Am fost crescut în România de două femei lesbiene

Mark nu are prieteni gay. Doar pe mama lui, de 43 de ani. Vorbește despre ea ca și cum ar fi vreun supererou. Dar Iren e modestă: „Eu zic că nu suntem ieșiți din tipare”, glumește ea. „Am job, am doi copii, am responsabilități”. Vara asta au fost împreună la primul lor Pride, la Cluj. „M-a întrebat dacă vreau să vin cu ea”, își amintește Mark, cu zâmbetul pe buze. „Și am zis da, de ce nu? Chiar a fost o experiență plăcută”.

Timp de opt ani, Mark, 19 ani, și sora lui mai mică Hanna, 13 ani, au fost crescuți de două femei. Au locuit și au trăit toți împreună, în Oradea, ca o familie. Au fost nelipsiți de la începuturile de an școlar sau de la serbările de Crăciun. „Mark a primit dragoste - cum zic eu, în stereo”, glumește mama lui.

„Cum simți că te-a influențat faptul că ai fost crescut de două femei?”, îl întreb eu, curios.

„Nu m-a influențat în vreun anumit fel”, îmi răspunde Mark, fără să ezite. „Vorbeam, rădeam, ieșeam împreună, mergeam la cumpărături, la cinema - era totul normal.”

Iren și-a dat seama la 13 ani că e gay. Atunci când s-a simțit atrasă de o colegă. Chiar dacă nu avea pe atunci un cuvânt pentru ceea ce simțea, a știut că „ceva nu e ok”. De frică, nu a spus nimănui. „Am dus asta cu mine foarte, foarte mult timp.”

Se temea să nu o dezamăgească pe mama ei. La insistențele ei, în cele din urmă, s-a și căsătorit. Nu a avut nuntă, nu a avut rochie de mireasă. „A fost mai mult «fac și asta»”, îmi explică Iren. „Mama s-a bucurat foarte mult când m-am căsătorit. Ea nu știa că sunt nefericită. N-am vrut să o rănesc.”

După zece ani de căsnicie în care a trăit viața altcuiva, la 32 de ani, Iren și-a luat inima în dinți și a fugit de acasă, cu o femeie. I-a lăsat mamei o scrisoare în care i-a explicat totul și a plecat. Nu a avut curaj să dea ochii cu ea. A plecat în Grecia, acolo unde a și muncit timp de un an. „Cred că am dezamăgit-o un pic, atunci”, îmi spune Iren.

În timpul ăsta, fostul ei soț s-a recăsătorit. Ea a aflat de divorț, prin telefon. Fostul ei soț obținuse custodia copiilor. Iren a redeschis procesul de custodie a celor doi copii - pe atunci, amândoi minori. A durat un an și opt luni. L-a câștigat. Din 2010, copiii sunt la ea, „cu acte”. Mama ei și-ar fi dorit s-o ajute să-i crească. A murit însă, în 2008. „Îmi era cea mai bună prietenă.” Atunci, s-a hotărât să nu se mai ascundă deloc.

Nu-mi pot imagina cât de greu poate fi să te trezești, zi de zi, să te simți prizonier în propria viață. Dar în același timp, mă gândesc că lui Mark trebuie să-i fi fost teribil de dificil, fără mama lui. „Cum a fost pentru tine atunci când mama ta a plecat un an de acasă?”, îl întreb.

„Cu cât am cunoscut mai mult latura aceasta a mamei mele, cu atât mai mult am uitat de partea aia cu plecarea. Îmi place să trăiesc în prezent.”

Mark nu-și amintește cum a aflat ce înseamnă să fii gay. Dar îmi zice că întotdeauna i s-a părut ceva normal. Și își amintește perfect momentul când a aflat că mama lui e gay.

Râde când îl întreb. „Țin minte că eram acasă la tati”, povestește Mark. „M-a chemat mami să mă întâlnesc cu ea în fața blocului. Atunci mi-a zis că e gay. I-am zis că nu o văd diferit. E mama mea. O iubesc.” Nici Iren nu a uitat după-masa aia în fața blocului, cu fiul ei cel mare. „Mi-a dat un răspuns foarte frumos, pe care n-am să-l uit niciodată”, îmi spune ea. „Indiferent cu cine o să fii, dacă te văd fericită e ok.”

Eram curios cum a fost viața lor împreună și dacă prejudecățile i-au afectat în vreun fel viața. Cumva, Mark a avut noroc. Nu avut niciodată vreo problemă cu colegii la școală, dar nici nu a vorbit neîntrebat despre asta. „Am zis că, pentru moment, vreau să păstrez asta doar pentru mine. Dar, evident că dacă puneau întrebări, le explicam”, adăugă el. „Acum, discuția ar fi mult mai liberă.”

Fac pe avocatul diavolului - sau avocatul Coaliției pentru Familie - și continui:

„Cum te simțeai când mama ta venea la școală la tine, la serbare, împreună cu partenera ei?”
„Nu mi s-a părut nimic deosebit. Mă simțeam normal”, îmi răspunde Mark.
„Ți-ai pus problema asta vreodată - dacă crești într-o familie gay, devii și tu gay?”
„Mi se pare total absurd. Ce te-ar face să devii gay, dacă ai părinți gay?”

Chiar dacă homosexualitatea nu mai este o infracțiune în România din 2001, țara noastră e pe locul 34, din 38 în Europa, în ceea ce privește recunoașterea și protecția drepturilor familiilor persoanelor de același sex. Mai mult, 19% din români încă mai cred că homosexualitatea ar trebui din nou criminalizată. Sub pretextul că protejează familia, organizațiile creștine care compun Coaliția pentru Familie transformă oameni obișnuiți și familiile lor într-un dușman național imaginar. Ironia e că prin promovarea homofobiei, tocmai ei sunt ăia care pun în pericol viața de familie a multor români de rând, așa cum sunt Iren și fiul ei, Mark.

La un moment dat, după opt ani împreună - presiunea exterioară a fost prea mult pentru partenera lui Iren. Familia din care venea femeia cu care și-a crescut copiii timp de opt ani era una foarte religioasă. Iar atunci când au simțit că e prea greu să lupte împotriva tuturor, s-au despărțit. Au vrut să-și amintească momentele frumoase, așa îmi spune Iren. „Am zis că mai bine nu ne chinuim, să nu fie mult mai urât. Ne oprim aici.”

Partenera ei a plecat în Anglia. Iren nu a vrut să părăsească România. Și așa s-a terminat. Ceva s-a rupt în Iren atunci, dar a mers mai departe, pentru copiii ei. Aflu că Mark ține în continuare legătura cu ea, așa că l-am întrebat dacă l-a afectat despărțirea.

„Poate doar pentru că o vedeam pe mami mai tristă”, spune el.

„De când cresc singură copiii, le sunt mamă, tată și prietenă. Nu mi-e rușine cum sunt. Chiar sunt mândră. Tot ce am făcut în viața mea, numai prin puterile mele am făcut”, îmi spune ea. „Cabluri, electricitate - eu am făcut tot cu mâna mea în casa asta”, povestește Iren. Își câștigă existența ca vatman, în Oradea.

Mark merge ocazional împreună cu mama și sora lui mai mică la biserică. Chiar dacă acolo a auzit comentarii jignitoare la adresa familiei lor, le-a ignorat. „Nu vreau să mă enervez foarte repede. Încerc să mă gândesc de ce a zis acea persoană lucrul acela. Încerc să înțeleg cum gândește fiecare”, spune el. Credința în Dumnezeu, și familia lor netradițională nu sunt ireconciabile, în mintea lui Mark.

„Nu e un lucru rău să ai credință în Dumnezeu. Și eu am. Dar eu nu privesc lucrurile așa, ca și cum ar fi ceva în neregulă dacă ești gay.”

Iren e conștientă că ambii copii ar putea avea de suferit din pricina ideilor preconcepute pe care oamenii le au despre ea. În special Mark. „Și-a pierdut cel mai bun prieten din cauza mea”, spune ea îndurerată. „Venea mereu la noi la masă. L-am servit la masă de atâtea ori. Când au aflat, părinții lui au hotărât «N-ai ce căuta cu Mark»”.

Mark se grăbește să-i ia apărarea. „Nu a fost niciodată contra”, spune el. „Dar nu se gândise vreodată și poate s-a speriat la început.” Până la urmă, au ajuns la un consens aproximativ: „fiecare persoană face ce vrea, face ceea ce-i place și cum simte”. Familia prietenului lui însă în continuare îl pedepsește pe băiat.

„Săptămâna trecută m-am întâlnit cu el. Tatăl lui încă mă consideră gay. Am stat de vorbă vreo oră și râdeam de chestia asta.”

Mark este student la Informatică, în Cluj. Cât stăm noi de vorbă pe canapeaua din sufragerie, Hanna, sora lui mai mică, desenează. „De la tati a moștenit talentul, cu desenatul”, îmi spune el. Mark, pe de altă parte, e pasionat de magie. A învățat singur, de pe YouTube.

De când a început facultatea, în timpul săptămânii băiatul stă în Cluj. A fost nevoit să învețe să se descurce singur. La început era îngrozit de idee. „Eram paralel cu bucătăria”, glumește el. Plănuia să vină acasă în fiecare săptămână. Dar acum, chiar dacă încă o sună zilnic pe Iren să-i ceară sfaturi de gătit, a ajuns să stea în Cluj și câte patru weekenduri la rând.

Cu timpul, a început să-i placă libertatea asta nou-câștigată. Dar relația lui cu Iren a rămas la fel de strânsă. „Cu mami, vorbesc despre orice.” Inclusiv despre fete. Mark nu i-a prezentat-o încă lui Iren pe iubita lui, dar e nerăbdător să o facă. Fata știe că Iren e gay. I-a zis, simplu și direct, și, chiar dacă e o persoană religioasă, a înțeles totul și nu l-a judecat.

Lumea în care el și mama lui trăiesc refuză să-i vadă ca pe-o familie ca oricare alta. Dar Mark îmi spune că dintr-un anumit punct de vedere, se consideră, de fapt, chiar norocos. „Lucrurile astea m-au făcut să fiu mai deschis, mai puțin timid. M-au făcut să nu mă gândesc doar la ceea ce se află la suprafață”, îmi zice el.