Școala românească e bună, dacă n-o compari cu altele și nu-ți pasă de Bac

Traian Băsescu, pe când era președinte în primul mandat, a spus că școala românească scoate tâmpiți. A mai încercat s-o nuanțeze, că vrea mai mulți muncitori decât filosofi, că e vorba de școală, în general, dar n-a făcut decât să agite spiritul educat în mai toți intelectualii și sfertointelectualii. Mă rog, ce-a zis Băsescu a trecut, cum s-a întâmplat și cu el, dar treaba asta cu școala a rămas. Scoate sau nu tâmpiți?

Păi, depinde unde te uiți, dar dacă te uiți doar cu un ochi, o să crezi că dăm clasă oricui apare în fața noastră. Din când în când mai auzi români care fac mișto de americani că școala ălora e mai proastă, că ies de-acolo niște copii care nici nu știu când s-a născut nu știu cine sau când a fost nu știu ce bătălie. Mai mult, mă înțelegi, ai noștri n-au nevoie, neapărat, de școală brută, de educație, că ei se descurcă cu ce au. „Prind" imediat când e ceva, de-aia îi plac străinii.

Ce-i nașpa e că străinii (cel puțin cei din Marea Britanie) au publicat o analiză despre cum elevii din Europa Centrală și de Est sunt în urma ălora britanici și, în principal, se adaptează greu sistemului.

O să sari în sus pe scaun și-o să zici că sunt ei nașpa, normal că ies ai lor mai bine, că doar e analiza lor. Chiar și așa, câteva concluzii de-acolo trebuie menționate. De exemplu, elevii când sunt mici se adaptează greu, prind ritmul undeva la vârsta adolescenței și găurile sunt astupate spre final. Cu cât vin mai târziu, cu atât se adaptează mai greu. Mai mult, bulgarii sunt în fața românilor, polonezilor și ungurilor, iar spre capătul topului sunt asiaticii. Suntem într-un grup select: slovaci, lituanieni și letoni.

Mie îmi place mult graficul de mai sus. Vezi cum România se bătea cu cărămida-n piept acum 10 ani cum că foarte mulți elevi iau Bacul și că, iată, suntem deștepții Europei. Da, procentele așa arătau, apoi au băgat nemernicii ăștia din Stat camere în clase și toți educații ăia s-au dus la sub 50% rată de promovare. Poți să zici că e o întâmplare, că a fost lotul din 2011 prost. Accept și asta, am fost unul dintre ei și știu că nu strălucea. Doar că lotul ăla parcă a fost reciclat în 2012, când procentul s-a dus și mai în cap.

Cinci ani mai târziu, a ieșit soarele pe strada educației cu peste 70% rată. În tot timpul ăsta sistemul n-a devenit mai bun și materia e la fel de proastă, doar că au învățat cum să copieze. Și oricât de strictă ar fi supravegherea, elevii se prind până la urmă cum s-o fenteze.

Poți apoi să arunci un ochi peste perlele de la Bac. E motiv de hăhăială și caterincă vreo două-trei zile după ce apar, dar nu-i de râs, că-ți arată exact ce n-au înțeles oamenii ăia. Dacă le-ar lua cineva în serios, poate s-ar pune pe treabă și ar explica ce și cum fără să trimită la critici mega umflați și la manuale incomplete. Dar aici vezi cel mai bine problema reală din sistem: nimeni nu-i învață pe elevi cum să învețe.

N-aș fi crezut în dictonul de mai sus, dacă n-aș fi întâlnit un profesor de fizică în clasa a opta care ne-a explicat principiile motoarelor Diesel și Otto printr-o schemă care prezenta fluxul aerului, combustibilului și aprinderii. Da, apoi a aruncat cu formule în noi, dar am înțeles cum funcționează și a devenit mai ușor totul. În contradicție, la Informatică într-a noua am avut media 6, ca în a zecea să am 9 doar pentru că m-am pus și am învățat singur, profesoara de 50+ ani fiind incapabilă să prezinte schemele logice și algoritmii ca pe ceva ce ai înțelege.

Și așa ajung la ultima idee: românii poate că știu mai multe date, râuri și personalități, dar astea nu-s cu nimic utile, le-au învățat mecanic și le uită până la 30 de ani. Sunt date pe care le poți consulta într-o carte sau pe Wikipedia, cum și Băsescu zicea în 2009 că despre păpădie poți afla de pe net. Într-o discuție cu un profesor din Finlanda l-am întrebat ce școală să facem ca să fim pregătiți pentru următorii 20 de ani. Mi-a spus că școala aia care-i învață pe elevi unde să găsească informația, dar mai ales ce să facă cu ea, nu s-o memoreze.

Oamenii cu „capul mare" din România sunt, anual, olimpicii. Le-o trag altora de nu se văd la ce vrei tu, de la religie (posibil, nu știu) până la informatică și fizică. Trece veselia, trec anii și uită toată lumea de ei, că asta e adevărata valoare a olimpiadei: îți pasă pe moment și știi că n-are valoare reală în lumea reală. Uite, programarea, în România, e despre outsourcing (să faci ce-a cerut multinaționala), iar de institute de cercetare nici nu mai încape discuție..

Elevii ăștia care câștigă olimpiade sunt pepitele școlii românești scoase la lumină de directori, profesori și părinți când au nevoie de câteva laude. Am vorbit în două rânduri cu olimpici și mereu am rămas cu aceeași impresie: sunt niște marionete de ale căror fire trag alții, iar ei nici nu știu ce să aleagă. După unul dintre interviuri am scris asta: „Pentru fiecare vârf de lance, există câteva mii de cozi de topor. Nimeni nu vrea să le vadă, că nu-s genii […]," unde era vorba de un băiat supranumit „Einstein de Botoșani".

Presa e-n extaz de fiecare dată, că traduce totul în trafic. Părinții sunt la fel, că prin copiii lor pare că au făcut și ei ceva cu viețile lor mărunte. Iar de profesori n-am ce zice, nu-s nici dascăli, nici monștri, sunt oameni care și-au luat examenele după puteri și în niște limite pe care rareori le pot controla trebuie să-și desfășoare activitatea.

Și când te uiți pe harta promovării Bacului vezi că vârfurile, previzibil, sunt în câteva orașe și licee din România. Când vine vorba de facultăți e și mai trist. Politehnica bagă tare acum, pentru că e cerere mare și aruncă diverse companii cu bani în facultățile ei ca s-o umple cu ateliere în care să-și pregătească studenții pentru ce-au nevoie corporațiile. Restul României se zbate, încă, în analfabetism digital.

M-am întins cam mult. Aruncă un ochi pe ce zic britanicii despre școala lor și adaptare. Nu mai visa la școala suedeză sau norvegiană, că suntem cu 30 de ani, aproximativ, în urma ălora. Și gândește-te puțin la un alt fapt. Sunt câteva facultăți care produc, anual, absolvenți de „științe ale comunicării" într-o piață în care presa, PR-ul și publicitatea n-au nevoie decât de vreo 10-20 de oameni pe an. Poate de-aia vezi și atât de multe reclame pe Facebook la servicii de pus unghii.

Urmărește-l pe Răzvan pe Facebook.