Am văzut orașul cât Brașov unde tragedia e la ea acasă și simți asta la tot pasul

Chiar dacă e un loc unde umbra războiului se regăsește la orice pas, Sarajevo e acum un oraș liniștit unde te simți în siguranță. O dovedește și numărul mare de turiști pe care îi vezi pe străzi. În capitala Bosniei–Herțegovina poți să ajungi cu avionul, dar pentru că nu ai zbor direct, cea mai bună opțiune rămâne mașina. 

Pentru asta trebuie să tranzitezi Serbia și Republica Srpska, dar nu ai nevoie de viză – e de ajuns cartea de identitate, chiar dacă aceste țări din fosta Iugoslavie nu sunt în Uniunea Europeană. Am preferat pașaportul pentru a evita orice fel de problemă, iar controalele au fost extrem de rapide, astfel încât în punctele de trecere a frontierei, indiferent de țară, nu am stat prea mult. 

Odată ajuns în Sarajevo ai ocazia să vezi o lume extrem de diversă. De altfel, influența otomană încă se simte, dar se împletește armonios cu ce au lăsat austriecii, dar și cu perioada comunistă. În Sarajevo am optat pentru o cazare la o localnică – o cameră pentru trei persoane a costat 35 de euro pe noapte, iar pentru parcarea mașinii am mai plătit încă 5 euro. Era la șapte minute de mers pe jos de centrul istoric al orașului, unul în care merită să te plimbi și să îl admiri.

Practic, aici e inima orașului, de unde poți cumpăra tot felul de produse locale, inclusiv rahat sau cafea, dar poți lua și masa la unul din numeroasele restaurante din zonă. 

Nu trebuie să ratezi o porție de cevapi, un fel de mici făcuți din carne de oaie sau vită și care se servesc cu o lipie, caimac (un soi de smântână) și ceapă. O porție costă 4,5 mărci bosniace, adică vreo 2 euro și un pic, în condițiile în care cursul de schimb euro/marcă bosniacă este de 1 la 2. O astfel de porție îți este servită în numai câteva minute. Alături merge și un ayran, la 1 euro. Nici o cafea nu este prea scumpă – la terasă costă de la 1,5 euro în sus.

Dacă ești nostalgic după perioada în care se putea fuma în baruri și te-ntorceai acasă mirosind ca o scrumieră, află că-n Sarajevo se poate fuma în interior. Îți recomand berea Sarajevska – la restaurantul fabricii, o bere draught costă 3,5 euro, dar în oraș o poți găsi la sticlă și mai ieftin. Nu trebuie să-ți pregătești un buget prea mare, pentru că Bosnia și Herțegovina este una din cele mai ieftine țări din Europa.

Cu cei 275 000 de oameni, Sarajevo e de mărimea Brașovului. Numit și micul Istanbul, e singurul loc din țările blocului socialist unde a avut loc o ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă, cea din 1984. Dar dincolo de acest fun fact, orașul ascunde o istorie recentă extrem de zbuciumată și sângeroasă.

Practic, aproape orice piatră are urme de gloanțe, atât din cele două războaie mondiale, cât mai ales din cel mai recent conflict, din 1992–1995, când orașul a fost încercuit de armata sârbă, iar supraviețuirea a devenit cuvântul de ordine. 

În vara lui 1914, Sarajevo avea să devină cunoscut în întreaga lume. Aflat în vizită în această provincie a Imperiului Austro-Ungar, arhiducele Franz Ferdinand și soția lui Sofia au fost asasinați de un naționalist sârb bosniac, Gavrilo Princip. Acesta a fost capturat imediat și pentru că nu avea 20 de ani nu a putut fi condamnat la moarte, ci doar la închisoare pe viață. A murit în celălalt capăt al imperiului, în închisoarea de maximă securitate de la Terezin, acum în Cehia, în aprilie 1918, înainte ca prima conflagrație mondială să se încheie. 

A fost scânteia care a angrenat în luptă timp de mai bine de patru ani aproape toate țările din Europa. Practic, la finalul acestui război mondial, lumea s-a schimbat cu totul, iar trei dintre imperiile acelor vremuri, Austro-Ungar, Țarist și Otoman, au dispărut de pe hartă. Acum, în locul unde prințul moștenitor al curții de la Viena și-a pierdut viața, se află un mic muzeu care amintește de acel episod. În fața muzeului situat pe malul râului Miljacka, care taie Sarajevo de la est la vest, se află chiar și o copie a mașinii în care arhiducele se afla în momentul în care a fost împușcat. Și pentru că vremurile s-au schimbat, replica mașinii poate constitui acum un mod de a vedea Sarajevo. În siguranță, dar pentru suma de 50 de mărci bosniace, adică 25 de euro. 

Sarajevo a fost un mix de tradiții, obiceiuri și contradicții, iar diferențele culturale și religioase s-au făcut simțite în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Totuși, venirea lui Iosif Broz Tito la conducerea Iugoslaviei a adus o perioadă de prosperitate și liniște pentru toată țara. S-a dovedit că au fost ținute artificial sub control, iar Sarajevo a ajuns din nou în prim-planul mondial. 

Planurile de independență ale bosniacilor nu au fost privite cu îngăduință la Belgrad, iar în 1992 armata sârbă a înconjurat orașul Sarajevo. Au urmat mai bine de trei ani de suferință, în care mii de oameni au murit sub gloanțele lunetiștilor sau sub bombardamentele de artilerie, unele din ele trase fără a viza vreo țintă militară. Orașul a devenit o țintă constantă a militarilor sârbi care au ocupat poziții pe munții din jur. Ororile războiului de acum nici trei decenii sunt încă vii în amintirea locuitorilor din Sarajevo. 

Cei care au supraviețuit adevăratului masacru de atunci au surprins în imagini video și fotografii multe din atrocitățile comise. La Muzeul Genocidului și Crimelor Împotriva Umanității, unde intrarea este 20 de mărci bosniace, poți vedea o parte din evenimentele anilor de groază 1992-1995. Ce vezi acolo e pur și simplu înfiorător.

Un om făcut din felii de pâine amintește că un obuz tras de sârbi a lovit exact coada formată de localnici pentru a cumpăra pâine. Rezultatul: zeci de oameni au murit, iar alții au fost răniți. Sunt scene cu adevărat terifiante care s-au petrecut într-un trecut nu foarte îndepărtat. 

În timpul celor mai bine de trei ani de asediu, viața în Sarajevo a fost un coșmar. În afara bombardamentelor și a sniperilor care trăgeau în tot ce mișca, oamenii trebuiau să și supraviețuiască. Un trunchi de copac plin de gloanțe, aflat acum într-un mic muzeu privat, îți oferă posibilitatea să-ți dai seama de ploaia de proiectile trase spre oraș. 

În aceste condiții, piața neagră a devenit una înfloritoare, iar făina de porumb era o monedă de schimb extrem de apreciată. Așa se face că o carte foarte valoroasă a fost dată la schimb pe o sticlă de coniac, care la rândul ei a fost dată pentru un kilogram de făină. Și țigările erau foarte prețuite, iar pentru că electricitatea și căldura lipseau oamenii au fost nevoiți să găsească tot felul de soluții.

Cu ajutorul unei biciclete era pus în mișcare un dinam și era alimentat vreun bec sau se ascultau știrile la radio. Un sac de lemne de vindea cu 15-25 de mărci germane, iar o sanie de copii era nu mai puțin de 40 de mărci germane. Produsele care reușeau să ajungă în oraș sub formă de ajutoare umanitare i-au ajutat pe locuitorii din Sarajevo să treacă peste acei ani cumpliți, iar orice intra în oraș era drămuit și folosit la maxim. 

O altă problemă era apa potabilă. Totuși, marele noroc a fost că fabrica de bere din Sarajevo, care a fost înființată tocmai în 1864, are propria sursă de apă și astfel locuitorii au putut avea acces la acest izvor. Ca o paranteză, fabrica de bere Sarajevska Pivara nu și-a oprit niciodată activitatea, chiar dacă peste ea au trecut trei războaie nimicitoare. 

În ciuda asediului și a greutăților care loveau din toate direcțiile, viața în Sarajevo și-a continuat cursul – în 1994 s-a organizat chiar și o ediție a concursului de frumusețe Miss Sarajevo.

Când copiii terminau de strâns apa din bălți pentru a o duce acasă părinților sau după o repriză de spart lemne, cei mici își făceau timp și de joacă, iar una din temele preferate era războiul. Așa au apărut puștile de lemn, arcurile cu săgeți sau pistoale de jucărie. 

Și oamenii maturi încercau să evadeze din coșmarul zilnic, așa că ce se întâmpla în lumea fotbalului era de maxim interes pentru bărbați, în mod special. Cu ajutorul caietului unui localnic, mi-am readus aminte că România a câștigat grupa de la Campionatul Mondial din 1994, din SUA. 

Din păcate, în Sarajevo, la fel ca în toată Bosnia–Herțegovina s-a murit mult și după război. Minele au reprezentat ani la rând un pericol uriaș, iar în primul an de după război sute de oameni au murit după ce au călcat pe astfel de dispozitive explozive. Mii de oameni au rămas schilodiți pe viață.

Pentru a putea primi ajutor din exterior și pentru a scoate oameni din oraș, familia Kolar, care locuia în apropierea aeroportului din Sarajevo, aflat în perioada războiului sub controlul Națiunilor Unite și nu a fost bombardat de trupele sârbe, a permis construirea unui tunel. S-a numit Tunelul Speranței, sau Tunelul DB, pentru că lega localitatea Dobrinja și cartierul Butmir, din Sarajevo.

Pe aici intrau în orașul asediat arme și produse de strictă necesitate, de la alimente până la medicamente. Pentru a face cât mai ușoară trecerea ajutoarelor, a fost construită o mini cale ferată, iar marfa era așezată în vagoneți care treceau dintr-o parte în alta.

De multe ori, mai ales în perioadele ploioase, tunelul se inunda parțial, astfel încât traversarea sa era o adevărată provocare. Tot pe acolo a fost deplasat și președintele de atunci al Bosniei—Herțegovina, Alija Izetbegovic, pe un tron așezat pe un vagonet.

Acest tron se poate vedea azi la muzeul tunelului, unde sunt și imagini cutremurătoare cu oamenii care treceau prin tunel, unii împreună cu animale cum ar fi oile sau câinii. Pentru a evada din orașul asediat, rețelele de traficanți solicitau 5 000 de mărci germane, în condițiile în care un locuitor din Sarajevo câștiga în medie 100 de mărci germane pe lună. Așa se face că majoritatea locuitorilor din Sarajevo au stat în oraș în toată perioada asediului. 

Dar Sarajevo nu a însemnat de-a lungul istoriei doar războaie și nenorociri. După cum ziceam, 1984 a fost anul de glorie al orașului, când s-a organizat a XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă, un eveniment pentru care s-a mobilizat toată Iugoslavia de atunci. Peste 1,2 milioane de oameni și vreo 4 500 de organizații s-au implicat în bunul mers al evenimentului, mulți dintre ei voluntari. 

Evenimentul a fost deschis chiar de președintele de atunci al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Juan Antonio Samaranch. Imagini de atunci, dar și de la competiții, se găsesc în micul muzeu olimpic din Sarajevo. Aici se găsește mai tot ceea ce a supraviețuit de pe urma războiului, pentru că angajații muzeului au avut inspirația să adăpostească totul. 

Pe munții din jurul orașului, acolo unde s-au derulat competițiile de bob, sanie sau ski acum sunt doar ruine. Betoanele sunt pline de graffiti și vegetație crescută la voia întâmplării, iar clădirile sunt abandonate în paragină. Efortul unei națiuni a fost făcut praf în numai câțiva ani. Din păcate, nimeni nu le va mai revigora pentru că eforturile financiare ar fi mult prea mari. Iar fostele pârtii de bob și sanie sunt acum loc de plimbare pentru turiști și un motiv să își facă un selfie. 

Sarajevo e un oraș unde merită să-ți plănuiești o vacanță, mai ales pentru experiența multiculturală, dar și pentru că te va face să înțelegi mai bine o bucată importantă din istoria recentă. Aș fi zis că n-o să se mai întâmple ceva similar în această parte de Europa, dar uite că în februarie 2022 Vladimir Putin a invadat Ucraina. Pare că nu învățăm prea multe din trecut.