Jurnal de salariu în București: Dau sute de lei pe pisici, dar tot am zile când nu cheltuiesc nimic

Cei cărora le-am povestit despre ritualurile și obiceiurile mele legate de bani spun că sunt nebun. Poate o să spui și tu la fel după ce citești asta, dar nu-i problemă, deja am antrenament.

Autorul: Andrei Iacob

Cine sunt?

Salut, sunt Andrei și, după un fost coleg mult mai tânăr decât mine, se presupune că am participat la majoratul lui Cuza. Alexandru Ioan Cuza. De fapt, am (doar) 41 de ani, sunt căsătorit și nu am copii. Lucrez într-o corporație, deși am căutat mereu în paralel să-mi găsesc și un drum al meu și să mă desprind de acest mediu care, în opinia mea, poate doar să-ți asigure un salariu cât de cât decent și două săptămâni legate de concediu în august, când e cel mai aglomerat.

În facultate, tot ce-mi doream era un loc bun de muncă, care să mă ajute să-mi plătesc ratele la casă, un Logan nou-nouț și cumpărăturile la supermarket. După o copilărie marcată de lipsuri și incertitudini financiare, asta însemna pentru mine prosperitatea. 

Publicitate

La 30 de ani, cu un job relativ okay, imaginea mea despre prosperitate și bani s-a schimbat deja fundamental.

Pot să-ți spun că teoria aia care zice că nu contează doar cât câștigi, ci și cum îți administrezi banii e cât se poate de valabilă. Crede-mă, am verificat-o la fiecare nivel de salariu pe care l-am avut.

Chiar și când eram mai tânăr și împărțeam un apartament cu încă un coleg sau doi, iar veniturile mele erau la jumătate față de acum, tot reușeam să pun ceva deoparte. Uneori adunam chiar sume frumușele, dar înțelepciunea mea de atunci nu mă ajuta deloc să le și păstrez. Acum, cu venituri de trei ori mai mari decât atunci, e și mai simplu.

Unde locuiesc? Într-un apartament dintr-o vilă în București, cu acces la curte proprie și un câine din partea proprietarului. Locul ăsta fain vine la pachet și cu întreținerea curții, care presupune curățatul vegetației, măturat și spălat. 

Ce lucrez? Inginer mecanic într-o multinațională. Lucrez într-un soft 3D, cu machete și componente auto. 

Cât câștig pe lună? Ceva mai mult decât salariul mediu. Cu unele proiecte foto ocazionale se mai adună ceva bani, așa că nu exult și nici nu mă plâng. 

Cheltuieli lunare

Chirie: Soția mea are chiria decontată, ceea ce e o șansă incredibilă, care ne-a scăpat de plătit rate pe 30 de ani. 

Telefon, internet, cablu, curent electric: Greu de făcut o estimare aici, pentru că utilitățile sunt plătite din bugetul casei – un buget făcut la comun cu soția, alimentat lunar de fiecare în parte. Bugetul, la rândul lui, e împărțit așa: banii pentru mâncare și produse de igienă (atât produse pentru casă cât și pentru igienă personală), cei pentru utilități, întreținerea mașinii și benzină plus cheltuielile pe „monștrii” patrupezi și blănoși. 

Publicitate

Pentru utilități, în fiecare lună alimentăm fiecare bugetul cu 350 de lei. O dată la câteva luni, proprietarul vine cu facturile, iar noi apelăm frumos la rezerva destinată acestui scop. Tot ce nu se cheltuie vara rămâne pe iarnă, când consumul de gaz crește din cauză că trebuie să încălzim locuința. 

Tot ce am descris mai sus e asistat de un tabel Excel cu formule și grafice, în care trecem ce și pe ce am cheltuit în fiecare zi. Poate o să râzi, dar să știi că metoda funcționează. Avem mereu o viziune asupra banilor disponibili, știm când putem să ne lăfăim sau când trebuie să ne abținem, așa că nu știm cum e să rămâi fără bani înainte de salariu.

Excelul care ne ajută să nu rămân fără bani înainte de salariu

Abonamente la servicii digitale: Plătesc aproape 30 de lei pentru Spotify și încă vreo 60 de lei pentru abonament la Photoshop. Cărțile sunt de obicei subiecte de cadouri, așa că nu prea fac o socoteală strictă. Costă de obicei maximum 150 de lei/cadou. Cât despre Spotify și Photoshop, sunt chestii care fac parte din viața mea. Dacă Photoshop este un must pentru fotografi, Spotify l-am ales după o comparație cu YouTube și are cam ce-mi doresc în materie de muzică, mai ales la drumuri lungi cu mașina. 

Transport: Munca de acasă m-a făcut să renunț la abonamentul de metrou, așa că o dată pe lună dau 25 de lei pe un abonament de zece călătorii. Cartela RATB o încarc cu vreo 30-40 de lei, iar cheltuielile ocazionale pe ridesharing nu depășesc o sută de lei.

Publicitate

La asta se adaugă 30-40 de lei încărcați pe cartela de RATB și cheltuieli ocazionale de ridesharing, care nu depășesc o sută de lei. 

Dacă la transport se include și mașina, atunci bugetul lunar la comun este de 500 de lei pentru benzină și 400 de lei pentru întreținerea mașinii. Da, nu-i ieftin să ai mașină, fie ea și una mai puțin pretențioasă și care nu face probleme. Sau poate nu le face tocmai pentru că o întrețin cu cei 400 de lei lunar, care se adună și care îmi permit lucrări de mentenanță?

Sănătate: Aici sunt total paralel, pentru că soția se ocupă de un stoc minim de medicamente generale.

Altfel, mă folosesc de un 7card decontat de firmă, plus 300 de lei o dată la câteva luni, când mi se face dor de niște sesiuni de înot. 

Animale și cheltuieli aferente: O dată la câteva luni comandăm mâncare uscată și umedă pentru pisici. Pachetul e în jur de 400 de lei, plus silicatul care, lunar, costă 150 de lei. Se mai adaugă și abonamentul anual la veterinar de 300 de lei pentru două mâțe, plus încă vreo 30 de lei lunar pentru picături anti purici. La banii ăștia, mâțele ar trebui să facă curat în casă în locul meu, să mai recuperăm din ce am cheltuit pe cozile lor.

Las de la mine și de data asta și mă mulțumesc cu privirile fixe și întrebătoare din fiecare seară de la 20:00, când își primesc hrana umedă și probabil gustoasă. Amintesc aici și că pisica ne ține companie dimineața la cafea, iar pisoiul mă caută mereu pe mine, semn că e fanul meu numărul unu. Chiar nu mai contează cât am cheltuit și că nu fac curat prin casă. 

Publicitate

Cumpărături pentru mâncat, băut și fumat: Fumatul e exclus și nici fast food nu prea băgăm, pentru că avem obiceiul sănătos de a lua micul dejun și de a respecta în general toate mesele. 

Cu mâncarea e simplu, pentru că e finanțată din bugetul pentru mâncare, pisoi și produse de igienă, un buget lunar care ajunge la 1500 de lei și din care cheltuim pentru mâncare, pentru produsele de curățenie și cele de igienă.

O dată pe lună, sâmbătă la 8 dimineața, mergem la un supermarket unde lăsăm între 500 și 700 de lei. Este lejer și în trafic și în magazin și totul merge repede. Restul banilor rămân pentru alimentele mai perisabile, care nu pot fi păstrate prea mult în frigider și evident, nici în cămara în care mereu avem o rezervă de orice. 

Nu de alta, dar nu ne convin situațiile în care ceva se termină brusc și trebuie să lăsăm totul baltă ca să mergem la un magazin de colțul străzii. Rutina de a avea o rezervă pentru orice nu expiră repede ne-a ajutat și în pandemie și ne ajută și în perioadele de sărbători, când lumea înnebunește și generează ,,febra cumpărăturilor”. 

Ieșit în oraș: Aici e simplu. La restaurant mergem o dată la două-trei luni și de obicei mâncăm ceva ce nu am găti acasă și bem și un vin. Asta înseamnă 200-300 de lei. Mai adăugăm aici și ocaziile în care soția mai dorește fie înghețată, fie alte deserturi, momente care costă între 50 și 100 de lei, în funcție de ce alege. Desigur, consumăm amândoi, pentru că îmi cumpăr și eu ce dorește ea, așa, de poftă…

Publicitate

În rest, ieșitul în oraș înseamnă de fapt să mergem la Suceava, Iași sau la Vaslui la părinții soției, moment în care apelăm serios și la bugetul pentru benzină. La Suceava și Iași, o dată la câteva luni, mai cheltuiesc pentru atențiile cu care merg în vizită pe la prietenii mei, dar nu depășesc 200 de lei. Nici nu am dat mare atenție la sumele cheltuite, mai ales că unele lucruri sunt cumpărate din timp, de acolo de unde știm că sunt mai de calitate.

Igienă și îngrijire: Dacă pentru îngrijirea casei banii vin de la acel buget comun despre care am amintit mai devreme, produsele de care am nevoie sunt cumpărate din bugetul personal. Am o tunsoare mai aparte care trebuie întreținută, așa că și consumul de produse specifice este ridicat. O dată la șase luni cheltuiesc undeva între trei și patru sute de lei pentru creme de ras, aftershave și rezerve de bărbierit, pe care le cumpăr de pe un site cu produse ceva mai bune decât ce se găsește prin magazine. 

Cu toate cheltuielile deja făcute, cu stocurile din cămară complete, lucrând de acasă și cu dulapul de haine plin, jurnalul de cheltuieli de mai jos va arăta bizar pentru multă lume dar normal pentru mine. 

Luni

Zero lei

Marți

Zero lei

Miercuri

Zero lei

Joi

62 de lei, pe niște fructe și niște mezeluri de la sibieni, pe care le-am cumpărat din bugetul personal.

Vineri

Zero lei

Sâmbătă

48 de lei pe două shaorme. Le-am luat pentru că și eu și soția eram ocupați cu treburile casei și nu a fost timp de gătit. 

Duminică

500 de lei pentru un workshop de fotografie.

Total: 610 lei, cu mențiunea că la workshopuri de fotografie merg o dată la câteva luni. 

Cam așa arată lucrurile când cheltuielile lunare sunt planificate cum trebuie. Pot să consider un succes că ziua de salariu ne găsește mereu cu bani din salariul anterior, fără să punem la socoteală banii economisiți. Înseamnă mult pentru cineva care a crescut în anii ‘90, o perioadă în care mulți se confruntau cu lipsa banilor, iar discuțiile pe tema asta erau la ordinea zilei.



Tagged:

Bani, salariu

Mai
multe articole similare
Jurnal de salariu: La 23 de ani sunt prof de istorie în București și fac un ban în plus din meditații
Cum e să fii tânăr în Bacău: La 23 de ani m-am săturat să mă trezesc că am rămas iar fără apă
Cum e să fii tânăr în Brăila: La 23 de ani m-am săturat de mizeria din oraș și traficul infernal
Cum e să fii tânăr în Tulcea: La 25 de ani mi-ar plăcea să avem și noi în sfârșit un KFC
Cum e să fii tânăr în Caransebeș: Ne adunăm La Bombardieri și visăm la salariile de bugetari
Am încercat să renunț la plastic timp de-o lună ca să văd dacă e posibil să faci și tu asta în România
Viața tiristului român care a supraviețuit caniculei extreme, scorpionilor și Securității ceaușiste
14 pași prin care să profiți de oferte când pleci într-un city break cu salariu de România