5 lucruri ca să înțelegi de ce Rusia a invadat Ucraina, dar și ce înseamnă asta pentru România

Pe 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina cu motivul că vrea doar să apere independența unora dintre teritoriile ucrainene. La primele ore ale dimineții au fost raportate explozii în Kiev, Odesa, Harkov, Dnieper și Mariupol. Pe 25 februarie, capitala Kiev e principala țintă, după ce în prima zi a invaziei a fost atacat un aeroport din apropiere. Ca urmare a agresiunii Rusiei față de Ucraina au fost organizate și proteste care să condamne acțiunea, inclusiv în România.

Acum e o perioadă în care media este inundată cu știri, păreri și scenarii, așa că trebuie să știi că era de așteptat ca rușii să lanseze o invazie la scară largă a Ucrainei, că nu e prima dată când o fac și ar trebui să te intereseze și pe tine.

După luni de acumulare militară și la granița cu Ucraina, Rusia și-a invadat fostul vecin sovietic printr-un atac pe mai multe direcții. Îndelungi eforturi diplomatice de a împiedica o invazie rusă în ultimele săptămâni nu a reușit să dezamorseze tensiunile amplificate de-a lungul ultimelor luni și ani.

Ce înseamnă criza asta pentru România? Vecini cu Rusia, e nașpa. Ce urmează? Vecini cu Rusia.

Deși în exprimarea autohtonă „a bate maidanul” e un fel de-a spune că pierzi vremea aiurea, termenul are o rezonanță mult mai semnificativă în Ucraina și la nivel internațional. În Kiev, în noiembrie 2013, începea Euromaidanul, proteste în masă care denunțau corupția generalizată în instituțiile ucrainene. Manifestațiile au avut loc ca reacție la decizia guvernului de la Kiev de a suspenda procesul de asociere cu Uniunea Europeană și, implicit, a ales să urmeze calea unor relații mai aprofundate cu Uniunea Economică Eurasiatică a Rusiei.

Cele trei luni de proteste violente și ciocniri tensionate au dus în februarie 2014 la „Revoluția Demnității” sau „Revoluția Maidan”. Rezultatul a fost înlăturarea de la putere a președintelui Viktor Ianukovici, care a cerut ajutorul Moscovei pentru restabilirea ordinii în Ucraina. Kremlinul, altruist din fire când vine vorba de ocupații militare, nu a așteptat prea mult să sară în ajutorul președintelui ucrainean cu o reputație de corupt fără precedent. 

Dacă scenariul de până acum nu îți sună prea cunoscut, la finalul lunii februarie 2014, omuleții verzi, adică trupe militare mascate echipate cu armament modern rusesc (indiciu: erau ruși), au preluat controlul unor puncte strategice de infrastructură în teritoriul ucrainean din Crimeea. Pe 1 martie 2014, Consiliul Federației Ruse a adoptat o rezoluție pentru a-i cere președintelui Vladimir Putin să folosească forța în Ucraina.

Pe baza argumentului istoric și revizionism subiectiv, Kremlin a demarat operațiunea militară „Recuperarea Crimeei”. Deloc dubios, a fost preluat controlul pe cale militară a Parlamentului din Crimeea cu soldații care semănau izbitor cu rușii și a facilitat organizarea unui referendum local care a rezultat în formarea „Republicii Autonome Crimeea”. Rezultatul referendumului a fost atât de corect cât poate un referendum să reflecte poziția democratică a alegătorilor amenințați cu arma. În plus, referendumul ilegal nu a respectat niciun standard de transparență și nu a fost recunoscut de majoritatea statelor democratice. 

Restul a devenit istorie și a scris manualul anexărilor teritoriale în secolul 21, conform doctrinei militare rusești, a „războiului de generație nouă”. Kremlinul a integrat Peninsula Crimeea în Rusia prin controlarea militară a regiunii și organizarea unui „referendum” ca să întrebe populația ce-și dorește. Acțiunile astea l-au propulsat pe Vladimir Putin în rankingul popular și i-a satisfăcut dorința de a intra într-o istorie paralelă ca „întregitor al Rusiei”.

În același timp, alte două regiuni din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk, și-au declarat „independența” față de Ucraina, cu sprijinul Moscovei – aceleași două regiuni, cu independența lor, au fost folosit în februarie 2022 de Putin ca argument pentru invazie; le-a recunoscut independența cu două zile înainte de atac. În urmă cu opt ani, niște rebeli din aceste regiuni, în coordonare deplină – ce surpriză! – au preluat controlul asupra unor instituții, la fel ca în Crimeea. Cum era de așteptat, alte două referendumuri (fără observatori internaționali) în Donețk și Lugansk au fost anunțate de rebeli și au avut ca scop obținerea unei autonomii sporite față de Kiev. „Republica Populară Lugansk” și „Republica Populară Donețk” au fost declarate în aprilie 2014.

Liderii pro-ruși din Lugansk și Donețk au început apoi să facă apel la realizarea unei uniuni statale cu Rusia.

Ca să aprofundezi subiectul regiunilor separatiste din Ucraina poți urmări și videoul explicativ de mai jos

Sigur că teritoriul Rusiei este imens – peste 17 milioane de kilometri pătrați (spre comparație, România are un pic peste 238 de mii de kilometri pătrați, iar Ucraina are circa 603 mii de kilometri pătrați). Rusia are o întindere teritorială mai mare decât a tuturor celorlalte țări europene la un loc. Așa că motivele unei invazii sunt mult mai complexe, iar anexarea de teritoriu este doar un efect, nu neapărat o cauză.

Vladimir Putin a declarat chiar că nu recunoaște Ucraina ca țară de sine stătătoare, ci doar ca o invenție bolșevică lui Lenin. Bineînțeles că istoricii l-ar contrazice, istoria Ucrainei fiind mai veche decât perioada evocată de președintele rus. Putin este practic ultimul revizionist al Europei și încearcă să rescrie granițele după propriile considerente istorice. Totodată, Rusia este deranjată că Ucraina voia să pășească pe drumul Uniunii Europene și NATO, iar Putin nu putea să accepte o graniță directă cu NATO. 

Președintele Rusiei transmite astfel și un avertisment către Republica Moldova – și altor state din apropiere, cum ar fi Georgia – în caz că acestora le trec prin cap idei de genul ucrainean. Moscova trebuie să inventeze de altfel o narațiune care să distragă atenția rușilor de rând de la viața precară pe care o duc. Deși este o țară plină de resurse care încearcă să proiecteze putere mondială, nu le poate oferi cetățenilor un salariu minim mai sus de 150 de euro (spre comparație, România îl are la circa 466 de euro brut, adică 308 euro net) și dincolo de Moscova rușii de rând sunt mai aproape de sărăcie și subzistență decât bunăstare. 

Tot mai multe voci spun că pandemia l-a făcut pe Vladimir Putin un om mai izolat, chiar președintele Franței Emmanuel Macron a spus că Putin nu mai este același om pe care l-a cunoscut în 2019. Se pare că acestuia i-au încolțit în minte idei de a rămâne în istorie ca un soi de Petru cel Mare sau poate chiar Ivan cel Groaznic. În plus, într-o lume care vorbește doar de competiția SUA–China, Putin a simțit nevoia de a arată că Rusia există și trebuie luată în seamă.

Scenariul „Novorusia” despre care s-ar putea să auzi zilele astea este un vis umed al lui Putin, care părea abandonat în urmă cu câțiva ani. „Noua Rusie” e reprezentată de teritoriul aflat la nordul Mării Negre în termeni istorici folosiți de Imperiul Rus. Așadar, invazia Ucrainei face parte din țelul istoric al liderului de la Kremlin de a restaura gloria de odinioară a țării sale fără a ține cont de dreptul internațional.

Deși a invocat pericolul extinderii Alianței Nord-Atlantice către Est, prea aproape de frontierele Rusiei, ce vezi că se întâmplă în aceste zile din februarie 2022 nu are nicio legătură cu NATO, ci cu dorința de a distruge Ucraina care își dorea să scape de influența malignă a Moscovei. 

Reacții sunt și probabil vor mai fi, dar nu la nivelul la care să-i deranjeze pe ruși suficient. Pe lângă „îngrijorarea” lui Klaus Iohannis, se pare că cea mai dură reacție de până acum vine din partea Germaniei, care a pus pe hold proiectul gazoductului Nord Stream 2. Asta înseamnă că germanii vor renunța la gaz ieftin pentru a apăra un principiu. Iar rușii se vor trezi cu o problemă financiară serioasă fără banii care urmau să curgă din proiect. Asta în teorie, pentru că în practică Rusia a anunțat la începutul lui februarie un parteneriat de livrare către China, cu o valoare estimată la circa 117,5 miliarde de dolari. 

Odată cu invazia Ucrainei de către Rusia, președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden a anunțat un set de sancțiuni și restricții la export. Alte patru bănci rusești vor fi sancționate, vor fi sancțiuni asupra elitelor Rusiei și familiilor lor, mai mult de jumătate din importurile de tehnologie ale Rusiei vor fi reduse și va fi limitată abilitatea Rusiei de a face afaceri în dolari, euro, lire sterline și yeni.

Așadar, rămâne de văzut dacă rușii se pot descurca fără bani occidentali sau europenii vor ceda primii, pentru că au nevoie de gaz. O reacție cel puțin ciudată a venit din partea SUA când a anunțat ca o primă sancțiune dintr-un posibil șir mai lung e interzicerea oricăror entități americane să facă afaceri cu firme sau persoane din cele două noi republici separatiste. Ceva mai ridicol se întâlnește destul de rar, dat fiind că nu prea există un schimb comercial însemnat între SUA și Donețk și Lugansk. 

Beijing a reacționat previzibil fără să înfiereze regimul de la Moscova, pentru că au acel parteneriat nou-nouț și acorduri comerciale mai vechi și mai noi. Turcia, celălalt mare jucător militar din zonă, a condamnat agresiunea Rusiei și s-a oferit să medieze diplomatic situația între Kiev și Moscova. Președintele Erdogan are mai probleme cu inflația, lira turcească e și ea extrem de slăbită, subliniază o prietenie solidă cu Putin și mai nou vinde armament ucrainenilor, așa că poziția acestei țări este cel puțin complicată.

Lipsa reacțiilor ferme se leagă, de fapt, de poziția în care este Ucraina. După 2014, țara a luat un drum european, dar până la acest moment nu este nici membră NATO și nici UE. Iar războaiele costă bani și vieți. E greu de explicat unui spaniol sau portughez de ce statul ar trebui să trimită soldați și să suporte costurile unui război într-o parte a Europei despre care învață doar la geografie. În fond, statele sunt ca oamenii. Oricât ne-ar plăcea să credem contrariul, majoritatea întorc capul când există un conflict în care nu sunt implicați direct. Nu mă bag, nu-i treaba mea, e o paradigmă care nu se aplică doar lipsei de spirit civic ci și politicii la nivel mondial.

Deși un partener al Alianței Nord-Atlantice, Ucraina nu este membră NATO. Așa că, deși liderii din vest se declară contrariați și par fermi în sancțiunile economice pe care le promit, conform Tratatului care stă la baza NATO, nu pot să intervină pe teritoriul ucrainean, pentru că nu e aliat. Există, poate, o șansă ca unele state să se implice militar în sprijinul Kievului, dacă își fac o „gașcă”, o „alianță de voință”, însă la acest moment pare puțin probabil – președintele Ucrainei a cerut deja ajutorul grupului București 9. B9 este o organizație fondată în noiembrie 2015 la București la inițiativa președintelui român Klaus Iohannis și a președintelui polonez Andrzej Duda, în cadrul unei întâlniri bilaterale. Membrii săi sunt Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Republica Cehă – practic, flancul estic.

Deși nu prea se vorbește despre asta, suntem deja vecini cu Federația Rusă – vecini în Marea Neagră, căci apele revendicate de ruși în urma anexării Peninsulei Crimeea se învecinează cu apele teritoriale românești în Marea Neagră. Deși nu o recunoaștem de facto, rușii sunt deja aici. Iar din 24 februarie au luat și Insula Șerpilor îndelung disputată între România și Ucraina și cedată odată cu câștigarea a circa zece mii de kilometri pătrați din platoul continental de lângă insulă.

Chestiunea cu Marea Neagră e că cel mai mare pericol îl reprezintă posibilitatea unei invazii mai extinse rusești în urma căreia să devenim vecini cu Rusia. Și asta nu e bine deloc, dat fiind că relațiile acestei țări cu vecinii, fie că e vorba de Republica Moldova, Ucraina, Georgia sau Belarus (indiciu: nu e un vecin liniștit). Cât de confortabil te-ai simți dacă rușii ar aduce două sute de mii de soldați la graniță pentru un exercițiu? Sau cât de comod ai fi cu un AUR la putere, cu Călin Georgescu și compania când te gândești că nici rușii nu-s departe?

Partea plină a paharului este că toți ochii NATO sunt ațintiți spre zona asta. Acum flancul estic al NATO capătă o și mai mare importanță și nu e întâmplător că tocmai au sosit mai mulți soldați americani, iar Secretarul General al NATO Jens Stoltenberg a anunțat că vor urma și alții. Pe lângă cei americani e posibil să vedem chiar și mai mulți soldați francezi, că doar nu degeaba încearcă Macron să devină liderul Europei după ce Angela Merkel a ieșit la pensie. Vom fi mai siguri, mai băgați în seamă și, probabil, dacă vom ști să valorificăm poziția noastră, vom putea negocia lucruri bune pentru noi. Klaus Iohannis probabil va avea mai multe vizite externe și (sper) mai puțin concediu. Asta dacă nu cumva sunt una și aceeași pentru el. Bonus, poate o șapcă nouă. 

Vei vedea clar în zilele următoare care e propaganda rusă din România și cine e pe statele de plată de la Kremlin. 

Deși conflictul este abia la început și balanța militară se înclină în favoarea Kremlinului, ce e cert în acest moment este că mulți ucraineni vor fugi din calea ocupației ruse, așa că România va fi nevoită să găzduiască refugiați de război, care au început să apară deja la punctele de frontieră.

Rusia deja a intrat cu trupe și a început bombardamentele. Deja sunt parașutate trupe, iar atacul a început din trei sensuri diferite. Militar, pare că ucrainenii sunt deja copleșiți (și, da, statele din jur doar stau și se uită). Dacă ar ceda, dacă ar fi cedat, fără luptă, ar fi fost o invitație la viitoare acțiuni asemănătoare din partea rușilor. Dacă intră într-o luptă deschisă, sunt șanse mari să fie zdrobiți – ca forțe militare, Ucraina e pe locul 22 în lume, Rusia pe doi (SUA pe primul, China pe trei). Mă rog, astea-s raportări pe cifre care nu prezintă deloc toată imaginea.

Singura șansă a Ucrainei e să reziste suficient de mult cât să ducă la maximum costurile de invazie și ocupație pentru Rusia. A zis-o și președintele Volodimir Zelenski.

Rusia are la granițele ucrainene circa două sute de mii de soldați și, la nevoie, poate suplimenta oricând acest număr. Ucraina are un total de 250 de mii de militari care dispun de o tehnică de luptă inferioară rușilor. Mai mult, rușii au și experiență de luptă după prezențe în conflictele din Siria, Nagorno-Karabah etc. Unde mai pui că gruparea de mercenari ruși ai companiei Wagner mută soldați din Mali, unde tocmai au ajutat o juntă militară să preia puterea, către Ucraina?

În ceea ce privește capabilitățile de luptă, rușii sunt net superiori atât numeric, cât și tehnologic. Pe de altă parte, totul depinde planurile lui Putin și rezistența economiei rusești la sancțiunile ferme promise de occident. Poate să fie o anexare a celor două regiuni, o invazie la scară mare sau presiunea pentru a schimba regimul de la Kiev cu unul pro-rus.

Toți pierd: rușii bani, iar europenii tot bani cu gazul mai scump. Fostul președinte al Rusiei Dimitri Medvedev a spus deja că un preț de circa două mii de euro pe metru cub de gaz nu e exclus. Mă rog, nu știi dacă e exclus sau nu sau dacă e doar o amenințare fără fundament.

Se vorbește chiar de deconectarea Rusiei de la sistemul bancar internațional SWIFT. Se pare că rușii s-au pregătit oarecum din 2014 și si-au creat propriul sistem bancar, așa că rămâne de văzut cum îi va afecta. Dar da, pe cât de mare ar fi lovitura cu SWIFT, decizia de-a o lua pe calea asta va veni foarte greu. E posibil să fie luată în calcul ca o acțiune în pachetul final de sancțiuni, dacă situația nu se schimbă, dar în acest moment nimic nu e cert.

În altă ordine de idei, tot pe bani, SUA vor vinde armament la greu și vor avea către cine să arate cu degetul ca amenințare. Vor impune sancțiuni financiare serioase și vor fi mai atenți în zona Europei de Est. Va urma o retorică care va condamna constant agresiunea rusă, și pe bună dreptate, îi vor taxa pe ruși mult timp de acum înainte. Germania este o enigmă în ceea ce privește viitoarele relații cu Rusia, deși a afișat solidaritate până acum. Dacă Angela Merkel a făcut tot posibilul ca Nord Stream 2 să existe, noul guvern de stânga ține mai mult la principii. Cum se va alimenta pe viitor Germania cu gaze pentru a acoperi cea mai importantă piață de industrie din Europa rămâne de văzut, dar a fost un prim semnal ferm.

Marea câștigătoare a acestui conflict este de departe China.

Fără să miște un ac, și-a asigurat gaz ieftin pentru următoarele decenii. Dacă europenii vor refuza gazul rusesc, chinezii vor cumpăra și mai mult și mai ieftin. Dacă vor exista embargouri pe exporturile către Rusia, atunci China va încerca să umple acest gol și să vândă către o piață importantă. Dacă sancțiunile îi vor afecta pe cei de la Kremlin serios, China poate deveni un colac de salvare, iar în tradiționalul spirit chinez va încerca să obțină maximum de câștig din asta. În contextul declanșării războiului, Ambasada Chinei de la Kiev le-a cerut cetățenilor chinezi din Ucraina să lipească stickere cu steagul național pe mașini pentru a nu deveni țintele rușilor. Rusia a avertizat că orice intervenție străină în acest conflict va aduce un răspuns devastator din partea Moscovei.