Povestea copiilor care au crescut liberi în delta din mijlocul Bucureștiului

„Aș vrea să mă fac fotbalist, să ajut oamenii ca Ronaldo, îl știi? E tatuat și donează sânge", îmi spune Gigel, unul dintre cei nouă copiii ai familiei Enache, care au crescut în Delta Văcărești din mijlocul Bucureștiului.

Stau cu puștiul ăsta de 11 ani pe o băncuță, în spațiul de la etajul 4 al Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC), unde are loc lansarea cărții Acasă în prezența personajelor, adică a familiei Enache și a oamenilor care i-au sprijinit în tranziția lor către viața din lumea „așa-zis civilizată".

Lui Gigel îi place „în Apărătorilor", are curent electric tot timpul și se poate uita la televizor, mai ales la meciurile de fotbal. Îmi spune c-a învățat de curând care-i treaba cu echipele și jucătorii, dar își dorește mult să meargă la un meci al lui Dinamo. Nicușor, cel mai mic dintre băieții din Deltă, vine lângă noi și se bagă timid în seamă: „Dumneavoastră cu ce echipă țineți?". Îi zic că nu mă mai uit la fotbal de multă vreme, apoi Nicușor îmi zice pe un ton grav că nu-i place la noua casă că țipă vecinii la ei, când ies pe stradă să bată mingea.

Copiii s-au născut și au locuit toată viața în Delta Văcărești, așa că gardurile și alte îngrădiri încă li se par nefirești. Iar metehnele vecinilor români supărați că un copil e copil nu s-au schimbat mai deloc.

La câțiva metri de noi, un magician le arată trucuri celorlalți copii, care nu se lasă prea ușor păcăliți. Sunt veseli, pun întrebări, dau răspunsuri șmecherești, dar nu-și iau ochii de la omul care a venit să-i distreze. Încerc să-i mai țin câteva minute lângă mine pe cei doi frați, care-mi dau semne că vor și ei, evident, la magician. Vorbim de școală. Gigel e în clasa a treia, în programul A Doua Șansă, împreună cu Vali, Rică și Marcel. Îi place cel mai mult matematica, așa că Nicușor începe să-l pună la treabă: „2 x 2?" „patru!", „4 x 5?" „20" și jocul continuă cu mai multe înmulțiri rezolvate corect. Gigel zâmbește mândru și are de ce. Acum un an, pe vremea asta, abia putea să-și scrie numele. Învățase s-o facă singur, cu literele copiate de pe etichetele de la sticlele de plastic adunate alături de mama lui. Niciunul din cei nouă copii ai Deltei nu fusese niciodată la școală până în toamna lui 2016.

Acum aleargă prin MNAC în ziua în care povestea lor a fost așternută într-o carte, scrisă de jurnalistul Radu Ciorniciuc, coordonatorul proiectului, și ilustrată cu fotografii făcute chiar de ei. Când răsfoiești cartea Acasă auzi foșnetul stufărișului din Deltă, scârțâitul roților căruciorului pentru sticle și „gunoaie", tras de Niculina, mama băieților, zgomotul pietrelor aruncate de copii pe digul din jurul parcului natural și alte imagini care compun viața familiei Enache. Ilustrația din carte devine vie, cu ajutorul realității augmentate, și asta te ajută să înțelegi și să simți mai bine universul acestor copii.

Dar Acasă nu este o carte care vrea să idilizeze viața unei familii sărace, a unor Mowgli moderni, a unei lumi libere și izolate de sistemul nostru imperfect cu legi și reguli. Oricât de exotic sună și chiar e toată treaba asta. Acasă e un proiect umanitar și un film documentar de lung metraj care a adunat în jurul lui mai mulți creativi și oameni implicați social care caută soluții pe termen lung pentru a ajuta familia Enache să devină independentă financiar și social, într-un mediu aproape necunoscut lor.

Proiectul ăsta a plecat de la ideea unui reportaj video și a ajuns o dovadă că poți să ajuți atunci când nimeni nu o face, nici autoritățile abilitate, nici angajații din instituții și, în niciun caz, birocrația. Radu Ciorniciuc scrie că „tot ce-au învățat în ultimele luni de alergare prin spitale, școli și birouri de asistență socială poate ajuta și alte familii de la marginile societății noastre să ajungă mai aproape de șansele pe care le avem noi". Acasă poate pune bazele unui model mai eficient de intervenție socială pentru cazuri de sărăcie extremă, o intervenție pe patru paliere: locativ, educațional, medical și birocratic. Se aude, statul român?

Niciun politician nu s-a implicat în cazul ăsta, în afara Mihaelei Murgoci, consilieră USR în Sectorul 4, persoana care s-a luptat să-i ajute pe copii să fie înscriși la școală și să le întocmească dosarul de locuință, pentru ca primăria sectorului să le acopere 75% din valoarea chiriei.

În România, oamenii săraci sunt de cele mai multe ori condamnați la o viață invizibilă, iar statul nu le oferă nicio pârghie de susținere: familia Enache n-a primit ajutoare sociale niciodată, iar alternativa pentru copii ar fi însemnat plasarea lor în centre de stat, în care cei șapte frați minori ar fi fost despărțiți. Statul nu a găsit nicio soluție pentru ei. Proiectul Acasă, însă, i-a ajutat să rămână împreună, chiar dacă tranziția e dificilă și nostalgia unei vieți libere zace încă în ei și, mai ales, în tatăl lor, Gică.

L-am prins pe Gică, pe terasa de la MNAC, fuma o țigară în liniște. Gică nu pare foarte fericit. Îl supără sănătatea și se plânge de bani, dar cea mai mare problemă e că vrea înapoi în Deltă, acolo unde a trăit 20 de ani. „E casa mea acolo. Nu există om care să știe locul ăla mai bine decât mine", îmi zice tatăl copiilor.

Dar în 2016, groapa Văcărești a devenit oficial Parcul Natural Văcărești și trebuie protejat, așa că familia Enache nu ar fi putut trăi în continuare acolo, în baracă improvizată de el. Viața în oraș și în sistem e total diferită de ecosistemul în care Gică era rege, însă e singura șansă la un viitor.