Cum e ținut în viață fascismul. Scurt inventar al metodelor folosite de Putin sau extremiștii români

Ce e fascismul? Iată dilema pentru care trebuie să refaci mereu definiția. Una era în Al Doilea Război Mondial, alta e acum cu noile partide extremiste și retorica Rusiei pentru războiul din Ucraina.

Ca orice regim politic care e la extremă, fascismul a profitat de problemele apărute în societate – inițial în cea italiană – pentru a se ridica și a duce la măcelul din secolul 20. De probleme nu ducem lipsă nici acum, tocmai de aceea e un moment mai bun ca niciodată să înveți un pic despre trecut ca să nu te surprindă cu totul transformările din societate.

Legat de ideologiile de extremă dreapta din secolul precedent, pe măsură ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de momentul în care milioane de oameni au fost omorâți, societatea începe să se îndrepte tot mai mult spre ideologii periculoase. Indiferent dacă e vorba de drepturile persoanelor din comunitatea queer sau de presiunea socială realizată pentru a adopta mai multe politici progresiste, foarte multe persoane aleg să se refugieze în partea dreaptă a busolei politice.

Ce vreau acum e să trec în revistă toate evenimentele care au dat naștere fascismului italian, dar și cât de mult se aseamănă cu evenimentele care au avut loc în timpul Mișcării Legionare din România, ca să vezi că, de fapt, istoria se repetă.

Cum s-a născut regimul fascist în Italia

Războiul este, de cele mai multe ori, momentul oportun în care ideile extremiste pot căpăta contur. Așa cum a fost și cu comunismul din Rusia, care a profitat de Primul Război Mondial pentru a câștiga capital politic, așa și fascismul italian a profitat de moartea a mii de oameni. 

Toată lumea a auzit de „succesul” armatei Italiei din Al Doilea Război Mondial, dar problemele logistice și de echipament erau mult mai vechi. Din fericire pentru aceștia, adversarul lor principal a fost Imperiul Austro-Ungar, care era la fel de praf în tot ceea ce înseamnă război. 

Publicitate

Totuși, de ce este important războiul în ceea ce privește ascensiunea unei astfel de ideologii politice?

În Primul Război Mondial, o nouă formațiune politică se ridica din ruinele și crimele de pe câmpul de luptă. La bază, fascismul italian a combinat politici de stânga și de dreapta, dar, în 1920, acesta s-a îndreptat mai mult spre conservatorism și eugenie – spre un regim totalitar, unde agresivitatea era punctul forte în relație cu celelalte state. 

Chiar dacă fascismul este orientat spre valorile tradiționale, foarte mulți ar putea considera că acest regim este unul care se bucură din plin de beneficiile unei piețe libere. Totuși, Benito Mussolini s-a asigurat ca toată economia Italiei să se afle în subordinea statului.

Cum s-a întâmplat ca o ideologie care are idei din ambele extreme să ajungă, de fapt, una dintre cele mai sângeroase? Pe plan ideologic, acest switch către extrema dreaptă a avut la bază câștigurile teritoriale pe care Italia nu le-a primit la finalul Primului Război Mondial, dar și parcursul complet prostesc al Ducelui.

Înainte de Primul Război Mondial, partidul socialist din Italia a adoptat o politică anti-război, care avea în vedere neutralitate țării. Totuși, Mussolini era un oportunist politic adevărat, așa că a decis să-și schimbe propriile orientări. La scurt timp, acesta a adoptat o politică pro-război, în care dorea ca Italia să se alăture Antantei. Bineînțeles, colegii lui socialiști nu au acceptat această propunere, așa că l-au dat afară din partid. La scurt timp, Mussolini și-a creat propriul partid, de unde avea să ducă Italia în cel mai sângeros război întâlnit vreodată.

Cu o economie în prag de faliment și cu teritorii care au fost date către noul Regat al Iugoslaviei, naționalismul extremist era în plină formă și cu o ură imensă față de ceilalți. La finalul războiului, Italia nu a primit teritoriile de pe coasta Croației de astăzi, iar toată țara s-a simțit trădată de tratatele ce au fost semnate.

Ascensiunea fascismului italian

Partidul lui Mussolini avea la bază sentimentul de apartenență la o comunitate. Termenul de „Fascism” vine de la „Fascio” (mănunchi) și chiar emblema partidului avea un asemenea mănunchi de nuiele, care amintea tânărului care se afla într-o Italie distrusă economic și trădată de Aliați că, de fapt, doar împreună vor putea aduce țara pe culmile de altă dată. 

Cât de departe s-a dus Mussolini cu „gloria de altă dată”? Foarte mult, până la Roma Antică. La fel ca multe partide extremiste, istoria glorioasă este folosită pentru a câștiga capital politic. Gândește-te că-s anii ‘20, Italia a fost trădată de toată Europa, iar Mussolini se pune să deschidă harta Imperiului Roman și le promite cetățenilor că va aduce gloria de odinioară. 

Publicitate

Este o poveste care a reușit să capteze tinerii italieni de acum o sută de ani. Totuși, perioada de aur a fost întâlnită abia un deceniu mai târziu, în anii ‘30. Până atunci, mișcările de stradă și scandalul erau la ordinea zilei și erau modul oportun de a atrage capital electoral. 

Pentru a se asigura că sentimentul de apartenență la o comunitate este clădit într-un mod cât mai militar și mai autoritar, guvernul a decis să creeze tabere de vară. Unde, în loc să te bucuri de o beție cruntă cu colegii de cabană, te bucuri de o beție cruntă cu idei periculoase, care-ți bagă în cap că Imperiul Roman este deținătorul de drept al teritoriilor pe care atâția împărați s-au chinuit să le cucerească. 

De la o beție cruntă cu idei periculoase și până la uciderea a milioane de oameni este un pas foarte mic, iar ura unui stat trădat de Europa a fost îmbrățișată de ura unui artist din Austria, care s-a folosit de aceleași povești folosite de Mussolini pentru a începe cel mai sângeros război din istorie.

Ce s-a întâmplat în anii ‘30 și ‘40 este cunoscut de toată lumea. La finalul războiului, foarte multe partide s-au ferit de această ideologie și termenul de „fascist” a fost folosit în mod peiorativ pentru a clasifica alte partide extremiste ce sunt întâlnite, din ce în ce mai des, într-o Europă care se află într-o stare foarte gravă și foarte instabilă, dar o să revenim asupra acestei idei.

Cum a ajuns fascismul în România

În vremurile de acum e suficient să vezi un clip pe TikTok despre teritoriile pe care România Mare le-a avut. Te duci în comentarii și nu ești niciodată prea departe de un cuib de neofasciști.

De ce zic asta? Deoarece, în sistemul românesc de educație, legionarismul este tratat cu superficialitate de către profesori, dar și de către Ministerul Educației. Foarte mulți adolescenți se regăsesc în ideile promovate de către Corneliu Zelea Codreanu sau de către Ion Antonescu, chiar dacă legionarismul și comunismul au fost la fel de criminale. 

Publicitate

În timp ce sistemul de educație din Germania tratează acest subiect cu maximă seriozitate, în România se aduce foarte puțin în discuție Holocaustul, cum au reușit personajele amintite anterior să câștige capital politic și, de asemenea, de ce este o mare mizerie să omori alți oameni, dacă nu era deja destul de ușor de înțeles. 

România a fost a doua țară ca număr de persoane ucise în timpul Holocaustului, iar o mai bună înțelegere al acestui subiect este imperativă. Așadar, cum de a reușit România să îmbrățișeze cu atâta dragoste ideologia de extremă dreapta?

Începutul fascismului în România

La finalul Primului Război Mondial, România câștigase marele jackpot – Cadrilaterul, Bucovina de Nord, Basarabia și, după foarte mult timp, Transilvania. Totuși, ceva nu-i mulțumea pe români. 

Chiar dacă România nu a avut soarta Germaniei sau Italiei, unde nu au primit ce și-au dorit sau au pierdut foarte mult teritoriu, România primise tot ce și-a dorit. Chiar și așa, problemele de natură etnică și schimbările au dat naștere unui astfel de sentiment. 

La bază, fascismul este un răspuns împotriva schimbărilor, iar curentele tradiționaliste erau în mare vogă în perioada interbelică. Așadar, un singur lucru mai rămânea pentru a declanșa o mișcare politică violentă și autoritară – ură de rasă. 

România interbelică nu a fost așa cum o vezi în pozele de pe Facebook. Pentru mulți, România interbelică era în culmile economice și culturale, dar nu a fost deloc așa. Foarte mulți români erau în mediul rural și cu prea puțini bani sau educație ca să o ducă mai bine. Erau mult prea ocupați să lucreze pământul zi și noapte și curentele vestice, promovate de Occident, erau la fel de extraterestre lor cât le era internetul, să zicem.

Totuși, în marile orașe, departe de porci și vaci, evreii se bucurau de o educație economică foarte amănunțită. Aceștia erau negustori, confecționau obiecte pe care le vindeau și, cel mai important, nu erau nevoiți să lucreze pământul pentru a avea un trai mai bun.

Publicitate

Mai importantă este și mândria națională care circula la vremea respectivă. După foarte mulți ani în care Imperiul Austro-Ungar a făcut legile în Transilvania, dar și în Europa de Centrală și de Est, românii erau pe culmile gloriei, iar ideea că „românii sunt cei mai tari din parcare” a circulat mult. 

A contribuit într-o anumită măsură și Nicolae Densușianu – un notar cu înclinații ocultiste care, deși nu avea studii de istorie sau lingvistică, nu a avut nicio jenă să producă o carte imensă de 1 152 de pagini – „Dacia preistorică”, apărută în 1913 la București.

Teza lui a fost fructificată din plin de ideologia naționalist-comunistă a lui Nicolae Ceaușescu, de unde și producția masivă de propagandă cu daci. Altfel, Densuşianu a mizat pe o ideologie rasială ale cărei trăsături se regăsesc și în nazism – popoarele sunt clasificate după forma craniului, Neanderthalii prezintă „trăsături semite” sau că svastica e un simbol al dacilor. Aceiași daci ar fi fost nucleul întregii civilizații, inclusiv piramidele din Egipt au fost un merit indirect al lor. 

Să revin însă la fascism, că despre el e vorba acum, și relația lui cu spiritul românesc. Oficial, fascismul în România apare în 1935 prin Partidul Național Creștin condus de către antisemitul Octavian Goga. Chiar și așa, ideile antisemite și ultranaționaliste circulau în societatea română încă de pe vremea lui Mihai Eminescu.

Așadar, era nevoie doar de un partid serios care să împlinească dorințele românilor. Chiar și așa, imediat după război, în 1920, a apărut Fascia Națională Română, un grup fascist care urmărea ideile promovate de către Italia lui Mussolini. Mai târziu, această grupare politică a fuzionat cu Mișcarea Națională Fascistă Italo-Română.

E un moment bun și să amintesc că ce face fascismul special între alte ideologii de extremă dreapta e că poate fi transformat cum vrei. Germanii l-au dus către nazism, românii către legionarism. Bine, într-o anumită măsură e la fel de maleabil și comunismul, că nicio țară nu l-a avut la fel cu alta. În cazul legionarismului, din 2015 există o lege care interzice simbolurile și glorificarea fascismului, dar și „promovarea în public a ideilor legionare”, au sărit foarte mulți, în special din direcția dreptei creștine, să protesteze că legionarii nu erau fasciști.

Publicitate

Deși au fost tot felul de zbateri și dezbateri dacă legionarismul e fascism, rămâne realitatea: membrii Gărzii de Fier, prin obsesia lor rasială, antisemitismul morbid și superioritatea biologică bazată pe sânge și strămoși, erau ceva mult mai nociv și obscen decât fascismul – niște cripto-naziști cu tinctură de fundamentalism religios. Cum o spunea și Robert Kaplan în cartea lui „Balkan Ghosts” (1993): „Fascismul românesc, precum și comunismul românesc, nu au fost câtuși de puțin afaceri banale”. Îi spui cum vrei, că structura îi rămâne.

Renașterea fascismului în Europa

Încă dinainte de pandemia de COVID-19, Europa privea cum fiecare partid extremist câștiga, puțin câte puțin, capital pe scena electorală. Apariția restricțiilor a accelerat simțitor numărul de adepți ai partidelor de extremă dreapta, care s-au folosit de pandemie pentru a împinge teorii ale conspirației și mesaje anti-UE. Mai pe românește, populism ieftin, care a mai fost folosit și cu alte ocazii, dar care a creat oportunitatea pentru extremiști. 

În cartea „Il Fascismo Eterno”, Umberto Eco a enumerat mai multe puncte cheie care vor face ca fascismul și ideologiile conservatoare să fie existente pentru totdeauna. 

O mențiune importantă aici e că Eco a prins dictatura lui Mussolini și a zis așa despre acea perioadă: „a fost cu siguranţă o dictatură, dar n-a fost în întregime totalitară şi nu din cauza blândeţii, ci mai degrabă din cauza slăbiciunii filosofice a ideologiei sale”.

Tradiționalismul sau Cultul tradiției. Eco a subliniat că manifestul fiecărei mișcări fasciste îi are în vedere pe cei mai mari gânditori tradiționaliști, așa cum l-am avut și noi pe Octavian Goga.

Modernismul este Iadul pe pământ. Încă de la Epoca Rațiunii, fasciștii au considerat că este începutul depravării și ruperii de valorile „curate”, tradiționale.

Publicitate

Hai să facem ceva, ca să fie făcut. Asta sună a spirit românesc, dar nu e chiar specific nouă. Eco a subliniat că fasciștii fac chestii doar de dragul de a fi făcute, dar ele nu au niciun corespondent în lumea reală.

Dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră. Un spirit critic face distincții, iar asta face parte din curentul modernist.

Toți trebuie să fim la fel. Un prim semnal de alarmă pentru fasciști este apelul împotriva intrușilor. Din cauza aceasta, Eco amintește că fascismul este rasist prin definiție.

Apelul la frustrarea socială. Eco subliniază că una dintre trăsăturile specifice fascismului istoric a fost apelul la o clasă de mijloc frustrată, o clasă care suferea din pricina unei crize economice sau din cauză că s-a simţit umilită din punct de vedere politic. Sau poate chiar speriată de o presiune venită din partea unor grupuri sociale inferioare.

E nevoie de scandal. Dacă nu e scandal, popularitatea scade. Cel mai simplu mod de a rezolva intriga este, de cele mai multe ori, apelul la xenofobie.

Inamicul, indiferent de natura lui, este şi puternic, şi slab. Cu o retorică extrem de flexibilă și prin schimbarea permanentă a atenţiei, duşmanii sunt, paradoxal, și prea puternici, şi prea slabi.

Ia-ți un mic moment de analiză și uită-te prin peisajul politic actual. Găsești cel puțin un partid care întrunește aproape toate condițiile? E posibil ca răspunsul să fie da și atunci știi deja că fascismul, cum ziceam mai sus, are această imensă calitate de-a fi extrem de maleabil.

Până și Vladimir Putin îl folosește într-o altă formă odată cu războiul din Ucraina. Profesorul în științe politice Alexander Motyl a publicat o analiză în The Conversation în care explică de ce Putin e fascist. Uite câteva argumente: reprezintă un regim autoritar lipsit de puterea instituțiilor democratice; libertatea de exprimare e îngrădită la maximum; discursul lui e populat masiv de hipernaționalism și imperialism; războiul e glorificat și văzut ca o cale de purificare (celebra „de-nazificare” a Ucrainei); un lanț întreg de miliții, servicii secrete, oligarhi și cerc de consilieri prin care și ține puterea, și se izolează de societate și lume.

Fascismul, indiferent de culoarea sa politică sau regiune, va apela la populism ieftin și ar putea ajunge, înc-o dată, la cârma țărilor europene. Atât Adolf Hitler, cât și Benito Mussolini nu au venit cu forța la putere. Au fost aleși democratic, de către popor – posibil să se fi și furat, dar e cert și c-au promis Luna de pe cer și bunăstare în suflet. Poate, data viitoare, decizi să ieși la vot, ca să nu aleagă altcineva pentru tine.

Tagged:

fascism, Vladimir Putin, extremism

Mai
multe articole similare
Partidele care-ți arată că naționalismele de doi lei din România nu au apărut odată cu AUR
De ce Putin a bombardat Ucraina cu zeci de rachete din cauza podului din Crimeea
Nunta record a extremistului Corneliu Zelea Codreanu îți arată că unii fac orice pentru faimă
Lucrurile astea-ți arată ce s-a schimbat în bine în România ultimilor 30 de ani
City break în Galați: Ce găsești mișto în orașul redevenit celebru datorită Deliei
Alți sportivi români care au luat aur în 2022 ca să vezi că David Popovici nu-i o excepție
De ce Vlad Țepeș a tras în țeapă un călugăr cu tot cu măgar – și alte acte de-o cruzime extremă
Cum e să fii tânăr în Brăila: La 23 de ani m-am săturat de mizeria din oraș și traficul infernal