Am testat berile artizanale românești să văd dacă-s mai mult decât un moft
Autorul înainte să înceapă să testeze tot ce-are mai bun industria alternativă de bere. Fotografii de Alex Huțu.

FYI.

This story is over 5 years old.

bere

Am testat berile artizanale românești să văd dacă-s mai mult decât un moft

Acesta este un ghid perfect al celui mai mare connoisseur român în ale berii. Orice altă judecată este greșită.

Ghidul ăsta a început la Timișoara Craft Beer Festival. Berarii din toată țara au fost invitați să-și etaleze ce aveau mai bun, dar și activitățile conexe au fost ofertante, cu două scene muzicale și chiar un atelier în care whiskey-ul se întâlnea cu băutura preferată a românilor.

Evenimentul ăsta gratuit cu artizani ai fabricării a fost organizat de microberăria Bereta pe de o parte, și pe de alta de Bibliotheka, unul dintre locurile preferate ale degustătorilor. Au fost prezente și berării mai cunoscute, precum Zăganu, Hop Hooligans, Nemțeana sau Clinica de Bere (ăia care fac Terapia), dar le-am căutat pe cele mai noi sau mai puțin cunoscute.

Publicitate

Clar nu m-am dus acolo în două zile diferite să beau pe banii firmei. În calitate de cavaler decorat cu Steaua Spumoasă a României, nu puteam rata un astfel de eveniment, pentru a-ți împărtăși un grăunte de orz din vasta mea experiență în domeniu.

Atenție, repet: opiniile din acest articol sunt 101% avizate și ar trebui luate ca un ghid absolut, ba nu, o Biblie a degustării, înainte de a desface orice capac. Altfel, ți se răsuflă la deschidere. Garantez. Hai, noroc!

Harvester (Sălaj)

Cidru de mere = 10 lei / halbă 400 ml

Desigur, încep cu un cidru. Inspectez un pic cidrul de pere, dar merg pe clasic. În timp ce-mi toarnă zeama alcoolică de mere în halbă, băiatul îmi spune că Harvester fac cidru artizanal din 2016. Merele le iau de oriunde, inclusiv din Austria sau Polonia.

Efervescența este numa’ bună, în concordanță cu vremea. Un pic mai înțepătoare și ar fi fost prea răcoritor pentru o zi înnorată. Gustul aș putea zice că avea o atingere moale, de zici că te ștergi cu Zewa cu miros de mere. OK, exagerez. Dar ideea e că se simte foarte ușor în gură, nu te agresează. Aftertaste-ul e neutru. Pe o scară de la galbene seci la Ionatane, îi acord patru mere suculente și-un cotor.

One Beer Later (Buzău)

„Einstein is Wrong” (amber ale) = 10 lei / sticlă 330 ml

„Wooow” (stout) = 14 lei / sticlă 330 ml

Am poposit mai apoi la băieții ăștia din județul unde se cotesc Carpații. Ionuț e de-acolo, iar colegul François s-a mutat de niște ani buni. Împreună, au început fabricarea berii de șapte ani, pentru grupul lor de prieteni. Așa că au zis s-o ofere și lumii largi de anul ăsta, din ianuarie. Îmi zice că berile lor se găsesc deja în Auchan, iar în curând și-n Kaufland.

Publicitate

„Einstein is Wrong” e o amber ale cremoasă, cu un aftertaste destul de amar. M-a luat prin surprindere. Pare bunicică, dar aș fi băut-o în altă zi. În schimb, „Wooow” adică stout-ul, e chiar fain. Are o amăreală care se potrivește la fix cu „Music Sounds Better With You”, care tocmai vine dinspre scena principală. Cafeniu la ochi, cu spumă albă peste. Curat murdar, bucurie în pahar! Șase nuanțe de gri din șapte, către negru.

Carol Beer (B-IF)

Weizen = 12 lei / sticlă 500 ml

Carol Beer există de un an și ceva, de când și-au făcut fabrica în București. Atunci s-au și lansat pe piață. Au cinci sortimente și vând în 12 județe. Denumirea și simbolurile reprezintă „un rege al naturii”, îmi spune Igor.

Mi-a recomandat weizen (nefiltrată, adică), așa că mi-am luat o sticlă. Gustul e cumva porumbos-dulceag. Prea similar cu mămăliga pentru papilele mele. Culoare intens gălbuie, aproape portocalie. Produs mediocru, pentru unul dintre regii naturii.

Amistad (B-IF)

„Juicy Chocolate” (brown IPA) = 12 lei / halbă 400 ml

„Patriot Ale” (ale) = 12 lei / halbă 400 ml

„Berea trebuie băută cu prietenii”, îmi zice unul dintre deținători, care vorbește despre Amistad, deși știu că te gândeai vag la motto-ul Bergenbier. Asta pentru că Amistad înseamnă prietenie în spaniolă, dar dacă nu te mai uiți la telenovele de la Marimar încoace, nu mai ai de unde să știi. Au început să producă în mai 2017. Până atunci, trei-patru ani au făcut doar home brewing.

Publicitate

Am gustat un „Juicy Chocolate” la insistențele sale. Are gust de cafea arabica, adică un pic amară, dar mai ales acrișoară. Se disting ceva fructe de mare în aftertaste. Culoare negru gălbuie, dar părea stătută. „Patriot Ale” era în schimb o ale („bere englezească”) bună, destul de apreciată și de băutorii de ale din grupul meu de prieteni. Se simțeau destul de tare bacteriile de fermentare, așa că îi acord trei cuburi și jumătate de drojdie din cinci.

1717 (Sibiu)

Red ale / Weissbier = 10 lei / halbă 300 ml

Cu siguranță unul dintre cele mai apreciate nume de la festival. Apropo, denumirea lor vine de la prima berărie din Sibiu. Brandul ăsta, însă, a fost pornit de patru prieteni, după care și-au convins și familiile să intre în afacere. Unul dintre ei a studiat procesul ăsta în Germania.

Weiss-ul are un gust floral, de soc. Are o identitate aproape definită, dar mai trebuie lucrat la ea, că direcția e bună. Pe o scară de la Figurant Numărul 14 la James Bond, în oglindă se vede drept Edward Scissorhands.

Red Ale e un amber ale. Adică o culoare de cupru închis și o spumă ca laptele de la suprafața cappuccino-ului. Gust floral intens, datorită celor cinci tipuri de hamei. Aș zice că cel puțin patru din cele cinci tipuri nu le voi uita prea curând.

Cosmopolit („Bere à la Cluj”)

„Ursa mare” (bitter beer) = 13 lei / halbă 400 ml

Feri e unul dintre deținătorii afacerii. Îmi zice că sunt din 2018 pe piață, când au început cu „Faza Lunii” (adică o pale ale). Porter a fost premiat în SUA. Din păcate, s-a dat la festival ca berea rece, așa că că mi-am luat o bitter ale la halbă „Ursa mare”.

Publicitate

Textura lichidului e uleioasă, dar la modul pozitiv. Pare o bere care cere o friptură bună. Pe o scară de la varză-varză la varză à la Cluj, îi acord rețeta bunicii de carne tocată. Aș mai degusta-o iar într-un birt, dar n-o să te mint, tare curios sunt și de porter-ul ăla!

Bereta (Timișoara)

„‘Ai pi ei” / „Random” / „Juicebag” (IPA) = 12 lei / sticlă 330 ml

Bereta e una dintre cele mai cunoscute berării mici din România. Au început cu brewing în 2014. Doi ani mai târziu s-au lansat public, iar Universitatea de Bere a numit „Juicebag” după numai câteva luni berea anului. „După faza asta, ne-am simțit cocky, îți dai seama”, îmi zice Adi de la Bereta, la un apel telefonic. „Am primit diplome și le-am afișat în Viniloteca (magazinul de discuri al tatălui său, sediul de facto al Beretei - n.r.), iar lumea trecea și se impresiona”.

Despre festival, îmi spune că e mulțumit de cum a ieșit, având în vedere că a fost organizat efectiv într-o lună, deși ideea inițială o aveau încă din iarnă.

OK, acum să trecem la degustare. „‘Ai pi ei” e o IPA de culoare de miere polifloră. Miros predominant de soc. Atac amărui, aproape biliar de alcool. Cu toate acestea „conține gluten - ai grijă, nu e de joacă!”, te avertizează berea. N-aș spune că e preferata mea, chiar dacă e OK ca produs.

„Juicebag” e tot un IPA și e mai înțepător decât „Browny” de la Cazino, chiar dacă au nasul asemănător. Ca gust, e citric, aproape lime. O explozie multicoloră în gură, de zici că tocmai ai ajuns la Pride. Hameiul e super evident. Îmi amintește de berea pe care am încercat s-o fac în Danemarca. Adică mie mi-a ieșit o supă cremă de malț și hamei - bună la gust, dar aproape că trebuia s-o mesteci - în timp ce oamenii ăștia fac bere. „Random” îi calcă bine pe urme, și s-ar putea să fie tânăra speranță a gamei lor pe anul ăsta.

Publicitate

Csíki Sör (Harghita)

Lager = 7 lei / halbă 400 ml

În 2017, The New York Times a făcut cunoscută povestea celor de la Csíki Sör lumii întregi. Aceștia s-au luat în gură cu Heineken, care producea Ciuc, și a fost nevoie de intervenția guvernului maghiar ca să se calmeze spiritele.

Prima dată am gustat Csíki într-un pub de rockeri din oraș. Țin minte că nu mi-a plăcut, că era acră ca soacra aia din bancurile penibile. De data asta, mi s-a părut că are gust mult mai bun. Poate și din cauză că mi-a fost făcută cinste de la un prieten ungur care era în oraș. Oricum, gratulálok Csíki, faci o bere OK ca raport preț/calitate.

Bere Cazino (Constanța)

„Browny” (hefeweiss dunkel) = 10 lei / sticlă 330 ml

O altă surpriză plăcută a fost produsul constănțenilor ăstora. În 2016, a ieșit prima bere pe poarta fabricii. Se face în Sibioara, Constanța. Au și IPL (India Pale Lager), și se laudă că-s singurii din România care produc India Pale cu drojdie pentru lager, în loc de ale. „Tatăl meu era director la Heineken, și toate instalațiile din fabrică le-a făcut el. Și-a jurat că trebuie să facă bere naturală, ca să-și spele păcatele”, mi-a zis Marius.

„Browny” se distinge prin malțul copt, nu prăjit, pentru culoare. Are gust acrișor lejer, de tei, dar și fructos-amărui, iar culoarea e chihlimbar bronzat la lumina neonului. Se lăsase seara. Are clar nasul mai puțin fructos decât weissbier de la 1717, dar e un lager la fel de bun. Dacă ar fi să-i dau o notă, ar fi vreo patru cireșe sălbatice pe același ciorchine.

Când am ajuns acasă, de dragul experimentului, am băut și niște beri din comerț. Parcă nu a fost o experiență așa plăcută. Cred că are de-a face și cu festivalul la care tocmai am participat. Se pare că după ce te dai pe craft, n-ai loc pentru alte beri în raft.

Citește mai multe despre bere:
[Am încercat beri artizanale românești ca să văd de ce prind la hipsteri și la mofturoși

](https://www.vice.com/ro/article/bjxk73/am-incercat-beri-artizanale-romanesti)[Starbucks a inventat o băutură care combină cafeaua cu berea - sfârșitul lumii așa cum o știm

](https://www.vice.com/ro/article/bmzy94/cafea-cu-bere-la-starbucks)Americanii ăștia își fac alcool acasă fix cum se face țuica în România