Oamenii s-au închinat la mine pentru o zi când aveam opt ani și apoi mi-au luat drepturile

În Bengalul de Vest, India, locul meu de baștină, toate festivalurile religioase sunt sărbătorite cu fervoare, dar niciunul nu e atât de important precum Durga Puja, care celebrează victoria zeiței Durga asupra demonului jumătate-om, jumătate-bivol, Mahishasura. Festivalul cade în a șaptea lună a calendarului hindus lunisolar, deci ori în septembrie, ori în octombrie, și durează zece zile.

Durga e considerată una dintre manifestările lui Adi Shakti, Mama Divină sau creatoarea universului, conform hinduismului. E sărbătorită de bengalezi pe parcursul anului în diverse forme, printre care Kali, Jagaddhatri și Annapurna. Apoi mai e și manifestarea terestră a zeiței, cunoscută drept kumari. O kumari e o fetiță pre-puberă aleasă din casta brahmanilor, considerată casta cea mai înaltă din ierarhia hindusă; și trebuie să fie pură – virgină, ca în textele sacre.

Credința din spatele ritualului Kumari Puja, specific nordului Indiei și Bengalului de Vest, e că o fată care nu a ajuns încă la pubertate reprezintă întruparea puterii feminine divine care guvernează Pământul, Devi Shakti. Fetele care încă nu au menstruație sunt numite kumari și sunt adulate pentru că sunt pure fizic, mental și spiritual.

Ramakrishna Paramahamsa, un lider hindus mistic și religios din Bengal, din secolul 19, era convins că soția lui, Sarada Mani, era o manifestare a lui Shodashi, Mama Divină. Acesta a îmbrățișat viața de călugăr și făcea ritualuri Sodashi puja, în care își adula soția ca manifestare a zeiței. Se spune că filosoful hindus Swami Vivekananda, unul dintre cei mai credincioși discipoli ai lui Ramakrishna, a fost cel care a înființat ritualul Kumari puja, în 1901. Acesta a fondat Misiunea Ramakrishna, o organizație religioasă cu sediul în Belu Math, în vestul Bengalului. Belur Math practică acest ritual de multă vreme și oamenii idolatrizează și azi fetițele considerate manifestarea zeiței Durga, în timpul festivalului Durga Puja. 

În 2006, de Maha Ashtami, a opta zi a festivalului, când aveam opt ani, am fost aleasă kumari. Nu am prea multe amintiri din copilărie, dar ziua asta mi-o amintesc în detaliu. Mama m-a trezit în dimineața aceea și m-a îmbăiat cu gangajal – apă din Gange, râul sacru al hindușilor. Această baie m-a purificat pentru ceremonia care mă aștepta. Am fost foarte entuziasmată să mă îmbrac în haine noi și să mănânc ofrandele sub formă de dulciuri pe care le-am primit. Dar nu știam că voi fi transportată într-un alt cartier, unde voi fi idolatrizată ca manifestare a zeiței.

Toată lumea din jurul meu, din familie, era agitată și se pregătea de festival. Pe mine m-au așezat pe un scaun. Eram un pic timidă, dar totuși bucuroasă că eram centrul atenției tuturor. M-au îmbrăcat într-un sari Benarasi superb, roșu cu auriu, și m-au accesorizat cu ornamente placate cu aur, inclusiv o coroană mathapatti, purtată de obicei de mirese. Palmele și picioarele mi le-au pictat cu o vopsea roșie rezervată de obicei femeilor mai în vârstă. Mi-au desenat pe frunte cu pastă din lemn de santal și mi-au pus în mijlocul frunții un bindi roșu cum avea zeița Durga.

Eu habar nu aveam cât de important era acest ritual și nici ce semnifica. Mă bucura doar importanța care mi se dădea. Dar totul s-a schimbat când am intrat într-o cameră unde mă aștepta un preot. Am fost așezată pe un piedestal în fața altarului, cu picioarele pe sfânta urnă, mi-au pus într-o mână un trident ornamental și în cealaltă o chakra (una dintre armele cu care Durga distruge răul și protejează dreptatea). Mi s-au așternut în față fructe, bhog (mâncare oferită zeilor) și dulciuri.

Îmi amintesc foarte clar cât de confuză și speriată am devenit când am simțit cum s-a schimbat energia din cameră și toată lumea s-a așezat în jurul meu, în transă, cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune și fața spre mine. Fețe care îmi erau atât de familiare îmi păreau deodată străine, pentru că se pregăteau să idolatrizeze manifestarea Mamei Divine, adevărata putere feminină: eu. 

După un ritual puja complex, un havan (un ritual în care ofrandele se ard în foc) și un arti (o ceremonie în care niște bețe scufundate în unt topit sunt aprinse și oferite zeilor), eram pregătită să binecuvântez pe toată lumea. Unchi, mătuși, tata, până și preotul, toți s-au înclinat în fața mea și mi-au atins picioarele. Toți își doreau binecuvântarea unei zeițe care prinsese viață doar de două ore. Care era gestul corect pentru binecuvântare? Oare ar trebui să spun ceva? Poate o mantră? Îmi treceau prin minte o grămadă de întrebări în timp ce atingeam cu mâna creștetele tuturor.

La sfârșitul ritualului, sub ochii prietenilor mei din vecini, care erau la fel de confuzi și perplecși ca mine, am primit bani sub formă de ofrande și o grămadă de mâncare, plus permisiunea să întrerup postul înaintea tuturor.

Apoi, în scurt timp, a venit timpul să redevin eu, o fetiță obișnuită. Mi-au dat jos sariul și accesoriile și am realizat că îmi pierdeam divinitatea și puterea de a binecuvânta oameni. În pantaloni scurți și tricou, m-am întors la viața de fetiță de opt ani, eliberată de responsabilitățile de zeiță.

De-a lungul anilor, de câte ori retrăiesc amintirea aceea, mi se pare foarte ironic cum societatea indiană idolatrizează fetițele timp de o zi, după care le ia toate drepturile. Până azi, sora mea vorbește furioasă despre acest paradox din hinduism.

Să te închini la o fetiță timp de câteva ore și să o recunoști ca reprezentantă a puterii feminine, în timp ce, în rest, cazurile de violuri, crime și misoginism sunt în continuă creștere, e una dintre numeroasele dihotomii ale vieții unei femei, nu doar în cultura hindusă, ci și în societatea indiană. Iar acest lucru înseamnă că ritualul Kumari Puja e ipocrit și arhaic.

Pentru o fetiță, e distractiv să fie centrul atenției pentru o zi. Dar când crește și realizează ipocrizia ritualului în cadrul societății, se poate simți inconfortabil tot restul vieții.