Babardeală cu bucluc și-alte momente vesele și triste din vacanța mea în Tenerife

Asociam Tenerife cu tot felul de chestii cam kitsch, dar ce nu știam este că insulele Canare devin, mai ales iarna, un hotspot pentru compatrioții noștri, nomazi digitali și nu numai.

De câțiva ani m-am lăsat de diverse vicii, așa că îmi rămân ceva bani de vacanțe. Nu îmi trebuie musai locații exotice, trasee alternative, țări mai puțin umblate. Cel puțin nu înainte să văd și eu, ca tot omul, Roma, Paris, Istanbul etc. Bifez țări, orașe, centre istorice, muzee, parcuri, tururi cu bus sau barcă, obiective turistice. În răgazuri mă mai scap la un joint sau o întâlnire prin Grindr. Fac mii de poze cu telefonul. Zbor cu low cost, cu escale lungi dacă e nevoie. Stau la prieteni și rude, în airbnburi, în dormitoare comune de hostel, la cort, oriunde e nevoie. Fiecare călătorie, cu toate rateurile, escapadele, zgârceniile și snobismele ei, reușește încă să fie memorabilă. Ca să zic așa, am fost tânăr și neliniștit, am rămas neliniștit.

Publicitate

Pe când eu treceam de la două cârje la una și reîncepeam să ies prin oraș, prin octombrie 2020, prietenii mei Triță cu partenera lui Ruxi și Matei, zis Pacioc, sponsorul nostru principal, cu gagică-sa Daria Eliza făceau planuri să fugă de iarnă și de pandemie în Tenerife. M-au întrebat dacă le-aș face o vizită la un moment dat și n-am văzut niciun motiv să zic nu, mai ales că aveam cazarea asigurată. Sigur, după boala îndelungată, încă mergeam cu dificultate, rămâneam fără respirație și trebuia să mă odihnesc la fiecare o sută de metri, dar cu atât mai mult îmi revenise cheful de viață.

O sută de euro aruncați pentru cinci minute într-un Bruxelles pustiu

Ocazia s-a invit cu prilejul revelionului 2021. Pentru că am cumpărat biletul cam târziu și eram pus pe economie am luat unul cu escală în Bruxelles. Aveam aproape cinci ore între zboruri, așa că ce mi-am zis: de ce să stau ca prostul în aeroport? Sigur mă descurc să vizitez puțin orașul și să nu pierd zborul de legătură. Dacă m-aș fi obosit să verific, aș fi văzut că aeroportul Charleroi e la vreo 60 de kilometri de Bruxelles. Pe deasupra, am ratat la mustață autobuzul direct, iar următorul venea peste două ore. În loc să mă resemnez și să rămân la aeroport, am luat rapid un bus până în Charleroi, de unde aș fi avut un tren, dar asta însemna că ajungeam după încă o oră jumate în Bruxelles. Prin urmare am negociat cu o taximetristă care, pentru o sută de euro, m-a dus în vreo trei sferturi de oră pe autostradă și m-a lăsat în centru. Unde era cam frig și urât și totul era închis din cauza pandemiei, mai ales tururile cu busul la care visam eu.

Oricum, am avut timp fix cât să dau o cafea peste cap și să înfulec o gofră undeva pe lângă Gara Centrală, după care, fără să fi văzut nimic din oraș, am șontâcăit cu cârja și cu rucsăcelul regulamentar de zbor low cost în spate, burdușit până la refuz, către autobuzul care mă ducea înapoi la aeroport. Parcă niciodată nu am prins un zbor mai aglomerat, cu locuri mai înghesuite, iar suta de euro cheltuită aiurea pe taxi îmi stătea pe conștiință, și pe deasupra glezna beteagă inflamată dureros îmi exploda în gleznieră, așa că m-am chinuit să mi-o scot pe sub scaun și n-am mai pus încălțarea înapoi până la destinație.

Publicitate

La coborâre însă, o briză caldă și sărată bătea printre șirurile de palmieri înalți, așa că mi-a revenit dispoziția de vacanță. Asociam Tenerife cu tot felul de chestii cam kitsch, dar ce nu știam e că insulele Canare devin, mai ales iarna, un hotspot pentru compatrioții noștri, nomazi digitali și nu numai. Probabil la asta contribuie temperaturile în jur de douăzeci de grade pe tot timpul anului și un peisaj variat, de la exotic la deșertic, apartenența la UE, ca parte a Spaniei, și, nu în ultimul rând, abundența de tapas, care în Canare nu se referă atât la antreurile de la restaurant, cât la cox și alte prafuri. Așa se face că pe acolo m-am întâlnit cu alți cunoscuți, printre care un activist de mediu și animator cultural, un fotograf vechi colaborator la VICE, o universitară feministă și alții.

Mi-am început vacanța în Tenerife ca un turist veritabil

Oameni finuți, Triță și Ruxi s-au oferit să mă ia de la aeroport, să nu mă chinui cu busul, mai ales că ei tocmai se mutaseră în capitală, în nord, iar eu aterizasem în sud. 

Triță e un hipiot molatic, subțire, mai pletos și mai bărbos la momentul ăla decât am fost eu vreodată, fost coleg mai tânăr la Filosofie, fost libertarian în prima tinerețe și pothead amator de astrologie și tarot, care se întreține din tranzacții cu criptomonede și pe care în douăzeci de ani nu cred că l-am văzut vreodată nervos sau indispus.

Ruxi, cu care era combinat de vreo patru ani, e o tipă la vreo două’șapte, înaltă, prietenoasă și dezinhibată, care a făcut spaniolă la Limbi Străine, în paralel cu diverse giguri ca model sau promoteriță.

După mai multe nopți de distracție și haos sau ei știu din ce motiv, Triță și Ruxi au rămas fără benzină pe autostradă, la vreo zece kilometri de aeroport. M-au sunat să mă anunțe că au făcut pana prostului, dar nu reușeau să dea de firma de închirieri. Era sâmbătă după-amiază. Mi se părea absurd să iau un taxi, în timp ce ei erau blocați atât de aproape, așa că m-am dus până la biroul din aeroport al firmei și am anunțat problema. Le-a dus altă mașină, apoi au venit să mă ia și, în drum spre Santa Cruz de Tenerife, m-au pus la curent cu mersul lucrurilor pe acolo.

Spre norocul meu, mai mulți din grupul extins închiriaseră mașini, așa că nu am stat tot timpul în Santa Cruz, ci m-am plimbat prin rezervațiile naturale Teide și Anaga, prin orașele cochete cu nume precum San Cristóbal de La Laguna, Puerto de la Cruz și Buenavista del Norte, pe plaje mai turistice – cu nisip auriu adus din apropiata Sahară de Vest – sau mai sălbatice – cu nisip negru vulcanic – și așa mai departe.

Publicitate

Ce e fascinant în Tenerife, de altfel destul de tipic pentru relieful de insulă vulcanică, sunt trecerile spectaculoase de la sud la nord, de la zonele de pe coastă la interiorul insulei și de la nivelul mării la înălțimea munților – „totul în mai puțin de o oră de condus”, după cum sună sloganul turistic. La aeroportul Tenerife Sud și apoi, spre autostradă, te întâmpină palmieri și omniprezentele tufișuri înflorate, mai mult sau mai puțin sălbatice, pentru ca apoi peisajul să devină auster, aproape deșertic, cu pante negre abrupte și coline bolovănoase golașe, punctate doar ici-colo de cactuși, scaieți și aceleași tufe cu flori roșii sau violet.

Spre interiorul insulei, din orice parte ai veni, dai de văi spectaculoase străjuite de masivi muntoși sălbatici și colțoși, acoperiți de o cuvertură deasă de ierburi și boschete joase, printre care răsare câte un arbore dragon solitar cu aspect extraterestru. Vegetația devine apoi din ce în ce mai bogată, până ce ajungi să te strecori fie prin tunelurile din pădurea tropicală, magică – numită Bosque Encantado –, din parcul Anaga, din nord, unde plouă mereu și, ca printr-o vrajă malefică, trunchiurile și ramurile crețe ale copacilor dintre ferigi sunt acoperite până sus de un strat de mușchi lățos, fie poate prin pădurile de dafini sau de pini din centrul insulei. Un alt deșert stâncos, de data asta la înălțime, te întâmpină deasupra norilor pe platoul din preajma vulcanului activ Teide, în vârful căruia, la 3 715 m, ajunge doar telecabina.

La întoarcere, muntele coboară din nou abrupt și dramatic în ocean, creând șiruri de golfuri în care din loc în loc stau cuibărite, ca alveolele unor stranii insecte, sate și orășele pitorești sau doar neaoșe, precum Taganana, San Andrés sau Las Teresitas.

Până la revelion apucasem deja să văd o bună parte din insulă și prinsesem și niște ore de plajă și baie în apa acceptabilă. Seara ne mai plimbam prin oraș, cu mult efort în cazul meu, în drum spre centrul vechi, unde vânam rarele restaurante și terase rămase deschise până la zece, ora de închidere obligatorie.

Santa Cruz mi s-a părut și mai frumos, dureros de frumos: arhitectura spaniolă de secol 19 și început de secol 20, vilele elegante și clădirile joase de apartamente răspândite printre cactuși enormi, palmieri și arbori dragon, care dau un aer atât de european și totuși exotic orașului, portul de agrement și Plaza de España, cu un mic lac artificial printre copaci seculari, arcade de piatră, terase cu flori și statui și alăturând impozante clădiri administrative de epocă cu hoteluri moderne și cu piscuri vizibile în distanță, parcul García Sanabria ca o seră eliberată, cu uriașe plante exotice și bolți și arcade de bougainvillea cu inflorescențe bogate, siclam și purpurii, deasupra căruia din apartamentul nostru aflat la ultimul etaj, pe o străduță chiar lângă parc, se vedea cerul mereu în schimbare, cu nori ba galbeni și portocalii, ba albaștri și negri, toate mi-au rămas întipărite în memorie și în miile de poze de pe camera roll.

Munca tot m-a ținut legat de laptop

În afara ieșirilor însă, atmosfera din grup nu era prea grozavă. Eu eram relativ okay, în principiu împăcat cu viața mea, chiar dacă solo, și cu toate sistemele resetate de curând: mă trezeam dis de dimineață și mă apucam să fac micul dejun și ceaiuri pentru toată lumea, pentru că renunțasem până și la cafea. M-au întrebat cum mă simt și le-am zis că grozav, că e prima oară după multă vreme când nu vin cu nicio dramă după mine și îmi pare bine că și pe ei îi găsesc la fel, așa că nu ne așteaptă decât distracție și relaxare. Doar că înainte de plecare primisem o lucrare pe care editura unde eram angajat o voia în primele zile din noul an, iar înainte de revelion, precum în perioada Crăciunului, am stat aproape tot timpul cu laptopul în brațe și am lucrat în camera de zi, unde stăteau toți la fumat și la discuții, pentru că nu voiam să ratez nici distracția.

Pacioc părea apatic și indispus, după ce Daria Eliza plecase inopinat cu treabă la București, dacă nu cumva era în depresie după distracția de Crăciun. Nu a durat mult până să-l irite permanenta și masiva mea prezență pe cel mai comod loc de pe canapeaua din camera de zi, cu laptopul în față, cu playlisturile mele pe fundal și fără să contribui prea mult la conversație, pe lângă faptul că-i tot închideam balconul și geamurile deschise pe două laturi ale camerei aflate pe colț, din cauza cărora seara sau dimineața devreme se făcea un curent rece și rău. La un moment dat m-a ușuit de acolo, să lucrez prin alte camere.

Publicitate

Triță, care în principiu trebuia să lucreze pentru doctoratul lui în științe politice despre cum va revoluționa tehnologia blockchain democrația, procrastina și o ardea plictisit maxim, cu nasul nonstop în vreun joc pe telefon. Ruxi părea din cale afară de horny și pusă pe tărăboi: ba se amețea și, cum nu prea ținea la băutură, se dezbrăca la țâțele goale în mașină și începea să se frece de mine și să-mi facă capul calendar, ba se dădea la Pacioc care mârâia la ea, apoi începeau să se răstească unul la altul și așa mai departe.

Momentul în care m-am trezit cu spaniolă șoptită în ureche

Fix de revelion, sub presiunea momentului, gașca s-a fragmentat brusc. Pacioc și-a pus în gura mare întrebarea ce face el acolo cu un cuplu și un tip gay, apoi ne-a lăsat baltă și a plecat în sud, la o tabără de surferi. Triță cu Ruxi s-au dus pe la alți prieteni în ideea să iasă apoi la 12 noaptea în oraș, iar eu, cu glezna deja umflată diform, nu m-am simțit în stare să ies nicăieri, așa că am rămas singur în Airbnb-ul nostru elegant și, resemnat cu situația, m-am culcat.

La scurt timp după 12 însă, m-a trezit tandru un bărbătuș necunoscut, vânos, brunet, cu bărbiță sexy, spunându-mi la ureche în spaniolă lucruri ce mie îmi sunau cât se poate de dulci. Am crezut că am murit și am ajuns în rai. Cel puțin până când a apărut Ruxi și am înțeles că ea fusese cea care îl trimisese pe Don Juan să mă convingă să mă scol din pat. „Îți place de el, nu?” m-a întrebat și eu am încuviințat, încă sperând că venise acolo doar pentru mine, ca prin minune.

Așa că m-am îmbrăcat și am ieșit în living, iar la scurt timp după aceea au apărut alți și alți oameni, și chiar dacă pe cei mai mulți nu-i cunoșteam și habar n-aveam cine erau, atmosfera era relaxată și plăcută, lumea râdea și pălăvrăgea de parcă se știau toți de-o viață, ceea ce în unele cazuri era și adevărat. Mari discuții sau pățanii nu-mi amintesc să fi avut loc în noaptea aia; nu mi-a luat mult să-mi dau seama că n-aveam nicio șansă cu spaniolul, pe care lui Ruxi nici nu-i trecuse prin cap să-l aducă pentru mine, ci era chiar agațamentul ei de la partyul de unde veneau. 

Au stat ce-au stat și la un moment dat s-au făcut nevăzuți din livingul unde eram cu toții și i-am văzut sărutându-se prin bucătărie, apoi au dispărut de tot și când am făcut o glumă pe tema asta, Triță, care cam stătea pe ace, mi-a zis: „Sunt în dormitor la noi, bate și tu la ușă și cheam-o pe Ruxi să-ți facă cocktail din ăla din care ai zis că vrei și tu”. N-aveam niciun chef să mă bag peste Ruxi, dar Triță mi-e mult mai apropiat ca prieten, așa că mai în glumă mai în serios, am bătut tare în ușă și-am chemat-o pe Ruxi la raport. I-am auzit mișcându-se cu zgomot pe acolo și Ruxi a apărut, îmbujorată toată și râzând, și s-a dus în bucătărie să-mi facă băutura. Apoi mi-am văzut de treabă.

Publicitate

Un tip creț a început la un moment dat să ruleze jointuri și chiar dacă îl preferam pe spaniol sau pe un alt tip slăbuț cu un fes galben muștar și mustăcioară, m-am ținut mai mult pe lângă băiatul cu verdele, și l-am încurajat toată seara să facă alt și alt pai, pe lângă paharele mari de votcă cu suc de portocale pe care le dădeam peste cap, până când, târziu spre dimineață, am constatat că weedul se terminase, rămăsesem din nou cam singur și abia mă țineam pe picioare, așa că m-am dus și eu să mă culc.

A doua zi, pe după-amiază, am reușit să mă mobilizez pentru excursia planificată împreună cu universitara feministă și cu prietena ei bulgăroaică de același calibru pe partea de nord-vest a insulei, până la micul și vechiul sat Masca, ascuns adânc în munți, și apoi la Buenavista del Norte, cel mai vestic punct al insulei. Nimic ieșit din comun aici. Următoarea zi era și ultima pentru mine și rămăsese că, înainte de plecarea din seara aia, Triță și Ruxi mă iau într-o excursie la vulcanul activ Teide.

În ultima zi am aflat și ce s-a întâmplat în noaptea de revelion din Tenerife

În ultima mea dimineață în Tenerife m-am trezit energic și binedispus și mi-am strâns lucrurile în doi timpi și trei mișcări. Am mâncat, am făcut ceai pentru toată lumea, ca de obicei, bașca niște cafea pentru ei, doar că Triță și Ruxi nu se trezeau. Într-un târziu, abia pe la 11, după ce le-am tot bătut în ușă, am intrat peste ei. S-au sculat cu greu, bodogănindu-mă și pe mine și abia vorbindu-și între ei. Triță în special era ciufut și la un moment dat i-a trântit lui Ruxi, care încerca să-l facă să se mobilizeze: „Poate nici nu mai merg în nicio excursie”. Cum asta m-a lovit mai degrabă pe mine, m-am grăbit să-l îmbunez și așa am aflat ce se întâmplase.

În noaptea de revelion, Ruxi, Triță și spaniolul ajunseseră în pat toți trei. Nicio problemă până aici, toată lumea achiesase, doar că de la un punct încolo, inevitabil, ar spune unii, noul și nefamiliarul a devenit mai interesant decât îndelung testatul și pe dinafară cunoscutul, iar Triță, care, mi-a explicat el, nu a avut niciun fel de interacțiune directă cu spaniolul, la un moment dat s-a retras tăcut și i-a lăsat pe cei doi să se coțăie după pofta inimii. Și ce coțăială fusese! m-a asigurat Ruxi. Spaniolul își făcuse treaba ca la carte, sportiv și profesionist. Și iar săreau scântei între cei doi și Triță se îmbufna. Ruxi îi datora să stea să i-o tragă pe la spate, socotea Triță, dar Ruxi nici să nu audă de așa penalizare. Și o luam de la capăt.

Se făcuse aproape 12 și Triță tot în chiloți și cu hanoracul pe el stătea în living, cu nasul într-un joc. Până la urmă am decis să meargă Ruxi cu mine prin oraș să caut niște suveniruri și cadouri și să mai luăm la picior centrul pe care-l văzusem mai mult din mașină, apoi l-am luat și pe Triță de acasă și am plecat în excursie spre Teide. Dar făceau ce făceau și se întorceau la sfada lor, iar Triță mai arunca câte o ironie răutăcioasă sau o replică tăioasă.

După ce-am coborât de pe munte l-am ridicat pe Pacioc, care voia să-și ia la revedere de la mine, de la vizuina surferilor. Părea că nu mai dormise dinainte de revelion și, cum ne era tuturor foame, dar nu prea mai era timp, am intrat în KFC-ul de lângă aeroport. Ruxi a comandat la tejghea în spaniolă pentru toți, dar i-a uitat tocmai iubitului ei sendvișul. Când s-a întors fără sendviș Triță i-a aruncat o privire ucigătoare, dar nu mai avea nimeni chef de scandal, așa că am împărțit cu el copanele pe care le cerusem eu.

Au trecut deja doi ani de atunci, Ruxi e gravidă și m-au invitat recent la o terasă, după cununia lor civilă. N-am reușit să ajung, pentru că era în miezul zilei, iar eu mă urnesc greu și voiam să scriu chiar povestea asta, pe care abia aștept să o citească puștiul lor.


Tagged:

opinie, Tenerife, Călătorii, turism

Mai
multe articole similare
Locurile astea sunt bijuteriile ascunse ale Romei la care nu ajungi ca turist
14 pași prin care să profiți de oferte când pleci într-un city break cu salariu de România
Schimbările Codului Fiscal o să-ți dea viața peste cap. Prețul țigărilor e doar începutul
Cum rezistau românii frigului din case pe vremea lui Ceaușescu, în caz că te sperie iarna asta
11 locuri de vacanță din România în care să mergi fără să te rupă la buzunar
Dacă te-ai sufocat vara asta-n România, uite de ce ar putea fi mult mai rău de-atât
6 momente din viața Cristinei Ich care te fac să te-ntrebi ce doamne iartă-mă o supără așa tare
Tot ce trebuie să știi despre Untold dacă mergi pentru prima dată și nu vrei să ratezi nimic