Muzică

Am vorbit cu unul dintre tipii care au adus manelele în parcarea festivalului Rockstadt

Se spune că va veni o zi în care rockerii și maneliștii își vor da mâna și vor dansa „Pinguinul”. Nu știu dac-o prind, dar în august 2022 România a fost aproape de acel moment.
manele parcare rockstadt mema parcare boxa romeo fantastik florin salam
Una dintre memele generată de manelele din parcare de la Rockstadt Extreme Fest lângă momentul care a dat naștere zbaterii. Imagini: memă via Manele în Parcareposting / Facebook (stânga) și screenshot via deranjnonSTOP / Reddi

Au trecut niște ani buni de când eram în liceu și amicii mei metaliști (pardon, tovii de tovie) ascultau numai la beție „Portugalia” lui Florin Salam, iar a doua zi nu se mai știa cine a pus-o. Au trecut opt ani de când Romeo Fantastick a stârnit mare controversă cu un concert în Eden.

Acum avem petreceri tematice cu manele, aproape oricine știa că cea mai tare din Carpați este Oțelu’ Galați dinainte ca Delia să scoată coverul și până și mama, care e de modă veche, o știe „p-aia cu toate diamantele”.

Publicitate

E adevărat că încă nu poți cânta ceva cu vibe de manele în fața somităților neamului și să te aștepți la reacții pozitive, cum a fost cazul cu E-AN-NA la Eurovision, dar cumva trăiam cu impresia că încrâncenarea a scăzut din intensitate.

În timp ce la Cluj se întâmpla Untold, la Râșnov se petrecea Rockstadt Extreme Fest. Dincolo de concertele propriu-zise, e posibil să fi auzit ceva despre eventul paralel din parcarea festivalului. E o tradiție mai veche, începută cu ani în urmă din corturile din camping, care a luat amploare de la o ediție la alta. Ca să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat în parcare la REF, am vorbit cu Erich, unul dintre inițiatorii evenimentului. El mi-a povestit ce am ratat. Erich are 23 de ani și și-a petrecut cam jumătate din viață cântând la chitară și activează în IT, ca proaspăt absolvent de facultate.

Cum au ajuns manelele în parcarea festivalului de metal

manele rockstadt mema

Memă de pe grupul Manele în Parcareposting

VICE: De unde a pornit toată treaba cu MPREF?
Erich:
Aproape de când a pornit acest festival, așa-zisul cel mai mare festival de metale din România. Întotdeauna au existat grupuri care au dansat pe o manea, două-trei-douăzeci în parcare. În 2019, s-a strâns mai multă lume și a fost mai organizat și ni s-a părut amuzant să facem un event pe Facebook pentru următorul an – la caterincă, așa cum existau și alte evenimente precum „Aduceți-l pe Salam la Untold”.

Ceea ce nu am bănuit e că acest eveniment a luat amploare și lumea chiar a fost interesată. Faptul că festivalul a fost amânat din cauza pandemiei a alimentat și mai tare dorința oamenilor de petrece, de a se simți bine. 

Publicitate

Așa că am decis să ne adunăm pe bune, am luat o boxă care nu se aude foarte tare nici cu volume booster, așa încât ne auzeam cumva mai tare noi între noi decât muzica. Ne-am adunat vineri, în prima seară de festival, nu a avut nimeni nicio problemă cu noi, am petrecut până la 5.30 dimineața când s-a dus bateria de la boxă și fiecare dintre noi s-a dus liniștit acasă. Sâmbătă, în schimb, când ne-am întâlnit din nou, au avut loc niște conflicte, niște amenințări, niște bătăi – cauze care ne-au împins să oprim totul la scurt timp după ce a început și aia a fost.

manele parcare rockstadt mema otelu

Memă de pe grupul Manele în Parcareposting

De ce crezi că s-a întâmplat asta? Ați primit reacții negative și pe online?
În prima seară au fost ceva reacții negative, dar doar câteva priviri urâte, însă nu au fost persoane care să vină la noi, să încerce să ne oprească sau să ne dea afară. Probabil că nu party-ul în sine i-a deranjat atât de tare. Ce i-a deranjat a fost că unele dintre filmulețele de la party au apărut pe net și s-au simțit indignați, în special cei dintr-o anumită categorie de rockeri, care au crescut într-un alt mediu în care era altă dinamică între ei și ascultătorii de manele.

Atunci, firesc cumva, primul lor impuls a fost de repulsie, „ăștia nu sunt de-ai noștri”. Drept consecință, au venit peste noi - iar ceea ce m-a dezamăgit pe mine a fost că, în loc să discute frumos cu noi, să ne spună punctul lor de vedere, au început să ne lovească cu pumnii și să ne scuipe.

Publicitate

Nu am remarcat însă nicio persoană de vârsta noastră care să aibă vreo problemă cu noi.

manele parcare rockstadt mema

Memă de pe grupul Manele în Parcareposting

Impresia mea, dincolo de acest eveniment, a fost că s-a schimbat puțin dinamica și că avem alte mentalități. Mă raportez la cum erau lucrurile pe vremea mea, acum 15 ani, și la cum v-am văzut pe voi cum vă raportați la manele. Crezi că e valabil pentru generația ta, dar nu li se aplică tuturor?
Nu știu care erau consecințele pe vremea lor dacă mărturiseai ceva de genul. Noi nu considerăm că e ceva de ascuns în a asculta manele, pentru că mi se pare mai normal să-ți asumi o chestie decât să stai să mușamalizezi, mai ales când noi ne-am adunat de bună voie, nesiliți de nimeni. Scopul a fost să se simtă toată lumea bine, doar asta contează – ne asumăm, într-adevăr, că am vrut să ne simțim bine și ne-am întâlnit cu acest scop. 

Eu unul îmbin aceste două genuri și cânt melodii din ambele de foarte mulți ani. Pentru alții e o chestie mai nouă, la care se adaptează, și există și o a treia categorie, care refuză această schimbare. Din nou, este decizia lor și o accept atâta vreme cât nu ne afectează pe noi și nu vin peste noi să ne spună ce să facem.

Tu ești tare conciliator, însă eu vreau să te întreb despre gatekeeping – cum resimțiți voi asta? Mă gândesc și la ideea că, odată ce ai sărit de partea „greșită” a gardului, nu mai ai ce căuta pe partea sa „corectă”.
Încep prin a spune că sunt multe persoane din grupul nostru care au făcut foarte multe pentru scena metal din România, de la voluntariat la festivaluri la contribuții financiare (merchandise, concerte de trupe mici, underground). De curând, câțiva dintre acești rockeri mai vârstnici susțin că orice efort am fi depus noi a fost invalidat din cauza petrecerii din parcare. Dincolo de faptul că nu le-a plăcut lor party-ul cu manele, noi chiar am contribuit la scena metal, pe când cei care au făcut toate aceste comentarii negative la adresa noastră nu au fost decât la concertele trupelor mari la care merge toată lumea. Cine a susținut mai puternic scena din acest punct de vedere? Eu zic că noi.

Publicitate
manele parcare rockstadt mema gratar

Memă de pe grupul Manele în Parcareposting

Ce mi s-a părut incalificabil e violența la adresa voastră – atât cea fizică, cât și reacțiile din online, care curpindeau și eterna idee că ne ducem naibii ca nație dacă tineretul face așa ceva.
Întâi, legat de violența fizică, nu ni s-a părut deloc normal să mergem a doua zi la festival cu teama că vom fi prinși și trași la răspundere pentru „crimele” pe care le-am comis la adresa comunității, ca să nu vorbesc de alte violențe care au fost exercitate de anumite persoane mai în vârstă asupra unor copii, până la urmă. Vorbim despre pumni încasați, inclusiv de către copii, minori. Nu intru în detalii, s-a dus, eu personal am trecut peste. Reacțiile astea ne-au reconfirmat nouă și au arătat lumii cine sunt cu adevărat acei „metaliști adevărați”.

Indiferent ce au făcut acei copii, dacă tu ești o persoană matură, nu recurgi la astfel de comportamente primitive, căci ar trebui, teoretic, să fii mai presus de așa ceva. Apoi, legat de ideea că s-au dus intelectualii de râpă: dintre cei care au fost în parcare, majoritatea au terminat liceul, au bacul luat, au facultăți, lucrează în domenii bine văzute – aici menționez că eu nu judec o persoană în funcție de ocupația pe care o are, poți să muncești oriunde atât timp cât îți faci treaba onest, dar, ca idee, nu cred că noi ca indivizi suntem o reprezentare a inculturii sau a involuției nației.

Publicitate

Cei care ne-au criticat nu știu sau nu vor să vadă aceste lucruri și ne-au pus într-o bulă pe care o definesc în funcție de principiul pe care îl cred fundamental, anume asculți manele, ești incult; nu asculți, ești cult; asculți rock, ești cel mai cult om, ești mare intelectual, ceea ce nu-i deloc adevărat.

De exemplu, subgenul metalcore este mereu bullied de restul și considerat fake metal, e o întreagă poveste aici și, da, este ceva în interiorul comunității metal.

Din fericire, tu și cei din jurul tău aveți idei mai sănătoase legate de felul în care muzica pe care o asculți te definește. Crezi că e ceva general valabil pentru generația ta?
Noi am avut clipul de vineri seară postat pe două rețele: Facebook, unde tind să fie persoane mai în vârstă, și TikTok, unde tind să fie mai mulți tineri. Pe Facebook am văzut mult mai multe comentarii negative, iar pe TikTok mult mai multe reacții pozitive. De aici trag concluzia că persoanele tinere sunt mai deschise, mai înțelegătoare și că prind și elementul de satiră mai bine, care e un factor de luat în seamă.

Când vorbești de satiră, te referi la ideea generală de a face lucruri în mod ironic sau de a antagoniza încrâncenarea?
În general, de a nu te lua în serios, de a nu sta crispat pe o chestie, de a fi capabil să te distrezi la o caterincă, la o maneluță, fără să te gândești că „vai, mesajul, incultura!”. Să zici „fuck this, mă distrez, dansez, cânt, nu mă interesează!”

Publicitate
manele parcare rockstadt mema average

Tu cum te raportezi la faptul că respectivul clip a ajuns să aibă atâtea vizionări și că a fost share-uit chiar și de către Romeo Fantastick?
Romeo Fantastick este mereu un om aproape de fanbase-ul lui și răspunde la mesaje, dă repost la story-uri. Acum că nouă ne-a dat repost în feed e mai mult decât ce face de obicei. Noi oricum l-am apreciat mereu că e aproape de noi, știe despre event, i-au fost trimise fotografii și clipuri.

După ce s-a popularizat clipul și au apărut reacțiile negative, tu ai postat ca răspuns un clip cu interacțiunea dintre Florin Salam și un rocker la unul dintre concertele sale.
Vreau să menționez că Florin Salam nu e singurul manelist care a reacționat pozitiv la metaliști, pe lângă Romeo despre care am vorbit mai devreme. Şi Tzancă Uraganu a primit bine un rocker și a trimis mesaje de pace în timpul concertului. Acum, cred că diferă de la individ la individ. Sigur există și persoane în comunitatea de maneliști care ar refuza orice interacțiune cu rockerii și ar avea o atitudine repulsivă față de ei. Totuși, bazându-mă pe reacțiile observate în ambele tabere, tind să cred că unii dintre rockeri ar avea de învățat de la maneliști. 

Poate ar trebui să ia lecții și de la idolii lor. S-a întâmplat de mai multe ori ca artiști consacrați să-și confrunte fanii elitiști: mă gândesc aici și la reacția Metallica după ce „Master of Puppets” a apărut în ultimul sezon din Stranger Things și unii fani s-au simțit lezați că există ascultători noi care așa au aflat de trupă.
Mi se pare că unii dintre cei mai vârstnici încearcă să uite sau au uitat că au fost și ei cândva tineri, că au avut gărgăunii tipici de tinerețe în cap, că au avut și ei crize identitate și testări când vine vorba de muzică și își varsă toată frustrarea pe noua generație care chiar nu le-a făcut nimic și care încearcă, la rândul său, să-și găsească locul și să se distreze.

Publicitate

Cum vezi viitorul manifestărilor tip Manele în Parcare la REF?
Cred că o să ajute puțin ca lumea să nu mai stea așa de crispată. Probabil că existau oameni care stăteau cu frica de a se distra cum vor și poate așa o să se simtă inspirați. Apoi, posibil că vor exista persoane care să se simtă chiar mai inhibate, dat fiind tot „măcelul” internautic care a avut loc, cu comentarii negative, dar și persoane cărora nu o să le pese. Dar sigur peste zece ani cineva va ține minte acest eveniment și va povesti, la un păhărel, cu zâmbetul pe buze, cum a fost să asculți manele în parcare.

manele parcare rockstadt mema famous

Memă de pe grupul Manele în Parcareposting

Noi, ca să atenuăm din tensiunea creată, facem meme – pe Manele în Parcareposting, glumițe, clipuri, încercăm să-i dăm un ton comic, în primul rând pentru noi, să putem râdem de întreaga situație, căci despre a râde și a te simți bine a fost vorba de la început.

manele parcare rockstadt mema romeo fantastik

Memă de pe grupul Manele în Parcareposting

Când în istoria ta personală a interacțiunii cu muzica au apărut manelele și cum ai perceput treaba asta?
La început de tot. La vreo șase luni după ce m-am apucat de chitară, învățasem melodiile metal de bază și am început să învăț melodii în genuri diverse, pop sau folk. Şi am zis să învăț, ca exercițiu auto-impus, și o manea pe care să o cânt după ureche, fără să mă folosesc de tabulaturi scrise de alții. Așa am învățat prima mea manea rock, „Băutură și manele”.

Pot spune însă că nu am înțeles niciodată de ce a fost nevoie să împărțim totul în două, când putem avea un teren de mijloc. Dacă vorbim de un spectru ipotetic, care are într-un capăt metalele și în celălalt manelele, ar trebui să accepte măcar zona de mijloc unde lumea nu se ia atât de tare în serios, poate să accepte și una, și alta, și se poate distra pe oricare gen muzical, în funcție de context. În cel de festival ai, bineînțeles, metale live. Apoi, la un party, la o paranghelie, ai distracție pe muzică de petrecere, nu numai manele. Nu am înțeles niciodată de ce totul trebuie să fie alb-negru.

Dă-mi cinci melodii cu care să recreez atmosfera de MPREF la mine acasă.
Deși au fost multe care au făcut senzație, așa ar arăta un top al meu: Romeo Fantastick cu „Pinguinul”, Florin Mitroi cu „Drobeta, Drobeta”, Costel Biju și „Nebunia din Mamaia”, Florin Salam cu „Zâna zânelor” și neapărat maneaua Oțelului Galați.

Discuția a fost editată pentru claritate.