Cartea asta îți arată de ce 8 din 10 femei nu se simt noaptea în siguranță pe stradă în România

„Claxoane, fluierături, pâsăituri, strigăte, râsete? Zilnic. Avansuri? Săptămânale. Încercări de pipăit și alte libidinoșenii? Lunar. Dar să stai liniștită cu o prietenă la o țigară în parc, îmbrăcată într-o rochie până la genunchi, de vară, și să vezi un bătrân cum începe să se masturbeze lângă tine și să zâmbească în plină zi? Odată și îți ajunge.“

Dacă ești o femeie din România, probabil că povestea de mai sus nu ți se pare deloc ieșită din comun. Nu cred să am vreo prietenă care să nu se fi lovit măcar o dată în viață de hărțuire stradală. Deși vorbim despre un fenomen de amploare, acesta încă e tratat foarte lejer de o mare parte a populației. „E interzis orice comportament de hărțuire, hărțuire sexuală sau hărțuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât și în privat.“ Așa zice legea 232/2018, inițiată de deputata independentă Oana Bîzgan, ce completează legea privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.

Avem, deci, cadrul legislativ care să permită sancționarea unor astfel de abuzuri, dar sunt șanse mari ca dacă te duci la un polițist pe stradă și-i zici că tocmai ai fost agresată să te lovești de reticență. În 2019, au fost depuse peste două mii de sesizări de hărțuire sexuală la Poliție, dar realitatea arată mult mai sumbru.

„Când dai de hărțuire sexuală și în Parlament, e foarte greu să crezi că poliția și alte structuri din societatea românească ar lua în serios un astfel de caz. Dacă te duci la un polițist pe stradă și îi spui că ai fost hărțuită o să-ți zică «Păi cum vrei să-l prind, că nici nu știi cine era? S-a întâmplat foarte repede și nu avem camere sau nu funcționează.» După, devine o poveste incredibil de lungă care s-ar fi putut rezolva foarte ușor dacă lucrai cu cineva care chiar crede în legea respectivă“, îmi spune Sofia Scarlat, fondatoarea Girl Up Romania, o organizație care susține egalitatea de gen în rândul adolescenților.

Sofia a înființat Girl Up în 2018, când avea doar 15 ani. Între timp, organizația cuprinde o echipă de peste o sută de persoane, din peste 50 de orașe și sate din toată țara. Ultimul lor proiect se numește Oriunde, Oricând, Oricui și a început ca o inițiativă de social media care să le dea voce adolescenților care au fost victime ale abuzurilor. Au primit sute de mărturii pe pagina lor de Instagram. O selecție a ajuns acum să facă parte dintr-un volum publicat de editura Curtea Veche.

Sofia și echipa Girl Up au decis să pornească campania Oriunde, Oricând, Oricui în urma tragediei de la Caracal, când o adolescentă a fost răpită, violată și ucisă după ce a încercat de trei ore să sune la 112. „Caracal nu a fost un caz izolat, ci dovada unei societăți construite pe hărțuirea femeilor și sexualizarea fetelor. (Hărțuirea e, n.r.) o pandemie, să folosesc un cuvânt popular zilele astea, o pandemie despre care nu se vorbește și care afectează viețile a atâtor fete din toată țara“, explică Sofia. 

„Asta ilustrează și cartea, că suntem toate afectate și e nevoie de implicarea tuturor pentru a combate fenomenul. Nu e sub nicio formă datoria fetelor sau a femeilor să combată violența de gen sau discriminarea bazată pe gen. Toată lumea ar trebui să implice.“

Inițial, echipa Girl Up voia să trimită aceste mărturii către politicieni și secții de poliție din toată țara unde au fost sesizate cazuri de victim blaming, dar cei de la editură i-au convins că „o carte e ceva permanent“. „O carte imortalizează exact unde sunt fetele din România în momentul de față și peste ani de zile, dacă o să fie cineva care o să vrea să înțeleagă situația din 2020 și cam pe unde era lupta pentru egalitatea de gen atunci, o să poată să înțeleagă o mică parte din problemă. Eu o privesc un pic și ca pe o scrisoare adresată țării“, spune Sofia.

Unul dintre lucrurile care vor șoca cel mai tare citind toate aceste mărturii e că vârsta la care fetele încep să treacă prin astfel de abuzuri este una foarte fragedă. Unele dintre ele n-au nici 13 ani împliniți. Sunt urmărite de o mașină sau alergate pe stradă. Sunt atinse sau pălmuite. Sunt agresate chiar de rude apropiate. În majoritatea cazurilor, nimeni nu intervine. Pentru fetele din România, spune Sofia, a devenit ceva extrem de normal să traversezi strada și să pună cineva mâna pe tine: „îți vezi pur și simplu mai departe de ziua ta, nici nu te gândești la chestia asta, pentru că știi că nu ai ce să faci“.

„Pentru noi, e parte din naveta pe care o faci de acasă până la școală și înapoi, dar pentru foarte mulți adulți din România - oameni care votează sau fac legile, polițiști sau medici -, poveștile astea sunt foarte șocante. Ce încercăm noi să spunem este că da, ar trebui să vă șocheze, dar ar trebui să înțelegeți că au devenit extrem de normale în societatea românească și e vina tuturor.“

Sofia mai spune și că o mare parte a problemei vine din felul în care se discută despre educație sexuală în România. Parlamentarii care se opun legii care ar permite studierea ei în școli invocă faptul că o astfel de materie ar traumatiza tinerii sau i-ar corupe. Realitatea este însă că educația sexuală nu vorbește numai despre ce presupune sexul o altă persoană, ci și despre noțiuni pe care o persoană ar trebui să le asimileze încă din copilărie. Cum ar fi consimțământul.

„În România se vorbește despre consimțământ de parcă ar fi un lucru de care ar trebui să-ți fie teamă, care nu se discută în familie, cu prietenii. De sex, în general, ar trebui să-ți fie rușine. Trebuie să schimbăm mentalitatea asta, iar școlile sunt exact mediul în care are trebui să se abordeze acest subiect.“

Deși mărturiile cuprinse în carte sunt destul de similare, fiecare dintre ele aduce ceva nou. Sofia povestește că a existat însă o situație care a ieșit în evidență: „Acum câteva luni, am început să primim pe Instagram multe mesaje în legătură cu un bărbat din Bacău. Ne-a scris inițial o fată legat de un bărbat care hărțuia o altă fată în autobuz și apoi foarte multe persoane ne-au scris că au fost hărțuite de persoana asta - știau cum arată, unde locuiește. Știa și poliția. Și cam de aici a pornit o întreagă poveste cu mai multe testimoniale“. Fosta deputată Oana Bîzgan le-a fost alături, ajutând Girl Up să obțină consultanță juridică pentru acele fete.

Sofia a împlinit de curând 18 ani și studiază la Stanford University, dar este în continuare implicată de la distanță în proiecte ale Girl Up Romania, chiar dacă a fost nevoită să predea ștafeta: „M-am ocupat de asta pe toată durata liceului, însă mă bucur să fiu aici și să văd totul de la distanță“. 

După facultate e hotărâtă să se întoarcă în România, pentru a lucra în continuare pe proiecte legate de drepturile femeilor și egalitatea de șanse. „Sunt singurul român din anul meu de facultate la Stanford și sub nicio formă nu am impresia că am făcut ceva atât de remarcabil încât să merit asta. Am datoria de a mă întoarce în țară și să împărtășesc resursele și informațiile pe care le primesc aici.“