10 filme regizate de femei pe care trebuie să le vezi

Elita industriei filmului e, în mod ridicol, depresivă și copleșitoare, dominată de bărbații albi. Lăsând la o parte oportunitățile inegale, acest lucru duce inevitabil la fenomene precum prefăcutul feminist Joss Whedon (regizorul serialului Buffy, spaima vampirilor), al cărui nume e sinonim cu personaje feminine puternice, dar care a ajuns să organizeze castinguri pentru „o actriță boemă, care reprezintă sexul în persoană, și nu doar se îmbracă sexi, ca alte femei din Los Angeles". Sau la conflicte stupide precum cel dintre Arya și Sansa din GoT. După cum a zis Jessica Chastain anul acesta la Cannes, problema de reprezentare de la Hollywood e „foarte tulburătoare".

Ceea ce nu înseamnă că nu există personaje feminine nuanțate create de producători de film de sex masculin. Wetlands, Elle și aproape orice film al lui Almodovar, Bergman și Park Chan-Wook sunt astfel de exemple. Pe de altă parte, sunt și femei care au regizat filme clasice preferate de bărbați, precum The Matrix, American Psycho sau Wayne's World. Dar Hollywood-ul tot e saturat cu prea multe filme proaste făcute de bărbați care tratează femeile ca pe niște caricaturi sexi sau niște decoruri simțitoare. Iată zece filme foarte bune făcute de femei despre femei (și o ființă nemuritoare cu genul fluid) pe care trebuie să le vezi neapărat.

Pentru cei cărora le-a plăcut Raw al Juliei Ducournau, asta e sora lui mai întunecată, mai sexi și mai autodistructivă. În 1991, autoarea franceză Claire Denis a făcut un alt film horror erotic ultraviolent, în care a conectat canibalismul cu trezirea sexuală. Regina franceză a extremelor Beatrice Dalle e încuiată undeva de soțul ei doctor care e disperat să găsească un leac pentru obsesia ei de a mânca bărbați. Bonus: Îl vezi pe Vincent Gallo mâncând pizdă la propriu.

Primul film al unei femei afro-americane distribuit în Statele Unite, acest film experimental uimitor a fost apreciat de toată lumea. O sursă majoră de inspirație pentru albumul lui Beyoncé, Lemonade, filmul spune povestea trecutului, a prezentului și a viitorului a trei generații de femei Gullah. Populațiile Gullah/Geechee sunt descendente ale africanilor sclavi care trăiesc pe coasta dintre Carolina de Nord până în Florida. Regizoarea Julie Dash a fost refuzată de directorii de la Hollywood, dar ei sunt cei care au avut de pierdut: filmul a câștigat Premiul pentru Cinematografie la festivalul Sundance, a fost nominalizat pentru Marele Premiu al Juriului și a fost ales pentru conservare la Registrul Național al Filmului.

Bunica noului val de film francez, Agnès Varda, e de neratat pentru orice snob al filmelor care se respectă. Și cel mai bine e să începi cu documentarul ei, The Gleaners and I. Începe prin definirea termenului „gleaners", oamenii care strâng recolta după trecerea combinei și urmărește tot felul de oameni care adună rămășițe de pe câmp ca să supraviețuiască, printre care se numără însăși Varda. Rezultatul e un eseu liric înduioșător despre îmbătrânire, singurătate și lucrurile și oamenii la care renunțăm de-a lungul vieții.

Puțini sunt cei care au trecut prin 2016 fără să audă despre capodopera mult apreciată a Andreei Arnold. Dar în caz că totuși te numeri printre ei, să știi că American Honey e o poveste despre o adolescentă fugară care se satură de căcaturile vieții și se alătură unei echipe de vânzători din ușă în ușă și se plimbă cu ei prin toată America. Pus în valoare de jocul minunat al actriței Sasha Lane, filmul e dulce-amărui și strălucitor la fel ca și piesa Rihanna folosită în el ca laitmotiv.

Debutul regizoral al lui Joan Chen (aka Josie Packard din Twin Peaks), ăsta e un film pentru cei cărora le plac satirele frumoase și pline de cruzime. Interzis în China, ilustrează revoluția culturală chineză, pe fundalul căreia a crescut Chen. Intriga pe stil Dogville e despre o adolescentă care studiază caii într-o zonă rurală timp de șase luni, în cadrul unui program guvernamental. Vrea să plece de la țară, dar nu are voie și e violată de un tip cu tonul mieros care îi promite să o scoată de acolo. Dar nu o scoate și situația devine din ce în ce mai nasoală. Trupa experimentală Xiu Xiu și-a luat numele din acest film pentru că primele lor piese făceau referire la duritatea realității din el.

După ce a jucat un înger căzut, un vampir și o vrăjitoare antică, Tilda Swinton continuă să fie distribuită în rolul unor ființe supranaturale androgine vechi de când lumea. Și totul a început cu Orlando, adaptarea superbă a romanului Virginiei Woolf regizată de Sally Potter, despre un poet care își schimbă genul încontinuu timp de mai multe secole, ca să se găsească pe sine.

La fel ca cele mai bune filme punk, filmul independent din 1983 al lui Bette Gordon a fost iubit și urât de o grămadă de lume și s-a ales cu nota 4,7 pe IMDB. Scris de tribilista iconică Kathy Acker, Variety e un portret ireverențios al unei femei care începe să lucreze într-un teatru pornografic și devine obsedată de un bărbat. Dacă ți-a plăcut cartea I Love Dick, scrisă de biografa lui Acker, Chris Kraus, o să-ți placă la nebunie filmul ăsta.

Filmat cu multe umbre și neoane sexi, filmul de debut al lui Dee Rees e o capodoperă vizuală. Filmul semi-autobiografic spune povestea unei lesbiene afro-americane în vârstă de 17 ani, din Brooklyn, care e jucată genial de Adepero Oduye, care e nevoită să le spună adevărul despre identitatea ei sexuală părinților, se îndrăgostește de o fată care vrea doar să experimenteze și își cumpără un dildo cu strap-on.

Înainte ca We Need to Talk About Kevin să-l distrugă pe veci pe Ezra Miller, regizoarea Lynne Ramsay a făcut acest film independent sfâșietor despre o vânzătoare scoțiană care e nevoită să ascundă trupul iubitului ei care s-a sinucis, după care îi publică acestuia romanul cu numele ei și folosește fondurile pentru înmormântarea lui ca să-i finanțeze excursia unei fete în Spania. E un film mișto despre călătorie și doliu și are o coloană sonoră extraordinară.

Regizoarea Desiree Akhavan a fost numită, în mod bizar și caraghios „o Lena Dunham iraniană bisexuală". Dar singurele similarități între Appropriate Behaviour și serialul Lenei sunt povestea autobiografică, fetișul pentru Brooklyn și predilecția pentru sex dubios. Acest film indie e o comedie inteligentă și acerbă despre disperarea și dezolarea prin care trec oamenii după o despărțire. Mi se pare trist că Akhavan n-a fost numită niciodată „vocea generației noastre".