilor, ba chiar și limba bască sau georgiana – nici una din acestea nu cunoaște vreo opoziție masculin-feminin.

Doar limbile noastre, indo-europene, cele semitice (araba, ebraica) și două mici familii de limbi, una în Caucaz și alta în Africa mai cunosc o asemenea absurdă categorisire a realului în genuri gramaticale.

Pe tot restul planetei, numai chineza, din rafinament, deși limba nu posedă genuri gramaticale, scrie pronumele demonstrativ care ține loc de persoana a treia și care se pronunță tā în trei feluri diferite: 他 她 牠 .

Este vorba de același tā, doar că se adaugă în scris semnul pentru bărbat, femeie și vită, corespunzând oarecum englezeștilor he, she, it. Pentru ureche, însă, cele trei sună la fel, tā, și numai contextul le va distinge. E singurul caz în care chineza face o distincție, însă și aceea doar în scris.

Lingviștii știu însă că această strădanie de a impune chingi ideologice limbii e sortită eșecului. Limba e un organism viu, cum o știe oricine, ba chiar evoluează sub ochii și în urechile noastre. Așa se face, de pildă, că engleza americană e pe cale, în ultimele decenii, de a-și crea un nou pronume personal de persoana a doua plural: „youguys”. De la apelativul: „you, guys” , desigur.

O evoluție care fusese deja anunțată, desigur… Chiar și în engleză „you” aplicat unei singure persoane a fost inițial artificial, căci însemna „voi”, dar l-a detronat pe singularul „thou” (tu), încă prezent la Shakespeare.

Când am auzit prima oară americance vorbind între ele și spunându-și una alteia „you guys”, am luat-o ca pe o formă de umor lingvistic. Ei bine, nu era. „Youguys” e pe cale de a deveni, la americani, pur și simplu pronumele de persoana a doua plural, care nu ține cont de sexul biologic al vorbitorilor. „Youguys” = voi.

În realitate, „youguys” plural introduce o distincție care lipsea vizavi de simplul „you” singular. Engleza e, de altfel, încă, în stadiul actual, singura limbă care nu face diferență între singular și plural la persoana a doua. Ceva similar s-a întâmplat și în spaniolă.

Acolo unde franceza, de pildă, spune colocvial: „nous autres” (noi) și „vous autres” (voi), spaniola le-a fuzionat încă din evul mediu: „nosotros” și „vosotros”.

Vorbitorii nativi nu mai au conștiința faptului că la origine acele pronume personale erau compuse: „nosotros” = ”nous autres” / „vosotros” = „vous autres”.

Când lumea anglofonă va semăna cu cea din Blade Runner, așadar, pronumele personal de persoana a doua plural va fi „youguys”. Să nu ziceți că nu v-am spus… youguys.

Iar Biblia viitorului va începe cu fraza: „La început Dumnezeu (El/Ea, He/She) a creat Cerul (el/ea) și Pământul (ea/el).”