Cum e facultatea în Pitești: Iarna aveam doar calorifere, nu și căldură

Ia să vezi ce an universitar frumos s-a făcut. Situația căminelor din București ți-am prezentat-o deja, așa că e cazul să te scot un pic din Capitală și să-ți prezint povestea unui tânăr care a ales să facă facultatea în orașul natal – Pitești, în cazul de față. 

Pitești există, din punct de vedere documentar, încă din 1388. De atunci a fost pe rând sat, târg și reședință temporară pentru voievozi, boieri și dregători. Pe 1 aprilie 1510 ar fi apărut fost menționat prima oară ca oraș. Oricum, înainte ca Ploiești să existe măcar.

În perioada comunistă era cunoscut pentru penitenciarul de reeducare a opozanților politici prin tortură, știut și sub numele „Experimentul Pitești”. Funcționa pe sistemul torționarului, unde victima împărțea aceeași celulă cu cel care o tortura. A fost oprit după aproximativ trei ani și a rămas în istorie drept cel mai brutal demers din țară – dacă nu chiar și din lume.

Într-o notă mai pozitivă, în 1968 a fost inaugurată Uzina de Autoturisme Pitești, mama mașinii Dacia și mândria localității – deși a fost construită în Colibași, actualul oraș Mioveni. Prima autostradă din România a fost cea care leagă Pitești de București, finalizată în 1972 – mă rog, la cum e asfaltul acum ai zice că-și cam arată vârsta. În Piața Primăriei, lângă Muzeul de Artă dezafectat, găsești și o toaletă publică de lux, pusă în funcțiune din 2021. A costat 400 de mii de euro, că atunci când vine vorba de astfel de lucruri nu te uiți la bani.

În afară de orori, mașini și wc-uri, Pitești i-a dat lumii întregi, dar mai ales românilor, pe Smiley și trupa Simplu, Teo Trandafir, mareșalul Ion Antonescu, omul politic Ion C. Brătianu, Cristi Minculescu, Nicu Paleru, Sebastian Papaiani și Randi.

Articolul e însă despre educație și universități. În 1962 a fost înființată prima forma de învățământ superior din Pitești, axată pe specializări pedagogice în științe exacte și sport. Comunismul a încercat și introducerea unor specializări tehnice, reunite sub numele „Institutul de Subingineri”. O perioadă a fost subordonat Institutului Politehnic din București. În 1991 a devenit organizație educațională autonomă, denumită: Universitatea din Pitești.

În 2022, oferă studenților șase facultăți cu specializări din arii diferite: de la științe exacte și drept până la arte și teologie.

Gabriel, 26 de ani, e unul dintre foștii studenți ai Universității din Pitești. A urmat ciclul de licență în cadrul Facultății de Psihologie și un an de masterat. Nu a avut niciun job în domeniu – deocamdată – și spune că nu i-a folosit nimic din ce a învățat în facultate. S-a lovit de manageri care erau încântați de facultatea pe care o terminase și vorbeau cam așa: „A, ai terminat psihologia? Ce bine, manipulezi lumea să cumpere mai mult!” Momentan, lucrează pe partea de retail, vânzări.

S-a născut și încă locuiește în Pitești, unde e și facultatea. Vrea să se mute curând în București pentru alt job mai bine plătit.

VICE: Care-i cel mai popular zvon despre facultate?
Gabriel: Am auzit că e inutilă. Și probabil că așa și e. Spre deosebire de Occident, la noi psihologii sunt văzuți ca niște pierde-vară care nu fac nimic și iau două sute de lei pe ședință. Practic, mentalitatea „De ce să dai atât? Te ascult eu zece ore de banii ăia, oricum te cunosc mai bine.”

Cel mai enervant și mai mișto profesor?
Cea mai enervantă profă era clar cea de Psihologie Militară. Multora le plăcea, mie nu. Avea un stil exigent, dar în sensul rău, nu motivant. Erai obligat să-i cumperi cărțile ca să treci examenul, că doar așa puteai ști răspunsurile. Dacă se întâmpla să nu treci un examen, erai direct catalogat cel mai prost la ora ei și nu te mai băga în seamă deloc.

În schimb, cel mai mișto profesor a fost cel de dezvoltare personală, păcat că materia s-a făcut doar un semestru în primul an. Venea de la București la prima oră a dimineții ca să ne „predea”. De fapt, nu era nimic de predat, ci jocuri interactive prin care ne ajuta să ne cunoaștem, să ne acomodăm unii cu alții și să descoperim mai multe despre noi înșine.

Pentru ce-i cunoscută facultatea?
N-am nicio idee. Poate pentru că e singura facultate de psihologie din Argeș. Între noi, era cunoscută pentru un gang mic, înghesuit între blocuri. Ne strângeam acolo ca să fumăm și să facem caterincă de orice.

De ce ai ales facultatea asta?
Mi-a plăcut psihologia din liceu. Îmi plăcea ideea de a lucra cu oameni, de a înțelege diferite aspecte ale psihicului și de a putea să ajut în viitor.

Ce beneficii ai avut pentru c-ai făcut facultatea în orașul natal
Eram foarte aproape de facultate, dar tot întârziam la ore. Dar da, a fost un avantaj enorm să rămân aici, aveam colegi care veneau și din alte orașe. Cursurile nu erau obligatorii, doar seminarele aveau prezență și tot acolo prezentai și proiectele. Iar profesorii erau conștienți că nu pot ajunge la ore, așa că se găseau soluții, chiar dacă aveai prezență zero pe tot semestrul.

Altfel, n-am avut ocazia să experimentez partea asta de independență în studenție care vine odată cu mutatul într-un oraș nou și poate ăsta-i un dezavantaj.

Ai simțit că ai ales greșit?
Inițial am vrut să intru la București, dar nu am reușit să iau examenul. Așa că a doua variantă a fost aici, la Pitești. Am prieteni care au terminat acolo și mi-au dorit să nu am parte de așa ceva toată viața. Doar din auzite, examenele erau mult mai grele, profesorii mult mai exigenți și prezența obligatorie. Aici, în schimb, totul e chill.

Cea mai utilă și mai inutilă materie?
Hei, aveam psihologia sportului – da, e o materie reală.

Oricum, cea mai utilă a fost dezvoltarea personală din anul întâi. Chiar ne-a ajutat la nivel de colectiv pe tot parcursul anilor.

Ce ai îmbunătăți?
Cred că asta nu ține doar de facultatea asta. Ține de tot învățământul. Modul de predare încă se focusează pe ideea „scrieți mult, tociți și mai mult”. În fiecare an reluăm aceleași noțiuni ca în anii precedenți până ajungem la ceva nou. Adică am făcut Freud și Jung cât pentru toată viața.

Odată, eu și încă un coleg am adus în discuție un articol apărut recent și reacția profesoarei a fost de genul „Noi nu putem să luăm în considerare articolul, că trebuie să respectăm curicula noastră din 1800”.

Altfel, sălile oribile, că nu era căldură. Calorifere da, dar nu porneau ei căldura. Mă rog, aș îmbunătăți și secretariatul, dar, din nou, e o problemă general valabilă.

Cum sunt căminele?
Nu știu exact cum sunt, dar nu cred că prea avantajoase. Aveam colegi care au preferat să facă naveta și să-și ia chirie ulterior decât să stea acolo. Știu, totuși, că sunt mai multe și sunt repartizate în funcție de facultatea la care ești. Unele sunt pe la cea de litere, altele pe la cea de sport și mai sunt câteva într-un cartier, Craiovei.

Ce vedete românești au trecut pe la facultatea respectivă (dacă știi, dacă ai auzit povești)?
Depinde cum iei întrebarea. L-am văzut pe Ernest odată. Filma un episod fix pe strada de lângă facultate. În rest, n-a trecut nimeni și oricum Ernest e suficient.

Ai avut colegi care au venit din alte orașe special pentru facultatea asta?
Da, am avut colegi care veneau chiar din Rucăr. Majoritatea clasei era din afara orașului, de fapt, undeva la peste jumătate dintr-un număr de aproximativ o sută și ceva de studenți.

Ce te-a învățat? Ce-ai fi vrut să te învețe mai mult?
Am rămas dezamăgit de sistemul de predare. În primul an era foarte entuziasmat pentru facultate. Mă gândeam că o să scap de modul ăla învechit de predare, dar a fost la fel. Învățam din aceleași cărți obosite de secol nouășpe, era aceeași reticență la ideile noi și la descoperirile din domeniu. Mai înțelegeam să fie așa la ora de română din liceu, dar când vorbești despre o știință exactă? Tu, ca profesor, de ce n-ai lua în considerare literatura de specialitate recentă? Mai încercam noi să aducem în discuție studii actuale și mereu ne loveam de argumentul „Nu există. Așa zicea Freud, așa e, nu ce zic ăștia.”

Ce ai alege, dacă ai avea opțiunea să alegi din nou?
Probabil o facultate la finalul căreia să poți, într-adevăr, să-ți găsești un job în domeniu. Când am ales-o nu aveam asta în minte, poate doar foarte puțin. Mi-a plăcut și n-am avut mare plan în minte. Am aflat apoi cât de greu e, de fapt, să intri în piața muncii.

La capitolul „Pitești sau nu”, l-aș alege și a doua oară. N-am plătit chirie, prietenii mei au rămas și ei aici și am întâlnit o fată care mi-e iubită de-atunci.

Cum vezi orașul după ce-ai locuit și ai făcut și facultatea acolo?
La fel ca până atunci. Bine, când stai mai mult timp într-un singur loc ajungi să te simți sufocat. Apoi mai e și monotonia, că e, totuși, un oraș mic și resursele se epuizează rapid.

Care e locul tău preferat din oraș?
Cred că Lunca Argeșului. E aproape de ieșirea din oraș, dar nu asta o face specială, că și acolo tună de gălăgie. Dar îmi place pentru ce e: un parc pe malul râului Argeș, cu mulți copaci, mult verde, piste de bicicliști, terenuri de tenis, dog park și un vibe foarte drăguț overall.