În cel mai bogat sat din Moldova am văzut ce mai cumpără banii milionarilor apropiați Rusiei

Republica Moldova e o țară mică. Are o suprafață de circa 33,8 mii de kilometri pătrați și-o populație de vreo 2,6 milioane de locuitori. În granițele țării, în anii ‘90, și-au făcut însă loc două regiuni: Transnistria și Găgăuzia. Mai des auzi de prima drept regiune separatistă sau țară care nu există oficial. Acum e însă un moment la fel de bun ca oricare altul să afli câte ceva și despre cealaltă.

În decembrie 1994, parlamentul de la Chișinău a recunoscut autonomia Găgăuziei, iar în 1995 au fost stabilite granițele regiunii. Nu cred că vine ca o surpriză când îți zic că influența Rusiei e puternică în zonă. În 2014, odată cu manevrele rușilor din Crimeea, a fost referendum și-n Găgăuzia. Principalul obiectiv a fost de-a face regiunea independentă de Republica Moldova în cazul în care aceasta își pierde suveranitatea. Rezultatul a fost pozitiv pentru Rusia: peste 98 la sută dintre votanți au zis că vor aderarea Rep. Moldova la Uniunea Euroasiatică – și nu la Uniunea Europeană – și că nu le-ar displăcea independență în regiune. 

Referendumul a fost declarat ilegal, deoarece administrația locală are competențe doar pe chestiuni locale, nu pe ceva care privește țara cu totul, cum era în cazul ăsta. A fost însă încă unul dintre momentele în care influența Rusiei se manifestă într-un nor de aparentă democrație.

În 2022, am ajuns în regiune. Contextul europeano-rusesc s-a schimbat. Rusia a invadat Ucraina și-a pornit un război care, iată, a ajuns la aproape trei luni. Republica Moldova, pe de o parte, a ajutat masiv în preluarea refugiaților ucraineni, iar pe de altă parte și-a reamintit că Transnistria nu-i doar o regiune separatistă, ci o prezență proxy a Rusiei în propriul teritoriu. În călătoria mea prin Moldova am ajuns și-n Găgăuzia, unde, cumva caracteristic deja pentru spațiul ăsta est-european, în mijlocul sărăciei se ridică mereu bogăția ostentativă.

În Republica Moldova – la sat și la oraș – se trăiește foarte greu, dar există excepția: satul Avdarma din Găgăuzia. Acest mic miracol are însă o explicație deloc complicată: familia Kazmali. Ilia, cel mai mare dintre frați, a pus bazele companiei transnistrene Sheriff în 1993 (după războiul care a dus la apariția regiunii separatiste). Ulterior și-a extins afacerile în Ucraina, dar și în peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014. 

Sheriff a devenit și-un vector de soft power printr-o schemă clasică: bani care cumpără succes în fotbal. În septembrie 2021, echipa Sheriff Tiraspol – din Transnistria, dar înregistrată în campionatul Republicii Moldova – a câștigat un meci cu Real Madrid din Champions League chiar la spanioli acasă. Pe bună dreptate a devenit supranumele „Republica Sheriff” de la RISE Moldova pentru una dintre investigațiile în care au arătat cum se întind afacerilor oligarhilor transnistreni Victor Gușan și Ilia Kazmali, inclusiv în UE și Ucraina.

Să revin însă la Ilia. În satul Avdarma până și copiii de grădiniță știu cine este, iar cei mai în vârstă au avut și posibilitatea de a-l vedea de mic și spun că este direct „responsabil” de cum arată satul. Un locuitor al satului mi-a zis că a dat bani pentru grădiniță, școală, centrul medical sau biserică. „Nu așteptăm mai multe de la el, că poate are propriile probleme”, a adăugat acesta. Abia de la primăria satului am aflat ce-a vrut să spună cu adevărat.

Sprijinul financiar consistent oferit de milionar s-a diminuat considerabil în ultimii doi ani. Nimeni nu știe exact motivul. 

La câteva sute de metri de sediul administrației locale, o clădire nouă modernă și cu toate facilitățile, cum rar găsești și prin Chișinău, se află domeniul lui Ilia Kazmali. A fost ridicat pe locul fostei case părintești. Zidurile din cărămidă înalte de doi metri și brazii plantați prin interior formează un baraj care împiedică ochii curioși să vadă ce se petrece în interior.

Pe străzile din vecinătatea domeniului se lucrează intens. Un diriginte de șantier mi-a spus că se fac șanțuri pentru scurgerea apelor pluviale și se pune piatră pentru drumul care urmează să fie asfaltat. E un proiect al primăriei în valoare de circa un milion de lei moldovenești (aprox. 50 de mii de euro) prin care înțeleg să-i mulțumească milionarului Kazmali.

Când vine vorba de vecinul lor bogat, oamenii devin brusc reticenți și preferă să spună că îl văd foarte rar, pentru că nu stă acolo.

„Cei trei frați Kazmali au făcut ca Avdarma să fie cel mai bogat sat din Moldova. Dacă nu s-ar fi implicat, nu am fi avut atâtea”, mi-a spus Maria, o localnică. Mi-a înșirat și realizările: magazin, policlinică, sală de sport, sală de nunți, centru de afaceri. 

Învățământul general e în limba rusă, ca limbă de stat, dar româna nu a fost încă scoasă din educație. Și zic asta, pentru că, deși este destul de folosită, a fost și este o sperietoare pentru interese politice. De la Aliona, educatoare la grădiniță, am aflat că elevii au activități în toate cele trei limbi: rusă, română și găgăuză. „În 2021, am primit, printr-un program dual al limbii găgăuze și române, manuale, cărți și caiete. Cu ajutorul lor copiii învață în română. Și noi îi învățăm și obiceiurile românilor și moldovenilor.”

Ziceam de bogăție. Și din anumite puncte de vedere e vizibilă – sau mai vizibilă decât în alte zone din Republica Moldova –, dar dacă te abați din zona centrală se poate vedea și multă sărăcie.

Ilia și Maria, soți, au o pensie de circa o sută de euro de persoană. Nu este un venit prea mare pentru cât au muncit, dar cel mai mult și-ar dori să fie sănătoși, că sănătatea costă. „Dacă nu ar fi să ne îmbolnăvim, ar ajunge pensia, numai că acum câteva zile am fost la spital și am plătit șase sute de lei consultația”, mi-a spus Ilia. 

Paradoxal sau nu, în „cel mai bogat sat” din Moldova oamenii își doresc cel mai mult locuri de muncă. Nu se plâng de drumuri sau de rețele de apă și canalizare, ci își doresc ca ei și copiii lor să nu mai fie nevoiți să plece din țară. „Față de satele vecine, copiii noștri au mai multe posibilități. Dar dacă vrei să-ți construiești casă, cu banii din Moldova nu vei reuși, așa că oamenii pleacă peste hotare. Spre exemplu, soțul meu e în Marea Britanie, iar eu și mama am lucrat în Turcia”, mi-a mărturisit Aliona. Cei care aleg să plece la muncă în străinătate aleg Rusia, Turcia sau țări din Uniunea Europeană, de unde trimit bani pentru cei rămași acasă. 

În afara grijilor financiare, oamenii din sat mai au și teama războiului. O localnică a tranșat situația cu o oarecare urmă de speranță: „Nu cred că Rusia va intra în Transnistria, pentru că este deja acolo de 30 de ani.”

La ieșirea din sat sunt peste 2 800 de panouri solare. Investiția a fost de circa șase sute de mii de euro și pot spune că-ți iau ochii. Proiectul îi aparține tot unui localnic care a lucrat și s-a îmbogățit tot în Transnistria.

Alla, jurnalistă în Găgăuzia, mi-a zis că cea mai mare parte din oamenii care trăiesc în localitățile rurale sunt de partea Rusiei, că se uită doar la posturile TV de acolo. „În orașe există mai multe moduri de informare și oamenii se exprimă mai liber. Există aici presă care se poziționează de partea Ucrainei, dar și alta care își păstrează un soi de neutralitate, dar nu se manifestă ca o presă pro-rusă în ceea ce privește războiul.”

Din Avdarma am ajuns în Comrat, capitala Găgăuziei. Primarul Serghei Anastasov mi-a vorbit de viitor și bogăție pentru orașul cu circa 25 de mii de locuitori. În zonă au venit foarte mulți investitori, în special turci, care vor să ridice un complex rezidențial de câteva mii de locuințe cu școală, grădiniță și magazine.

Peste oraș încă se uită Lenin. Nu la propriu, că-i mort, dar la figurat prin statuia care-i lângă clădirea parlamentului regiunii. Prezența statuii nu este doar o relicvă a comunismului. Oamenii au încă nostalgia acelor vremuri. „Eu m-am născut în URSS și era patria mea. Și Moldova e patria mea, dar URSS era o patrie mai mare. Uniunea Europeană este tot un fel de uniune a statelor, așa cum era și URSS”, mi-a spus Feodor.

Emoții pentru acei ani de glorie și stabilitate din URSS are și Natalia, dar ea își amintește și de vremurile tulburi din 1994, pe care nu ne le dorește repetate în viitor. „Tinerețea mea era în anii ‘80 și mie atunci îmi era foarte bine, așa că mi-e dor și de tinerețe, dar și de URSS, am trăit cinci ani în Chișinău și am avut noroc”, a adăugat ea. „Îmi amintesc însă că și aici au fost conflicte, în perioada în care în Moldova se vorbea de unirea cu România. Noi, cei din Găgăuzia, suntem împotrivă, motiv pentru care oamenii s-au ridicat și au protestat. Blindatele mergeau atunci prin sat, erau posturi de control și ne făceam griji să nu înceapă un război în toată regula. Ulterior, lucrurile s-au calmat și sperăm să rămână așa.”