La marșul anti-avort am aflat că Steve Jobs e un exemplu pentru femeile însărcinate

Marșul pentru viață a fost ca o ieșire din casă pentru o plimbare până la parcul Tineretului. Au lipsit trupe, au lipsit icoanele purtate la piept sau deasupra capetelor ca niște scuturi, au lipsit și oamenii. Plecarea de la Piața Unirii, la o oră după ce-a fost anunțat începutul, s-a făcut cu vreo 700 de oameni, conform Jandarmeriei. Anul trecut erau câteva mii. Prin țară s-au strâns mai mulți - Cluj și Oradea cu circa 2 000 de participanți, Alba Iulia cu vreo mie, câteva sute pe la Constanța și Târgu Mureș.

Evenimentul a fost exportat și la moldoveni, cu plimbare prin Chișinău și organizare de „Moldova pentru viață”. În România s-a ocupat „Asociația Studenți pentru Viață”. Spre deosebire de anul trecut, când Biserica și Coaliția pentru Familie au fost mai active, în 2018 s-a întâmplat ceva. O fi fost iarna. O fi fost dezinteresul altor entități de-a se băga atunci când n-au interes. Cert e că, în București, reacția anti-avort a fost mai tăcută, aproape spre banal.

Nu știu foarte multă strategie politică, dar știu că-s momente care pot face și desface cariera unui politician. În contextul ăsta, Clotilde Armand tocmai a făcut un pas greșit într-o direcție nefericită pentru cariera ei. A fost la marșul anti-avort de anul ăsta, a ținut în mână o pancartă și a declarat că și ea e pentru viață.

Bine, la nivel de discurs, nimic greșit. „Eu vin dintr-o familie privilegiată, am avut sprijinul de care am avut nevoie. Sunt însă foarte multe femei care n-au acest ajutor, acest sprijin. Noi vrem să le spunem acestor femei că ne gândim la ele”, a declarat ea într-un live al asociației care a organizat marșul. „M-am întâlnit cu multe femei din România care au nevoie de sprijinul nostru, al societății. Sunt femei în criză, în criză de sarcină, care vor face ce vor, dar au nevoie de sprijin. Eu vreau să spun că suntem cu ele, că putem să le susținem”, a mai spus ea.

Nu știu dacă a făcut-o ca să mai câștige niște capital de imagine, dacă chiar crede în marșuri pentru viață, dar cert e că afișarea într-un așa cadru nu rămâne fără urmări și fără o interpretare a contextului. N-a fost o prezența monopolistă ca Becali în 2017, dar a fost un nume văzut cât de cât bine în viața publică din România de care se vor lega multe teorii și discursuri.

Între Piața Unirii și Tineretului, la pas, marșul a ținut o oră. Dansul și bucuria din Tineretului mai puțin. Totul a fost pe repede înainte cu doar un Aurelian Temișan care-a băgat câteva strofe de iubire, de inimă albastră și de apropiere între oameni. De unde anul trecut puteam vorbi de trupe, anul ăsta doar de un om și el ieșit cumva de pe radarul vieții muzicale. Sigur, nu a fost concert, n-a fost festival, a fost un eveniment de transmis un mesaj: avortul e nașpa, avortul nu-i singura soluție.

Temișan, înainte de muzică, a venit cu o poveste a milioane de români. Cumva, a lui a fost specială, pentru c-a fost spusă pe-o scenă la un eveniment pentru viață. El e unul dintre „decreței”. Pentru cine nu știe, a fost unul dintre episoadele negre și barbare ale comunismului. Prin decretul 770 din 1966 Ceaușescu a interzis avortul, prin lege. Într-un sfert de secol, oficial, 10 000 de femei au murit în timpul procedurilor de avort ilegal. Are și chestia asta două direcții: fie critici avortul ca fiind criminal, fie critici partidul ca fiind criminal. Iar pentru asta uite o vorbă mai deșteaptă de la alții: „armele nu ucid oameni, oamenii ucid oameni”. Așa și aici.

Oricum, Temișan s-a suit pe actul ăsta criminal al comuniștilor și-a spus că îi e recunoscător medicului care i-a sfătuit mama să nu avorteze. Să pui semnul egal între monstrul creat de comuniști și timpurile în care trăim acum e în sine un act de sfidare. De la înălțimea celebrității și a scenei, Temișan a făcut asta.

Până la Temișan, șirul de oameni s-a întins între Unirii și parc condus fiind de-un trenuleț și-o decapotabilă. Roșiorii de Vede scria pe trenuleț. Numere de Teleorman avea și mașina. Pe cât de cool e o mașină decapotabilă vara, cu muzica-n difuzoare, pe atât de ciudată, parazitară și nefirească a fost în plină iarnă pe bulevard. Trenulețul, nu mai zic, a fost bucata aia de Mamaia pe care o s-o vrei la vară, dar acum a părut mai mult un mijloc de transport și afișat copii care se bucură că-s în viață, că mamele lor au luat decizia bună (unica?!), chiar dacă ei nu-nțeleg prea bine ce-i viața asta sau avortul.

Dacă nu ai bănuit până acum, din ce-a fost publicat pe VICE, nu suntem prea iubiți pe la astfel de evenimente. Dintr-o discuție într-alta, cu o femeie participantă și cu un bărbat cu ecuson de „Organizator”, mi s-a reproșat că noi, în 2017, n-am înțeles mesajul. Așa am ajuns la Alexandra Nadane, președinta „Asociației Studenți pentru Viață”. Din exterior se vede ca o mișcare anti-avort, așa se vede și pe fluturașii împărțiți în Capitală. Alexandra mi-a spus că nu-i chiar așa, că ei altceva vor să transmită.

„Nu e o problemă de acceptat [că avortul e o alegere]. Până la urmă, nu s-a dus cineva dintre noi să oblige o femeie să facă avort. Problema e în felul următor: femeile însărcinate care ajung să facă un avort fac asta pentru că sunt presate. Asta e criza de sarcină”, mi-a zis Alexandra. Ea a mai susținut că între 65 și 85% din femei aleg avortul pentru că sunt presate de alții - de job, de soț, de familie. N-am găsit statistici pe România, dar un sondaj din Statele Unite ale Americii indica un procent de 70%.

„Pe noi acest procent ne interesează. Ce promovăm e solidaritate din partea societății. Nu e nicio discuție despre drepturi”, a mai spus Alexandra. În contextul cu implicarea bisericii și prezența lui Clotilde, asociația pe care ea o conduce invită toate cultele religioase, toate partidele politice. Unii vin, alții nu.

Unde nu mai este susținut acest mesaj și lucrurile alunecă spre anti-avort e în materialele de promovare a „vieții”. Anul ăsta am primit câte două, la pachet. N-au fost distribuite toate, multe au rămas în stash pe băncile din Tineretului. Poate au supraestimat numărul de participanți. Oricum, nu asta e relevant, ci ce scrie pe flyere.

• DAR AVORTUL NU TE FACE NEÎNSĂRCINATĂ, CI MAMA UNUI COPIL MORT (fix așa, mare, cu bold - n.r.)
• […] după avort, femeile plâng în fiecare an și se gândesc câți ani ar fi avut copilul lor dacă l-ar fi născut
• […] situația ta are un precedent care a marcat omenirea de 2.000 de ani. Fecioara Maria, Maica Domnului, s-a confruntat cu ceea ce noi numim azi o criză de sarcină. Ei bine, și acum Dumneze are un plan, și cu tine, și cu pruncul tău! Nu ești singura care s-a confruntat cu această criză.
• […] Sigur ai auzit de Celine Dion, Cristiano Ronaldo, Andrea Bocelli - au fost la un pas să fie avortați de mamele lor, iar acum sunt bucuria întregii lumi […]!
• Steve Jobs a fost încredințat spre adopție și lumea întreagă se bucură de tot ce a realizat el (cu trimitere la adopție ca soluție anti-avort - n.r.) Dar adopția este o soluție eficientă, care salvează și aduce bucurie în mai multe vieți […]

Nu știu care mesajul este mai absurd și mai dus la extrem, dar am trei preferate: Steve Jobs și adopția lui, adopția în România și alipirea mitului creaționist cu calitatea de mamă. Adopția mi se pare însă cea mai perversă soluție, în timp ce orfelinatele României sunt pline, ineficiente și cresc copii (aproape) fără viitor cât adopția e îngropată în birocrație.

Poate că n-am înțeles eu mesajul acestui marș, după cum mi-a reproșat bărbatul cu legitimație de organizator, că el e scris pe afiș, e despre viață. E despre viață, cu siguranță, dar în afară de un slogan am văzut mai multe semne că-i despre anti-avort. Sigur, asta nu înseamnă că femeile sunt lipsite de presiune atunci când rămân gravide. În egală măsură, nu-s lipsite de presiune și din partea celor pro-viață.

În contextul ăsta, discursurile și marșurile ar trebui să se ia mai în serios și să se întrebe dacă chiar toate femeile vor să devină mame sau au și ele un cuvânt de spus.

P.S.: și anul ăsta am „ratat” toate mesajele despre cât de importantă e educația sexuală în școală, în familie, în comunitate.