Patronii care zic că poți trăi cu 2 000 lei îți arată de ce litoralul românesc e praf (și nu numai)

Ia uite cât s-a făcut ceasul: e timpul să vorbim – iar și iar – de salarii în România, bani, nivel de trai și joburi sezoniere. Am venit cu toate cifrele să-ți dau de gândit.

Ține minte vorbele astea cât citești analiza de-acum: „Nu mai vrea nimeni să muncească pe 50 de parai”.

Odată cu 1 mai începi să le vezi. Uneori sunt editoriale în diverse publicații. Alteori sunt statusuri de Facebook mai nuanțate sau mai directe. E vorba de acea perioadă din an când patroni mici și patroni mari din România, dar în special de pe litoral, vorbesc despre cât de greu le e să recruteze și să țină angajații. Niciodată – în sezon sau în afara lui – nu abordează problema abuzurilor la care-și supun angajații și nici nu vin cu soluții concrete de cum să asigure un cadru bun din punct de vedere financiar. 

Publicitate

E mai 2022, firesc că apar opiniile de care ziceam. Viralul de moment a venit de la Iuliana Tasie, general manager la Ana Hotels (Eforie Nord). Ea este citată de Wall-Street cu niște declarații în care se întreabă retoric de ce ar da cuiva entry-level un salariu mai mare de circa două mii de lei în condițiile în care angajatul respectiv, în primul an, trebuie să învețe. „Soluția [ca să trăiești cu două mii de lei pe lună] e să îți iei un doilea job și să câștigi cel puțin jumătate din primul. Și atunci ai o viață bună, investești în tine un an, apoi ajungi să ai salariu mai mare”, a pus ea gaz pe foc pe, probabil, cel mai spinos subiect din piața muncii.

Teza unui alt loc de muncă ai mai auzit-o. Într-o formă un pic diferită a zis-o și fostul ministru al Muncii Raluca Turcan în 2021, când l-a întrebat pe un bărbat din Slatina dacă nu-și poate găsi în zonă un part time. Doar că n-avea de unde găsi și, la o adică, soluția jumătății de normă ar trebui să vină când vrei cu adevărat mai mulți bani, nu când asta poate face diferența în fața sărăciei. 

Învață oamenii ăștia ceva din reacțiile negative? Îi interesează măcar? Mă îndoiesc. Totuși, pe fondul unei opinii publice neprietenoase – absolut de înțeles – asociația patronală Horetim, prin vocea președintei Corina Macri, a spus că industria e total depășită și are o criză acută de personal. Apoi a trecut la teza banilor: „Ca să fie foarte atractive salariile trebuie să ne crească veniturile, ca să ne crească veniturile trebuie să avem personal să redeschidem activităţile”. Ceea ce ar fi un argument legitim, dar lucrurile nu stau chiar așa.

Hotelurile nu-s chiar la sapă de lemn, dar depinde unde te uiți

Iau cazul hotelului din articolul care a fost subiectul atenției, Ana Hotels. Lanțul de hoteluri are puncte deschise în Eforie Nord, București și Poiana Brașov. Și e deținut de nimeni altul decât de omul de afaceri cu o „reputație impecabilă”, George Copos. Tot Copos a construit și un turn de birouri de 25 de etaje în zona de nord a Bucureștiului prin Ana Tower, firmă parte și ea din Ana Holding. Nu părea că o duce deloc rău.

Desigur, argumentul cu pandemia e valid, pentru că a dat industria de turism peste cap. Dar cum rămâne cu anii pre-COVID? Din datele financiare disponibile oricui vrea să le vadă reiese că Ana Hotels a făcut un profit de peste opt milioane de euro în 2019. Era chiar cea mai mare companie hotelieră din țară pe atunci. Ca un exercițiu de imaginație, putea crește salariile tuturor celor cinci sute și ceva de angajați cu o mie de lei net și n-ar fi cheltuit decât vreo 2,5 milioane de euro, puțin peste un sfert din profit. Dar, cine știe, poate și asta urma să facă dacă nu se confrunta cu pandemia. Cert e că nu s-a întâmplat. Însă în martie 2021 a anunțat o investiție de 25 milioane euro în Athénée Palace Hilton. 

Publicitate

Pe lângă asta, nu trebuie să fii expert în turism ca să vezi diferența dintre litoralul românesc și cel din Bulgaria sau Grecia. Cu aceeași sumă de bani beneficiezi de condiții superioare celor din România. Condiții nema, salarii mini și prețuri maxi, dar profituri frumoase – pe ce se duc banii? În fine, nu-s aici să judec ce fac firmele cu banii lor, doar să subliniez ipocrizia când ea apare, ceea ce-ți recomand și ție când îți negociezi salariul.

Bani din care poți sau nu să trăiești

Voi presupune că varianta patronatelor e cea adevărată, ba chiar în plus: manageri și mari patroni cu mânecile suflecate, decojesc cartofi în bucătărie, spală vase și dau cu mopul pentru că nu găsesc oameni. La prânz se duc să țină interviuri cu potențiali angajați, dar toți refuză salariile generoase și spun că le este lene să muncească. Iar noaptea stau până târziu să termine hârțogăraia, dimineața o iau de la capăt. Asta e viața grea a unui patron sau manager. Bun.

Acum ajung la tine: angajatul hrăpăreț. Oamenii vor să te învețe meserie și tu nu te mulțumești cu două mii de lei. De ce? Nu poți să trăiești cu ei? Poate, dar sigur poți supraviețui. Uite, Institutul de Cercetare a Calității Vieții a spus în februarie 2022 că 1 400 de lei sunt destui pentru trai decent. E nasol însă că anul ăsta avem parte și de o inflație record de 11,2 la sută până în iunie și Dumnezeu cu mila până la finalul anului și în 2023. Cât despre scumpirile alea uriașe la gaze și energie – ca să nu mai zic de prețul la benzină, problema e că ele nu se resimt doar la buzunarul tău, ci și al industriei de produs absolut orice. Adică tot ce înseamnă recoltarea, prelucrarea ori transportul devin mai scumpe – și prețul crește.

Publicitate

Ce înseamnă însă un salariu „bun”? În 2021, Declic a făcut campania „Salariul minim indecent” în care a inclus și-o serie de interviuri cu angajați. Cei mai mulți au zis că circa trei mii de lei ar fi „bun” și e destul de aproape de coșul minim de consum pentru un trai decent de 2 700 de lei pentru o persoană singură. În egală măsură, iată ironia subliniată și de Avocatul Poporului: salariul minim brut pe ţară garantat în plată – 2 550 lei pentru 2022 – este mai mic decât coşul de consum. Și ăla-i brut, că net – ce iei în mână – e cam la jumate.

Care-i faza cu coșul minim? Am vorbit cu Ștefan Guga, cercetător și directorul Syndex, care, alături de ICCV, au făcut acest calcul. Pe scurt, ordonanța de urgență 217/2000 zice că salariul minim trebuie să se fundamenteze pe acest coș minim de consum pentru un trai decent. Legea exista încă din 2000, dar nu era aplicată. Abia în 2020 a fost modificată și promulgată în acest scop. E însă cu dus și întors, pentru că, deși legea „obligă” statul să-și asume acest obiectiv, nu înseamnă că se indexează automat cu salariul minim. Tot e nevoie de guvern să ia decizia și nu există sancțiuni clare dacă alege să n-o facă. Dar chiar și așa, tot a fost o mare opoziție politică și mediatică.

În plus, „decent” poate spune ceva diferit fiecăruia, dar există metodologii elaborate și acceptate la nivel internațional. „Ce am făcut noi a fost să le aplicăm pentru România”, a subliniat Ștefan. „Pe lângă asta, «costul» final este mai degrabă subestimat, pentru că există cheltuieli de sănătate, de exemplu, pe care nu le poți prevedea.”

Publicitate

Adaugă la asta și că nu e vreun concept inventat pe plaiurile noastre că n-aveam ce face, ci e un mecanism aplicat și-n alte țări, inclusiv în Marea Britanie sub denumirea de living wage.

Nu doar atât, dar presa s-a concentrat foarte mult pe coșul minim al unei persoane singure – acela de vreo 2 700 de lei. Numai că, după cum mi-a explicat Ștefan, în mod normal calculul se face pe o familie de patru persoane. „Asta e metodologia standard, iar coșul pentru o persoană singură se deduce de acolo. Când stabilești salariul minim te gândești la întregul context. Dacă vrei, de exemplu, ca stat să stimulezi creșterea demografică, două persoane cu 2 700 de lei vor avea greutăți în a-și întemeia o familie, pentru că banii nu-s de ajuns.”

Ca idee, o familie cu doi adulți și doi copii avea nevoie de cel puțin 7 200 de lei pe lună, iar asta era în 2021, după cum a arătat-o un raport special al Avocatului Poporului.

Vrei să afli o fază tare? Legea fusese inițial votată într-o formă acceptabilă și trimisă spre promulgare în 2020. Dar președintele a întors legea în Parlament pe motiv că trebuie corectată anexa cu tabelul care detalia ce și cum trebuia calculat și scoase valorile produselor. Pe scurt, trebuiau scoase câteva lucruri din tabelul din lege. Numai că cineva a dat delete de sus până jos unei coloane și a șters astfel și lucruri esențiale pentru calcularea coșului minim de consum pentru un trai decent.

Legea a fost votată în forma asta fără să-și dea nimeni seama. Pare o nimica toată, doar că legea e lege, iar acum INS e în situația absurdă în care nu poate calcula coșul minim din cauza acelui delete dat aiurea. Și, tehnic, au dreptate, pentru că asta le cere legea. Poți să intri și-n filmul că au sabotat în mod intenționat atât de subtil pentru a o face inaplicabilă și, pe deasupra, fără a o contesta direct. E însă destul de greu la noi să desparți incompetența de intenție.

Salariul în România, între angajații care au nevoie de el și angajatorii care ar vrea să nu existe sau să fie cât mai mic

Subiectul lipsei de muncitori apare tot mai des în presă. Pe de o parte, pentru că asta e perioada în care a început să se acutizeze lipsa forței de muncă. Pe de altă parte, contează și cum încadrezi subiectul. Multe din articolele din presă reflectă doar punctul de vedere al patronatelor în care totul e bine, doar românii nu vor să lucreze – mai auzi teza asta și când vine vorba de șantiere. Foarte rar, aproape niciodată, nu e auzită vocea angajaților sau reprezentanților sindicali despre nemulțumirile lor. Eventual e adăugat câte un comentariu despre cum preferă să fie „șomeri” ori „asistați social”.

Adaugă la asta că milioane de români muncesc în alte țări, deci sută la sută leneși nu-s, cum i-ar vrea portretizați diverși cu diverse interese. Trebuie să fii conștient, totuși, că la mijloc e și o luptă de idei.

Publicitate

Ce este salariul? Părerea patronilor e că reprezintă doar o reflexie a muncii prestate și pieței muncii. Doar că piața nu e chiar așa liberă cum s-ar crede, iar puterea de negociere nu e egală, mai ales când ai nevoie de muncă urgent și n-ai de ales decât să accepți ce-ți iese în cale. Nu mai repet că multe din creșterile de salarii s-ar putea face fără ca patronii să rămână fără profitul acela frumușel. De aceea, important e să pui în balanță ce vezi pe Facebook sau la știri.

Nu mereu reflectă realitatea, iar uneori informațiile sunt trunchiate în mod intenționat. Doar nu crezi că reprezentantul unui patronat vine să se plângă doar pentru a-și vărsa nervii? E mult mai ușor când ai opinia publică de partea ta să obții schimbări legislative favorabile ori să frânezi creșterea prea „accelerată” a salariului minim.

De cealaltă parte e susținută ideea că un salariu minim trebuie să asigure un trai decent pentru oricine. E poziția pe care și Comisia Europeană și Parlamentul European o împărtășesc. De aia e în lucru proiectul pentru un salariu minim europea. Nu, nu înseamnă aceeași sumă pentru toți, ci un nivel în funcție de țară. Deocamdată e în dezbatere dacă să fie 50 la sută din salariul mediu național sau 60 la sută din salariul median.

Cert e că problema salariilor și condițiilor de trai nu poate să fie rezolvată peste noapte și nu doar din pix. Dar e clar că nu poți găsi soluția dacă nu identifici problema. Poate ăsta ar fi momentul să vedem că nu în voința sau vrednicia românului de rând stă problema și că nici muncitul pe un salariu precar nu e calea de ales.

Tagged:

opinie, salariu, Joburi

Mai
multe articole similare
Schimbările Codului Fiscal o să-ți dea viața peste cap. Prețul țigărilor e doar începutul
De ce protestul românilor cu benzină plătită în monede e doar caterincă proastă pentru internet
14 pași prin care să profiți de oferte când pleci într-un city break cu salariu de România
Cârciumile de cartier din București unde poți bea bere și cu 5 lei cât încă nu le lovește inflația
Babardeală cu bucluc și-alte momente vesele și triste din vacanța mea în Tenerife
11 locuri de vacanță din România în care să mergi fără să te rupă la buzunar
Cele mai bune filme care te fac să îți pui întrebările alea grele despre viața de cuplu
Lui George Simion îi e scârbă de români, în timp ce-i minte că ține cu ei? O anchetă