Cum am ajuns să fiu escortă masculină pentru tipele din Japonia, deși sunt femeie

E 2012 și sunt o italiancă venită în Tokyo de șase luni printr-o bursă. Am nevoie de un job part-time și vreau să învăț mai bine limba japoneză. Într-o zi, am dat peste un flyer cu imaginea unor tipi foarte arătoși, care făcea reclamă la o agenție de escorte dansō. Nu știam ce înseamnă cuvântul ăsta, dansō.

Agențiile de escorte dansō oferă unei clientele de sex feminin ocazia să iasă la întâlniri cu femei travestite în bărbați.

În timpul întâlnirii, dansō se poate purta ca un iubit îndrăgostit, ca cel mai bun prieten sau ca un frate mai mare. Clienta alege tipul de relație pe care îl dorește, iar dansō face tot posibilul ca întâlnirea să fie satisfăcătoare și cât mai realistă. Mai mult decât realistă, perfectă. Am nevoie de o clipă ca să procesez situația: deci chiar există un job în care ies cu femei, iau cina gratis, îmi exersez japoneza și sunt plătită pentru asta? Se pare că da.

Așa am început. Am găsit flyer-ul din întâmplare, am contactat agenția și apoi mi-am transformat jobul de escortă în tema mea de doctorat. Am colaborat cu agenția de escorte dansō în mai multe rânduri, între 2012 și 2021, în rolul de escortă travesti pentru femei. Și astfel am descoperit un univers extrem de complex.

Dansō înseamnă „haine de bărbați”, dar, în argou, e folosit pentru denumirea unei femei travestite în bărbat. În Japonia, îl folosesc multe femei care adoptă în viața de zi cu zi o identitate masculină. Acestea nu se identifică ca transgender sau non-binare, ci dansō. Adoptă tunsori și haine specific bărbătești și joacă roluri masculine.

În societatea japoneză, unde rolurile de gen sunt foarte importante și unde până și felul în care spui „eu" e diferit în funcție de gen, părul scurt, costumele bărbătești și refuzul de a purta machiaj sunt semne de masculinitate. Iar o femeie care lucrează ca escortă dansō face asta pentru că știe că identitatea ei nu ar fi acceptată la alte joburi. Chestia interesantă e că dansō nu sunt neapărat asociate cu mișcarea japoneză LGBTQI+, deși unele dintre ele se identifică drept lesbiene.

În general, activismul LGBTQI+ nu e foarte popular în Japonia. Pentru multe persoane, identitatea sexuală e considerată o chestie care ține mai degrabă de gusturi. Totuși, persoanele dansō pe care le-am cunoscut și intervievat trăiesc full time cu această identitate, și la job, și în viața privată.

Când am început, am avut multe de învățat: trebuia să le spun clientelor ojōsama, adică domnișoară, indiferent de vârsta lor și, imediat ce mă întâlneam cu ele, trebuia să confirm companiei că a început întâlnirea. Din acel moment, pornea cronometrul și e esențial să nu depășești timpul. Pentru o escortă dansō, timpul înseamnă bani: o întâlnire costă între 25 și cincizeci de euro pe oră, în funcție de rangul escortei. Dacă o clientă vrea să prelungească experiența, trebuie să plătească în plus.

La sugestia colegelor veterane, mi-am cumpărat primul binder ca să-mi ascund sânii și am învățat să nu mă supăr la comentariile aparent brutale ale clientelor (de exemplu, în Japonia e un compliment să îi spui cuiva „ce nas mare ai”).

A trebuit să învăț să fac complimente cu orice ocazie. Cu oricine eram, trebuia să observ mereu niște detalii drăguțe la respectiva persoană. Tunsoarea, rochia, accesoriile. Nu contează dacă e un compliment sincer, important e să sune sincer. Trebuie să zâmbești, să te uiți în ochii femeii din fața ta și să o faci să creadă că nu-ți dorești să fii nicăieri altundeva decât cu ea. E esențial să fii blând și romantic: majoritatea clientelor apelează la o agenție de escorte dansō pentru că nu sunt satisfăcute de relațiile cu bărbații și cred că dansō, cu combinația lor de calități, sunt partenerii perfecți.

Numele meu ca dansō? André. Personajul meu? Un italian simpatic, vorbăreț, căruia îi place să flirteze. Mă simt foarte cool în rolul lui André, costumul îmi vine foarte bine și descopăr că am o anumită îndrăzneală cu femeile pe care nu știam că o am. Specialitatea mea e să ies la întâlniri ca un prieten bun. Nu mă deranjează să spun minciuni inofesive, dar mă simt inconfortabil să fac decalarații false de dragoste.

Colegele sunt de treabă și m-am împrietenit repede cu ele. Nu mă exclud pentru că sunt străină. Mă includ în grupul lor și mergem împreună în cafenele sau să luăm cina. Dar jobul ăsta are și părți mai dificile.

Multe cliente au nevoie să se descarce și te simți epuizată după ce asculți trei ore pe cineva că se plânge de sexism și hărțuire. E și mai rău când problemele țin de partea financiară. E nașpa să auzi că cineva nu are bani de cumpărături când știi că a dat cincizeci de euro pe un date cu tine...

Clientele care vor prietenie te închiriază pentru că sunt foarte singure și nu au cu cine merge la restaurantul preferat. După câteva întâlniri, începe să-ți pară rău pentru ele. Multe n-au avut niciodată o relație de iubire, altele au ieșit din relații abuzive și nu mai vor să fie tratate prost de bărbați.

Într-o societate precum cea japoneză, în care femeia e văzută adesea ca soție și mamă și bărbații se așteaptă ca ea să facă toate treburile casei, în timp ce ei petrec mai mult timp cu șeful de la birou și cu colegii decât cu familia, iar cultura îi descurajează să își exprime emoțiile, în care multe cupluri se căsătoresc din datorie față de societate și nu din dragoste, dansō sunt o gură de aer proaspăt.

Fenomenul escortelor dansō e asociat cu izolarea socială, care e tot mai răspândită în țară. E ușor să te simți singur în Japonia, care a fost definită într-un documentar NHK din 2010 drept muen shakai, o societate fără relații, în care numărul căsătoriilor și cel al nașterilor e în declin continuu de două decenii.

Alegerea de a nu juca rolul iubitului perfect pe termen lung s-a dovedit cea mai bună alegere pentru mine și sănătatea mea psihică. Evident că escortele care fac cei mai mulți bani sunt cele care mimează relații romantice.

Clientele lor le cer mereu să presteze și servicii sexuale și e dificil să le refuzi. De cele mai multe ori, escortele le spun că și-ar dori să facă asta, dar că regulile jobului interzic relațiile sexuale între escorte și cliente. Dar le promit că cine știe, poate într-o zi...

Au trecut zece ani de când am intrat în lumea escortelor dansō. Cu unele dintre ele m-am împrietenit și au fost de acord să îmi pozeze pentru proiectul meu fotografic. De câte ori merg în Japonia, le ascult cu plăcere poveștile. Uneori scriu articole academice despre ele, alteori le păstrez pentru mine.

De câte ori le întreb cât timp au de gând să mai țină de jobul ăsta, îmi dau răspunsuri vagi, de genul: „Cât timp mai arăt încă bine” sau „Cât timp există femei dispuse să mă plătească”. Pe de altă parte, clientele spun că vor să mențină relația cu escorta lor preferată pentru totdeauna.

Când să fii escortă e singurul mod prin care îți poți exprima adevărata identitate și singurul mod prin care îți poți face relații cu alte persoane, nici nu-ți dai seama când munca se identifică cu viața ta personală. Și nu mai poți ieși de acolo.

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.