Românii care au cel mai mult nevoie de ajutorul tău în criza asta, pentru că statul i-a uitat

O văd din nou pe mama foindu-se prin casă. Lumina din ochii ei care-mi încălzea sufletul în mai toate diminețile se transformase într-o umbră hâdă care-i mușca din suflet. „Ce ai, mămică?”, zic eu, agățându-mă de brațul ei. „Nimic, puiul meu, nu-ți face tu griji că o scoatem noi la capăt…”. În dimineața aia, mâncarea fusese destul de puțină și ei, părinții noștri, au motivat lipsa la micul dejun printr-o stare de rău care-i cuprinsese pe amândoi.

În cazul nostru, nu erau multe astfel de zile, însă uneori se întâmpla ca lipsurile să fie suficient de mari, încât să nu fie mâncare pentru toți șase. Ai mei au muncit cinstit toată viața lor și nu de puține ori salariile lor, de femeie de serviciu și de muncitor docher, erau insuficiente pentru a ne asigura un trai decent. Lipsurile apăreau mai ales când în luna respectivă parte din bani se duceau pe tratamentele medicale necesare unuia dintre noi sau când o situație neprevăzută, de genul înmormântare sau nu știu ce necaz, îi obliga să cheltuie puținul lor în acea direcție. În jurul nostru, însă, erau suficienți oameni care se luptau zilnic să supraviețuiască. Pentru ei, cel mai rău era în lunile de iarnă, când pe lângă lipsa de mâncare mai trebuia să îndure și frigul. Copiii din aceste case aveau nevoie de îngrijire medicală și de mult prea multe ori, din cauza lipsei de bani necesare îngrijirii, ajungeau să dezvolte boli destul de grave.

Biserica Ortodoxă din cartier, prin cei doi preoți parohi ai copilăriei mele (părintele Adrian și părintele Ionașcu de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Galați), împărțea lemne și alimente ori de câte ori auzeau de vreun caz care era în mare nevoie. Vecinii mei, niciunul dintre ei foarte bogat, își îndreptau atenția către cei în nevoie și în mai toate duminicile aceștia primeau un pic din solidaritatea cartierului. Printre cei care împărțeau puținul lor cu alții aflați în nevoie mai mare erau și părinții mei.

Noi, copiii, eram îndemnați să ne jucăm unii cu alții și să mergem la școală împreună. Nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre părinți să interzică vreunui copil din cartier să se joace cu un altul pentru că era sărac, rom sau știu eu ce, ba chiar din contra, toți eram bineveniți în curțile celorlalți să ne jucăm și să mâncăm împreună. Peste ani, parte din copiii aceia au reușit să răzbească, mai toți ducând o viață mult mai bună decât cea a părinților lor. Și mai toți am rămas prieteni. În cartierul meu niciodată nu a fost vreo tensiune sau scandal și vecinii continuă și acum să-și zâmbească și să se ajute unul pe altul.

Pandemia COVID-19 a găsit autoritățile publice din România nepregătite să facă față unei crize sociale de anvergură. Atenția decidenților s-a îndreptat cu prioritate către sectorul sanitar, către angajatori și mediul de afaceri, către investiții legate de echipamentele pentru spitale etc.. Acompanierea socială a diferitelor categorii de persoane extrem de vulnerabile nu a figurat pe lista imediată de priorități a guvernului și acest lucru nu poate genera nimic bun pentru întreaga societate.

La peste două luni după declararea stării de urgență putem observa în teren anvergura problemelor cu care se confruntă persoanele cu venituri insuficiente, care este foarte mare, foarte mulți dintre oamenii care locuiesc în comunitățile în care noi lucrăm zbătându-se în sărăcie extremă și aflându-se în risc de înfometare. În plus, măsurile de distanțare socială, atât de necesare pentru prevenirea infecțiilor, dar neînsoțite de măsuri de sprijin sau de evaluare a nevoilor, au crescut și vor crește și mai mult riscul de marginalizare și de sărăcie.

Mii de oameni care munceau și aveau grijă de familia lor fără a cere vreodată sprijinul nimănui, activând într-o zonă semi-legală (lăutari, meșteșugari, zilieri etc.) s-au trezit într-o situație de vulnerabilitate extremă. Administrația publică locală de la nivelul județelor, orașelor sau comunelor, responsabilă de măsuri active de asistență/acompaniere socială în aceste situații în conformitate cu actele normative în vigoare, nu are nici resurse și nici cunoștințe pentru a pune în practică măsuri rapide de sprijin al populației la risc, astfel încât aceasta să nu devină veșnic asistată social.

Persoanele cele mai afectate de criză sunt cele care au intrat în perioada de urgență cu venituri limitate, cu datorii, sau cele care se bazau pe venituri din munca nedeclarată și care, din cauza restricțiilor de circulație, nu mai pot să asigure familiilor lor niciun câștig zilnic.

În ultimele săptămâni, cu sprijinul unor prieteni și ca urmare a donațiilor financiare primite de la oamenii simpli care au înțeles nevoia de solidaritate, am reușit să sprijinim cu alimente și produse de igienă peste două sute de familii care erau într-o situație disperată: de la familii cu zece copii care sufereau de foame, pentru simplu motiv că ai lor părinți nu și-au mai găsit de lucru sau au fost trimiși în șomaj tehnic, până la bătrâni singuri care au fost ignorați de toți și pentru care marele pericol imediat nu era virusul, ci lipsa de alimente necesare supraviețuirii.

Săptămânile viitoare vom ajunge la alte 57 de familii (206 persoane) de undeva dintr-un sat din județul Botoșani, care, odată cu această criză, au devenit și mai vulnerabile decât erau. Alte patru sute de familii (peste două mii de persoane) sunt pe lista noastră de așteptare și au nevoie de solidaritatea noastră, a tuturor.

Cele mai afectate familii sunt cele cu mulți copii, cele în care capii de familie muncesc ca zilieri sau fără documente legale, cele care trăiesc în zonele marginalizate din mediul rural, ori din cartierele sărace din orașe, precum și populația de vârsta a treia care nu are familie de sprijin.

Apreciez că în următorul an, în absența unei intervenții ghidate precis spre aceste grupuri implementate profesionist și monitorizate foarte atent în teritoriu, un număr de cel puțin patru milioane de persoane vor fi afectate de foamete, risc sanitar/medical și șomaj pe termen lung.

Rata deprivării materiale severe în România era de 16,8% în luna mai 2019 (aproximativ trei milioane persoane), iar sărăcia copiilor era de 32% în noiembrie 2019. Peste 150 de mii de copii se duceau la culcare flămânzi în 2019, iar după criza curentă este de așteptat ca numărul acestora să crească substanțial. 26% dintre persoanele vârstnice de peste 65 ani locuiau singure în 2017 (aproximativ 880 de mii de persoane). Unul din cinci vârstnici peste 65 ani (aproximativ 680 de mii de persoane) și unul din patru vârstnici peste 75 ani se aflau în situație de deprivare materială severă la finalul anului 2017.

Mai mult ca oricând, poate, acum este nevoie ca solidaritatea să ia locul dihoniei cu care parte din politicienii României ne-au tot hrănit în ultimii ani. Să încercăm să construim un loc în care binele celui de lângă noi e și binele nostru. Este nevoie să învățăm din greșelile noastre și să înțelegem că țara asta va arăta așa cum ne dorim noi să arate și că avem datoria să încercăm să lăsam copiilor noștri o țară mai bună în care fiecare să se simtă parte a unei Românii Solidare.

Dacă vrei să donezi pentru familiile la care ajunge Fundația „Agenția Împreună”, o poți face în contul bancar: RO32 BACX 0000 0030 0177 9007 – LEI sau RO36 BACX 0000 0030 0177 9032 - EURO.